Eu sunt o ființă unică în această lume, un colecționar de gânduri, totul ascuns în întunericul din mine, departe de ochii lumii; arăt doar ceea ce consider că trebuie văzut. Tu nu vezi ce văd eu și nu simți ce simt eu. Am ales calea războinicului singuratic din mai multe motive, toate bine întemeiate. Sunt incapabil să iubesc într-o lume plină de ură, sunt incompatibil cu stilul de viață modern, iar oamenii din jur, marea lor majoritate, sunt doar niște zgomote deranjante de cele mai multe ori. Întunericul din mine e atât de mare încât are puterea unei bestii. Din această cauză, de teamă, trebuie să o ascund. Lupta cu demonii continuă; lupta cu demonii mei...
Când o mână invizibilă apasă pe umeri prea mult timp, insistând, nu poți face altceva decât să înduri în tăcere. Toate acele urlete care îți vine să le scoți pe gură cât ai putea de tare le elimini printr-o tăcere perfectă. De ce se aude liniștea și tăcerea așa de tare? Exact din cauza asta. În astfel de clipe realizezi că nu suntem făcuți să conviețuim, ci să supraviețuim.
Singurătatea este un mod a fi, un fel de stil de viață. Singuri ne-am născut și tot singuri și vom muri. Nu a fost nimeni alături de noi și nici nu va fi, sau și dacă totuși este vreo prezență în apropiere tot nu poate percepe lucrurile așa cum o facem noi.
Gândurile noastre ne definesc, iar mediul din jur ne modelează. Nu există om bun sau om rău, există doar oameni care au devenit buni sau răi datorită mediului în care au trăit. Psihologic vorbind, copiii nu seamănă cu părinții, ci seamănă cu relația dintre aceștia.
În cazul meu particular am 3 tipuri de personalități care îmi definesc caracterul. Prima dintre aceste personalități este tipul cu planuri ascunse, care din umbră manipulează treburile în favoarea lui. Pentru el oamenii nu înseamnă nimic, sunt doar simple instrumente pentru ca el să-și atingă scopurile. Știe perfect ce butoane trebuie să apese în cazul fiecărui om. Acest caracter l-am denumit simbolic Joker, după cunoscutul personaj din benzile desenate DC Comics. A doua personalitate este una foarte calmă, plină de compasiune și de bunătate. Când acest tip de personalitate domină, atunci oamenii se simt bine în jurul meu, sunt liniștiți și le place să mă asculte. Acest caracter l-am numit Buddha, nu are rost să mai explic motivul, e evident. Ultimul caracter este cel care domină de cele mai multe ori. Este personajul deprimat, pesimist, fără un țel anume, fără mari planuri de viitor și fără prea multe plăceri. Acest personaj preferă singurătatea mai mult decât compania oricărui alt om, îi place izolarea, și într-un fel sau altul este oarecum fericit în nefericirea lui. Caracterul acesta l-am denumit simbolic Emil Cioran, deoarece gândirea lui seamănă foarte mult cu cel al marelui filozof. Cine nu înțelege profunzimea acestor rânduri va crede că sunt un schizofrenic bipolar nebun, dar nu e așa. Nu am probleme mentale și sper să nici nu am. Ideea e că marea majoritate dintre noi avem într-un fel sau altul mai multe tipuri de "personalități" care ne definesc stările de spirit. Cine nu înțelege asta nu poate să înțeleagă nici lupta cu demonii.
Ceea ce am observat eu în urma anilor, este faptul că oamenii se agață orbește de un scop iluzoriu. Fac toate acestea pentru a avea activitate, ocupație, prea puțini conștientizând de ce fac ceea ce fac. Totul este iluzoriu și trecător, nimic nu are o stare generală, o formă proprie. Lumea arată așa pentru că așa o percepem. Toate ambițiile noastre sunt o perdere de vreme dacă e să o luăm așa. Toată plăcerea savurată e temporară, de moment doar. Când realizezi că toată mizeria asta nu e altceva decât un teatru ieftin ce mai rămâne de făcut? Unde mai poți găsi bucurie? De cine te mai poți apropia și cine te mai poate înțelege? Singurul refugiu adevărat rămâne retragerea in tine însuți, dar în toată această retragere trebuie să te confrunți cu demonii, care nu vor să te lase în pace.
Lupta cu demonii este adevărata luptă pe care trebuie să o duc, atât eu cât și restul, doar că marea majoritate nu conștientizează aceasta. De cele mai multe ori mi scârbă să mă uit în oglindă, urăsc să-mi văd acolo adversarul cel mai de temut. De multe ori găsesc liniște plimbându-mă singur într-un cimitir pustiu; știu că acolo se termină visele, orgoliul, lupta, și omul în sine. E oarecum pacea eternă după care suntem însetați în subconștient.
După cum spuneam, lupta cu demonii continuă, iar aceștia devin din ce în ce mai agresivi. Toate stările negative, depresiile, anxietatea, etc., toate acestea sunt cele mai mari dificultăți cu care se luptă introvertiții, inteligenții, singuraticii, noncomformiștii, și nu în ultimul rând filozofii. Lupta aceasta nu se va opri niciodată...
