Indiferent cine încearcă să-mi explice despre trecut faptul că deja s-a dus, eu tot acea persoană rămân care nu reușește să se rupă de trecut. Pentru mine trecutul e mult mai mult decât niște amintiri ale unor perioade care cândva au avut loc. În mine trecutul încă trăiește, iar amintirile sunt la fel de vii și de intense precum atunci când le-am trăit.
Toate locurile în care am umblat cândva, acum s-au schimbat. Până și strada pe care trăiesc arată total diferit decât pe vremea când eram copil. Singurele locuri care îmi amintesc cât mai clar de trecutul îndepărtat, sunt acele zone ale locuințelor de pe strada mea care au rămas neatinse de trecerea anilor. Astfel de locuri sunt de exemplu casele vechi la care nu s-au făcut modificări, porțile care n-au mai fost schimbate, geamurile care n-au fost înlocuite și care nici nu s-au spart, copaci care încă stau în picioare de pe vremea când eram copil, etc. Văzând exemplele enumerate, reușesc să trezesc în mine acel sentiment greu de descris prin cuvinte, care seamănă cu o aromă ce am simțit când eram copil. E un amestec de mai multe sentimente, caracteristica principală fiind nostalgia.
După cum spuneam, astăzi din păcate totul s-a schimbat. Dacă tot am dat ca exemplu strada mea, atunci mai trebuie să menționez și faptul că inclusiv aici au avut loc aceste schimbări majore, deoarece aici e epicentrul meu și zona de observație. S-au construit locuințe noi, s-au demolat case vechi, s-au tăiat o grămadă de copaci, și nu în ultimul rând, au murit o grămadă de oameni, vecini, cunoscuți, rude, și membrii de familie, oameni cu care am interacționat cândva în trecutul îndepărtat. Au apărut și câteva fețe noi în peisaj, dar numărul lor tot nu egalează numărul celor dispăruți în neant.
Trecutul pare să oscileze ca și o undă, căci uneori simt că pulsează atât de tare, și pare atât de viu încât am impresia că acuma are loc tot ceea ce cândva s-a întâmplat. Anii copilăriei mele m-au marcat foarte tare. Nu există zi în care să nu-mi amintesc de câte un eveniment de pe vremea când eram copil. M-am născut pe vremea comunismului, dar am copilărit în anii 90. Probabil că și din această cauză mă simt atât de marcat de acea perioadă. Dacă aș avea o mașină a timpului, aș prefera să mă întorc în anii 90 și să rămân acolo pentru totdeauna, alături de familia mea, care pe vremea respectivă era încă întreagă, și alături de toți vecinii și cunoscuții care trăiau în acea perioadă. Dar din păcate sunt conștient că așa ceva este imposibil, și nu rămâne altceva decât să mă las consumat de gândul acestui dor.
Sunt mulți care nu sunt deloc nostalgici, care nu plâng după trecut și care se uită doar înainte, spre viitor. Iată că eu nu sunt așa. Eu nu am ce să văd în fața mea, căci tot ceea ce m-a marcat e în spatele meu. Viitorul e o inexistență bizară pe care nu eu o construiesc, ci haosul acțiunilor din jurul meu. Deciziile mele prea puțină influență au asupra viitorului meu. Dar în schimb, trecutul e istorie, e ceva ce s-a întâmplat.
Mediul în care trăiesc e otrăvit, și probabil și din această cauză tânjesc atât de mult după anii copilăriei mele, căci în acele vremuri trăiam fără griji și fără gânduri. Nu trebuia să mă gândesc la ziua de mâine, sau mai bine spus, nu trebuia să mă gândesc la ce nenorocire îmi poate aduce ziua de mâine. Nu trebuia să mă gândesc la absolut nimic, căci totul în jurul meu era în perfectă armonie. Toată această perfecțiune a copilăriei mele s-a destrămat în timp, precum marile imperii, și nu a mai rămas nimic din ea decât cenușa unui foc care cândva ardea maiestuos. Încă nici acuma de multe ori nu îmi vine să cred că tot ceea ce a fost cândva frumos în viața mea, astăzi a ajuns să fie doar o amintire a vremurilor de odinioară, care niciodată nu se vor mai întoarce. E de necrezut ce de întorsături poate lua viața, și cum totul se poate schimba în jur.
Trecutul mă reprezintă, trecutul m-a modelat, trecutul m-a creat. Tot ceea ce sunt astăzi, cu bune și cu rele, se datorează trecutului pe care l-am avut. Trăiesc în trecut pentru că în trecut îmi era mai bine decât în prezent. Prezentul e o mizerie, de viitor mă tem, ceea ce înseamnă că nu rămâne altceva decât trecutul, căci acolo a avut loc tot ceea ce era frumos cândva. Adevărul e că fiecare om ar trebui să spună un "mulțumeasc" trecutului, căci datorită lui o ajuns azi fiecare acolo unde se situează.
