Marea evadare (II)

"Nu cred într-un destin care cade asupra oamenilor oricum ar acţiona. Dar cred într-un destin care cade asupra lor dacă nu acţioneaza." - Buddha



Am prezentat într-un articol mai vechi ideea de evadare al omului. Am să continui să dezbat subiectul în acest articol, prezentând câteva exemple de astfel de evadări.
Prin evadare omul încearcă să îşi manevreze probabil destinul, să simtă adevăratele clipe ale libertăţii şi să se bucure de acestea.
Evadare poate fi şi refugiul într-un domeniu, adică să alegem să facem ceva ce ne place şi ne facă fericiţi şi să facem acel ceva căci astfel ne simţim eliberaţi, evadaţi.
Dar oare de ce apare ideea de evadare? De ce alegem să fugim şi vrem să lăsăm totul în urmă? Nivelul de trai o fi de vină? Stresul din timpurile moderne? Problemele personale? Societatea, banii şi locurile de muncă? Vrem să lăsăm în urmă totul pentru că vrem să ne schimbăm? Alegem să fugim oare chiar de noi înşine? Câte puţin din fiecare, cam aşa ar suna răspunsul.

Un exemplu de astfel de evadare este povestea lui Lao Zi, fondatorul taoismului. Cu peste 2000 de ani în urmă, Lao Zi era arhivar la curtea împăratului. La un moment dat s-a săturat de toate conflictele politice şi a hotărât să plece şi să lase totul în urmă şi să ducă o viaţă în mijlocul naturii. Cu alte cuvinte a ales să se retragă, să evadeze.

Un alt exemplu de evadare este şi povestea lui Siddharta Gautama, supranumit Buddha ("Trezitul", "Iluminatul"). Cu vreo 3000 de ani în urmă, tânărul prinţ Siddharta ducea o viaţă lipsită de griji şi stres, pentru toate astea fiind responsabil tatăl său care îl ferea de toate cele pe care le considera că îl pot afecta să devin pe viitor un mare lider şi viitorul urmaş al tronului. Doar că într-o zi tânărul s-a aventurat în oraş de unul singur şi a rămas şocat de cele văzute. A văzut realitatea, aşa cum este ea defapt. Oameni bolnavi, suferinţă, griji şi moarte. Atunci a fost momentul crucial, când a hotărât să lase bogăţia şi toate cele în urmă, şi să se retragă (să evadeze) pentru a duce o viaţă de ascet în căutarea soluţiei pentru eliberarea suferinţei. Şi astfel în cele din urmă, Siddharta Gautama a devenit Buddha, adică iluminat, şi fondator al unei noi filozofii pe nume budism.

Şi astfel apare fenomenul de evadare, sau dorinţa de evadare. Uneori e doar un act de laşitate, lipsa curajului de a lua în serios problemele, dar alteori e cheia spre succes şi soluţia pentru rezolvarea problemelor şi drumul spre următorul pas.

Marea evadare

"Tot ce este cu adevărat măreţ este creeat de individul care poate lucra în libertate." - Albert Einstein



Se spune că omul cât trăieşte învaţă. Foarte adevărat! Dar oare care e rostul? Care e scopul tuturor lucrurilor? V-aţi întrebat vreodată? În viaţă, fiecare om, indiferent cât de materialist, fundamentalist sau indiferent ar fi, are un moment în care se aşează şi începe să reflecteze şi să îşi pună întrebări în gând.
Omul se întreabă de unde provine, care e menirea lui, încotro se îndreaptă, oare e corectă doctrina în care crede, ş.a.m.d. Cu toate acestea omul caută evadarea. Oare ce este evadarea? O să încerc să o explic folosind un alt citat:

"Când, în curgerea lucrurilor, ne scoatem capul nemulţumiţi şi ne trezim răzvrătiţi din beţia fiinţării, încercarea de evadare ne împinge spre negarea timpului." - Emil Cioran

Evadarea este deci lăsarea în urmă a amintirilor, a lucrurilor, şi se poate spune că într-un fel sau altul este reînceperea unei vieţi noi, într-o anumită măsură.
Această idee a fost foarte bine realizată în filmul Into the wild. Povestea filmului este despre un tânăr pe nume Christopher McCandless care după absolvirea universităţii îşi abandonează toate posesiile materiale, lasă în urmă totul şi pleacă spre Alaska pentru a trăi restul vieţii sale singur în sălbăticie; de-a lungul călătoriei interacţionează cu fel de fel de oameni care îi modelează caracterul şi viaţa pe viitor. O idee foarte interesantă, recomand filmul tuturor.



Revenind la articol putem spune că fiecare dintre noi avem momente în care dorim să lăsăm în urmă trecutul, amintirile, şi chiar şi prezentul. Vrem uneori să începem totul de la început, doar că nu întotdeauna este aşa de uşor. În concluzie se poate spune că evadarea are ca scop reînnoirea nostră, sau renaşterea noastră. Sau poate că e doar un gând ce apare pe moment? Nu prea îmi vine să cred.