Sunday, July 14, 2013

Antidogmatism

"Ciudată e situaţia noastră aici, pe Pământ. Fiecare din noi vine într-o scurtă vizită, fără să ştie de ce, deşi se pare, uneori, că pentru un scop divin. Din punctul de vedere al vieţii cotidiene, trebuie ştiut măcar un lucru: omul se află aici pentru ceilalţi oameni - pentru cei de ale căror zâmbete şi bunăstare depinde fericirea noastră." - Albert Einstein


Omul, ca fiinţă raţională şi inteligentă, îşi trăieşte viaţa supravieţuind de pe o zi pe alta, uneori în conflict sau în concurenţă cu natura. În realitate însă nu ştim care e adevăr din spatele scenei numite viaţă. Nu ştim de ce suntem aici, încotro ne îndreptăm sau ce se va întâmpla cu noi după moarte. Mai pe scurt zis nu ştim nimic, deşi de cele mai multe ori avem impresia că e invers.

Cam toate doctrinele vorbesc despre faptul că omul ca specie este rezultatul unui proces numit creaţie. Ştiinţa spune contrariul, şi anume, că omul este rezultatul unui proces şi mai îndelungat numit evoluţie. Fiecare îşi susţine ipoteza însă fără a avea suficiente dovezi, sau dovezi care să pună punctul pe i. Doctrinele religioase, în special doctrina creştină, spune că trebuie să îl servim pe Dumnezeu, cel care ne-a creat, toată viaţa noastră, şi ca răsplată după moarte o să fim fericiţi în rai, în caz contrar o să ardem în iad. Trebuie să fi copil îndoctrinat de la cele mai fragede vârste ca să crezi aşa ceva, sau indiferent care nu gândeşte. Alte doctrine spun că dacă nu facem fapte bune după moarte ne vom reîncarna să suferim din nou aici pe Pământ.

Acum că am lămurit cu doctrinele o să vedem de fapt care e ideea şi mesajul acestui articol. O să o spun din prima fără ascunzişuri: RESPINGE-ŢI TOATE DOCTRINELE ŞI NU VĂ LĂSAŢI ÎNDOCTRINAŢI! Vreţi să trăiţi o viaţă fericită? Bineînţeles că asta vreţi. Asta vrea fiecare om. Ca să fiţi cu adevărat fericiţi şi liberi (în cel mai profund sens al cuvântului), da-ţi la o parte orice doctrină, pentru că ascultând ceea ce vă spune un preot, predicator, politician sau alt deştept din domeniu nu o să fiţi altceva decât o oaie din marea turmă de indiferenţi îndoctrinaţi.
Nu acceptaţi ideea de crede şi nu cerceta. Din contra, cercetaţi şi credeţi doar esenţialul. De ce să te rogi pentru sănătatea ta sau al altcuiva? Acum pe bune, ce rost are să îţi spui în gând fel de fel de poezii numite rugăciuni? Nu mai bine îţi iei viaţa în mâini, îţi controlezi alimentaţia, duci o viaţă cât de cât activă (practicând sport), nu faci ceea ce ar dăuna sănătăţii, etc.


Toate cele enumerate mai sus oare nu se aseamănă cu comportamentul adevăratului om inteligent şi înţelept în acelaşi timp? Ca să fi cu adevărat liber şi fericit după părerea mea ar trebui să ai o viaţă echilibrată, alimentaţie sănătoată, să eviţi alcoolul şi tutunul pe cât se poate, să faci sport sau arte marţiale, să respecţi şi să îi cinsteşti pe cei din jur, să iubeşti adevărul şi dreptatea şi să le şi înfăptuieşti, şi nu în ultimul rând să nu te laşi influenţat de doctrinele religioase sau politice.