Singurătate

Singurătate

Străbat cărări erodate de gânduri
Desculț prin iad de unul singur
Peste mări, munți și păduri
Fără vreo direcție, tăcut și nesigur.

Așteptările - mi-au cauzat suferință
Urmările - mi-au anulat orice dorință;
Singurătate - mai strigă-mi odată numele
Căci timpul - îmi șterge urmele.

Ești pentru mine dependență
Și în prezența ta absentă
Mă scald și apoi dispar
Ca după aceea iarăși singur să reapar.

De o vreme tot mai distant și tot mai rece
Stau privind de unul singur cum timpul trece
Și-mi amintesc în serile reci și nopțile lungi
Că unde nu aparții n-ai cum s-ajungi.

Trenul vieții

Trenul vieții

S-a dus trenul iar eu nu eram în gară
Fiind mic și prost, am stat acasă
Atât de naiv eram că nu m-am lăsat sedus
Și odată cu trenul și tu te-ai dus.

Cu biletul în mână, dar tot întârziat
Nu-mi vine să cred că am ajuns un ratat
Și mă întreb revoltat unde e dreptatea
Când eu am primit firimiturile, iar altul carnea.

Stau singur și scriu cu tristețe ca Bacovia
Știind că astfel îmi va fi aievea
Revoltat pe orice tren, peron și gară
Urăsc ce fac cu o ieșire foarte vulgară.

Indiferent că mă îndrept spre gară sau spre casă
Mă plimb tot timpul singur în noapte
Fie că e ploaie torențială sau e lună plină
În mintea mea trenul trece în șoapte.

Și în orice gară degeaba mai merg
Și după orice tren degeaba mai alerg
Căci tu te-ai dus - și dusă ești
Degeaba îți mai spun acum că-mi lipsești.