Cine sunt eu? Ce ar trebui să fac în viață? Care este sensul vieții? Sau, mai exact, care este sensul vieții mele? Iată că acest articol va destrăma câteva dintre miturile despre mine. Cei care mă cunosc au cumva impresia despre mine că sunt un învățat, cultivat și diferit față de mulți. Sunt unii care spun că sunt zen, că sunt shaolin, etc. Iată adevărul: nu sunt nimic din toate cele enumerate. Sunt doar un om obișnuit, un necunoscut din mulțime. La fel ca mulți alții, încerc și eu să fac să-mi fie bine. Mă lovesc zilnic de obstacole, am de-a face mereu cu provocări și oameni de tot felul. Oamenii sunt ciudați, dar și interesanți în același timp. Mulți pentru care lucrez încep să mi se plângă și să-mi spună din problemele lor personale. Pe mine nu mă interesează aceste lucruri, deoarece și eu le am pe ale mele exact ca toată lumea, și de cele mai multe ori le ascult doar, fără să am vreo reacție concretă.
Viața m-a modelat într-un mod diferit față de mulți cu care am crescut. Am primit o educație diferită, după care, mai târziu, tot diferit am început să-mi dezvolt și eu stilul de viață. De mic copil am primit o educație catolică, iar biserica și comunitatea catolică locală mereu erau elemente foarte importante din viața noastră. Mai târziu, în adolescență, am întors spatele întregii educații catolice primite în copilărie și m-am declarat ateu convins chiar și în public, oficial. Dar cu toate acestea, totuși uneori mai mergeam în biserica pe care o frecventam din copilărie și am păstrat o bună prietenie cu preotul, care în același timp îmi era și profesor de religie de-a lungul anilor cât eram elev. Am păstrat cu el prietenia și legătura până la sfârșitul vieții sale și mereu l-am respectat.
Mereu am avut o luptă internă, cu mine însumi, cu condițiile, cu frustrările și cu mediul din jur. De când mă știu încercam cumva să creez o oarecare formă de armonie, sau conexiune. De mic copil mă întrebam cât poate fi lumea asta de mare, sau ce poate fi dincolo de moarte, sau dacă suntem singuri în univers. Nu am putut accepta explicațiile biblice, sau răspunsurile părinților. Mi-am dedicat o mare parte din timp studiului individual, sau mai bine spus toată tinerețea. Căutarea spirituală era mereu prioritatea mea. Încercam să găsesc răspunsuri la întrebările mele. Religia catolică nu mi-a oferit aceste răspunsuri, așa am început să caut în altă parte.
Din hinduism am aflat că fiecare ființă vie are o dharma, adică o cale de urmat și îndatoririle pe care trebuie să le duci la bun sfârșit. Dacă îți împlinești dharma, oricît de greu ar fi drumul, te bucuri de liniște sufletească și te eliberezi de toate îndoielile. Dacă refuzi să-ți urmezi dharma și încerci să adopți calea altcuiva, sau rătăcești fără nici o cale, vei perturba echilibrul cosmic și nu-ți vei putea găsi niciodată pacea sau bucuria. Nu contează câtuși de puțin care este calea ta, câtă vreme o urmezi. Un muncitor necalificat care își îndeplinește îndatoririle lui de muncitor necalificat este net superior unui politician care se abate de la îndatoririle lui de politician.
Am studiat filozofia hindusă, după care cea budhistă. Am practicat și yoga, după care m-am apucat de arte marțiale. Am devorat stilul Shaolin, adoptând modul de viață al călugărilor din Templul Shaolin, atât filozofia și modul lor de viață, cât și metodele de antrenament. Acest lucru cumva m-a ferit de toate necazurile și nenorocirile din viața privată și din familie. Dar totuși nu era de ajuns. Nu era de ajuns pentru că nu eram fericit...
Au trebuit să treacă foarte mulți ani, ca acum, aproape de 40 de ani să realizez că trăiesc oarecum nefericit. Îmi propun tot felul de scopuri, target-uri, crezând că dacă le voi atinge va fi după aceea o mare bucurie și fericire maximă. Dar constat mereu opusul. După ce scopul e atins și bucuria momentului dispare, mă trezesc iarăși în aceeași stare de goliciune, de putrefracție sufletească, de izolare, la fel ca și înainte. Îmi fac griji pentru orice și reușesc cu un talent ieșit din comun să mă consum pentru toate nimicurile, dar cu un talent și mai ieșit din comun reușesc să maschez și să ascund toate acestea în public. De aceea lumea crede că sunt zen. Sunt pe dracu' de fapt! Sunt într-o totală anti-armonie, cu mediul, cu mine însumi și de multe ori și cu cei din jur. Problemele cu care mă confrunt se pot numi în mai multe moduri. În trecut se chema melancolie, în domeniul spiritual se cheamă crize existențiale, medicina modernă îi spune depresie, ș.a.m.d. Indiferent care ar fi denumirea concretă, e o luptă pe care o duc cu mine însumi, de ani de zile. E o luptă internă.
Niciodată nu mi-a plăcut ploaia, cu toate că de multe ori e utilă. Mereu îmi strica dispoziția, chiar și când eram copil. Acum, că sunt adult, nu-mi place că sunt afectat financiar dacă plouă și nu pot lucra. Dar cu toate acestea, uneori mă gândesc, dintr-o perspectivă filozofică sau spirituală, ce bine ar fi dacă ploaia m-ar putea spăla de păcate, de gânduri și de griji, de tot ceea ce e negativ și rău în mine, de tot ceea ce face rău atât celor din jur cât și mie însumi. Încerc să fiu un om bun, tolerant și respectuos. Din puținul pe care-l am încerc să-l ajut pe cel ce merită, indiferent că e vorba de ceva material de oferit, de serviciile mele, sau de timpul meu care poate însemna o conversație, o vorbă bună, sau pur și simplu să fiu doar un bun ascultător. O conversație bună și profundă, mai ales cu cineva drag, e medicament curat. Ori de câte ori am ocazia încerc să ofer acest lucru.
Până în momentul de față, tot ceea ce știam și tot ceea ce nu știam erau într-o continuă schimbare. De fapt întregul univers este într-o continuă mișcare. Sau mai bine spus, însuși universul este mișcare și schimbare în același timp. Știința ne-a demonstrat acest lucru. Pe lângă toate domeniile spirituale și filozofice pe care le-am studiat, am aprofundat și știința. Am studiat tot felul de tehnici de meditație, arte marțiale, filozofie occidentală, dar și filozofie orientală. Am citit lucrări scrise de Nietzsche, Schopenhauer, Kant, etc. Am vrut să înțeleg natura materiei, modul prin care universul funcționează, legile fizicii și tocmai de aceea am început să studiez și știința.
De multe ori încerc să ajut pe alții, cândcolo de multe ori eu sunt cel neajutorat. Încerc să fac pe alții fericiți, chiar dacă eu sunt nefericit. Încerc să ofer motivație și energie, cu toate că de multe ori în interiorul meu mă simt trist și singur. De fapt, de cele mai multe ori mă simt așa, și de multe ori fără nici un motiv concret. Pe vremuri mi-am dorit să fiu liber. Acum am devenit liber, adică din punct de vedere al muncii prestate mă refer. Dar cu această libertate a venit în același timp și o porție de izolare. Și stau uneori să mă întreb dacă așa arată libertatea sau dacă e doar singurătate sub o altă formă.
În cei aproape 40 de ani de existență am reușit recent să ajung și pe pat de spital pentru prima dată. Și tot ce am făcut acolo stând era să meditez asupra prezentului meu, asupra trupului meu fragil și asupra existenței de care avem impresia că ține o veșnicie, și cândcolo e atât de scurtă... Încerc să nu mă mai compar cu alții. Încerc să nu mă mai simt aiurea pentru faptul că nu am reușit să îmi creez o relație, sau că nu m-am căsătorit și nu mi-am întemeiat o familie ca toți ceilalți prieteni de-ai mei. Pur și simplu asta a fost să fie. Precum un bun filozof stoic îmi accept destinul și soarta, fără să mă opun și fără să mă plâng. Ce a fost a trecut, și ce va mai fi va urma!
