Sunday, June 15, 2014

Muşchii abdominali şi artele marţiale

În ultima vreme am făcut o observaţie interesantă pe care vreau să o prezint şi în scris. Majoritatea practicanţilor de arte marţiale au muşchii abdominali foarte bine dezvoltaţi. Nu mă refer la amatori sau practicanţi de sezon, ci la practicanţii care asta au făcut întreaga lor viaţă. Foarte mulţi culturişti sau bodybuilderi încearcă din greu să-şi controleze stratul adipos de pe corp, făcând diverse exerciţii cardio sau stretching, pe când practicanţii de arte marţiale au nişte abdomene foarte bine conturate.
Există nenumărate exerciţii cu ajutorul cărora se pot antrena muşchii abdominali şi există şi tot felul de tehnici de intensitate prin care se poate pune în mişcare întregul organism astfel încât grăsimea nu se poate acumula şi încetul cu încetul ea se arde transformându-se în energie.
Dar nu numai exerciţiile sau tipurile de antrenament ajută pentru formarea unor muşchi abdominali bine conturaţi. Alimentaţia este la fel de importantă; poate chiar mai importantă decât antrenamentul. Datorită alimentaţiei se depune stratul adipos pe tot corpul, în special în zona abdominală. Excesul de dulciuri, mâncare bogată în grăsimi, berea şi chiar şi fumatul pot ajuta la depunerea de grăsime. În cazul femeilor chiar şi medicamentele anticoncepţionale pot fi o cauză a depunerii grăsimii.
Există foarte multe exerciţii care dezvoltă abdominalii. Cele mai cunoscute sunt ridicările de trunchi din culcat, ridicările de picioare sau genunchi din atârnat, sau diverse tipuri de răsuciri folosind propria greutate sau greutăţi adiţionale. Nu în ultimul rând şi exerciţiile de acrobatică, cum ar fi statul în cap ajută foarte mult la dezvoltarea abdominalilor deoarece în timpul unor astfel de poziţii sau mişcări muşchii abdominali se contractă puternic pentru a putea menţine în balans organismul.
În revistele de culturism sunt predate tot felul de metode de antrenamente pentru întărirea abdominalilor.
Cea mai eficientă metodă ar fi antrenarea abdominalilor de 2-3 ori pe săptămână prin exerciţii clasice. Sunt unii care preferă să le antreneze zilnic. Nu e de recomandat ca abdominalii să fie antrenaţi dimineaţa, deoarece din cauza somnului, organismul este încă adaptat la aceea stare de amorţeală caracteristică statului întins în pat, iar contracţiile prea bruşte ale abdomenului de diminează pot cauza întinderi musculare sau pot afecta chiar şi coloana vertebrală.
Tot ceea ce e de făcut este antrenarea abdominalilor măcar de 2-3 ori pe săptămână, consumarea alimentelor bogate în proteine şi evitarea celor bogate în grăsimi, a dulciurilor precum şi a alcoolului şi a fumatului. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite nici rezultatele nu vor întârzia să apară.

Thursday, June 5, 2014

Adevăratul inamic

"Adevărata victorie este victoria asupra sinelui." - Morihei Ueshiba

Titlul articolului este una foarte profundă. La prima vedere, un creştin devotat ar crede că este vorba despre cineva foarte malefic sau satanic, un musulman ar crede că este vorba despre un rival (adică un adept al unei alte religii), iar un luptător ar crede probabil că este vorba de cine ştie ce adversar de măsura lui. Fiecare în funcţie de gândirea lui ar veni cu o interpretare. Adevăratul inamic, un titlu pe cât de profund şi poate şi complicat dar în acelaşi timp şi atât de uşor de înţeles dar greu de digerat. Cine s-ar fi gândit că adevăratul inamic pentru tine eşti chiar tu? Da, aşa e. Noi suntem proprii noştri inamici.
Cel care trebuie învins neapărat sub orice formă este ego-ul nostru ignorant care este sursa tuturor relelor. Degeaba stăpâneşti tot felul de tehnici utile de autoapărare dacă nu îţi poţi controla propriile emoţii şi în cazul acela tehnicile sunt inutile. Degeaba ai cunoştinţe despre multe lucruri, indiferent de domeniu, şi la o prezentare eşti incapabil să ţii un discurs de calitate din cauza emoţiilor tale. Cu alte cuvinte, degeaba stăpâneşti tehnici sau meserii, şi degeaba ai diverse cunoştinţe, toate acele lucruri nu valorează nimic dacă nu îţi poţi controla propriile gânduri şi sentimente.
Ca să îţi anihilezi ego-ul ignorant şi egoist trebuie multă practică şi meditaţie asupra lucrurilor. Trebuie să realizezi că totul e trecător în această lume a suferinţei. Totul se schimbă permanent. Totul se schimbă de la o formă la alta. Conştiinţa şi aşa numitul suflet nu sunt altceva decât nişte instrumente ale minţii, iar mintea nu e altceva decât un produs prin care creierul ca organ de bază se poate manifesta. Gândind astfel vei realiza schimbarea şi încetul cu încetul vei învinge acel ego din tine care produce suferinţa. Realizând toate acestea adevăratul inamic este învins.