Ploaia mă udă
Dar vântul mă usucă
Iar pașii încet mă poartă
Spre artă sau spre soartă.
Mă îmbrac zilnic în zâmbet
Ca să-mi ascund tristețea
Precum un urlet
Făcut să alungă liniștea.
Așa tăcut și cumpătat
De când mă știu caut lumina
Și tocmai când mi s-a arătat
S-a stins făclia.
No comments:
Post a Comment