Oare câți oameni au suficient curaj încât să-și arate slăbiciunile și să-și recunoască toate defectele? Mereu ne temem de cineva sau de ceva, iar din această cauză preferăm să nu recunoaștem nimic. Din cauza suferințelor am ajuns un om ale cărui pasiuni au pierit, dorințele mi s-au atrofiat, iar speranțele mi s-au ruginit. Doar printr-un stil de viață ascetic poți ajunge la o anumită formă de imunitate în fața vieții, renunțând la tot. E singura modalitate prin care îți poți dezvolta antidotul pentru supraviețuire și abilitatea de a suporta toate atrocitățile existenței. Numai astfel viața nu îți mai poate face niciun fel de rău.
Aș putea să fiu un sfânt, sau un demon. Și cu toate acestea nu vreau nici una și nici alta. Mi-am trăit întreaga viață într-o continuă stare duală de neliniște și instatisfacție. Această neliniște e precum o furtună permanentă, ce niciodată nu se va termina, doar intensitatea e cea care variază și se modifică. Despre insatisfacție pot spune doar că până în prezent nimic nu a putut, și nici nu va putea s-o învingă vreodată. Oamenii sunt precum pământul, la prima ploaie se transformă în noroi. Întregul farmec al vieții dispare în momentul în care descoperi că de fapt viața nu are niciun fel de farmec. Cu alte cuvinte spus, omul când este lovit de prima dramă sau de prima încercare teribilă, în acele clipe intense descoperă adevărul cel mai mare: cât este de fragil și de instabil. Nu putem vorbi despre miracole și minuni. Acestea sunt povești pentru minți înguste și naive.
Când dai de probleme serioase, atunci descoperi un alt mare adevăr. Când îți merge greu cu adevărat, din toate punctele de vedere, atunci poți constata șocat cum toți fug de tine și cum nimeni parcă nu te mai cunoaște. Aceste probleme la care mă refer pot fi de orice natură, fie probleme financiare, fie de sănătate, probleme cu careva membru al familiei, deces, ș.a.m.d. Și un fenomen foarte interesant, dar și șocant, este faptul că în general primii care întorc spatele în astfel de situații sunt oamenii în care ai avut cea mai mare încredere, prieteni apropiați, neamuri și rude. Despre neamurile mele pot spune doar că atât de mult îmi pasă de ele cât le pasă lor de mine și de problemele mele.
Mi-am pierdut mulți ani din viață încercând să cerșesc atenția altora, încercând din răsputeri să impresionez cumva lumea. Și cu toate astea degeaba. Eforturile mele erau la fel de inutile pe cât erau și lipsite de sens. Se spune că nu vârsta te maturizează ci experiențele prin care treci. Toate traumele și șocurile acumulate de-a lungul anilor reușesc cumva printr-un mod invizibil să se întipărească în noi, făcându-și cuiburi în adâncurile minții. Nimic nu e mai trist decât un om nefericit jucând teatru și mimând fericirea. Oare prin câte experiențe trebuie să trecem ca să descoperim că eforturile noastre sunt lipsite de un sens adevărat și profund?
Fiecare dintre noi crede că va schimba într-o zi lumea, pe când lumea ne schimbă pe fiecare în parte. Cunoscuții de azi sunt străinii de mâine, iar necunoscuții de azi sunt prietenii de mâine. Pur și simplu acesta este algoritmul diabolic prin care funcționează această lume perversă. Aș vrea să nu știu tot ceea ce știu, să nu mai fiu cine sunt, să nu mai fiu unde sunt, să nu mai scriu ceea ce scriu, să nu mai am ideile pe care le am și să văd un anume sens în locul non-sensului. Aș vrea să scap de gânduri, ca atunci când seara îmi pun capul pe perină să adorm fără să mă tem de ziua ce vine, fără să simt mirosul nesiguranței și al incertitudinii. Aș vrea ca întreaga mea viață să fie doar un vis din care să mă trezesc cândva și să descopăr că nimic n-a fost real, că eu de fapt sunt un om vesel, plin de viață și de bucurie, trăind din belșug și savurând existența. Și cu toate acestea rămân doar cu "aș vrea", căci în realitate niciodată nu avem parte de ceea ce vrem cu adevărat.
Revenind la realitate, omul descoperă că orice formă de trezire e precum o palmă încasată bine. Realitatea rămâne mereu reală, ea nu se schimbă, cei care se schimbă sunt oamenii care încearcă din răsputeri să modifice situațiile spre propriile lor placuri și interese. Din somnul ignoranței și al iluziei se poate trezi doar acela care a pierdut totul, sau e pe cale să piardă...
