Străbat cărări bătătorite de pași triști
Peste văi, munți și pajiști
Caut acel drum care să mă ducă acolo unde aparțin
Sunt obosit și mă odihnesc puțin
Dar îmi continui drumul prin frig și ceață
Căci e timpul să ajung acasă.
De atâta vreme merg fără oprire
Pe această cale, care e o adevărată trăire
Acasă indiferent cine sau ce mă așteaptă
Casa părintească e o comoară
Și să mă opresc nu am cum
Căci drumul pe care merg e cel mai frumos drum.
