Monday, April 1, 2019

Tehnici de autoapărare pentru femei

"Omul civilizat şi-a pierdut aproape toate formele naturale de autoapărare. Când e în pericol, singurul său reflex e să sune la 112." - Valeriu Butulescu

Trăim într-o societate în care femeile sunt expuse unor tentative de atac în fiecare zi. Începând de la mici conflicte de familie și până la tragedii de zile mari nu e decât un pas. Până și în școli nu mai e o noutate să auzim despre bătăi între fete. Să nu mai vorbim despre jafuri și tâlhării. Am decis să scriu acest articol cu scopul de a promova câteva tehnici simple de autoapărare pentru femei. Tehnicile prezentate sunt relativ simple dar în același timp eficiente. Din păcate încă nu au dispărut vechile ideologii cum că bărbatul ar fi superior femeii, și din cauza asta în multe familii se practică "legea pumnului", ultimul cuvânt fiind al bărbatului. De multe ori din cauza geloziei și al altor probleme se ajunge la violență; și cine are cel mai mult de suferit în asemenea cazuri? Normal că femeia. O femeie atacată pe stradă, bineînțeles că în ochii multora ea e de vină că a atras atenția agresorului din cauza ținutei. În fine, nu vreau să intru în alte subiecte, ideea e că o femeie ar trebui să aibe minimum de cunoștințe în domeniul autoapărării. Iată deci care sunt tehnicile care consider eu că ar fi de folos tuturor femeilor aflate în situație de pericol:

1. Aceasta este probabil cea mai eficientă modalitate de apărare împotriva unui bărbat agresiv: lovitura aplicată între picioare, în zona sensibilă cu alte cuvinte. Trebuie așteptat doar momentul potrivit ca lovitura să se aplice. Nu contează că se lovește cu pumnul, cu piciorul sau cu genunchiul, important este să se atingă ținta.

2. Tehnica din imaginea de mai jos este o modalitate de fentare. Atunci când vă pregătiți să loviți agresorul cu pumnul, acesta observând că vă pregătiți pentru atac va încerca să vă oprească. Atunci e momentul să-l loviți cu capul în gura, nas, sau frunte, pentru că nu se va aștepta la așa ceva.

3. În imaginea de mai jos puteți observa cum bărbatul atacă din spate, încercând să prindă femeia în așa fel încât aceasta să nu se mai poată mișca. Dar cu toate acestea există o modalitate de ieșire dintr-o astfel de situație. După cum puteți observa în imagine, dacă faceți o aplecare bruscă aveți șanse să ajungeți la piciorul agresorului. Mai departe tot ce aveți de făcut e să vă lăsați ridicate de către agresor în poziția inițială. Ce se va întâmpla? Agresorul va cădea pe spate, din cauza că i-ați prins piciorul. După aceea, cu el la pământ, e decizia voastră cum îi aplicați următoarea lovitură.

4. O altă modalitate de apărare este strategia de a lovi simultan în două puncte. În imaginea de mai jos puteți observa cum femeia lovește atât la față cât și cu genunchiul în zona sensibilă.

5. Iată o modalitate ușoară de eliberare dintr-o priză la nivelul încheieturii mâinii. Tot ce e de făcut e o rotație a mâinii în sensul acelor de ceasornic, după care aveți posibilitatea să-l apucați de mână pe adversar.

În imaginile de mai jos sunt prezentate două exemple de simulare a unei situații de atac. Observați în imagini felul în care femeia se apără, simplu și eficient.



Sper să vă fie de folos aceste tehnici doamnelor și domnișoarelor, dar cel mai mult sper să nu fie nevoie să aplicați așa ceva și să nu se ajungă la cazuri de violență. Am decis totuși să distribui și un videoclip motivațional în care puteți urmări o femeie, practicantă de arte marțiale, cum se poate apăra la nevoie.


No comments:

Post a Comment