Saturday, March 30, 2019

Poemul luptătorului de Kung Fu


Următoarele rânduri de mai jos au fost scrise de marele maestru Miao Xing în 1923. Maestrul Miao Xing a fost un călugăr la mănăstirea Shaolin, iar în timpul vieții a fost supranumit "Maestrul de aur". Iată deci cum sună poemul luptătorului de kung fu, un text scurt, dar profund și plin de însemnătate, exprimând chintesența stilului Shaolin:


Miscă-ți capul precum valurile mării,
Iar mâinile cu iuțeala cometei;
Corpul este flexibil precum o salcie,
Picioarele imită pașii unui bețiv,
Orice mișcare pornește din interior
Și are o frumusețe precisă:
Este tare ca oțelul, dar totuși nu este oțel;
Este realitate, și în același timp, iluzie.
Dacă metoda este exersată zilnic, îți devine proprie,
Dacă ajunge la maturitate, atunci se transformă în spirit
Și devine a doua ta natură.



Saturday, March 16, 2019

Spiritul războinicului

"Războinicii îşi păstrează întotdeuna strălucirea privirii. Nu sunt întotdeauna siguri de ceea ce fac, de multe ori au parte de nopţi albe, crezând că vieţile lor nu au sens. Tocmai de aceea sunt războinici, pentru că greşesc, pentru că se întreabă, pentru că neîncetat caută o raţiune." - Paulo Coelho

Cei care reușesc să-i învingă pe ceilalți sunt puternici, dar cei care reușesc să își învingă propria natură sau propria ființă sunt foarte puternici. Adevărata putere mereu din interior vine, la fel ca orice formă de stare-sentiment-trăire ce duce spre fericire sau iluminare. Nici un adversar nu este mai puternic decât ești tu. Nimeni nu te poate doborî cu adevărat. Nimeni nu îți poate rezista în luptă mai mult decât îi permiți tu. Adevărul e că tu ești cel mai mare dușman de-al tău. Tu ești cel care trebuie să se învingă pe el însuși. E ceea mai grea bătălie ce o poți purta: lupta cu tine însuți. E genul de conflict care se rezumă la totul sau nimic.

Ca să-ți poți învinge dușmanii, mai întâi de toate, trebuie să fii capabil să te învingi pe tine însuți. Trebuie să îți poți controla pornirile, sentimentele și dorințele. Trebuie să înțelegi că totul în această viață se rezumă strict numai la tine. Rămâi puternic în cazul în care simți seducția femeilor, nu te arunca precum un câine nervos, condus de frustrări, și nici precum un adolescent idiot îndrăgostit până peste cap; te vei răni singur, și chiar nu se merită. Dragostea orbește, cum se zice în popor, iar tu nu o să faci altceva decât să-ți pierzi orice formă de judecată și rațiune. Ferește-te de toate acele influențe care te pot atrage în capcane sentimentaliste din care apoi tot tu vei ieși învins și cu capul la pământ. Controlează instinctele sexuale, nu da drum liber desfrâului dar nu practica nici abstinența. Amintește-ți de principiul căii de mijloc, al echilibrului din orice domeniu. Echilibrul este soluția în orice astfel de problemă. O femeie îți poate face bine, dar îți poate face și rău. Îți poate da viața peste cap de nici nu-ți poți imagina așa ceva. Trebuie să rămâi calm în orice situație. Aceste noțiuni sunt valabile și în cazul femeilor, a luptătoarelor care pășesc pe această cale nobilă războinicilor. Și pentru ele bărbatul nepotrivit poate fii un obstacol în calea perfecționării.

Tu ești personajul principal în viața ta și nu altcineva. Tu ești pe primul loc și nu altcineva din jurul tău. Nu trebuie să duci sacrificii inutile în numele familiei tale, a strămoșilor tăi, nici măcar pentru copiii tăi. Nimeni nu merită cu adevărat jertfa ta, asta trebuie să înțelegi. Ești ceea mai strălucitoare ființă din viața ta, iar cel mai de preț lucru ce deții e viața ta, care e în mâinile tale. Tu decizi ce faci cu ea și cum ți-o modelezi. Zi de zi te iei la trântă cu viața, cu greutățile, cu tot felul de încercări, deci te poți considera un luptător, un războinic chiar. Viața asta uneori e luptă/război, altădată e armonie. Cum obișnuia cineva să-mi spună: urcușuri și coborâșuri. Asta este toată viața, un continuu conflict, atât cu cei din jur cât și cu tine însuți, totul depinde de intensitatea luptei și de intervalele dintre conflicte. Sunt pauze sau armistiții, mici înțelegeri, când totul merge bine și viața e roz cum s-ar zice, dar apoi totul se schimbă, întregul decor, tot acel roz se înnegrește și se naște un alt conflict, ori se continuă unul mai vechi. Asta trebuie să înțelegi: viața e o continuă luptă, și nicidecum armonie și împăcare. Pentru oamenii ca noi așa ceva nu există. Dacă începem să credem în așa ceva, nu facem altceva decât să ne dăm singuri filme în cap, iluzii temporare, falsități, iar când ne va lovi valul ne vom trezi la realitate, văzând totul ca pe o minciună. Asta va fii prima lovitură grea încasată din partea vieții.

Ca să-ți revi cu picioarele pe pământ, prietene, te sfătuiesc să-ți dai masca jos. Conștientizează falsitatea și iluzia din spatele lucrurilor și a fenomenelor. Conștientizează-ți propria respirație, propriile bătăi ale inimii, propriile trăiri, propria ființă și existență. Simte furia tigrului în brațele tale; simte puterea cum îți curge în mâini și cum se acumulează apoi în pumni. Observă cum încetul cu încetul devi capabil să spargi blocurile de piatră, dar nu cu forța musculară ci cu forța minții, puterea ascunsă a subconștientului, o putere aflată în adâncurile tale în stare latentă. Simte înțelepciunea dragonului din tine. Conștientizează cum poți întoarce spre favoarea ta orice acțiune despre care înainte spuneai că e contra ta. Aruncă naibii odată aceea mască a falsității ce purtai o viață întreagă. Sparge-o cu pumnii dacă e nevoie sau calcă cu picioarele peste ea. Distruge orice te-ar putea trage înapoi spre vechiul tău ideal. Distruge acele poduri care te-ar putea ajuta să traversezi înapoi spre acele ținuturi în care erai captiv în propriile iluzii. Eliberează-te de influența doctrinelor, a religiilor, a fundamentelor politice, a știrilor din mass-media, a tuturor formelor de propagandă și a tot ceea ce e nociv. Doar prin această eliberare poți ajunge la adevărata libertate, doar așa te poți redescoperii pe tine însuți. Asta e adevărata artă a războiului, adevărata cale a luptătorului. Doar așa poți face dreptate. Arma ta nu e sabia din teacă, ci cuvântul rostit. Armura ta impenetrabilă nu sunt fiarele de pe tine, măștile, lanțurile sau orice altceva ai deține, armura ta adevărata ce te protejează e personalitatea ta, ce o dezvolți în timp prin studiu și antrenament, autodisciplină și autoeducare. Sursa ta de energie va fi mintea ta ce îți devine aliat și nu dușman, asta în cazul în care reușești să-ți învinge ego-ul.
Asta este adevăratul spirit al războinicului. Învinge-te pe tine, cel de azi, ca să te poți renaște, transformându-te în ceva superior, din toate punctele de vedere, noul tu. Câștigă azi, ca mâine să fi învingător, peste tot, peste toți și toate, dar nu în ultimul rând peste tine însuți. Fii ceea mai bună versiune a ta, fă tot posibilul pentru asta.

"Calea este chiar sub picioarele tale." - Zicală chinezească



Wednesday, March 6, 2019

Povestea unui geniu nebun

"Și restul e doar tăcere..." - William Shakespeare

De o vreme încoace tot mă gândesc la ideea de geniu nebun. Fără să filozofez sau să cuget mult asupra subiectului, am decis ca pentru ultima oară să dezvălui și să public o mică parte din cartea mea la care lucrez de ceva timp, carte ce poartă titlul de Războinicul tăcut, câteva rânduri în care este vorba despre ideea de geniu nebun. Iată deci despre ce este vorba:

"Timpul trecea, trecea și trecea, iar în mine frământările nu întârziau să apară. Mă gândeam când la una când la alta, când la un episod când la un altul, când la diverse sentimente când la diverse trăiri. În toată această furtună de gânduri, totuși, la un moment dat, mi-am amintit de felul în care m-a numit odată un bun prieten, și anume: geniu nebun. Nimeni nu mă mai numise astfel până atunci. Nebun am mai fost numit, ciudat, retras, chiar și interesant, dar nicidecum geniu, sau geniu nebun. Am tot stat să meditez asupra noțiunii și să aflu unde pot să ajung; și iată ce am descoperit:
E posibil să fiu un geniu nebun. Poate chiar sunt. Dar e posibil să nu am dreptate și toată cugetarea aceasta să nu fie altceva decât vorbărie ieftină. Sincer, prea puțin îmi pasă, trebuie doar să spun ce am de spus și atât. Geniu sunt atunci când sunt calm, plin de inspirație și plin de pasiune. În această stare se nasc cele mai bune idei, cele mai bune lucruri și cam orice altceva ce ține de superioaritate. Cu toate că această stare rareori o ating, e ceva plăcut, ceva nobil, superior, mult deasupra a tot ceea ce se poate experimenta. E claritatea lunii pe cerul nopții, e limpezimea oglindirii apei fără de valuri, e existența pură. Dar să revenim la realitate, căci orice lucru bun are și un opozant mai puțin plăcut. În personajul de geniu, în adâncurile minții sale, trăiește și nebunul, acel demon frustrat și plin de ură care nu se liniștește până nu ucide geniul în totalitate. Dacă vreți să înțelegeți mai ușor ce vreau să spun să vedem tot acest peisaj precum lupta dintre bine și rău, dar toate petrecânduse în adâncul ființei. Nebunul nu se va calma până nu va pune stăpânire în totalitate pe ființa purtătoare. El mereu va încerca să atace folosind metode noi. Va face orice îi stă în putere doar ca să anihileze odată pentru totdeauna geniul. Doar așa își va găsi liniștea. Geniul, bineînțeles că nu se va lăsa. Va riposta și va contra, iar și iar, zi de zi, an după an. Astfel o să treacă mulți ani.
Când vor veni diverse zile importante, precum sărbători, Crăciun, Paște, zi de naștere, sau mai știu eu ce alte evenimente, războaiele se vor calma, de dragul evenimentelor. Geniul și nebunul se vor înțelege să facă un armistițiu temporar. Tunurile n-o să mai tragă o vreme, săbiile nu vor mai tăia, iar gloanțele nu vor mai nimeri țintele. Vorbind din propria mea experiență, în pragul acestor evenimente, când armistițiul se instaura și domnea pacea, eram cu totul alt om. Ieșeam, socializam, vorbeam cu oamenii, chiar și zâmbeam, lucruri ce nu fac eu oricând, aproape niciodată. Trăind în această stare, orice om de pe planetă mă percepea ca pe ceea mai minunată ființă, neștiind nimeni că în spatele aparențelor banale locuiește sufletul unui om retras, înstrăinat de lume, singuratic și chinuit, devastat de atâta luptă; devastat de lupta cu el însuși, cu propria persoană. Aproape orice zâmbet e umbra unei fețe mult prea serioase și întristate, iar orice acțiune care ar avea ca efect nașterea luminii nu e altceva decât reacțiunea întunericului aflat în mine, întuneric în care locuiesc deja de atâția ani.
Cam așa e când ești un geniu nebun. Nu dormi cu nopțile, căci aproape toată noaptea e rezervată gândurilor și însuși blestematului proces de gândire. Ziua următoare te trezești de dimineață, neștiind de ce ești așa de obosit. Îți petreci ziua cu fel de fel de activități, plăcute sau nu, mai mult sau mai puțin importante, rupt de oboseală bineînțeles, așteptând ziua în care te vei odihni în sfârșit. Dar la un moment dat devi conștient de faptul că aceea zi nu va veni în grabă, sau poate că niciodată. Te împaci cu ideea că astfel trebuie să-ți duci traiul și mergi înainte, contra curentului și neînțeles de aproape nimeni. Seara nu mai are rost să o aștepți căci ști deja cum va fii.
După cum spuneam, asta e soarta geniului nebun. Orice mare operă de artă se naște din suferință și nu din fericire. Și toate marile opere de artă sunt creațiile unor genii nebuni, oameni care în viața lor prea puțin au gustat din fructul fericirii, trăind în mizeria suferinței.
Cu nebunul la putere, în adâncurile ființei mele, nu am făcut nici un lucru bun. Am lovit tot ce mișca în jurul meu. Am reproșat, am atacat, am comentat, am arătat cu degetul, pe urmă tot eu am bătut pe obraz cu degetul. Am rănit oameni, atât oameni vinovați cât și nevinovați, neiertând pe nimeni, trebuie să recunosc asta. Am rănit oameni care chiar țineau la mine, oameni care au ajuns să vadă o sclipire de lumină aflată în întunericul din mine. Tot ce pot să fac e să regret și să mă distanțez de toți la care țin. Nu sunt făcut să trăiesc printre oameni. Sunt mult prea sălbatic pentru asta; sunt pe jumătate om și pe jumătate lup. Din cauza asta mi se spune lupul singuratic, cu toate că eu prefer pseudonimul de războinic tăcut.
Geniul din mine e războinicul tăcul, acel luptător curajos care nu vrea să facă rău nimănui, care urmează calea cea dreaptă, plin de compasiune făcând binele și tot ce e mai bun. Nebunul în schimb e lupul singuratic, aceea creatură venită din întunericul îndepărtat, făptură ce caută permanent să facă rău, dar nu celor din jur, ci mie însumi. Vrea să mă pedepsească, să mă facă să sufăr. Vrea să preieie controlul și să mă ruineze în totalitate.
Bătălia dintre geniu și nebun e lupta cu mine însumi; eu contra sinele meu. Când aceste bătălii au loc, adică aproape permanent, eu nu sunt eu; eu sunt atunci victima războiului dintre geniu și nebun. Când războinicul tăcut se luptă cu lupul singuratic eu sunt victima fără adăpost, aflat într-o continuă fugă, gonind cu disperare, fugind de mine însumi. Fugind și căutând permanent noi refugii, precum un om vinovat urmărit de poliție, stabilindu-și mereu noi locații cu identități diferite. Dar oare acest om vinovat ce va face când într-un final poliția îl va prinde? Căci orice fugar ajunge la un moment dat la epuizare. Eu oare ce o să fac când o să fiu ajuns din urmă de mine? Încotro o să o mai iau? Unde o să mă mai ascund? În ce o să mă mai refugiez? Depinde cine o să câștige lupta. Războinicul tăcut sau lupul singuratic. Geniul sau nebunul. Poate că se vor anihila reciproc, asta însemnând și moartea mea, sau poate că se vor fuziona, transformânduse într-o entitate mult mai periculoasă. În orice caz, o să fiu într-o zi ajuns din urmă, de propria mea ființă și persoană, de mine însumi, iar asta va însemna ori căderea mea definitivă ori ridicarea mea."