Neliniște, agitație, zgomot, toate tind să descrie același fenomen. Neliniștea e precum un imens monstru ce doarme, căci odată trezit începe tot ce e mai rău. Omul se teme de neliniște, de nesiguranță și de tot ceea ce nu poate suporta. Din această cauză încercăm mereu să ne agățăm de ceva, să ne refugiem în diverse activități. Încercăm să găsim o cale de scăpare prin liniște, fugind de neliniște.
Eram doar un copil când am experimentat pentru prima dată sentimentul de neliniște. Și nu mă refer la acea neliniște trecătoare, care după câteva minute trece, ci la acea spaimă insuportabilă care simți că te zguduie din temelie. Am simțit cum toată această senzație de neliniște se transformă treptat într-o stare de teamă groaznică, de parcă ar urma să se întâmple tot ce e mai rău în lume.
Cumva neliniștea se împletește cu teama, rezultând un sentiment foarte chinuitor și foarte nasol. Târziu am descoperit că acest fenomen este de fapt o tulburare psihică și poartă numele de anxietate. Cei care suferă de această boală sunt numiți anxioși. Și din păcate nu sunt puțini, ci din contra, din ce în ce mai mulți, mai ales în rândul tineretului. Principalele cauze ale anxietății sunt în general împărțite în două categorii. Prima cauză, cea la nivel personal, poate fi din cauza unor probleme de familie, din cauza unei traume din copilărie, sau a stilului de viață. A doua cauză, cea la nivel global, se datorează în principiu modernismului, excesului de tehnologie, stresul, poluarea și cam tot ce face omul în zilele noastre.
Mi-aș dori să pot simți liniștea, calmul, starea aceea de "chill, no-stress", dar din păcate la mine nu merge. Îi învidiez pe toți cei care nu se consumă pentru toate chestiile mărunte și nesemnificative. Lor le e atât de ușor să vorbească despre liniște, căci s-au născut astfel încât construcția lor genetică nu le permită să perceapă neliniștea la modul cum o percep anxioșii.
Din cauza anxietății, ajungi de cele mai multe ori să te comporți ridicol, iar partea proastă e că nici nu poți explica asta celorlalți, și ești nevoit să rămâi în "căcat" din această cauză. Iei tot felul de decizii proaste, care pe viitor te costă amarnic. Faci tot felul de acțiuni stupide, fără să te gândești limpede la ceea ce faci, dar când realizezi ce tâmpenie mare ai făcut deja fapta e consumată. Ți-e aproape imposibil să legi legături cu oamenii, să construiești relații, sau să ai contacte intime. Totul îți scapă, nu deții controlul deloc, deoarece mereu ești panicat și mintea plină de gânduri.
Partea nasoală e că nici nu prea te poți odihni în aceste circumstanțe. Somnul e o adevărată provocare, mai ales când știi că ziua următoare ai tot felul de sarcini de realizat. Și asta nu e tot, căci toate stările negative de panică și stres se amplifică și mai mult când pe lângă faptul că suferi de tulburări de anxietate, viața mai îți este copleșită și de tot felul de probleme personale sau de familie.
Indiferent cine ce ar zice, eu personal am ajuns la concluzia că anxietatea nu e o boală care se vindecă. Există diverse tipuri de tratamente, începând de la terapii, consultări psihologice, și până la tot felul de medicamente. Concluzia la care eu am ajuns, e faptul că tot ceea ce se poate face e o anumită formă de adaptare la situație. Cu alte cuvinte, trebuie să înveți să trăiești cu această malformație care ține umbră sufletului. Trebuie să te adaptezi și să trăiești cu anxietatea, să conștientizezi faptul că asta e și nu ai ce face. Cum era vorba aceea: înoată sau mori. Altfel spus, toate momentele neplăcute create de anxietate, vor face parte din meniu. Adaptarea e cea mai bună soluție. Cine se adaptează supraviețuiește.
