De ce am ales să practic kung fu și nu altceva

"Dacă nu mi-aș fi creat lumea mea, acum poate aș fi mort în lumea altora." - Anais Nin

Au trecut aproximativ 15 ani de când am început să practic kung fu. Aveam vreo 14-15 ani când am început toată această aventură. Mereu mi-a plăcut sportul și mișcarea în sine, doar că pe vremea când eram copil eram mult prea fricos și anxios ca să mă duc într-un club și să mă înscriu la cursuri de arte marțiale. Cu trecerea anilor pasiunea mea pentru această disciplină a crescut din ce în ce mai mult, până în ziua în care m-am decis să încep de unul singur, pe forțe proprii și nesilit de nimeni.
Așa am început eu să-mi improvizez o mini sală acasă, pentru început în aer liber, după care am găsit o încăpere care în momentul acela nu servea pentru nimic și am decis să o pun la punct ca după aceea să devină prima mea sală de antrenament. În încăperea respectivă nu era suficient spațiu, vara era cald, iar iarna înghețai de frig. Cu toate acestea, cu bune cu rele, eram bucuros că mă pot antrena undeva. Nu aveam posibilități pe atunci să-mi cumpăr aparatură de calitate. Aveam încă din copilărie de la tatăl meu o pereche de gantere de 5kg, poate și asta într-un fel m-a motivat să încep să mă antrenez. Aveam bidoane de 5 litri umplute cu nisip pe post de greutăți, bară de tracțiuni din scânduri, și un sac de box făcut din saci obișnuiți umpluți cu rumeguș și nisip; toate acestea făcute de mine.
Așa a început călătoria mea. Am rătăcit de la un stil la altul aproximativ un an. Am studiat diverse cărți. Internet nu aveam pe vremea respectivă, doar la școală, însă și aici trebuia să am grijă cum fac rost de informații. Mă feream să fiu văzut de colegii mei că stau pe net încercând să adun informații despre arte marțiale. Mereu eram un copil slab cu o constituție fizică firavă, tăcut și retras și destul de mult timp batjocorit de restul. Nu vroiam ca restul să creadă că prin asta caut o formă de răzbunare sau altceva. Tot ce vroiam era să mă perfecționez.

În poza de mai sus aveam 17 ani, iar în spatele meu se poate vedea sala mea improvizată. Încercând diverse stiluri la un moment dat am dat de kung fu, stilul Shaolin. Aici a fost momentul culminant din viața mea, căci pot spune că în acest stil am găsit tot ceea ce căutam. Din punct de vedere tehnic, Shaolin kung fu este un stil de arte marțiale care pune accentul pe dezvoltarea a tot ceea ce ține de ființă, începând de la un întreg arsenal de tehnici, metode pentru întărire corpului, flexibilitate, arme, și nu în ultimul rând metode spirituale și energetice. Cu alte cuvinte, acest stil nu este pentru oricine, nu este kick-box și nu este karate. Se spune că în trecut din 100 de discipoli maxim 5 dacă rezistau antrenamentelor dure, iar din aceștia maxim 2 dacă deveneau maeștri la rândul lor.
Au trecut anii, iar eu pot spune că am învățat foarte multe de unul singur, nefiind sub îndrumarea nimănui. Între timp mi-am improvizat o sală de calitate, am reușit să fac rost de echipament profesionist, am cumpărat multe cărți în domeniu și continui să practic. Nu pot spune că sunt un practicant desăvârșit, sunt conștient că nu sunt nici pe departe la nivelul călugărilor din templul Shaolin, nici fizic și nici spiritual, dar cu toate acestea continui să merg înainte. Shaolin kung fu este singurul lucru în care îmi găsesc liniștea, în toți anii ăștia a fost singura metodă prin care îmi puteam ține oarecum sub control depresiile și restul pornirilor mele negative. Nu am acasă o colecție de diplome, centuri colorate, medalii sau altceva, dar în schimb am experiența a 15 ani de antrenamente făcute pe căldură, frig, vânt, ploaie, noapte, zi.

La începutul acestui an am mai scris un articol despre mine ca practicant de kung fu. Dacă doriți puteți să recitiți articolul respectiv apăsând aici. Este un articol puțin mai colorat și mai detaliat decât acesta, deci pentru cine vrea să mă cunoască mai bine eu zic că merită. Poate o să reușesc să motivez și eu la rândul meu vreun cititor să se apuce de arte marțiale. Mai jos am introdus un link de youtube unde ăuteți viziona o mică demonstrație realizată de mine.

Calea războinicului

"Un războinic nu trişează niciodată, dar ştie să-şi distragă adversarul." - Paulo Coelho

Adevărații războinici de altă dată au dispărut de mult, dar Calea războinicului încă este vie, cu toate că puțini o mai respectă. Calea unui războinic este drumul pe care acesta pornește, spre misiunea lui personală. Indiferent că vorbim de o luptă, de carieră, sau de orice altceva, toate pot fi comparate cu un fel de război care necesită organizare, tactică și nu în ultimul rând multă disciplină. De-a lungul vieții, orice războinic ajunge să trăiască momente neplăcute, momente în care trebuie să-și strivească fără milă și ezitare rivalii, altfel nereușind nimic. De asemenea vor exista și momente înălțătoare, căci ele reprezintă roadele muncii.
Războinicul modern, dacă ne uităm în afaceri, la capitolul corporatist, nu este altceva decât un maimuțoi nesimțit și fără scrupule, care cu nerăbdare vrea să-și atingă propriile scopuri, indiferent câte vieți de angajați trebuie să distrugă în schimb. Am văzut astfel de oameni. Cunosc astfel de oameni. Din păcate lucrez pentru astfel de oameni, atât eu cât și mulți alții, mai proști sau mai deștepți decât mine. Nu pot să zic altceva decât faptul că mi scârbă de acești așa ziși "lideri". Lupta lor e una nedreaptă, lipsită de onoare. Sunt precum niște disperați nehaliți, care au impresia că o să trăiască 1000 de ani, habar n-având că poate în ziua ce vine e rândul lor să-și achite datoriile în fața sorții. Birocrați, capitaliști, corporatiști, lideri, politicieni, jegoși ordinari, indiferent de denumire, cu toții sunt la fel, ființe lipsite de onoare și de respect. Acești oameni nu pot fi numiți războinici, căci calea lor e total deviată de la adevărata cale a războinicului. Lupta lor e una lipsită de onoare și de virtute, trișarea fiind ceva la ordinea zilei, la fel și nerespectarea unor reguli ce țin de bunul simț.

Nu doar în domeniul afacerilor, dar și în sport cam la fel stau treburile. Aproape tot ce ține de sport a devenit o industrie, iar așa zișii sportivi, o mare parte dintre ei, nu sunt altceva decât niște pastilați, consumatori de steroizi și de alte substanțe. O grămadă de medalii obținute pe fugă, datorită dopajului și a trișării, nu reprezintă adevărata victorie în nici într-un caz. Din păcate și în lumea artelor marțiale a cam dispărut spiritul războinicului de altă dată. O grămadă de practicanți se laudă cu tot felul de centuri negre și de alte culori, medalii, diplome și alte minuni. Aproape toți cred că toată victoria stă în ceea ce au câștigat la un concurs. Adevăratul spirit al războinicului stă în pumnii încleștați al practicantului pregătit să izbească în adversarul care merită acest lucru.
Un adevărat războinic este acela care nu se teme, acționează cu înțelepciune și căștigă bătălia datorită abilităților sale, și nu datorită norocului. Nu are importanță în ce domeniu, fie ea sport, loc de muncă, viață privată sau altceva. Se spunea cândva că cel mai puternic samurai era acela care nu-și folosea niciodată sabia. Ce vrea să spună asta? Adevăratul războinic știe să evite confruntarea, dar dacă e nevoie și nu este altă soluție, acesta nu se teme să-și spulbere adversarul, fără resentimente. Un om cu o astfel de virtute se poate numi războinic.
Adevăratul războinic este curajos și își înfruntă fricile, nu le evită. Războinicul nu se ia la întrecere cu nimeni, nu are rivali și nu concurează. Singura ființă care trebuie să depășească cu orice preț este propria lui persoană, adică să se autodepășească. Rivalul lui este cel din oglindă, și nu cel de lângă el. Adevăratul războinic cunoaște compasiunea și bunătatea, nelăsând loc urii sau răutății în inima lui. El știe să aprecieze ceea ce are și nu își dorește lucruri inutile. Este un bun cunoscător al artelor, are o bună cultură generală și de asemenea are diverse talente sau abilități. Are o bună condiție fizică și nu își neglijează antrenamentele. Un adevărat războinic nu se neglijează; el ține la aspectul și ținuta lui, nu se îmbracă oricum și nu mănâncă orice. Adevăratul războinic nu se teme nici măcar de zei, nu este superstițios și nu joacă după regulile altora.
Adevăratul războinic este el însuși în orice împrejurare, nu se ascunde în spatele cuvintelor. Orice acțiunea, vorba, intenția sau faptă de a lui este cu un scop bine prestabilit, nimic nefiind la voia întâmplării. Un adevărat războinic trăiește din plin calea războinicilor.

Tehnici de autoapărare pentru femei

"Omul civilizat şi-a pierdut aproape toate formele naturale de autoapărare. Când e în pericol, singurul său reflex e să sune la 112." - Valeriu Butulescu

Trăim într-o societate în care femeile sunt expuse unor tentative de atac în fiecare zi. Începând de la mici conflicte de familie și până la tragedii de zile mari nu e decât un pas. Până și în școli nu mai e o noutate să auzim despre bătăi între fete. Să nu mai vorbim despre jafuri și tâlhării. Am decis să scriu acest articol cu scopul de a promova câteva tehnici simple de autoapărare pentru femei. Tehnicile prezentate sunt relativ simple dar în același timp eficiente. Din păcate încă nu au dispărut vechile ideologii cum că bărbatul ar fi superior femeii, și din cauza asta în multe familii se practică "legea pumnului", ultimul cuvânt fiind al bărbatului. De multe ori din cauza geloziei și al altor probleme se ajunge la violență; și cine are cel mai mult de suferit în asemenea cazuri? Normal că femeia. O femeie atacată pe stradă, bineînțeles că în ochii multora ea e de vină că a atras atenția agresorului din cauza ținutei. În fine, nu vreau să intru în alte subiecte, ideea e că o femeie ar trebui să aibe minimum de cunoștințe în domeniul autoapărării. Iată deci care sunt tehnicile care consider eu că ar fi de folos tuturor femeilor aflate în situație de pericol:

1. Aceasta este probabil cea mai eficientă modalitate de apărare împotriva unui bărbat agresiv: lovitura aplicată între picioare, în zona sensibilă cu alte cuvinte. Trebuie așteptat doar momentul potrivit ca lovitura să se aplice. Nu contează că se lovește cu pumnul, cu piciorul sau cu genunchiul, important este să se atingă ținta.

2. Tehnica din imaginea de mai jos este o modalitate de fentare. Atunci când vă pregătiți să loviți agresorul cu pumnul, acesta observând că vă pregătiți pentru atac va încerca să vă oprească. Atunci e momentul să-l loviți cu capul în gura, nas, sau frunte, pentru că nu se va aștepta la așa ceva.

3. În imaginea de mai jos puteți observa cum bărbatul atacă din spate, încercând să prindă femeia în așa fel încât aceasta să nu se mai poată mișca. Dar cu toate acestea există o modalitate de ieșire dintr-o astfel de situație. După cum puteți observa în imagine, dacă faceți o aplecare bruscă aveți șanse să ajungeți la piciorul agresorului. Mai departe tot ce aveți de făcut e să vă lăsați ridicate de către agresor în poziția inițială. Ce se va întâmpla? Agresorul va cădea pe spate, din cauza că i-ați prins piciorul. După aceea, cu el la pământ, e decizia voastră cum îi aplicați următoarea lovitură.

4. O altă modalitate de apărare este strategia de a lovi simultan în două puncte. În imaginea de mai jos puteți observa cum femeia lovește atât la față cât și cu genunchiul în zona sensibilă.

5. Iată o modalitate ușoară de eliberare dintr-o priză la nivelul încheieturii mâinii. Tot ce e de făcut e o rotație a mâinii în sensul acelor de ceasornic, după care aveți posibilitatea să-l apucați de mână pe adversar.

În imaginile de mai jos sunt prezentate două exemple de simulare a unei situații de atac. Observați în imagini felul în care femeia se apără, simplu și eficient.

Sper să vă fie de folos aceste tehnici doamnelor și domnișoarelor, dar cel mai mult sper să nu fie nevoie să aplicați așa ceva și să nu se ajungă la cazuri de violență. Am decis totuși să distribui și un videoclip motivațional în care puteți urmări o femeie, practicantă de arte marțiale, cum se poate apăra la nevoie.

Poemul luptătorului de Kung Fu

Următoarele rânduri de mai jos au fost scrise de marele maestru Miao Xing în 1923. Maestrul Miao Xing a fost un călugăr la mănăstirea Shaolin, iar în timpul vieții a fost supranumit "Maestrul de aur". Iată deci cum sună poemul luptătorului de kung fu, un text scurt, dar profund și plin de însemnătate, exprimând chintesența stilului Shaolin:


Miscă-ți capul precum valurile mării,
Iar mâinile cu iuțeala cometei;
Corpul este flexibil precum o salcie,
Picioarele imită pașii unui bețiv,
Orice mișcare pornește din interior
Și are o frumusețe precisă:
Este tare ca oțelul, dar totuși nu este oțel;
Este realitate, și în același timp, iluzie.
Dacă metoda este exersată zilnic, îți devine proprie,
Dacă ajunge la maturitate, atunci se transformă în spirit
Și devine a doua ta natură.

Spiritul războinicului

"Războinicii îşi păstrează întotdeuna strălucirea privirii. Nu sunt întotdeauna siguri de ceea ce fac, de multe ori au parte de nopţi albe, crezând că vieţile lor nu au sens. Tocmai de aceea sunt războinici, pentru că greşesc, pentru că se întreabă, pentru că neîncetat caută o raţiune." - Paulo Coelho

Cei care reușesc să-i învingă pe ceilalți sunt puternici, dar cei care reușesc să își învingă propria natură sau propria ființă sunt foarte puternici. Adevărata putere mereu din interior vine, la fel ca orice formă de stare-sentiment-trăire ce duce spre fericire sau iluminare. Nici un adversar nu este mai puternic decât ești tu. Nimeni nu te poate doborî cu adevărat. Nimeni nu îți poate rezista în luptă mai mult decât îi permiți tu. Adevărul e că tu ești cel mai mare dușman de-al tău. Tu ești cel care trebuie să se învingă pe el însuși. E ceea mai grea bătălie ce o poți purta: lupta cu tine însuți. E genul de conflict care se rezumă la totul sau nimic.

Ca să-ți poți învinge dușmanii, mai întâi de toate, trebuie să fii capabil să te învingi pe tine însuți. Trebuie să îți poți controla pornirile, sentimentele și dorințele. Trebuie să înțelegi că totul în această viață se rezumă strict numai la tine. Rămâi puternic în cazul în care simți seducția femeilor, nu te arunca precum un câine nervos, condus de frustrări, și nici precum un adolescent idiot îndrăgostit până peste cap; te vei răni singur, și chiar nu se merită. Dragostea orbește, cum se zice în popor, iar tu nu o să faci altceva decât să-ți pierzi orice formă de judecată și rațiune. Ferește-te de toate acele influențe care te pot atrage în capcane sentimentaliste din care apoi tot tu vei ieși învins și cu capul la pământ. Controlează instinctele sexuale, nu da drum liber desfrâului dar nu practica nici abstinența. Amintește-ți de principiul căii de mijloc, al echilibrului din orice domeniu. Echilibrul este soluția în orice astfel de problemă. O femeie îți poate face bine, dar îți poate face și rău. Îți poate da viața peste cap de nici nu-ți poți imagina așa ceva. Trebuie să rămâi calm în orice situație. Aceste noțiuni sunt valabile și în cazul femeilor, a luptătoarelor care pășesc pe această cale nobilă războinicilor. Și pentru ele bărbatul nepotrivit poate fii un obstacol în calea perfecționării.

Tu ești personajul principal în viața ta și nu altcineva. Tu ești pe primul loc și nu altcineva din jurul tău. Nu trebuie să duci sacrificii inutile în numele familiei tale, a strămoșilor tăi, nici măcar pentru copiii tăi. Nimeni nu merită cu adevărat jertfa ta, asta trebuie să înțelegi. Ești ceea mai strălucitoare ființă din viața ta, iar cel mai de preț lucru ce deții e viața ta, care e în mâinile tale. Tu decizi ce faci cu ea și cum ți-o modelezi. Zi de zi te iei la trântă cu viața, cu greutățile, cu tot felul de încercări, deci te poți considera un luptător, un războinic chiar. Viața asta uneori e luptă/război, altădată e armonie. Cum obișnuia cineva să-mi spună: urcușuri și coborâșuri. Asta este toată viața, un continuu conflict, atât cu cei din jur cât și cu tine însuți, totul depinde de intensitatea luptei și de intervalele dintre conflicte. Sunt pauze sau armistiții, mici înțelegeri, când totul merge bine și viața e roz cum s-ar zice, dar apoi totul se schimbă, întregul decor, tot acel roz se înnegrește și se naște un alt conflict, ori se continuă unul mai vechi. Asta trebuie să înțelegi: viața e o continuă luptă, și nicidecum armonie și împăcare. Pentru oamenii ca noi așa ceva nu există. Dacă începem să credem în așa ceva, nu facem altceva decât să ne dăm singuri filme în cap, iluzii temporare, falsități, iar când ne va lovi valul ne vom trezi la realitate, văzând totul ca pe o minciună. Asta va fii prima lovitură grea încasată din partea vieții.

Ca să-ți revi cu picioarele pe pământ, prietene, te sfătuiesc să-ți dai masca jos. Conștientizează falsitatea și iluzia din spatele lucrurilor și a fenomenelor. Conștientizează-ți propria respirație, propriile bătăi ale inimii, propriile trăiri, propria ființă și existență. Simte furia tigrului în brațele tale; simte puterea cum îți curge în mâini și cum se acumulează apoi în pumni. Observă cum încetul cu încetul devi capabil să spargi blocurile de piatră, dar nu cu forța musculară ci cu forța minții, puterea ascunsă a subconștientului, o putere aflată în adâncurile tale în stare latentă. Simte înțelepciunea dragonului din tine. Conștientizează cum poți întoarce spre favoarea ta orice acțiune despre care înainte spuneai că e contra ta. Aruncă naibii odată aceea mască a falsității ce purtai o viață întreagă. Sparge-o cu pumnii dacă e nevoie sau calcă cu picioarele peste ea. Distruge orice te-ar putea trage înapoi spre vechiul tău ideal. Distruge acele poduri care te-ar putea ajuta să traversezi înapoi spre acele ținuturi în care erai captiv în propriile iluzii. Eliberează-te de influența doctrinelor, a religiilor, a fundamentelor politice, a știrilor din mass-media, a tuturor formelor de propagandă și a tot ceea ce e nociv. Doar prin această eliberare poți ajunge la adevărata libertate, doar așa te poți redescoperii pe tine însuți. Asta e adevărata artă a războiului, adevărata cale a luptătorului. Doar așa poți face dreptate. Arma ta nu e sabia din teacă, ci cuvântul rostit. Armura ta impenetrabilă nu sunt fiarele de pe tine, măștile, lanțurile sau orice altceva ai deține, armura ta adevărata ce te protejează e personalitatea ta, ce o dezvolți în timp prin studiu și antrenament, autodisciplină și autoeducare. Sursa ta de energie va fi mintea ta ce îți devine aliat și nu dușman, asta în cazul în care reușești să-ți învinge ego-ul.
Asta este adevăratul spirit al războinicului. Învinge-te pe tine, cel de azi, ca să te poți renaște, transformându-te în ceva superior, din toate punctele de vedere, noul tu. Câștigă azi, ca mâine să fi învingător, peste tot, peste toți și toate, dar nu în ultimul rând peste tine însuți. Fii ceea mai bună versiune a ta, fă tot posibilul pentru asta.

"Calea este chiar sub picioarele tale." - Zicală chinezească

Obstacolele în practica artelor marțiale

"Dorinţa este cheia pentru motivaţie, dar hotărârea şi angajamentul de a urmări atingerea obiectivului este cel care-ţi va permite să atingi succesul pe care-l cauţi." - Mario Andretti

Cei care practică arte marțiale, sau sunt pasionați de oricare alt domeniu, sau de vreun hobby, sunt 100% convins că sunt conștienți de faptul că în oricare dintre aceste domenii apar tot felul de obstacole cu timpul. În acest articol o să încerc să prezint principalele obstacole întâlnite în practicarea artelor marțiale. Despre aceste obstacole am citit nenumărate cărți, le-am observat la alții, dar cel mai important este faptul că marea majoritate dintre ele le-am trăit pe propria piele. Cele enumerate aici în articol țin doar de domeniul artelor marțiale. Cum spune și citatul de la început, pentru atingerea oricărui obiectiv cheia spre reușită și succes este dorința, după care se naște motivația și restul vine de la sine. Dorinţa este cheia către motivaţie, dar determinarea şi perseverenţa să atingi o anumită ţintă - determinare să fii mereu excelent - sunt căile care te vor ajuta să ajungi la victorie, așa spunea Mario Andretti într-un alt citat celebru.
Iată deci care sunt aceste obstacole care ne pot împiedica în calea noastră spre reușită:

1. Nehotărârea și neîncrederea în forțele proprii. Acest fenomen apare în general la început, înainte de practica propriu zisă. Am experimentat asta și eu când eram copil. Vroiam să merg la cursuri de karate, dar ceva totuși mă bloca. Acel ceva era frica de a face ceva ce nu făcusem până atunci și neîncrederea în propriile mele forțe și puteri.
2. Dezorganizarea. Aceasta se referă la stilul de viață haotic, dezorganizat și la antrenamentul total neorganizat. O "pasăre de noapte" e logic că nu are suficient timp pentru odihnă, iar un plan de antrenament neglijat normal că nu o să ducă la rezultate bune. De exemplu în loc să faci 5 antrenamente de calitate pe săptămână, tu faci una sau două, așa pe fugă, stând mai mult cu ochii pe telefon. Un astfel de antrenament dezorganizat nu o să ducă niciunde din păcate.
3. Antrenamentele de proastă calitate. Un antrenament poate să fie de calitate bună sau nu. De exemplu când ești conștient de faptul că ești în stare să faci 10 tracțiuni, dar tu totuși faci doar 5, atunci ce se mai poate spune? Când ai suficient timp la dispoziție ca să faci un antrenament de o oră să zicem, dar tu totuși faci vreo 30 de minute doar, atunci din nou ce putem spune? Un antrenament de calitate proastă duce la rezultate de calitate proastă.
4. Lenea. Din păcate lenea este un fenomen sau mai bine zis o stare destul de comună speciei noastre. Este o stare negativă și distructivă în același timp. Din cauza lenei pierdem foarte mult timp prețios, timp în care am putea realiza ceva măreț și constructiv. În cazul de față, oare peste câte zile de antrenament am sărit din cauza lenei?
5. Lipsa de motivație. Această stare este probabil mai dăunătoare decât lenea. Când dispare motivația, practicantul e pe cale să-și piardă scopul, își neglijează antrenamentele din simplul fapt că nu le mai vede rostul și pur și simplu nu are nici un chef să le mai facă. Lipsa de motivație în viață duce spre stări letargice și depresive, iar de aici nu mai are rost să spun încotro ne îndreptăm. Personal, când simțeam că îmi pierd motivația, mă uitam la filme vechi cu Jackie Chan. După ce le vizualizam simțeam că se aprinde nou nou flacăra speranței pentru antrenamente motivante. Sunt sigur că fiecare om are o astfel de tehnică prin care își poate reaprinde focul motivațional.
6. Timp insuficient. Acesta este fenomenul cel mai des întâlnit în zilele noastre. Nimeni nu are timp pentru nimic. Nu mai avem timp suficient nici măcar pentru noi înșine. Vrem dar nu dorim cu adevărat. Ne luptăm dar nu ne zbatem. Trăim dar nu trăim cu adevărat. Și atunci care e soluția? Organizarea. Tot ce trebuie să facem e să ne resetăm și să o luăm de la capăt, doar că de data asta să fim mult mai organizați. Doar așa putem avea suficient timp la dispoziție, atât pentru antrenament cât și pentru altceva, cu alte cuvinte pentru noi înșine.
7. Femeile. Da! Ai citit bine! Chiar am scris cuvântul femeie. Pentru un bărbat heterosexual, practicant de arte marțiale, o femeie poate să fie un mare pericol. E un pericol mai mare decât orice altceva, femeia poate fii cea mai mare distragere. Pentru bărbat ceea mai mare slăbiciune este femeia. O femeie te poate distrage de la practică, îți poate influența mintea, îți poate schimba comportamentul. Bărbatul fiind slab, imatur din punct de vedere emoțional, insuficient de evoluat pe plan spiritual, va face marea greșeală: va acorda femeii tot timpul lui, iar prin asta își va neglija practica și antrenamentul. Vorbesc aici atât din experiența altora și din cele observate în jur, cât și din propria experiență. Din cauza asta, marii maeștrii de altă dată, își învățau elevii să se țină departe de femei dacă nu sunt suficient de pregătiți să le întâmpine pe acestea.

Kung Fu - Calea mea (My Story)

"Nu există cărare către fericire. Fericirea este cărarea." - Buddha

Era o vreme când eram un copil slab, cu mâinile ca și coada de mătură, fricos și speriat la maxim de tot ce era necunoscut. Eram destul de rapid, vorbind despre viteză și agilitate, dar în același timp eram și rigid, căci nu eram suficient de flexibil. După cum spuneam, eram genul de copil care se speria de multe ori și de propria sa umbră. Și cu toate aceste calități și defecte, nu pot să spun că nu am avut o copilărie frumoasă. Toate bune și frumoase până într-un anumit punct. Pe la vârsta de 13-14 ani viața mea a luat o întorsătură ciudată și cumplită, pe toate planurile, din toate punctele de vedere. Singura modalitate ca să pot face față și să supraviețuiesc cu mintea întreagă era să mă refugiez în ceva. Acel ceva nu era altceva decât vechea mea pasiune pentru arte marțiale. De mic copil eram fascinat de filmele cu Van Damme, Bruce Lee și Jackie Chan. Aceștia au fost idolii și eroii din copilăria mea. Doamne ce vremuri frumoase! Aș da orice ca să pot retrăi acele clipe minunate!
Eram atât de fricos că nu am avut curajul să mă duc nici măcar la cursuri de karate, cu toate că se țineau în localitatea mea natală, și cu toate că eram pasionat și simțeam mereu chemarea spre așa ceva. Frica m-a ținut pe loc, paralizat chiar din punct de vedere emoțional. Dar la vârsta de 13-14 ani, cum spuneam, trebuia să găsesc un refugiu puternic. În acele vremuri mă uitam la desenele japoneze Dragon Ball Z, cele mai faine desene din copilăria mea. Eram fascinat de puterea și ambiția lui Son Goku. Acest erou al copilăriei mele niciodată nu vroia să renunțe, mereu lupta și nu se dădea bătut. În continu se antrena, motivat tot timpul și mereu pregătit de o nouă confruntare. O astfel de atitudine îmi doream și eu. Vroiam să devin puternic; puternic din toate punctele de vedere, atât fizic cât și psihic și emoțional.

Atunci mi-a venit inspirația și ideea de a mă apuca și eu de antrenamente. Văzând atâtea exemple negative în familie și demne de neurmat, am decis să practic arte marțiale. Vroiam să mă dezvolt. Vroiam să fiu puternic. Vroiam să fiu capabil să mă apăr la nevoie. Vroiam să fiu diferit de ceilalți, vroiam să pot face ceea ce alții nu pot. Din cauza problemelor de familie, am găsit refugiul perfect. M-am refugiat în totalitate în studiul artelor marțiale. Toate acestea se întâmplau pe la începutul anilor 2000, într-o perioadă când nu existau telefoane inteligente și supercalculatoare. În acele vremuri foarte puțini aveau internet; cu alte cuvinte ca să aflu informațiile de care eram interesat trebuia să bântui bibliotecile, să fac rost de cărți, să aflu cine are internet acasă și să merg să mă rog să mă lase câteva minute să pot butona și să găsesc ceea ce mă interesează, bineînțeles contra cost. În mare, cam așa a început odisea mea în domeniul artelor marțiale.
În tot acest timp am rătăcit dintr-un stil în altul. Am început să studiez yoga pe la 15 ani, dar simțeam că nu e ceea ce caut, așa că am hotărât să abandonez. După aceea am început să studiez aikido, dar parcă nici în asta nu mă puteam regăsi. Am ajuns să dau de o carte de karate, pe la 15-16 ani. Am început să devorez cartea și să încep să învăț mișcările, pas cu pas. Când mi-am dat seama că acest stil de luptă se bazează doar pe lupta cu mâinile goale, ignorând în totalitate armele gen baston, sabie, etc., mi-am dat seama că nici asta nu e pentru mine. Eu vroiam ceva ce să cuprindă totul; atât lupta cu mâinile goale, cât și cu arme; atât dezvoltarea spirituală armonioasă cât și cea emoțională și psihică; cu alte cuvinte căutam ceva ce cuprinde totul. Mi-am dat seama că în budo(totalitatea artelor marțiale japoneze) n-o să găsesc așa ceva, căci în mare parte toate stilurile lor sunt un fel de copy-paste de la chinezi. Așa că am hotărât să studiez artele marțiale chinezești, aducându-mi cu drag aminte de marele meu idol din copilărie: Jackie Chan. Mereu l-am admirat pe omul acesta, pentru tot efortul depus, abilitățile lui, cascadorii, curaj, ambiție, cu alte cuvinte pentru toată munca lui și ceea ce reprezintă el. Știam că Jackie este practicant de kung fu, așa că mi-a venit ideea să încep și eu să studiez kung fu. Pe la 16-17 ani am și găsit o carte veche de kung fu și am început studiul.

Mi-am adus aminte de o amintire veche. Eram undeva pe la 7-8 ani, copil curios și fricos simultan. În acele vremuri odată, tatăl meu mi-a povestit despre călugării shaolin. Am ascultat cu fascinație cum îmi descria despre acești războinici, călugări rași în cap, care își pot concentra energia oriunde își doresc ei și astfel pot rezista la durere și pot fi capabili de lucruri neobișnuite pentru omul de rând neantrenat. Fără să fi auzit vreodată de acești călugări, automat în mintea mea apărea imaginea cu niște bărbați îmbrăcați în haine largi portocalii, rași în cap, stând într-o mănăstire din munți și antrenându-se; toate aceste imagini le aveam copil fiind, fără să fi auzit vreodată de treburile acestea. Am îngropat aceste amintiri cu scopul ca într-o bună zi să le pot redescoperi și să mă las ghidat de ele. Probabil sunt o reîncarnare a unui maestru shaolin, sau poate că pur și simplu am fost fascinat de poveștile tatălui meu. Oricare ar fi explicația, nu cred că are vreo importanță, căci astăzi sunt exact ceea ce trebuie să fiu, rezultatul antrenamentelor, ceea ce probabil am fost predestinat să fiu și ceea ce îmi place să fiu: un practicant de shaolin kung fu. Pe la 17-18 ani cam așa ceva, când am început să practic acest stil, mi-am dat seama că asta era tot ceea ce căutam de atâta vreme. Shaolin kung fu oferă totul. E echilibru, forță, ambiție, renunțare, cucerice, armonie, ambiție. E puterea ascunsă în noi în stare latentă, așteptând să iasă la suprafață prin efort conștient. Shaolin kung fu este calea spre armonie și pace. Din punct de vedere tehnic, shaolin kung fu este singura artă marțială care dezvoltă toate laturile practicantului: forța, viteza, flexibilitatea, rezistența, agilitatea. Cuprinde tehnici de braț, picior, arme naturale (gheare, pumni, etc.), arme (baston, sabie, nunchaku, halebardă, etc), tehnici energetice (qigong), exerciții meditative, și încă multe altele.
Îmi aduc aminte cu drag de acei ani în care am stat până la epuizare în sfoară; am stat în zăpadă cu picioarele încrucișate ignorând frigul și concentrându-mă doar pe meditație; dădeam lovituri cu pumnii într-un bolțar până începea să-mi curgă sânge din pumni sau din degete; făceam sărituri acrobatice ignorând faptul că s-ar putea să pic și să-mi rup coloana. Nu pot uita nici de acele clipe de liniște profundă din timpul meditațiilor. Și iată că sunt aici întreg, viu și nevătămat. Și încă antrenamentele mele nu au luat sfârșit, căci de vreo 15 ani de când fac treburile acestea, fără să fiu sub îndrumarea cuiva, am de gând să merg tot înainte, ignorând obstacolele, și prin propriul meu efort conștient, fără ajutorul cuiva, să obțin imposibilul: gradul de maestru shaolin. Probabil sună naiv. Probabil multă lume mă condamnă că în loc să încerc să-mi fac o carieră, sau să-mi întemeiez o familie, sau pur și simplu altceva, eu îmi pierd vremea practicând kung fu. Nu sunt curios de ce zice lumea. Oricum multă lume nu știa cu ce mă ocup eu, iată răspunsul meu pentru toți care se întrebau unde am fost în toți acești ani: m-am antrenat! Am învățat kung fu de unul singur. Într-un fel am avut și de pierdut. Nu am avut genul de tinerețe ca și restul din generația mea. Am cam dus la extreme treburile și izolarea de lume. În loc să merg cu tineri pe nu știu unde, vinerea sau sâmbăta, preferam să rămân acasă și să mă antrenez de exemplu. În ziua de azi am foarte puțini prieteni, și puțină lume mă cunoaște cu adevărat. Nu sunt într-o relație și probabil că nici nu o să fiu în grabă. Probabil că n-o să fiu capabil niciodată să întrețin cu adevărat o relație, probabil n-o să am niciodată o familie și probabil că sunt sortit singurătății, sau cu alte cuvinte să practic kung fu singur în continuare așa cum fac de 15 ani. Dar nu contează, sunt omul care sunt datorită experiențelor mele, bune și rele, anilor de antrenamente, orelor de meditație și nu în ultimul rând mediului în care am trăit. Până am puterea să stau pe două picioare și am două mâini, nu am de gând să mă opresc din antrenamente. Dacă nu era kung fu pentru mine, în ziua de azi eu nu mai eram; eram de mult îngropat sau pur și simplu eram decăzut în ultimul hal. Cu alte cuvinte, pentru mine kung fu a fost atât antrenament cât și refugiu și terapie. Cum spune o veche vorbă chinezească: calea este chiar sub picioarele tale. Calea mea a devenit shaolin kung fu. La ora actuală practic în paralel shaolin kung fu, wing chun kung fu tradițional și taijiquan.
Sper să motiveze pe cineva povestea mea. Am considerat că fac o faptă bună dacă încep să mă deschid odată cu intrarea în noul an, nu ca în anii precedenți în care am preferat izolarea și închiderea. Mai jos am inclus și câteva fotografii din timpul antrenamentelor.


Galerie foto:

Principiile lui Bruce Lee

Jun Fan Yuen Kam Li (1940-1973), cunoscut de milioanele de fani ai săi mai degrabă după numele său american - Bruce Lee - este considerat de către majoritatea maeștrilor de arte marțiale, unul dintre cei mai buni experți în arta luptei. Este cunoscut atât pentru abilitățile și talentul ieșit din comun în domeniul artelor marțiale, cât și pentru cariera cinematografică. În același timp a scris și două cărți despre kung fu: "Kung-Fu: Arta filozofică a autoapărării", apărută în 1962 și Tao of Jeet-Kune-Do, carte în care își expune propriile sale concepții și dei despre kung fu în stilul inovat de el și numit Jeet-Kune-Do - "Calea pumnului care oprește". Ceea ce puțini știu despre el este faptul că era foarte preocupat de filozofie, a și obținut o diplomă în domeniu. Nu în ultimul rând, Bruce Lee era și ateu, și un om foarte deschis la minte.
Nu are rost să descriu aici toată biografia lui, deoarece se găsește atât pe internet cât și în cărți de specialitate. Iată în mare care erau cele mai importante principii enunțate de Bruce Lee:

- Cea mai bună tehnică este să nu ai nici o tehnică. Tehnica mea este rezultatul tehnicii tale; mișcările mele sunt rezultatul mișcărilor tale.

- Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te să-i reziști uneia dificile.

- Observă că cel mai rigid copac cade cel mai ușor, în timp ce bambusul sau salcia supraviețuiesc îndoindu-se după vânt.

- Un scop nu este întotdeauna menit să fie atins, el de multe ori servește pur și simplu ca ceva ce urmărești.

- Golește-ți mintea, fii fără formă, fără model, ca apa. Acum, dacă pui apa într-un pahar, apa devine paharul; dacă pui apa într-o sticlă, apa devine sticla; dacă pui apa într-un ceainic, apa devine ceainicul. Acum, apa poate curge sau se poate sfărâma. Fii apă, prietenul meu!

- Absoarbe ceea ce este util. Aruncă ceea ce nu este. Adăugă ceea ce este al tău.

- Dacă stabilești mereu limite pentru tot ceea ce faci, fizice sau de orice alt fel, acest lucru se va extinde în munca și în viața ta. Nu există niciun fel de limite, există numai platouri. Tu nu trebuie să rămâi acolo, trebuie să le depăsești constant.

- Înțelepciunea îți va da putere, dar caracterul îți va da respect.

- Artele marțiale sunt în cele din urmă de auto-cunoaștere. Un pumn sau o lovitură de picior nu sunt destinate pentru a-l zdrobi pe tipul din fața ta, ci să-ți zdrobești propriul ego, frică, sau temerile.

- Perseverența pe termen lung întrece intensitatea pe termen scurt.

- Nemișcarea în nemișcare nu este adevarata nemișcare; doar atunci când există nemișcare în mișcare, atunci se manifestă ritmul Universului.

- Cu cât iubirea îmbătrânește, inimile noastre se maturizează și devin precum cărbunii, arzând molcom și călit.

- Un bun maestru în arte marțiale nu devine mai tensionat, ci mai pregătit. Negândindu-se și nevisând. Pregătit pentru orice poate să apară. Când oponentul se expandează, eu mă contract; iar când el se contractă, eu mă expandez. Iar când apare o oportunitate, nu eu lovesc ci lovitura se întâmplă.

- Dacă nimic din tine nu rămâne rigid, lucrurile externe se disipă de la sine. În mișcare fii ca apa. Nemișcat fii precum oglinda. Răspunde precum un ecou.

- Lucrurile trăiesc din mișcare și câștigă putere îndepărtându-se.

- Observă că cel mai dens copac este foarte ușor sfărâmat, în timp ce bambusul sau salcia supraviețuiesc îndoindu-se cu vântul.

- Să te cunoști pe tine însuți înseamnă să te studiezi pe tine însuți, în acțiune cu o altă persoană.

- Fii mereu tu însuți, exprimă-te, ai încredere în tine, nu căuta în exteriorul tău o personalitate pe care să o copiezi.

- Dacă pui mereu limite asupra a tot ceea ce faci, fizic sau altceva, aceasta se va răsfrânge asupra vieții tale.

- Nu nega abordarea clasică, doar ca pe o reacție, căci altfel îți vei crea un nou pattern și vei rămâne prins în tine însuți.

- Adevărata viață este să trăiești pentru alții.

- Eu nu sunt în viața asta ca să trăiesc în conformitate cu așteptările tale și tu nu ești în această lume ca să trăiești după ale mele.

- Mulți oameni își dedică viața pentru a lucra la ceea ce cred ei că ar trebui să fie, în loc să lucreze la ceea ce sunt deja. Această diferență între a modela sinele și a modela imaginea de sine este foarte importantă. Mulți oameni trăiesc doar pentru propria imagine.

- Ceea ce gândești în mod obișnuit determină în mod larg ceea ce vei deveni în final.

- Nu gândi cine are dreptate și cine nu sau cine este mai bun decât cine. Nu fi nici pentru, nici împotriva.

- Realitatea devine aparență atunci când cineva încetează să mai compare – ceea ce este există doar atunci când nu există comparație. Și să trăiești cu ceea ce este înseamnă să trăiești în pace.

- Dacă există Dumnezeu, El este în tine. Nu ii ceri lui Dumnezeu să îți dea lucruri, depinzi de Dumnezeu pentru o temă interioară.

- Un om înțelept poate învăța mai mult din întrebări prostești, decât un prost poate învăța dintr-un răspuns înțelept.

- Dacă nu vrei să aluneci mâine, spune adevărul astăzi.

- Un temperament nervos va face din tine un prostănac curând.

- Cunoștințele și abilitățile pe care le-ai dobândit sunt menite a fi uitate astfel încât tu să plutești nestingherit, fără nici un impediment.

- Un profesor bun își protejează studenții de propria influență.

Artele marțiale în vremuri moderne

"Scopul final al artelor marţiale este să nu fie nevoie să le utilizezi." - Miyamoto Musashi

În zilele noastre arte marțiale au ajuns să fie practicate în orice colț îndepărtat al lumii. Nu există sat sau localitate unde cineva să nu fi auzit măcar de un singur stil de arte marțiale. Mulțumită tehnologiei și circulației libere a informațiilor lumea a ajuns să cunoască de existența artelor marțiale. Nu numai atât! Artele marțiale au ajuns să fie practicate pe tot globul, de la mic la mare, de la copii mici până la vârstnici.
Problema e alta. Ceea mai mare problemă e că artele marțiale, indiferent de stil sau origine, sunt privite ca simple sporturi. Pardon, sporturi de contact, un fel de box mai avansat cu bune modalități pentru autoapărare. Niște abilități acrobatice aduc o îmbunătățire la vedere. Testele de spargeri normal că sunt doar forță brută obținută de-a lungul practicii. Povestea marilor maeștri de altă dată normal că sunt și astea doar niște legende ca să motiveze practicanții. Și cu astfel de exemplu tot a-și putea continua până la nesfârșite. Cunoscutul om de afaceri american Bo Bennett definește artele marțiale ca fiind o metodă bună pentru construirea caracterului, și nu doar o simplă luptă. Mai bine de atât nici nu putea omul să se exprime. Tot respectul pentru el.
După cum spuneam, artele marțiale sunt privite doar ca simple sporturi. Dar stați așa! Nici măcar sportul în ziua de astăzi nu mai este sport. Aproape 90% din așa zisa industrie a sportului se bazează în principiu pe marketing. Ca să îți cumperi echipamente, uniforme, suplimente, vitamine, și multe altele, te costă enorm. Să nu mai vorbesc despre substanțele interzise, steroizi, dopping, ș.a.m.d. Pe lângă toată superficialitatea asta, consumatorism și marketing, se practică și trișatul din greu. Toți vor rezultate bune în timp cât de scurt posibil dar fără să depună mare efort în schimb. După cum spuneam, nici sportul nu mai e ceea ce era cândva.

Artele marțiale în zilele noastre au decăzut, aproape în totalitate. Pe lângă faptul că sunt privite ca simple sporturi, rezultatele eforturilor depuse se rezumă doar la niște centuri colorate, medalii, diplome și grade. Se fac campionate, seminarii, tot felul de stagii de pregătire. Toate astea costă bani. Te costă să te înscri la așa ceva. Practic, oarecum îti cumperi gradul sau diploma sau despre ce o fi vorba. E ca și cum te înscri la o universitate mai puțin renumită, și indiferent că frecventezi sau nu cursurile, la final oricum îți primești diploma pentru că tu ai plătit. Să nu mai zic despre așa zișii instructori, sau maeștrii. Unii de la vârste fragede, sub 30 de ani, deja se autoproclamează mari maeștri. Termenul de maestru ar trebui acordat cuiva care stăpânește un stil la desăvârșire, cineva care și-a pus amprenta și și-a lăsat numele în urma lui. Până și renumitul Templu Shaolin a ajuns un loc popular pentru turiști, iar ca studenți sau discipoli bineînțeles că cei care își permit din punct de vedere financiar se pot înscrie. Toată arta și măiestria călugărilor Shaolin a ajuns astăzi să fie un circ acrobatic ieftin pentru bani. Să ne înțelegem, nu critic pe nimeni și nici nu acuz. Nu acuz o persoană anume, nu am cu nimeni nimic. Acuz doar mentalitățile stricate care degradează arta. Bineînțeles că există și maeștri și instructori de arte marțiale, care se dedică trup și suflet studiului. Aceste persoane merită tot respectul, atât ca persoane cât și ca și caractere. Sunt o adevărată sursă de ispirație pentru cei din jurul lor, atât pentru felul lor de a fi cât și pentru stilul lor de viață. Exemplul lor e demn de urmat.

O altă problemă reprezintă programul de antrenament. În zilele noastre, cursurile de arte marțiale sunt organizate să se desfășoare de 2-3 ori pe săptămână, în general. Normal că sunt și excepții, unde se fac mai multe antrenamente, poate chiar zi de zi. Aceste antrenamente durează cel mult două ore. În acest interval de timp se fac cam de toate. Se trec repede în revistă niște noțiuni de bază, cum ar fi pozițiile, anumite mișcări, poate câteva exerciții pentru stretching și forță, unpic de sparring, și foarte puțin probabil niște exerciții de respirație sau relaxare. Adevărul e că într-un astfel de ritm progres serios nu se poate face. Cele enumerate mai sus nu sunt altceva decât rețeta clasică recomandată de doctori și nutriționiști, un fel de 30 de minute de mișcare pe zi, varianta îmbunătățită. Un astfel de antrenament e ok pentru copii, sedentarii care n-au făcut mișcare în viața lor, obezii care vor să slăbească, fetele care vor să-și îmbunătățească aspectul și condiția fizică, dar în nici într-un caz pentru practicantul serios care vrea să obțină desăvârșirea. Dacă doriți cu adevărat rezultate bune trebuie să vă antrenați singuri, și mult mai mult decât în astfel de cluburi sau dojo-uri. Bineînțeles asta nu înseamnă că nu vă puteți înscrie la un curs de arte marțiale. Ce vreau să spun e că dacă vă bazați doar pe acele antrenamente la care participați la curs de mare progres nu prea cred că veți avea parte. Aceasta este una dintre motivele mele personale pentru care am refuzat să mă înscriu la vreun club. Am preferat să mă antrenez singur, zi de zi, seară de seară. Am renunțat la distracții, prieteni, ieșiri, și alte chestii de genul, totul doar de dragul artelor marțiale și din nevoia de a fi mai bun în domeniu. Asta așa ca o mică paranteză am punctat.

Practicantul ar trebui să-și facă un stil de viață din asta. Până la urmă asta reprezintă artele marțiale: un stil de viață, o modalitate de a trăi în armonie cu tot ceea ce ne înconjoară. Nu este o luptă cu viața, ci din contra, este fuziunea cu viața. Mișcările învățate nu trebuie să fie pentru distrugere, ci pentru o sănătate mai bună. Autoapărarea și lupta trebuie să fie opționale, aplicate doar la nevoie, și atunci cu mare atenție și responsabilitate. Experiența acumulată în urma antrenamentelor ar trebui să fie pentru dezvoltarea personală și sănătatea fiecăruia, nu pentru lupte, competiții și profit. Pe asta se bazează principiile artelor marțiale tradiționale. Te antrenezi și te călești ca să învingi un singur adversar adevărat: pe tine însuți, și nu pe alții. Antrenamentele sunt atât pentru întărirea fizicului cât și a psihicului. Un luptător adevărat caută să-și depășească limitele prin efort propriu, caută să fie o persoană mai bună, morală, pregătită să ajute la nevoie. Practicantul trebuie să-și întărească mintea, astfel încât să nu cadă în capcana emoțiilor și a stărilor sufletești înșelătoare. Trebuie să știe să conștientizeze. Pentru asta trebuie să mediteze, să studieze psihologia și o parte a filozofiei. După toate astea, trebuie să-și formeze propria filozofie de viață, propriul fel de a fi, în concordanță cu principiile din arte marțiale. Ca alimentație, practicantul nu trebuie să ajungă la extreme. Nu trebuie să fie nici cel mai feroce carnivor, dar nici veganul fundamentalist. Asta înseamnă că alimentația trebuie să fie echilibrată. Trebuie consumate multe fructe, legume, cereale, lactate și nu în ultimul rând și carne. Suplimentele nutritive, cele folosite de culturiști, ca idee, personal nu le recomand. În schimb recomand vitaminele, cum ar fi vitamina A, B, C, omega 3-6-9. magneziu, calciu, boabele de ginseng tonic, multivitaminele și mineralele. Pe lângă asta consumul apei este esențial. 2-3 litrii de apă pe zi, și cât mai puține sucuri, dulciuri, cafea, și dacă e posibil o cantitate cât mai redusă de alcool (de preferat ar fi exlcuderea în totalitate). Fumatul de asemenea ar fi bine să nu figureze pe listă. Doar în aceste condiții putem vorbi de un adevărat practicant de arte marțiale.

Un astfel de practicant tinde spre desăvârșire. Desevârșire atât pe plan fizic cât și pe plan spiritual. Fizic va fi de neînvins, iar pe plan mental stăpân pe sine, stăpân pe emoții și stări sufletești. Pe plan spiritual va merge pe drumul ce duce spre eliberare, spre iluminare. Nu-și va neglija niciodată antrenamentele, indiferent de condițiile meteo. Locul de muncă nu va fi o problemă, deoarece își va organiza timpul în așa fel încât să aibe suficient timp pentru antrenamentele zilnice. Nu-și va neglija nici familia, asta în caz că o să aibe vreodată una. Oamenii de genul acesta sunt dificili, și socializează greu. Le e greu să-și exprime sentimentele, și sunt mult prea încăpăținați ca să-și lase la o parte antrenamentele de dragul altor evenimente ce pentru ei nu semnifică mare lucru. Nu dau mare importanță pe idei precum relații sau întemeierea unei familii. În loc de toate astea preferă antrenamentele dure în singurătate, motiv pentru care de cele mai multe ori se simt motivați. Vorbesc aici și din propria mea experiență. Oamenii de genul acesta sunt rari. Nu prea sunt astfel de practicanți de arte marțiale în zilele noastre. Marea majoritate preferă o sală unde să se antreneze de 2-3-4 ori pe săptămână și gata, restul sunt doar povești. Nu le trebuie lor nici o iluminare și nici o desăvârșire de nici o culoare. Mulți vor să ajungă mari campioni, luptători în cușcă, instructori, cu alte cuvinte să-și facă o meserie din asta. Dar să nu uităm un lucru: artele marțiale au fost concepute pentru îmbunătățirea stilului de viață, nu pentru competiții, nu pentru lupte brutale pentru bani. Adevărata modalitate de practică a artelor marțiale este practicarea din inimă și dedicarea în totalitate pentru acestea, restul sunt doar povești și filozofii.

"Deşi eficienţa în luptă este funcţia principală în Shaolin Kung Fu, un beneficiu mai rapid şi mai folositor în societatea noastră supusă legii este obţinerea unei sănătăţi şi vitalităţi radiante." - Wong Kiew Kit

Sportul şi memoria

"Memoria este scribul sufletului." - Aristotel

Este foarte cunoscută teoria: dacă faci sală îţi îmbunătăţeşti nivelul de forţă, viteză, rezistenţă şi inclusiv nivelul psihic. Însă ce mulţi nu ştiu este că dacă faci sală îţi îmbunătăţeşti creierul. Exact, sala te face mai deştept. Probabil vă întrebaţi de ce? Atunci când depui efort creierul tău este atent la orice mişcare, inclusiv din jurul tău. Devii mai activ în ce priveşte luarea unei decizii sub stres. S-a demonstrat că dacă alergi în jurul blocului creierul este mai activ decât atunci când se face un puzzle de cuvinte încrucişate.
După cum se ştie că după o anumită vârstă (mijlocul anilor 20) corpul începe să se deterioreze dacă nu se face sport.
La fel şi cu partea cerebrală, partea ce are de-a face cu învăţatul şi memoria se pierde din cauza hippocampus-ului ce după vârsta de 25-26 ani începe a se micşora.
Pentru a preveni ca acesta să se micşoreze este necesar ca persoana în cauză să înceapa prin a face exerciţii (chiar şi cu propria-i greutate) pentru a stopa şi chiar inversa procesul de micşorare.
Hippocampus-ul poate genera noi celule pentru a le înlocui pe cel în proces de decădere, acest proces fiind denumit ca neurogeneză.
Adevărul este că oamenii de ştiinţă încă nu au desluşit misterul, cum ajută exerciţiile să fim mai inteligenţi. Unele studii arată că a face sală ajută foarte mult proteina BDNF (factor neurotropic derivat din creier.
Această proteină poate întări celulele din creier şi de asemenea ajuta la neurogeneză, creeând noi celule. Deci dacă sala ajută la creşterea acestei proteine, atunci numai aşa se poate explica de ce persoanele ce fac sală au activitate, percep lucrurile mai clar.
A face sport înseamnă iniţierea neurogenezei, iar noile celule ajută la creşterea memoriei. Un studiu recent având ca subiecte persoane mai în vârstă, a demonstrat că exerciţiile moderate au ajutat aceste persoane nu numai să încetinească procesul mental dar şi să îl oprească.
Ca o concluzie dacă vreţi să fiţi mai activ mental, să înţelegeţi lucruri ce nu le-aţi înţeles apucaţi-vă de sport, chiar şi de alergat.

Artele marţiale şi antrenamentele cu greutăţi

Antrenamentele cu greutăţi, refacerea, alimentaţia, proteinele, carbohidraţii, suplimentele nutritive şi artele marţiale. Ce legătură este între acestea, ar fi întrebarea ce vine firesc legată de această asociere. Există două tipuri de abordări, de puncte de vedere diferite: pe de o parte, antrenori şi practicanţi ai diferitelor stiluri de arte marţiale care susţin că antrenamentele cu greutăţi sunt contraproductive pentru aceştia, ei fiind de părere că mobilitatea şi viteza sunt reduse ca urmare a exerciţiilor cu greutăţi. Pe de altă parte, o categorie semnificativă de antrenori şi specialişti recunoscuţi susţin că antrenamentele cu greutăţi, efectuate corect, sunt benefice în creşterea forţei fără a afecta nici mobilitatea şi nici viteza. Şi eu am aceeaşi părere cu aceştia din urmă şi din experienţa mea de peste 20 de ani în antrenamentele cu greutăţi, atât că sportiv profesionist, cât şi că antrenor, voi argumenta de ce cred că antrenamentele din sala de forţă sunt complementare celor specifice artelor marţiale şi cresc eficiența acestora, indiferent că este vorba de kick-box, de jiu jitsu, de karate, de judo sau de MMA. În articolul de faţă, mă voi referi la cum îmbunătăţesc forţa şi cum trebuie folosite antrenamentele cu greutăţi în artele marţiale. În următoarele numere ale revistei voi arăta legătura şi implicit beneficiile alimentaţiei şi ale suplimentelor nutritive în creşterea performanţei sportive. Toate sporturile care implică efort fizic au îmbunătăţiri spectaculoase în ceea ce priveşte forţa, viteza de execuţie sau reacţie, refacere, datorate folosirii complementare a antrenamentelor cu greutăţi şi a unei alimentaţii ce ţine cont de o abordare ştiinţifică, profesionistă. De ce ar face excepţie artele marţiale? Sunt multe exemplele în care sportivi de elită, precum George Saint Pierre, Randy Couture, Ray Sefo, Peter Aerts, ca să amintesc doar câteva nume cunoscute, şi-au îmbunătăţit semnificativ performanţele, incluzând în pregătirea lor tehnici complementare de antrenament, refacere şi alimentaţie.

Exerciţiile cu greutăţi, atunci când metodele de antrenament sunt atent selectate, vor contribui la îmbunătăţirea vitezei de reacţie, la creşterea forţei, a flexibilităţii şi a rezistenţei. Care sunt metodele de antrenament complementar pentru artele marţiale? În competiţiile de luptă, forţa şi anduranţa sunt factori determinanţi care îţi pot da un avantaj major asupra adversarului. Un luptător complet trebuie să fie pregătit să susţină serii de lovituri multiple în diverse combinaţii de luptă nu doar să se bazeze pe lovituri de KO sau submişii. Eficienţa este de asemenea crucială într-o competiţie de fight. Asta înseamnă că nu are rost să iroseşti 100 kg. de forţă a loviturii, când 10 kg. sunt suficiente în contextul dat. Cu alte cuvinte, conservarea şi controlul energiei consumate în lovituri trebuie stăpânite şi folosite proporţional în funcţie de momentele luptei. Antrenamentele specifice cu greutăţi contribuie la perfecţionarea acestor tehnici, la o eficienţă utilizare a forţei şi la dozarea efortului. Tipul de lucru ales trebuie să fie unul care să permită creşteri specifice ale forţei fără a lua mult timp de antrenament. Aceasta înseamnă antrenamente relativ scurte, intense, care să permită corpului să rămână fresh, adică să nu fie stors până la ultima picătură de energie. Dacă ar fi să luăm în considerare o pondere, antrenamentele cu greutăţi nu trebuie să depăşească 25-30 % din totalul antrenamentelor unui practicant al artelor marţiale, restul, adică majoritatea antrenamentelor, trebuie să fie unele specifice stilului de luptă.

Cum trebuie să se desfăşoare un antenament complementar de forţă şi ce exerciţii e recomandat să conţină acesta? După o încălzire generală de 10 minute, se alege un circuit de exerciţii de bază, efectuate în special cu greutăţi libere, adică haltere şi gantere. Seriile vor fi făcute fără pauze între ele, sau mai bine zis cu pauze foarte scurte, atât cât durează să ajungeţi de la un exerciţiu la altul, şi efortul nu va fi maximal, în sensul că la nici o serie nu trebuie să ajungeţi la epuizare. Iată un exemplu de antrenament în circuit în sala de forţă:

Exerciţiul/. Nr. serii/ Nr. repetări

- Împins din culcat cu bara la banca orizontală/6/15-20

- Îndreptări cu bara/6/15-20

- Împins militar cu bara pentru umeri/6/15-20

- Genuflexiuni cu bara/6/15-20

- Flotări la paralele/6/10-15

- Ramat orizontal cu gantere, ambele braţe simultan/6/10-15

- Ridicări laterale şi ridicări prin față cu gantere, alternativ/6/15-20

- Fandări în mers cu ganterele/6/15-20

La toate exerciţiile se va lucra partea negativă lent, aproximativ 4 secunde, iar partea pozitivă rapid şi exploziv, o secundă, dar controlat. Se vor alege greutăţi cu care să se poată face numărul de repetări fără a ajunge la epuizare musculară. Exerciţiile alese aici, efecuate cu regularitate, vor îmbunătăţi viteze de execuţie, vor creşte forţa loviturilor şi vor îmbunătăţi stabilitatea. Tehnica de execuţie corectă a acestor exerciţii trebuie stăpânită înainte de a se trece propriu zis la efectuarea lor, pentru că, efectuate incorect, acestea pot duce la accidentari. Voi reveni în articole ulterioare cu explicaţii referitoare la tehnica corectă de execuţie, dar, dincolo de explicaţie acestora în scris, acestea trebuie însuşite sub directa îndrumare a unui antrenor calificat.
O eventuală epuizare cardiovasculară este posibilă, în funcţie de pregătirea fizică a sportivului, dar aceasta trebuie să fie ceva trecător, în sensul în care, lucrând în mod repetat aceste circuite, dar şi antrenementele care implicit necesită anduranţa de tipul artelor marţiale, indiferent că sunt la sol sau din picioare, nivelul de rezistenţă trebuie să ajungă la punctul în care sportivul să nu se simtă epuizat total. Acest tip de antrenamente nu va acumula cantităţi semnificative de acid lactic în muşchi, deoarece nu se insistă pe o anumită grupa musculară, ci exerciţiile sunt efectuate în circuit, ceea ce presupune că sângele este menţinut pentru perioade scurte de timp în fiecare grupă musculară. Acest tip de antrenament nu presupune o creştere a masei musculare punctuală, ştiut fiind că o masă musculară prea mare poate fi în detrimentul practicanţilor de arte marţiale, deoarece în timpul unui meci ce se întinde pe mai multe reprize, acumularea de acid lactic într-un braţ cu perimetrul de 50 de centimetri, de exemplu, este mai mare decât într-un braţ cu perimetrul de 40 de centimetri şi poate cauza luptătorului dureri musculare care să-i diminueze rezistența şi implicit eficiența.

Un program de acest tip poate fi efectuat de 2-3 ori pe săptămână, şi trebuie făcut separat de antrenamentul specific de arte marţiale. Cu alte cuvinte, dacă sportivul face acest circuit în prima parte a zilei, se va odihni ulterior şi va face antrenamentul specific de arte marţiale în a doua parte a zilei şi invers. Bineanteles că există multe alte exemple de antrenamente complementare în sala de forţă pentru practicanţii de arte marţiale, acesta fiind doar un exemplu pe care puteţi să îl incorporaţi în pregătirea voastră.

Muşchii abdominali şi artele marţiale

În ultima vreme am făcut o observaţie interesantă pe care vreau să o prezint şi în scris. Majoritatea practicanţilor de arte marţiale au muşchii abdominali foarte bine dezvoltaţi. Nu mă refer la amatori sau practicanţi de sezon, ci la practicanţii care asta au făcut întreaga lor viaţă. Foarte mulţi culturişti sau bodybuilderi încearcă din greu să-şi controleze stratul adipos de pe corp, făcând diverse exerciţii cardio sau stretching, pe când practicanţii de arte marţiale au nişte abdomene foarte bine conturate.
Există nenumărate exerciţii cu ajutorul cărora se pot antrena muşchii abdominali şi există şi tot felul de tehnici de intensitate prin care se poate pune în mişcare întregul organism astfel încât grăsimea nu se poate acumula şi încetul cu încetul ea se arde transformându-se în energie.
Dar nu numai exerciţiile sau tipurile de antrenament ajută pentru formarea unor muşchi abdominali bine conturaţi. Alimentaţia este la fel de importantă; poate chiar mai importantă decât antrenamentul. Datorită alimentaţiei se depune stratul adipos pe tot corpul, în special în zona abdominală. Excesul de dulciuri, mâncare bogată în grăsimi, berea şi chiar şi fumatul pot ajuta la depunerea de grăsime. În cazul femeilor chiar şi medicamentele anticoncepţionale pot fi o cauză a depunerii grăsimii.

Există foarte multe exerciţii care dezvoltă abdominalii. Cele mai cunoscute sunt ridicările de trunchi din culcat, ridicările de picioare sau genunchi din atârnat, sau diverse tipuri de răsuciri folosind propria greutate sau greutăţi adiţionale. Nu în ultimul rând şi exerciţiile de acrobatică, cum ar fi statul în cap ajută foarte mult la dezvoltarea abdominalilor deoarece în timpul unor astfel de poziţii sau mişcări muşchii abdominali se contractă puternic pentru a putea menţine în balans organismul.
În revistele de culturism sunt predate tot felul de metode de antrenamente pentru întărirea abdominalilor.

Cea mai eficientă metodă ar fi antrenarea abdominalilor de 2-3 ori pe săptămână prin exerciţii clasice. Sunt unii care preferă să le antreneze zilnic. Nu e de recomandat ca abdominalii să fie antrenaţi dimineaţa, deoarece din cauza somnului, organismul este încă adaptat la aceea stare de amorţeală caracteristică statului întins în pat, iar contracţiile prea bruşte ale abdomenului de diminează pot cauza întinderi musculare sau pot afecta chiar şi coloana vertebrală.
Tot ceea ce e de făcut este antrenarea abdominalilor măcar de 2-3 ori pe săptămână, consumarea alimentelor bogate în proteine şi evitarea celor bogate în grăsimi, a dulciurilor precum şi a alcoolului şi a fumatului. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite nici rezultatele nu vor întârzia să apară.

Puterea pumnului

Pumnul (Quan în limba chineză) reprezintă principala sursă de armă naturală de care o fiinţă umană se foloseşte în procesul de autoapărare sau de atac. Există nenumărate tehnici de pumn în toate stilurile de luptă. Lovitura directă, cea laterală, lovitura dată cu dosul pumnului, sunt doar câteva dintre principalele tehnici folosite în luptă.
Ca rezultatele să fie bune în luptă pumnii trebuie să fie puternici şi bine întăriţi. Există diverse metode de întărire a pumnilor, dintre care principala metodă este lovirea unui obiect dur pentru o perioadă mai lungă de timp. În antrenamentele moderne principala metodă de întărire a pumnilor constă în antrenamentul la sacul de box, sau loviturile date la makiwara (scândură dură sau lemn pe care sunt legate cârpe şi asupra căruia se execută lovituri pentru întărire).

Loviturile date în materiale dure nu sunt însă principala metodă de întărire şi de antrenare a pumnilor. Un alt exerciţiu foarte cunoscut este executarea flotărilor dar nu cu ajutorul palmelor ci folosind pumnii. O variantă şi mai dură ca să mă exprim aşa, este statul în mâini la perete sau un zid, dar ca în cazul flotărilor, se folosesc pumnii în loc de palme. Ideal este să se menţină cât de mult posibil poziţia. După o vreme de practică se pot executa flotări din această poziţie de stat în mâini în pumni.
Toate aceste metode de antrenament trebuie parcurse treptat şi nu sărite una peste alta.

Ultima metodă şi cea mai dură este în acelaşi timp şi o pură demonstraţie a puterii pumnilor. Ea constă prin spargerea unor materiale dure, începând de la nişte simple ţigle, apoi cărămizi, sau în cazuri extreme chiar şi bolţari de beton. La aceste demonstraţii nu participă doar forţa fizică a pumnului, ci se implică foarte profund practicantul, concentrându-şi energia internă în pumni astfel încât durerea de la impact nu se simte.
Ca să se ajungă la demonstraţiile de spargere, repet din nou trebuie parcurse toate etapele de întărire a pumnilor, care durează ani de zile. Nu ajunge doar un antrenament de două ore pe săptămână, ci trebuie muncit din greu, zi de zi.

Ideea de "maestru"

"Adevăratul Maestru nu suferă deloc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur şi simplu, trăieşte experienţa unui set de împrejurări pe care voi le-aţi numi de nesuportat." - Neale Donald Walsch

Termenul de "maestru" în zilele noastre se utilizează mult prea des. Tot mai mulţi apar care poartă acest titlu, dar în realitate habar n-având despre domeniul în care sunt "maeştrii". Acest termen, acest rang, maestrul, este mai greu de descris în cuvinte. Pur şi simplu este ceva mult prea profund. De exemplu, în domeniul artelor marţiale, cei mai mulţi practicanţi moderni îl au ca model de inspiraţie şi idol pe celebrul star de cinema Bruce Lee, considerând pe acesta în acelaşi timp mare maestru. Nu spun că nu era bun în ceea ce făcea, într-adevăr era un practicant excepţional, bun în tehnică şi în domeniul cinematografiei, dar după părerea mea era prea departe de titlul de "mare maestru" sau "maestru absolut", aşa cum îl consideră mulţi.
Un adevărat maestru după părerea mea este mai mult decât un maestru de arte marţiale care stăpâneşte tehnicile la maxim şi ştie mişcările pe de rost. Un maestru trece dincolo de tehnică, şi când spun asta mă refer la starea lui mentală, stăpânirea şi controlarea pornirilor şi emoţiilor, transformarea interioară. De-a lungul istoriei au fost puţini oameni care au meritat cu totul titlul de maestru. Dau un singur exemplu. Personal, consider că un astfel de maestru era fostul patriarh al templului Shaolin, marele maestru Hai Deng. Nu doar pentru că era unicul care stăpânea la perfecţie abilitatea degetului Chan, adică abilitatea de a putea sta într-un singur deget, ci şi pentru faptul că de fiecare dată când era provocat a refuzat lupta, chiar şi dacă ar fi fost doar o luptă amicală. A folosit tehnicile doar pentru a demonstra adevărata putere care poate fi obţinută în urma anilor de practică. Şi nu în ultimul rând, a fost unul dintre puţinii maeştrii care au atins Iluminarea (cunoscută şi sub denumirea de Starea lui Buddha).

Fără să mai enumăr prea multe şi să întind vorba, pe scurt spus un maestru trebuie să treacă dincolo de tehnică, dincolo de stilul în care a devenit maestru, să-şi învingă ego-ul, adică pe el însuşi. Dacă se poate învinge pe el unsuşi poate învinge orice. Pentru un astfel de om desăvârşit nu există frică, spaimă, emoţii, negativitate, ignoranţă, şi nici chiar moarte. Viaţa şi moartea se contopesc pentru el. Dacă un practicant ajunge la această realizare, adică să devină un astfel de maestru, nu trebuie să-şi păstreze pentru el toate aceste realizări pentru că ar fi un semn al egoismului înrădăcinat în ignoranţă, ci din contra să împărtăşească cu toată lumea dornică să studieze. Acesta este adevăratul maestru, şi nu acela care îţi arată cum să-i rupi mâna atacatorului, adevăratul maestru te învaţă cum să eviţi lupta sau la nevoie să te aperi în aceea manieră în care să îl faci pe atacator să-şi observe propria lui nebunie.
Şi ca încheiere vrea să dau ca exemplu un alt motto rămas celebru, de la marele maestru Morihei Ueshiba, maestrul fondator al Aikido-ului, maestru care a obţinut Iluminarea în urma practicii. Motto-ul sună aşa: "Adevărata victorie este victoria asupra sinelui".