"Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică." - Martin Luther King
Pentru mine, faptul că trebuie să port o conversație poate fi o încercare grea, dar uneori poate să fie și o experiență plăcută. Niciodată n-am fost o persoană comunicativă. Copil fiind, eram tare închis și cu greu reușeam să mă împrietenesc cu alții, ca apoi să pot comunica. Pe măsură ce am crescut aceste lucruri s-au mai schimbat puțin. Nu vreau să spun că am devenit brusc o persoană foarte deschisă și comunicativă. Din contra, sunt tot o persoană retrasă și închisă. Rar se întâmplă să devin deschis față de o persoană nouă, sau proaspăt cunoscută. Dar din fericire, în ultimii doi ani (aproximativ) am avut norocul sau prilejul să cunosc câteva persoane, cu care înainte nu am avut tangențe sub nici o formă, și cu care totuși am reușit să leg bune prietenii, în special pentru faptul că am avut suficient curaj să fac eu primul pas și să sparg niște bariere. Sunt niște experiențe interesante aceste lucruri.
Din perspectiva unora, stilul meu de viață este unul ciudat. După cum spuneam, sunt o persoană retrasă și închisă. Nu sunt o fire mult prea sociabilă și cea mai mare parte a timpului îmi petrec singur. Munca pe care o practic mă face să lucrez solitar și să interacționez cu oamenii doar pentru strictul necesar. Singurătatea mereu a fost și va fi o parte esențială a vieții mele. Dar cu toate acestea, uneori mi se întâmplă să întâlnesc câte o persoană mai specială, fie că e vorba de cineva cunoscut sau nu, cu care apoi să pot purta o conversație foarte deschisă, dar în același timp și foarte profundă. Și toate acestea într-un mod pozitiv.
O conversație bună cu persoana potrivită valorează mai mult decât orice. Să știi că persoana cu care vorbești e prezentă, te ascultă fără să te întrerupă, dar mai ales să aibe habar despre ce anume vorbești și să aibe și ceva de spus - deci toate acestea îți dau o stare pozitivă, euforică chiar, de nedescris. Parcă ar fi un extaz, sau un orgasm intelectual, spiritual, sau mental. Și de multe ori se întâmplă ca o astfel de conversație să aibe loc atunci când nici nu te-ai gândi, de parcă universul ți-ar scoate în cale persoana potrivită la momentul potrivit, pentru discuția potrivită.
Există și conversații de care fug, sau mai exact persoane de care prefer să fug. Când sunt obligat să conversez cu cineva, doar de dragul vorbitului, sau pentru că mă știu cu persoana în cauză din trecut, dar fără să mai avem ceva în comun în prezent - cam așa sună definiția torturii psihologice.
Există persoane cu care mă înțelegeam cândva bine, dar acum nu mai rezonăm pe aceeași lungime de undă, și pentru treaba aceasta vorbim mai rar. Trebuie să recunosc că mi chiar greu să vorbesc cu aceste persoane; uneori trebuie chiar să mă forțez. Există și persoane cu care eram cândva cei mai buni prieteni, și cu toate acestea acuma să nu mai vorbim absolut deloc, nici măcar nu ne mai salutăm. Și există și persoane cu care până în urmă cu un an nici o formă de tangețe n-am avut, și cu care în momentul de față să mă înțeleg minunat, chiar mult mai bine decât că o persoană pe care-l cunosc de o viață întreagă. Cu aceste persoane e chiar mai plăcut să port discuții decât cu o persoană pe care îl știu de când lumea. Interesant este faptul că o astfel de persoană, prin felul ei de a fi și prin acțiunile și discuțiile purtate, parcă umple un gol, acei ani lipsă de când nu ne cunoșteam. Parcă o astfel de experiență, sau o astfel de persoană specială, face mai mult decât faptul că mă știu cu X sau Y de când eram mici și ne înțelegeam bine. E ciudată și fascinantă în același timp toată această poveste. Și nu reușesc să-mi explic ce anume face ca aceste conversații să fie atât de miraculoase: comunicarea în sine, faptul că avem subiecte comune sau pur și simplu persoana cu care port conversația? Și totuși, de cele mai multe ori tind să cred că persoana...
Persoana potrivită cu care să porți conversația potrivită, la momentul potrivit, face mai mult decât orice altceva. Nu degeaba am enumerat cuvântul "potrivit" de atâtea ori, deoarece dacă ai suficientă răbdare, la un moment dat, universul, destinul sau viața, te vor răsplăti cu ceea ce meriți. În cazul de față, e vorba de persoane cu care să poți purta conversații plăcute. Și toate aceste lucruri se întâmplă la timpul lor. O conversație de calitate e hrană pentru suflet, iar persoana potrivită cu care să o porți e o binecuvântare.
Friday, November 29, 2024
Friday, November 22, 2024
Când se întâmplă și lucruri bune după multe lucruri rele
"Suntem ceea ce iubim." - Nichita Stănescu
Viața mea a fost și va continua să fie o lungă călătorie. Am experimentat multe lucruri în această călătorie, dar din păcate majoritatea dintre ele erau negative. Dar cu toate acestea, după mulți ani de rătăcire în beznă, pentru prima dată în viața mea mă simt optimist. Eram genul de om care vedea doar latura întunecată a lucrurilor, după care îmi modelam viața conform acestei viziuni întunecate. Nu vedeam sens în nimic. Nu găseam un scop concret în absolut nimic din ce făceam. Totul părea irelevant și lipsit de importanță. Făceam lucrurile "pentru că așa trebuie". Așa eram condiționat de către societate, familie, mediu, etc. Viața a dat cu mine de pământ de nenumărate ori, dar de fiecare dată am reușit să mă ridic. Credeam că mă ridic mai rece și mai rigid, dar de fapt mă ridicam mai puternic și mai înțelept.
Familia mea nu a fost suficient de unită pentru a crea un mediu armonios. Lipsa de comunicare era principala problemă. Cu toții își ascundeau sentimentele sau ce simțeau. Nimeni nu se exprima, nimeni nu zicea nimic. Aceasta a fost prima mare revelație pentru mine: să nu țin în mine! Dacă nu am cui să-i spun ce am pe suflet, încerc cumva să descriu printr-o poezie, sau un articol. Orice, doar să iasă. Din păcate nu am avut un model masculin demn de urmat în familie, așa că a trebuit să mă modelez cumva singur, prin autodisciplină, preocupări artistice, lectură, sport și arte marțiale.
Viața mea a fost una grea, cu multe încercări. Mi-am văzut membrii familiei în ultimul hal, la propriu și la figurat, fie din cauza exceselor fie din cauza bolilor necruțătoare. Nu mi-am pierdut anii de liceu și tinerețea umblând în gașcă cu alții după fete și alte prostii, ci eram prins parcă pe câmpul de luptă din cauza problemelor de familie care păreau că nu se mai termină. Dar într-un final s-au terminat, după care au venit altele și tot așa.
Am observat că lucrurile bune care mi se întâmplau erau asemănătoare cu niște mici porții de mâncare pe care le primeau prizonierii din lagăr. Adică, o dată da și de zece ori nu. Acuma puțin situația s-a schimbat, dar ideea e că am învățat să apreciez și acele mici porții, că vorba aceea, decât nimic...
După foarte mulți ani de greutăți într-un final am ajuns să văd puțină lumină. Am ajuns să socializez, să cunosc oameni noi, să fac lucruri pe care nu le făceam înainte și să ies din mediul meu deprimant în care am stat înghețat parcă de secole. Lucrurile din jurul tău încep să se schimbe când începi și tu să te schimbi. De exemplu, când începi să avansezi, mulți dintre cei pe care îi considerai prieteni o să perceapă schimbările într-un mod negativ și vor deveni invidioși sau răutăcioși. Dar asta e, nu toată lumea trebuie să participe la călătoria ta. Cine vrea, rămâne - cine nu, e liber să plece. Oamenii vin și pleacă, nimeni nu rămâne pănâ la veșnicie. Așa e viața
Atâta timp cât o mână de oameni pe care îi numeri pe degete te apreciază și te susțin, sau când mergi pe stradă și alții te salută zâmbind, poți să știi că ești pe calea cea bună. Iar când ceea ce faci dă roade și îți aduce un bagaj de aprecieri (atât pe plan personal, sentimental și financiar), atunci poți să știi că garantat ești pe calea cea bună, indiferent cine ce ar zice. Lumea știe să critice foarte bine, dar mai puțin să aprecieze. Personal, pentru mine termenul de miracol înseamnă exact ceea ce am descris până acuma. Să rătăcești o viață întreagă în întuneric, după care să găsești lumina - asta se cheamă miracol. Lumina poate fi o vocație, o chemare, o realizare, sau pur și simplu un chibrit cu care să-ți faci singur lumină! Copacii care au rădăcini puternice nu pot fi doborîți de furtună. La fel și oamenii cu un caracter solid, nu pot fi afectați de bârfitori și cei cu intenții rele. După cum spuneam mai sus, schimbarea începe cu tine, după care vine și restul.
Viața mea a fost și va continua să fie o lungă călătorie. Am experimentat multe lucruri în această călătorie, dar din păcate majoritatea dintre ele erau negative. Dar cu toate acestea, după mulți ani de rătăcire în beznă, pentru prima dată în viața mea mă simt optimist. Eram genul de om care vedea doar latura întunecată a lucrurilor, după care îmi modelam viața conform acestei viziuni întunecate. Nu vedeam sens în nimic. Nu găseam un scop concret în absolut nimic din ce făceam. Totul părea irelevant și lipsit de importanță. Făceam lucrurile "pentru că așa trebuie". Așa eram condiționat de către societate, familie, mediu, etc. Viața a dat cu mine de pământ de nenumărate ori, dar de fiecare dată am reușit să mă ridic. Credeam că mă ridic mai rece și mai rigid, dar de fapt mă ridicam mai puternic și mai înțelept.
Familia mea nu a fost suficient de unită pentru a crea un mediu armonios. Lipsa de comunicare era principala problemă. Cu toții își ascundeau sentimentele sau ce simțeau. Nimeni nu se exprima, nimeni nu zicea nimic. Aceasta a fost prima mare revelație pentru mine: să nu țin în mine! Dacă nu am cui să-i spun ce am pe suflet, încerc cumva să descriu printr-o poezie, sau un articol. Orice, doar să iasă. Din păcate nu am avut un model masculin demn de urmat în familie, așa că a trebuit să mă modelez cumva singur, prin autodisciplină, preocupări artistice, lectură, sport și arte marțiale.
Viața mea a fost una grea, cu multe încercări. Mi-am văzut membrii familiei în ultimul hal, la propriu și la figurat, fie din cauza exceselor fie din cauza bolilor necruțătoare. Nu mi-am pierdut anii de liceu și tinerețea umblând în gașcă cu alții după fete și alte prostii, ci eram prins parcă pe câmpul de luptă din cauza problemelor de familie care păreau că nu se mai termină. Dar într-un final s-au terminat, după care au venit altele și tot așa.
Am observat că lucrurile bune care mi se întâmplau erau asemănătoare cu niște mici porții de mâncare pe care le primeau prizonierii din lagăr. Adică, o dată da și de zece ori nu. Acuma puțin situația s-a schimbat, dar ideea e că am învățat să apreciez și acele mici porții, că vorba aceea, decât nimic...
După foarte mulți ani de greutăți într-un final am ajuns să văd puțină lumină. Am ajuns să socializez, să cunosc oameni noi, să fac lucruri pe care nu le făceam înainte și să ies din mediul meu deprimant în care am stat înghețat parcă de secole. Lucrurile din jurul tău încep să se schimbe când începi și tu să te schimbi. De exemplu, când începi să avansezi, mulți dintre cei pe care îi considerai prieteni o să perceapă schimbările într-un mod negativ și vor deveni invidioși sau răutăcioși. Dar asta e, nu toată lumea trebuie să participe la călătoria ta. Cine vrea, rămâne - cine nu, e liber să plece. Oamenii vin și pleacă, nimeni nu rămâne pănâ la veșnicie. Așa e viața
Atâta timp cât o mână de oameni pe care îi numeri pe degete te apreciază și te susțin, sau când mergi pe stradă și alții te salută zâmbind, poți să știi că ești pe calea cea bună. Iar când ceea ce faci dă roade și îți aduce un bagaj de aprecieri (atât pe plan personal, sentimental și financiar), atunci poți să știi că garantat ești pe calea cea bună, indiferent cine ce ar zice. Lumea știe să critice foarte bine, dar mai puțin să aprecieze. Personal, pentru mine termenul de miracol înseamnă exact ceea ce am descris până acuma. Să rătăcești o viață întreagă în întuneric, după care să găsești lumina - asta se cheamă miracol. Lumina poate fi o vocație, o chemare, o realizare, sau pur și simplu un chibrit cu care să-ți faci singur lumină! Copacii care au rădăcini puternice nu pot fi doborîți de furtună. La fel și oamenii cu un caracter solid, nu pot fi afectați de bârfitori și cei cu intenții rele. După cum spuneam mai sus, schimbarea începe cu tine, după care vine și restul.
Tuesday, November 19, 2024
Templu
Templu
Printre ziduri străvechi
Adesea am venit
Eram tot timpul ochi și urechi
De parcă de aici aș fi provenit.
Din depărtări se văd două turnuri gemene
O măiestrie artistică ce aici se ridică
Cu o aură pozitivă specifică
Căci cu acest loc nimic nu poate să semene.
Sunete plăcute se aud aici
Ciripit de păsări și glas de îngeri
Cor cu cântece din altă lume
Oferă publicului dispoziții bune.
Locul acesta fascinează de secole
Emană speranță și vindecare
Atât pentru suflete chinuite
Cât și pentru celelalte ființe.
Și cu drag vin aici mereu
Oricât ar fi drumul de lung și de greu
Vin să trăiesc ceva plăcut
Pentru că aici m-am renăscut.
Printre ziduri străvechi
Adesea am venit
Eram tot timpul ochi și urechi
De parcă de aici aș fi provenit.
Din depărtări se văd două turnuri gemene
O măiestrie artistică ce aici se ridică
Cu o aură pozitivă specifică
Căci cu acest loc nimic nu poate să semene.
Sunete plăcute se aud aici
Ciripit de păsări și glas de îngeri
Cor cu cântece din altă lume
Oferă publicului dispoziții bune.
Locul acesta fascinează de secole
Emană speranță și vindecare
Atât pentru suflete chinuite
Cât și pentru celelalte ființe.
Și cu drag vin aici mereu
Oricât ar fi drumul de lung și de greu
Vin să trăiesc ceva plăcut
Pentru că aici m-am renăscut.
Wednesday, November 13, 2024
Dacă eram artist (3)
Dacă eram artist (3)
Dacă eram artist, iar tu erai o carte
Zilnic te citeam cu voce tare
Memoram cuvintele tale toate
După care le scriam mai departe.
Dacă eram artist, iar tu erai o celebritate
Te divinizam ca pe o zeitate
O plecăciune făceam în fața ta cu loialitate
Și te veneram cu cea mai mare sinceritate.
Dacă eram artist, iar tu erai un peisaj
Pe cel mai frumos tablou îți pictam chipul
Într-o operă de artă îți transformam trupul
Și făceam să fie totul real, nu un miraj.
Dacă eram artist, iar tu erai o floare
Te îngrijeam ca la carte
Zilnic te udam cu apă de izvor
Ca să poți să crești pe viitor.
Dacă eram artist, iar tu erai departe
Pictam pe cer o mare cărare
Și făceam tot posibilul să te duc mai aproape
Pentru că asta era cea mai frumoasă activitate.
Dacă eram artist, iar tu nu existai
Rupeam jumătate din mine ca să te creez
Și vorbesc sincer fără să exagerez
Căci mai bine muream eu, iar tu existai.
Dacă eram artist, iar tu erai o carte
Zilnic te citeam cu voce tare
Memoram cuvintele tale toate
După care le scriam mai departe.
Dacă eram artist, iar tu erai o celebritate
Te divinizam ca pe o zeitate
O plecăciune făceam în fața ta cu loialitate
Și te veneram cu cea mai mare sinceritate.
Dacă eram artist, iar tu erai un peisaj
Pe cel mai frumos tablou îți pictam chipul
Într-o operă de artă îți transformam trupul
Și făceam să fie totul real, nu un miraj.
Dacă eram artist, iar tu erai o floare
Te îngrijeam ca la carte
Zilnic te udam cu apă de izvor
Ca să poți să crești pe viitor.
Dacă eram artist, iar tu erai departe
Pictam pe cer o mare cărare
Și făceam tot posibilul să te duc mai aproape
Pentru că asta era cea mai frumoasă activitate.
Dacă eram artist, iar tu nu existai
Rupeam jumătate din mine ca să te creez
Și vorbesc sincer fără să exagerez
Căci mai bine muream eu, iar tu existai.
Sunday, November 10, 2024
Nevroză de toamnă
Nevroză de toamnă
A venit toamna și s-a dus vara
Cu frunze căzute e plină strada
Păsări părăsesc țara în stoluri
Lăsând în urmă amintiri și goluri.
S-a răcit afară pentru că s-a dus vara
Trenul deja de mult a părăsit gara
Și ai plecat și tu cu ea
Urmând să vină o iarnă grea.
Și până la primăvară trăiesc cu speranță
Că ceva bun e la distanță
Dar acum trebuie să suport povara
Că a venit toamna și s-a dus vara.
A venit toamna și s-a dus vara
Cu frunze căzute e plină strada
Păsări părăsesc țara în stoluri
Lăsând în urmă amintiri și goluri.
S-a răcit afară pentru că s-a dus vara
Trenul deja de mult a părăsit gara
Și ai plecat și tu cu ea
Urmând să vină o iarnă grea.
Și până la primăvară trăiesc cu speranță
Că ceva bun e la distanță
Dar acum trebuie să suport povara
Că a venit toamna și s-a dus vara.
Sunday, November 3, 2024
Reproș
Reproș
Uneori îmi scriu memoriile plângând
Iar altă dată savurez viața râzând
Aș da foc lumii, dar nu am foc
Aș vrea să ocup o poziție, dar nu am loc
Urmez calea spre ceva plăcut, un anonim pierdut în fum
Ceea ce era greu în trecut, e greu și acum
Cine a fost sărac ieri, va fi sărac și mâine
Dar ceea ce a fost o rușine ieri, va fi o virtute mâine.
Ce pe tine te doare, îmi bate și mie în piept
Banii sunt doar bani, banii nu sunt dragoste
Mintea este doar aer, dar sufletul este respirație
Iar când vine timpul pentru moarte, aleg să stau drept.
Ești bogat când ți se strigă numele
Nu căuta niciodată renumele
Inima mea este legată cu sârmă ghimpată
Dar viața voastră pare mult prea deghizată.
Uneori îmi scriu memoriile plângând
Iar altă dată savurez viața râzând
Aș da foc lumii, dar nu am foc
Aș vrea să ocup o poziție, dar nu am loc
Urmez calea spre ceva plăcut, un anonim pierdut în fum
Ceea ce era greu în trecut, e greu și acum
Cine a fost sărac ieri, va fi sărac și mâine
Dar ceea ce a fost o rușine ieri, va fi o virtute mâine.
Ce pe tine te doare, îmi bate și mie în piept
Banii sunt doar bani, banii nu sunt dragoste
Mintea este doar aer, dar sufletul este respirație
Iar când vine timpul pentru moarte, aleg să stau drept.
Ești bogat când ți se strigă numele
Nu căuta niciodată renumele
Inima mea este legată cu sârmă ghimpată
Dar viața voastră pare mult prea deghizată.
Subscribe to:
Posts (Atom)