Shaolinul întunecat

"Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut." - Lucian Blaga

Am început să scriu pe acest blog din iarna anului 2011. Inițial scopul era acela de a promova artele marțiale chinezești, în special Shaolin Kung Fu și Wing Chun, dar și metodele energetice precum Qigong sau Tai Chi. Până în 2015 doar despre acest subiect am scris. Am descris atât metodele tradiționale de antrenament și practică cât și propriile mele metode prin care am studiat individual. Vroiam cât mai mult să promovez stilul Shaolin, deoarece foarte puțin se practică la noi în țară, dar în același timp vroiam oarecum să mă promovez și pe mine ca practicant independent, fără îndrumarea vreunui mentor sau maestru. În 2015 însă pe blog a apărut o eroare și nu am mai putut scrie. Dar minunea s-a întâmplat în 2018 când am observat că eroarea respectivă a fost remediată și totul revenise la normal. După o pauză de 3 ani eram pregătit din nou să scriu, doar că de data aceasta totul era diferit.
Am început din 2018 să scriu despre propriile mele idei filozofice și felul în care văd lumea. Prea puțin accent mai pun pe domeniul artelor marțiale, în schimb descriu noțiuni mai complexe, stări ale minții și nu în ultimul rând îmi descriu chiar și depresiile. Totul încerc să fac într-o manieră cât mai artistică. Sunt de părere că cele mai mari opere artistice s-au născut din suferință. Nimeni nu a creat nimic din fericire sau de plictiseală. Toți marii artiști care au lăsat ceva măreț în urma lor, capodoperele universale, toate acestea au luat naștere în cele mai deprimante momente ale artistului, în cele mai mari momente de agonie. La fel încerc să fac și eu. Încerc să scriu despre cele mai întunecate stări ale minții în timp ce trăiesc din plin tot ceea ce descriu. Pentru unii e nebunie curată și pierdere de vreme, chiar și în rândul puținilor mei prieteni. Ce poate face mai mult decât atât un om anxios care vede lumea diferit față de restul și care nu se poate adapta standardelor societății moderne? Creația artistică este singura eliberare.
Chiar dacă nu prea mai scriu despre arte marțiale asta nu înseamnă că nu le mai practic. Numele blogului rămâne același, deoarece mă consider un luptător, un shaolin, cu depresii sau fără. Bineînțeles că vor mai fi pe viitor și articole despre metode de antrenament sau despre alte subiecte ale artelor marțiale, doar că în momentul de față mă concentrez asupra altor subiecte, mult mai profunde, mult mai tulburătoare și probabil mult mai plictisitoare pentru marea mulțime. Sunt perfect conștient că marea majoritate dintre cei care mai citesc una alta de pe aici nu sunt de acord cu mine și cu felul în care văd lucrurile. Sunt un liber cugetător și am dreptul să spun sau să descriu ceea ce gândesc. Sunt un fel de Joker al zilelor noastre care nu-și găsește locul în această lume sintetică și decăzută (apropo de asta, filmul a fost o capodoperă, o creație de geniu pot spune). Am devenit blogger deoarece e gratuit, nu costă nimic, iar în același timp e o metodă bună de a mă descărca, de a scrie despre tot ce mă apasă și despre tot ce gândesc. De asemenea e o metodă bună și eficientă prin care comunic cu oamenii, cu lumea.
După multe articole mă simt epuizat, psihic și emoțional, deoarece pun mult suflet în ceea ce scriu. Îmi este mult mai ușor să-mi exprim astfel sentimentele decât să vorbesc cu cineva față în față, chiar și cu o persoană cunoscută. Ce pot să spun... așa sunt suntem noi ăștia mai ciudați, timizi, retrași, anxioși și depresivi. Se pare că anii de antrenament au întărit fizicul în special, mintea rămânând aproape la fel de firavă și sensibilă precum în copilărie. Altfel spun, pe acest blog temele descrise oscilează undeva începând de la spiritul războinicului neînfricat și până la tipul întunecat și panicat de propriile trăiri anxioase.
Cam despre asta ar fi vorba. Dragul meu cititor rătăcitor dacă te-ai aventurat pe aici îți urez un călduros bun venit în lumea mea; în lumea gândurilor mele; în lumea minții mele; în lumea lui Joker; în lumea războinicului tăcut; în lumea lupului singuratic; pe tărâmul Shaolinului întunecat.

Despre haosul din jur

"E înfiorător să ai chef s-o iei din loc, dar să nu ştii unde ai vrea să ajungi." - Sylvia Plath

Se spune că tot ce se întâmplă e cu un scop. De asemenea se mai spune că totul are o consecință, orice acțiune are o reacțiune, cauză și efect cum s-ar zice. Se spun multe, chiar foarte multe. Trăim în acele vremuri când avem aproape totul în fața noastră dar cu toate acestea suntem mai nefericiți decât oricând înainte de toate acestea. Ce e alarmant e faptul că pe plan psihic pe zi ce trece tot mai mult crește rata diagnosticului cu depresie și anxietate, iar pe plan fizic sunt din ce în ce mai mulți bolnavi de cancer. Trăim în acele vremuri când mai mulți oameni mor din cauza sinuciderilor decât pe vremea când mureau oamenii din cauza războaielor. O altă observație ciudată este faptul că mai mulți mor din cauza bolilor cauzate de obezitate și mâncare de calitate proastă decât pe vremea când domnea foametea. Mai are rost să enumăr?
Trăim în acele vremuri când avem acces la informație și cu toate acestea alegem în mod inconștient nepăsarea și ignoranța. Refuzăm să cercetăm, mai bine credem orbește tot ceea ce ne oferă alții pe tavă. În loc să acționăm noi, mai bine așteptăm salvarea din altă parte, de la străini, din ceruri, din galaxie, sau din altă parte.
Cel mai important ar fi să putem trăi cu adevărat momentul prezent. Totul în prezent se întâmplă, trecutul s-a dus de mult, iar viitorul încă nu a ajuns. Aici și acum, asta este totul. Putem privi fluxul mental ca pe un infinit șir de imagini, gânduri, senzații, etc. Unele dintre acestea sunt plăcute, altele mai puțin plăcute, unele crează bucurie, altele anxietate, ș.a.m.d. E un haos total ce se întâmplă la nivel mental, o adevărată nebunie. Acest haos are loc atât în exterior, în lumea în care trăim, cât și în interiorul nostru, în lumea noastră mentală. După cum spuneam, fluxul mental e un lung șir de gânduri, senzații și stări ce vin și pleacă, fără oprire. Dar ce este interesant este faptul că în acest șir de gânduri putem observa din când în când, chiar dacă pentru o mili-fracțiune de secundă, acel ceva minunat care oferă liniștea adevărată, acel moment în care putem înțelege cine și ce suntem, chiar dacă pentru jumătate de secundă sau mai puțin, după care uităm totul. E un adevărat miracol când experimentăm aceasta. Unii reușesc prin intermediul drogurilor, alții prin meditație, poate unii cu ajutorul rugăciunilor. Oricare ar fi metoda aleasă, ideea e că stările mentale pot fi influențate în mod conștient, iar conștiința poate urca la trepte superioare, sau din cauza nebuniei poate coborî la altele inferioare. E precum un cuțit cu două tăișuri. Ca exemplu de comparație aș putea spune că e ca și atunci când observați un imens banc de pești, înotând cu milioanele, iar la un moment dat observați în mulțime acel pește marcat cu un semn pe care l-ați ținut cândva în mână; îl vedeți pentru o secundă doar, poate chiar mai puțin, după care îi pierdeți urma. În acel timp scurt, dacă mă pot exprima așa, experimentați cele mai ciudate stări, dar în același timp și cele mai plăcute.
Viața ne învață multe, atât lucruri bune cât și rele. Mediul ne modelează într-una, la fel cum oamenii din jur ne influențează, atât pozitiv cât și negativ. Ceea ce rămâne de făcut sau de urmat e alegerea noastră, iar această alegere o facem atât în mod conștient cât și inconștient de cele mai multe ori. Important e să putem conștientiza din timp dacă calea pe care mergem e bună sau nu, să putem repara ce am stricat în trecut, stricăciune ce are efecte până în prezent ca un ecou. O veche zicală chinezească spune în felul următor: "calea este chiar sub picioarele tale".