A fost cândva o perioadă din viața mea când știam să trăiesc în armonie cu anotimpurile. Nu mă revoltam că e prea cald, sau prea rece, nu mă supăram că plouă și nu îmi era groază când tuna. Adevărul e că eram tânăr și nu aveam griji și gânduri. Copil fiind, abia așteptam iarna. Abia așteptam să ningă, să mă bucur de sărbătorile de iarnă, de zăpadă și de tot. Dar în ultimii ani toată această armonie s-a destrămat. Acuma, iarna e doar un calvar, o greutate care trebuie cumva suportată și supraviețuită.
Au trecut mulți ani de când nu mă mai bucur de sărbătorile de iarnă, și de când detest și urăsc iarna din tot sufletul meu. Dacă atunci când eram copil, abia așteptam zăpada, acum în schimb, zăpada e doar un motiv în plus pentru înjurături grele. Odată cu înaintarea în vârstă am început să devin din ce în ce mai sensibil la vreme, în special atunci când e iarnă. Nimic nu-mi poate strica mai tare dispoziția, decât atunci când plouă. Urăsc ploaia și umezeala mai mult decât orice alt fenomen de pe lume. Când văd belți și noroaie parcă trebuie să umblu desculț pe jar. E ceva insuportabil. Acest fenomen vara e oarecum mai tolerabil, deoarece din cauza căldurii se usucă pe jos mult mai repede. Dar în schimb iarna e haos total. Dacă e să vorbesc despre supraviețuire, atunci iarna se dă adevărata bătălie.
În timp ce alții se bucură de sărbătorile de iarnă, eu abia aștept ca acestea să treacă cu tot cu iarnă și să vină primăvara, căci atunci mă simt cel mai bine în tot anul. Nu degeaba m-am născut primăvara. Atunci e anotimpul meu, perioada mea. Dar până atunci trebuie să suport nenorocita de iarnă, și să-i fac cumva față.
Fenomenul prin care vremea ne influențează în mod negativ se cheamă meteosensibilitate, și e un domeniu de studiu relativ nou. Nu toți oamenii sunt meteosensibili, dar există un procentaj care arată că există oameni care sunt afectați și influențați de vreme. Printre aceștia bineînțeles mă număr și eu.
Iarna, acest blestem pe capul meu, e precum un nor negru care îmi întunecă zilele și mai mult. Când te trezești e încă aproape noapte, iar apoi ziua una două trece, și după aceea se face beznă la ora la care vara era încă soare din plin. Ce supraviețuire într-o astfel de perioadă cumplită și neprietenoasă...
Dacă altădată trebuie să-mi țin mintea ocupată cu fel de fel de chestii pentru a face față presiunilor existențiale și greutăților vieții, iarna toate aceste tehnici trebuie să le duc la un alt nivel. Pe timp de iarnă, am ajuns să duc ideea de supraviețuire la nivel de artă. În timp ce altora nu le pasă, la mine dispoziția și starea de spirit sunt la pământ din cauza vremii urâte și al blestematului de anotimp. Existență trăită în condiții extreme...
Și ca mine sunt încă mulți alții. Nu știu cum ar fi mai bine să formulez: iarna sufletelor, sau iarnă în suflete? Cred că până la urmă nici nu mai contează.
