Cred că cel mai norocos om este acela care este stabil atât din punct de vedere fizic cât și pe plan psihic. Dacă aceste două criterii sunt stabilite mai departe orice se poate rezolva. E greu să găsești echilibrul. Nu spun că e imposibil, dar e foarte greu, și poate că în anumite situații e chiar imposibil. Să ai un corp perfect sănătos, fără să fii atins de vreo boală, și să fii înzestrat cu o minte stabilă - asta numesc eu perfecțiune. Nu cred că forma corpului are o importanță așa de mare precum sănătatea ei. Am văzut oameni care nu consumau alcool, nu fumau, erau sportivi și cu toate acestea totuși au sfârșit loviți de un infarct sau cancer. Dar am văzut și oameni care beau zilnic la colț de stradă, fumează pe rupte, nu își bat capul pentru nimic, și care arată mult mai sănătoși decât cei care nu trăiesc ca și ei. Acuma eu nu vreau să încurajez pe nimeni să devină alcoolic, dar oarecum toate aceste treburi te pun pe gânduri.
De foarte multe ori în propriul meu trup mă simt cel mai oribil, de parcă aș fi închis într-un coșciug. Încerc să mă organizez să fie totul bine, să mănânc cât de cât sănătos, să evit dulciurile - și cu toate acestea totuși sunt lovit de probleme de stomac. Încerc să-mi mențin mintea ocupată, citesc mult, practic și meditația ocazional - și totuși cad în depresie atât de ușor, și mult mai ușor am episoade de anxietate. Anxietatea mi-a fost un tovarăș pe tot parcursul vieții. Am avut o perioadă frumoasă, vreo 2-3 ani, în care era să și uit cum era când mă afecta. Dar apoi a apărut brusc din senin și mi-a dat iarăși viața peste cap. După cum spuneam, uneori să fii în proprul tău trup poate fi cel mai greu.
Îi admir pe cei care sunt foarte bolnavi și care totuși nu spun nimic. Nu se plâng, nu se exteriorizează și parcă nici nu își arată sentimentele. Nu toți sunt așa, dar sunt care reușesc această performanță. Am văzut bolnavi în fază terminală, care aveau zilele numărate și care erau practic cu un picior în groapă deja, dar care totuși încă erau optimiști și încă plănuiau diverse chestii. Asta înseamnă să fii un adevărat luptător și să scuipi moartea în față.
Problema mea e că sunt instabil. Era o vreme când mă consideram invincibil, de neoprit. Dar pe urmă tot ce am putut descoperi e faptul că sunt atât de fragil și de instabil. Uneori realitatea te lovește precum o palmă când nici nu te aștepți. Această instabilitate, dezechilibru sau fragilitate, sau oricum aș numi-o, mi-a afectat și mi-a modelat viața începând de mic copil. Nu a făcut altceva decât să complice lucrurile iar și iar, să mă facă să mă consum pentru chestii total nesemnificative sau pentru oameni care nu merită. Începând din prima zi de grădiniță, pe băncile școlii, mai târziu când m-am angajat, tentativele mele de relații - toate au fost influențate de această instabilitate. Am fost făcut pentru zbor, dar aripile mele mi-au fost tăiate. Am fost făcut să fiu un tigru curajos, dar de cele mai multe ori sunt doar o mâță plouată. Un erou care trebuia să fie un luptător desăvârșit în propria poveste, dar care mai tot timpul e plin de insecuritate, nesiguranță și instabilitate. Din exterior par un înțelept, înzestrat cu înțelepciue și cunoaștere precum un călugăr tibetan, dar în interior sunt doar un copil rătăcit. La prima vedere par o rază de lumină ca și o vreme liniștită de primăvară, însă interiorul meu e furtună...
De cele mai multe ori sunt tăcut și retras, dar am momente când sunt un alfa agresiv care nu vrea să recunoască, care nu vrea să piardă și care nu vrea să accepte. Dintr-o oaie blândă mă transform într-un lup feroce și teritorial. Și toată ziua port discuții profunde și dezbat tot felul de subiecte - bineînțeles în capul meu, în mintea mea, eu cu mine. Nu sunt perfect și nici nu o să devin vreodată. Nici măcar nu încerc să ating perfecțiunea. Azi renunț și abandonez ușor orice plan făcut ieri. Azi sunt doar ce am fost ieri, mai bătrân cu o zi.
Mai nou mi-a venit ideea de a-mi folosi instabilitatea pe post de armă. Nu știu cum aș putea face asta, habar n-am în momentul de față, dar pare o idee interesantă cât să-mi țină mintea ocupată cu ceva. Fragilitatea e o oarecare formă de flexibilitate, iar flexibilitatea folosită cu înțelepciune poate fi transformată în putere. Te poți lupta cu demonii tăi interni o viață întreagă, fără însă a avea o șansă reală de a-i învinge, sau poți încerca să ți-i transformi în aliați. Instabilitatea poate fi un necaz uneori, dar altă dată poate fi un fel de binecuvântare.
No comments:
Post a Comment