De-a lungul vremurilor au existat diverse personalități care au vorbit despre trăiri spirituale profunde, experiențe ieșite din comun, toate acestea obținute prin rugăciune, post, ascetism, meditație, șamanism, etc. Aceste experiențe erau deseori numite mântuire, iluminare, trezire spirituală, nirvana, curățare, iar persoanele care au experimentat aceste trăiri sunt cunoscuți în tradiție ca fiind sfinți, iluminați, șamani, învățători sau maeștri spirituali, ș.a.m.d.
Scopul acestui articol nu este acela de a denigra aceste persoane, ci cu totul altceva. Toți acești maeștri spirituali au prezentat niște experiențe pozitive ca să zic așa. Ceea ce vreau eu să arăt în acest articol este acela că există astfel de experiențe sau trăiri spirituale dar care tind spre polul opus, adică spre negativ. E posibil ca trăirile spirituale, atât cele pozitive cât și cele negative, să nu fie altceva decât unul și același lucru. E posibil ca cele pozitive să fie alea reale, iar cele negative să nu fie altceva decât primii pași spre nebunie și disperare. Habar n-am.
Am experimentat niște chestii ciudate în ultimul timp. S-a întâmplat de vreo 3-4 ori cam așa. Erau ca niște revelații, doar că în loc de ceva pozitiv răspunsurile primite erau total la polul opus. Cele povestite aici sunt din experiențe personale. S-a manifestat în felul următor. M-am pus seara în pas și mă pregăteam să adorm. Totul era sub control. Nu aveam nici un fel de episod depresiv sau vreun atac anxios. Cu alte cuvinte totul era ok. Dintr-o dată totul a luat-o razna. M-a cuprins o stare de groază teribilă, ca și cum urma să mor în clipele ce urmează. Am simțit cum parcă patul mă înghite, cum totul se întoarce împotriva mea. Era precum un coșmar, doar că totul era real. În acele clipe de groază singurul lucru ce am putut simți era acela că nu sunt nimic, atât eu cât și restul omenirii. Indiferent ce facem sau cum facem, că suntem răi sau buni, negrii sau albi, toate sunt irelevante căci același sfârșit ne așteaptă pe toți, iar odată cu sfârșitul se încheie totul. Nu există viață de apoi și nici reîncarnare. Totul se întâmplă într-o clipă scurtă, iar viața oricât de lungă ar părea și plină de sens, în realitate însă nu valorează nici cât doi bani. Lipsa unui sens în filozofie se cheamă nihilism.
Toată aceea groază teribilă ce mă ataca în acele clipe, gândurile acelea bolnave de vinovăție, neîmpăcări cu trecutul, amintiri din copilărie (atât bune cât și rele), dezamăgirile prezentului, teama de viitor, toate acestea parcă veneau ca gloanțele dintr-o mitralieră în fața plutonului de execuție. Rând pe rând eram lovit de toate aceste senzații și trăiri negative, cu o intensitate de nedescris. Nu credeam că poate să existe așa ceva. O teamă de moarte de nedescris o avut toată această experiență.
Nu mai e o noutate că sunt un om mai întunecat. De mic copil am avut probleme de anxietate iar de ani buni și depresia a intrat în viața mea. Tulburările de somn nu mai sunt nici ele o noutate. Nu fac pe victima sau pe milogul, să nu se înțeleagă greșit. Emil Cioran, marele filozof pesimist, de tânăr avea probleme de insomnie, iar asta ulterior a condus la depresii puternice, și de aici s-a născut toată filozofia lui întunecată și pesimistă. E posibil ca aceste experiențe avute de mine să nu fie altceva decât rezultatul negativității din mine, frustrări acumulate în timp, lipsuri și neajunsuri, traume, disperări și tot felul de alte gânduri. Dar e posibil să nu fie așa. Eu cred că revelațiile sau oricum le-aș numi erau reale. Toate dovezile științifice indică spre inexistența sufletului. Toate trăirile noastre nu sunt altceva decât reacții chimice din creier. Mintea e doar un produs al creierului, și nu invers. Nu suntem altceva decât niște goliciuni care speră la bine, dar ceea ce urmează să vină asupra noastră e doar întunericul.
Sunt două modalități prin care se poate supraviețui în acest haos, căci da, toată această mizerie numită existență nu e altceva decât un haos, o furtună, o anomalie. Noi suntem o anomalie, un accident. Poți să fi un om de rând care are un serviciu, familie, prețuiește banii și lucrurile materiale, sau poți să devi un altfel de supraviețuitor, liber cugetător sau artist. Arta este singura salvare din groaza existenței, singura modalitate prin care se poate suporta acest chin, această tortură numită viață. Ca artist ești nemuritor prin creație. Scrisul, pictura, muzica, toate acestea sunt cea mai eficientă modalitate de eliberare a suferinței. Cele mai mari opere de artă să nu credeți că s-au născut din fericire. Nici vorbă! Toate marile opere, picturi celebre, muzică clasică de altă dată (nu mizeriile de astăzi), toate s-au născut din suferința artistului. Toată literatura universală prezintă cumva drama existenței umane, transpusă prin diverse personaje, ceea ce exprimă cumva pe ocolite viața personală al scriitorului.
Am văzut și am simțit golul și negrul din om. Am fost acolo și știu despre ce vorbesc. Mulți o să mă creadă nebun sau pur și simplu nu o să creadă nimic din ce scriu aici. Acest blog avea cândva ca scop să devină cartea virtuală al unui shaolin, dar din păcate cu timpul a devenit jurnalul unui depresiv melancolic. Oricine vă vorbește despre speranță și alte minuni de după moarte ori e șarlatan, ori e ignorant, ori prost, ori vă minte, conștient sau nu. Nu există nimic înafara momentului prezent. Trecutul s-a dus, definitiv. Viitorul încă nu e aici. E doar prezentul, iar finalul e același pentru toți. Furnici și oameni, suferința cu toții o percepem la fel, iar după ce ne-am închis ochii nu ne va aștepta nimic. În mormânt e doar moarte și atât. Asta-i omul, o goliciune, un nimic. Trăim cu speranța, sau mai bine zis sperăm la bine și ne așteptăm la rău.
