Pentru cei mai mulți oameni totul e bine așa cum e. Pentru ei totul are un sens. Din rândul apropiaților mei mi se mai reproșează uneori că nu are rost să tot caut și să-mi bat capul, că e doar o pierdere de vreme. Tot ce se petrece în jur e voia unui Dumnezeu bine voitor pentru oameni. Am mai auzit și vorbe de genul: "cu cât știu mai puțin cu atât e mai bine". Pentru mine astfel de vorbe nu sunt o încurajare și nici o soluție. Trebuie să știu ce se petrece și de ce e așa și nu altfel. Sunt însetat după cunoaștere și cu asta îmi pierd cel mai mare timp: studiind și cercetând, punând totul la îndoială (mai ales ce spun religiile).
Care este sensul existenței noastre? Sunt 100% sigur că și alții și-au pus această întrebare, măcar odată în viață. Nu există nici un fel de sens oameni buni. Asta e realitatea. Viața nu are un scop sau vreun sens, are doar o direcție (înainte) și atât. Orice ar spune altcineva e doar umplutură. Religiile oferă răspunsuri foarte exotice și pe placul mulțimii la astfel de întrebări deoarece asta prinde la public. E nevoie ca oamenii să creadă în ceva pentru ca ordinea mondială să poată funcționa. Aceasta este singurul avantaj al religiilor, recunosc asta și eu ca ateu.
Oamenii trebuie să aibe mințile ocupate cu ceva. Și nu doar ca mintea să fie ocupată ci și să accepte ideea la care se gîndește. Probabil liderii mondiali știu asta cel mai bine. Societatea în care trăim noi astăzi este una foarte manipulată, iar cei care conduc lumea cunosc foarte bine adevărul din spatele cortinei. Din această cauză superputerile jonglează treburile în așa fel încât mulțimea să nu-și pună întrebări, să accepte totul așa cum e. Tineretul vrea doar să se distreze. Puțină lume mai citește o carte în aceste zile ciudate, dar în schimb ore întregi sunt pierdute în fiecare zi cu nasul în telefon. E realitatea tristă. Momeala oferită de sus prinde foarte bine aici jos în rândul populației.
După cum spuneam, nu există un sens pentru existență. Lumea e guvernată de legile fizicii și de reacții chimice, ființele supranaturale și zeii sunt istorie și rodul imaginației oamenilor. Scopul vieții este un scop/target ales cu bună știință. E ceva de care ne agățăm și cu care mai departe acceptăm să trăim. Aceasta de cele mai multe ori e o chemare spre viața religioasă, spre o carieră, întemeierea unei familii, un hobby, sau în cazul unora de ce nu un viciu. Indiferent care dintre aceste cărări am alege sau le-am ales, în mod conștient sau nu, influențați de părinți sau de alții, ideea e că toate sunt doar niște măști care să ascundă întunericul din noi, adevărata noastră față. Noi suntem niște forme de viață atât de fragile, sensibile și atât de firave încât atunci când dăm de realitate parcă întreaga lume se destramă sub ochii noștri. Toată stabilitatea noastră psihică e un mare lanț de reacții chimice din creier, doar că din păcate aceste reacții nu mai sunt ceea ce erau înainte, atât din cauza alimentației și al stilului de viață cât și al stresului din ce în ce mai mare. Din cauza asta sunt atât de mulți oameni cu instabilitate psihică în zilele noastre.
Lumea trebuie să aibe mintea ocupată cu ceva. Trebuie să credem orbește într-o iluzie și să trăim conform prescripțiilor iluziei respective. Așa funcționează mentalitatea de turmă colectivă, iar când cineva reușește să rupă tiparul și să iasă din mulțime atunci este catalogat defect sau chiar periculos. Mulți oameni cred că iluminarea spirituală este un fel de pace supremă ce odată ai atins nu mai ai absolut nici un fel de stres. Nu fraților, nu este așa! Orice formă de trezire sau de iluminare e un șoc nervos care-ți creează o agitație psihică de nedescris. Nu e deloc pace, e doar agitație permanentă, o stare ciudată asemănătoare cu depresia. Practic așa se descoperă adevărata noastră natură, așa vedem întunericul care zace în noi. Vrem să strălucim la soare ca să ascundem mizeria din noi, cândcolo toți suntem în aceeași oală, răi sau buni, bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, copii sau adulți. Suntem toți o apă și un pământ cum se zice.
Nu există un sens universal pentru existența noastră. Suntem oarecum niște anomalii. Priviți de exemplu zborul unui avion. Câtă măiestrie, nu-i așa? Un gigant metalic survolând cerul. Doar că după zbor mai apare ceva neplăcut. Acesta este sunetul de fundal, adică gălăgia produsă de motoarele avionului. Exact așa suntem noi oamenii, precum gălăgia produsă de avion. Scurta noastră existentă, lipsită de vreun sens, e precum o mare agitație fără de nici un fel de rost. Ne stresăm atâta în stânga și în dreapta pentru nu știu ce cauze, să obținem una și alta, să devenim nu știu ce sau nu știu cine. Și până la urmă toate astea pentru ce? După ce murim îngropăm cu noi toate amintirile și realizările, bune sau rele, dar în schimb tot ce am adunat rămâne pentru alții. Unde e dreptatea? Unde e logica în toată povestea aceasta?
După cum am mai spus, nu există nici un fel de sens al existenței sau al vieții. Noi suntem cei care dăm sens vieții prin activitățile pe care alegem să le facem. Deciziile noastre sunt sensul. Acțiunile noastre sunt sensul. Faptele, gândurile și vorbele noastre sunt sensul. Așa că trebuie să avem foarte mare grijă atunci când ne alegem masca cu care să ne ascundem adevărata noastră identitate întunecată. Să alegem cu grijă ceea ce ni se potrivește.
