Ideea de "maestru"

"Adevăratul Maestru nu suferă deloc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur şi simplu, trăieşte experienţa unui set de împrejurări pe care voi le-aţi numi de nesuportat." - Neale Donald Walsch

Termenul de "maestru" în zilele noastre se utilizează mult prea des. Tot mai mulţi apar care poartă acest titlu, dar în realitate habar n-având despre domeniul în care sunt "maeştrii". Acest termen, acest rang, maestrul, este mai greu de descris în cuvinte. Pur şi simplu este ceva mult prea profund. De exemplu, în domeniul artelor marţiale, cei mai mulţi practicanţi moderni îl au ca model de inspiraţie şi idol pe celebrul star de cinema Bruce Lee, considerând pe acesta în acelaşi timp mare maestru. Nu spun că nu era bun în ceea ce făcea, într-adevăr era un practicant excepţional, bun în tehnică şi în domeniul cinematografiei, dar după părerea mea era prea departe de titlul de "mare maestru" sau "maestru absolut", aşa cum îl consideră mulţi.
Un adevărat maestru după părerea mea este mai mult decât un maestru de arte marţiale care stăpâneşte tehnicile la maxim şi ştie mişcările pe de rost. Un maestru trece dincolo de tehnică, şi când spun asta mă refer la starea lui mentală, stăpânirea şi controlarea pornirilor şi emoţiilor, transformarea interioară. De-a lungul istoriei au fost puţini oameni care au meritat cu totul titlul de maestru. Dau un singur exemplu. Personal, consider că un astfel de maestru era fostul patriarh al templului Shaolin, marele maestru Hai Deng. Nu doar pentru că era unicul care stăpânea la perfecţie abilitatea degetului Chan, adică abilitatea de a putea sta într-un singur deget, ci şi pentru faptul că de fiecare dată când era provocat a refuzat lupta, chiar şi dacă ar fi fost doar o luptă amicală. A folosit tehnicile doar pentru a demonstra adevărata putere care poate fi obţinută în urma anilor de practică. Şi nu în ultimul rând, a fost unul dintre puţinii maeştrii care au atins Iluminarea (cunoscută şi sub denumirea de Starea lui Buddha).

Fără să mai enumăr prea multe şi să întind vorba, pe scurt spus un maestru trebuie să treacă dincolo de tehnică, dincolo de stilul în care a devenit maestru, să-şi învingă ego-ul, adică pe el însuşi. Dacă se poate învinge pe el unsuşi poate învinge orice. Pentru un astfel de om desăvârşit nu există frică, spaimă, emoţii, negativitate, ignoranţă, şi nici chiar moarte. Viaţa şi moartea se contopesc pentru el. Dacă un practicant ajunge la această realizare, adică să devină un astfel de maestru, nu trebuie să-şi păstreze pentru el toate aceste realizări pentru că ar fi un semn al egoismului înrădăcinat în ignoranţă, ci din contra să împărtăşească cu toată lumea dornică să studieze. Acesta este adevăratul maestru, şi nu acela care îţi arată cum să-i rupi mâna atacatorului, adevăratul maestru te învaţă cum să eviţi lupta sau la nevoie să te aperi în aceea manieră în care să îl faci pe atacator să-şi observe propria lui nebunie.
Şi ca încheiere vrea să dau ca exemplu un alt motto rămas celebru, de la marele maestru Morihei Ueshiba, maestrul fondator al Aikido-ului, maestru care a obţinut Iluminarea în urma practicii. Motto-ul sună aşa: "Adevărata victorie este victoria asupra sinelui".