O să spun de la bun început: să te crezi invincibil este o prostie! Punct! Întotdeauna primii care o să fugă sunt cei care bat cu pumnul în piept și se laudă că sunt curajoși. Un om pe care nu l-ai crede capabil de un anumit lucru ieșit din comun te poate șoca atunci când își demonstrează că poate face ceea ce nu îl vedeai în stare. De aceea spun, invincibilitatea e o iluzie la fel de mare precum perfecțiunea. Nu există nici invincibilitate și nici perfecțiune.
Să te lauzi cu invincibilitatea ta e la fel de stupid ca și când crezi în nemurire. Probabil că cei care se consideră invincibili fac asta pentru că încearcă să se mintă singuri, încercând să-și ascundă defectele și toate acele calități care în ochii societății sau chiar în propriile lor ochi sunt josnice sau negative. Invincibilitate aici în această scriere nu se referă doar la forță brută. Prin invincibilitate mă refer și la caracter, la ego, la trăsături, și oarecum și la forță. Majoritatea oamenilor sar rapid să-și judece semenii pentru diverse alegeri făcute, sau pentru faptul că au reacționat într-un anume mod la o situație cu tare. Toți sunt arbitri, judecători și critici. Toți știu cum trebuia să procedeze X sau Y în situația cu tare. Trăim în epoca perfecțiunii sau în epoca falsității maxime.
E ușor să te pui în pielea cuiva din perspectiva ta și să spui că tu făceai altfel ceea ce a făcut dânsul. Dar e total diferit atunci când te trezești tu într-o astfel de situație. Atunci e greu cu adevărat. Sau mai bine spus, atunci dai de greu. Dacă ești suficient de receptiv și de deschis la minte, atunci poți realiza în acele clipe că nu ești invincibil și că nu controlezi situația absolut deloc. Din contra, situația te controlează pe tine. Tu poți doar să alegi cum să răspunzi. Asta e toată alegerea pe care o ai. Restul sunt niște prostii. Și realizând că nu ești invincibil, singura lecție pe care o poți învăța de aici e ca niciodată să nu zici (sau să nu crezi) că ție nu ți se poate întâmpla ceea ce altora li se întâmplă. Nimeni nu e scutit de nimic.
Fiecare poate duce exact atât cât poate căra. Nici mai mult și nici mai puțin. Personajele din istorie despre care se spune că erau invincibile au existat doar în folclor și tradiții, pentru a inspira și a motiva generațiile. Superman și Batman sunt modele pentru copii și fanii universului de supereroi, la fel cum în antichitate Hercules îi inspira și motiva pe tinerii acelor vremuri de mult apuse.
M-am crezut invincibil, de neoprit, de nestăpânit. Asta până să realizez că am și eu limite și că nu mai am 20 de ani. Sunt mult mai vulnerabil la boli decât cu câțiva ani în urmă. De fapt, în ultimii 2 ani am avut atâtea chestii (de natură medicală) cât n-am avut poate în ultimii 20. Adevărata putere și fericire cred că este acel moment când dimineața te trezești fără să te doară ceva, fără să te chinuie vreun gând, fără să te tortureze vreo durere și fără să depinzi de pastile. Atunci ești cu adevărat invincibil, metaforic vorbind.
Mereu m-am crezut invincibil. Asta până în clipa în care am dat de greu și m-am lovit de realitate. Realitatea mi-a arătat cât sunt de fragil și cât de ușor pot să fiu doborât. Oricât ai bate din gură și oricât te-ai lăuda că poți face față problemelor, crede-mă că există situații pentru care oricât te-ai lăuda nu vei fi pregătit. Dacă din punct de vedere biologic organismul tău nu este făcut să facă față stresului și altor provocări, atunci vei ceda, vei cădea în capcana bolilor și vei avea de suferit. Corpul tău poate să-ți fie aliat sau dușman, depinde ce noroc ai. Bolile și situațiile care vin asupra ta nu te iartă și nu țin cont de nimic. Sunt niște alegeri, pe care dacă ți le asumi, ai o oarecare șansă să scapi din anumite situații, dar nici atunci nu ești 100% în siguranță. În viață nu există scutiri - asta e tot ceea ce am învățat.
