Saturday, August 17, 2019

Decăderea lumii moderne

"Diferenţa dintre o maşină stricată şi un om stricat e că maşina stricată se opreşte singură." - Janko Bucar

Trăim în epoca tehnologiei, într-o lume super-digitalizată, în lumea grăbită care pune din ce în ce mai mult accentul pe progres. Dar oare chiar progresul este scopul sau altceva? Sunt oamenii cu adevărat liberi în acest sistem numit democrație? Oare chiar capitalismul este cea mai bună modalitate prin care putem trăi? De unde până unde?
Lumea, așa cum o vedem astăzi, cu bune cu rele, este rezultatul multor secole de schimbări. Schimbările au fost cauzate atât de oameni cât și de mediu. Legendele și unele religii vorbesc despre o așa-zisă epocă de aur. Oare chiar a existat așa ceva? Oare chiar a existat cândva o civilizație foarte sofisticată în trecutul îndepărtat? E posibil conform descoperirilor arheologice, dar ceea ce vreau eu să subliniez este faptul că dacă o astfel de civilizație chiar a existat, ea a dispărut datorită faptului că mai mult ca sigur că și-a atins apogeul, după care s-a autodistrus, și cu asta basta. Istoria se repetă, așa cum spunea cineva. Se pare că pe aceeași cale am luat-o și noi, stăpânii pământului. La ora actuală suntem cea mai sofisticată și tehnologizată specie de pe suprafața planetei albastre. Oare e un lucru bun sau rău? E un lucru bun că ne dezvoltăm tehnologii din ce în ce mai noi, dar problema e că suntem proști și tot ceea ce descoperim aplicăm cu neglijență. Astfel am ajuns să cauzăm cele mai mari probleme: schimbările climatice și încălzirea globală. Nu prea pare să intereseze pe nimeni.
Asta este lumea modernă de astăzi: decăderea civilizației de ieri, sau dacă vreți să spunem altfel, o specie pe cale de dispariție din cauza pericolului autodistrugerii. Din păcate nu suntem cu nimic mai speciali decât restul animalelor cu care conviețuim. Înaintea noastră au fost alții, alte specii, care tot așa ca și noi după ce au atins apogeul au decăzut și au dispărut. Dacă vreți exemple cele mai bune ar fi civilizația mayașă, legendara Atlantida, sau o altă specie care a înflorit cândva: dinozaurii. Asta este adevărul, și adevărul trebuie să fie adevărat și nu frumos. Tot răul ce se întâmplă în jurul nostru am făcut noi cu propriile mâini. Cu toții contribuim puțin câte puțin la această distrugere, nu numai industriile și corporațiile fiind de vină. Începând de la aruncarea pe jos al ambalajului unei ciocolăți și până la gazele toxice emise în atmosferă de fabrici multinaționale, toate se adună în timp, așa puțin câte puțin, pe an ce trece. Deci, de la mic la mare, de la puțini la mulți, cu toții suntem criminalii planetei.
Oarecum sistemul este de vină pentru toate acestea. Tot răul începe din copilărie. De la o vârstă foarte fragedă, acest sistem nu face altceva decât să rupă copiii de la realitate, începând această spălare a creierului prin ceea ce se cheamă educație. Din prima zi de școală am fost rupți de realitate, și în loc să fim învățați cum să trăim în armonie cu mediul, cu celelalte forme de viață, tot ceea ce ni s-a implantat în mod inconștient în minte a fost acela de a fi într-o continuă luptă cu natura, de a domina mediul printr-o continuă competiție, de a supune celelalte specii și pe urmă să le exploatăm pentru propriile noastre nevoi, pentru carne, blană, etc.
Mai târziu, pe măsură ce am crescut, rupți de realitate, îndoctrinați de sistem, aproape cu toții (90%) urmăm același joc. Ni se cere să absolvim tot felul de școli, facultăți, etc., totul pentru niște diplome, iar pe urmă să avem locuri de muncă bine plătite. În lumea modernă neaparat trebuie să ai mașină că altfel ești un demodat. Trebuie neaparat să avem conturi bancare, să ținem minte x parole de conturi și tot felul de date. Pe lângă toate acestea, trebuie să fim dependenți de tehnologia telefoanelor mobile inteligente, sclavii rețelor de socializare precum Facebook și Instagram, rețele unde ne lăudăm cu ce facem și pe unde mai umblăm, iar pe lângă asta mai învățăm și cum să purtăm ură pe alții pentru succesul lor sau pentru altceva. Pe lângă toate aceste dependețe, bineînțeles că mai există și dependențele clasice: droguri, țigări, băuturi alcoolice, cafea, prostituate, jocuri video, etc., toate pentru așa-zisa stare de bine a speciei umane.
E adevărat că nimeni nu te obligă să urmezi această cale. Poți fi liber să te duci să stai pe vârful unui munte, precum un sihastru sau un ascet, dar fără tehnologie e puțin probabil să poți supraviețui. Ce vreau să spun din toate aceste exemple este faptul că odată cu aceste progrese direct proporțional crește și gradul de ignoranță al populației, matematic vorbind. Nimeni nu ne întreabă dacă oare chiar ne place ceea ce se întâmplă, dacă suntem fericiți sau dacă ne simțim cu adevărat bine.
Toată plăcerea pe care o simțim e o formă de plăcere sintetică, artificial introdusă, precum o hipnoză indusă inconștient în mințile noastre naive și adormite în ignoranță. Consumă, supune-te, ascultă liderii, toate acestea sunt mesajele ascunse din spatele lucrurilor. Religiile de milenii dezinformează, prostesc și manipulează masele credule. Credem orbește într-un Dumnezeu creator și iubitor, care practic nu face nimic pentru noi, o formă de viață pentru existența căruia nu există nici o dovadă empirică. Marea majoritatea popoarelor ascultă orbește de ce spun preoții, predicatorii, șamanii și restul marilor oratori verbali. Aproape toți se lasă duși cu vorba de aceste personaje. Și pe lângă toate acestea mai ascultă și citesc orbește cărți vechi de mii de ani, scrise de oameni care trăiau într-o perioadă în care analfabetismul și neștiința erau cele mai răspândite fenomene globale. Religia este metafizica poporului. Oamenii mediocrii care nu sunt suficient de dotați mental și intelectual ca să înțeleagă noțiuni mult mai sofisticate precum știința sau filozofia, pentru astfel de persoane, să spunem pe față marea majoritate a populației, pentru aceștia singura opțiune rămasă e religia. Poți să fi o persoană morală, bună, și fără religie.
În ziua de azi, am ajuns să ascultăm la radio muzică de calitate proastă, fără nici un mesaj, precum o formă de dresaj colectiv. Am ajuns să vizionăm tot felul de filme, seriale, telenovele, etc., industria de duzină cu scopul de a îndobitocii tineretul. Să nu se înțeleagă greșit, nu zic că nu există filme de calitate sau muzică bună, doar că marea majoritate fac parte din industria mainstream, sau pe românește: industria comercială. Asta este ideea distracției, de a distrage tineretul în general, sau mulțimea, căci majoritatea de asta au nevoie: să se distreze. Astfel sunt ridicați în slăvi liderii, partidele, și toți cei care organizează concerte, evenimente, artiștii de muzică de duzină, etc.
Aproape în toate domeniile despre care am vorbit până acuma e vorba despre control și despre bani. Cine deține banii deține și puterea. Și cine deține banii și puterea în ziua de azi? Băncile, corporațiile și guvernele, sau cercul puterii. Acest triunghi, aflat într-o simbioză perfectă s-a angajat în acest scop: să dețină controlul și să ne facă să cooperăm cât mai eficient posibil. Și să nu uităm de al patrulea mare membru mafiot cu care acest triunghi merge mână în mână: biserica (de orice natură ar fi aceasta). Banii sunt singura modalitate prin care putem coopera, indiferent de nație, religie, culoarea pielii, etc. Trăim în acele vremuri când avem nevoie cu toții de bani și pentru asta suntem dispuși să facem aproape orice. Nu ne pasă nici dacă sistemul capitalism mână în mână cu corporațiile multinaționale își exploatează muncitorii pe 3 schimburi până la epuizare, nu se pasă nici că toate acestea poluează mediul mai mult decât niciodată altcândva, nu ne pasă practic de nimic doar profit să iasă și gata.
Nici măcar latura sentimentalistă nu mai este ceea ce a fost cândva. Într-o lume materialistă dominată de puterea banilor ce valoare mai au sentimentele sincere și profunde? Sunt de acord cu egalitatea dintre bărbat și femeie, dar nu sunt de acord cu toate acele jocuri mentale, psihologice, de așa zisă dezvoltare personală, prin care tot accentul se pune pe manipularea comportamentală a sexului opus, manipulare prin care să se producă furtună în mintea acestuia, confuzie și derutare, în urma căruia automat se trezește în așa-zisa relație din vremuri moderne. Toate acele discursuri despre "cunoaște-te pe tine însuți" și "atinge-ți potențialul maxim", nu sunt altceva decât o altă formă prin care oamenii în mod incoștienți sunt îndrumați să urmeze o cale greșită, cu o altă formă de competiție. Nu sunt de acord nici cu mișcarea progresistă care vede un lucru bun prin faptul că populațiile migrează și invadează alte țări datorită legilor umaniste. Tot progresiștii sunt cei care văd un lucru bun în mișcarea LGBT. Vor ca aceste anormalități ale populației precum homosexualii și lesbienele să fie văzute cu același ochi precum restul. Să nu se înțeleagă greșit, nu promovez homofobia și ura. Sunt împotriva discriminărilor. Persoanele care se simt atrase de același sex sunt așa datorită unor probleme hormonale sau din cauza unor traume din copilărie. Nu sunt de acord cu căsnicia dintre aceste persoane și nici cu adopțiile de copii de către aceștia. E ok să simtă ceea ce simt, și să facă ceea ce fac, doar că toate aceste lucruri cu ușile închise și nu la vederea lumii, în public, iar restul să accepte așa ceva ca și cum ar fi ceva normal.
Dacă tot am vorbit puțin despre bărbați și femei nu e nicio mirare că de la un km se poate observa că aspectul fizic s-a schimbat dramatic, până și comportamentul. E adevărat că evoluția nu se oprește niciodată, și merge înainte, nu înapoi. Ceea ce vreau să spun este faptul că aspectul fizic feminin și masculin a devenit la fel de fals și sintetic precum întreaga societate și întreaga realitate pe care o trăim. Majoritatea femeilor nu mai au nimic natural în aspectul lor. Femininul majoritar din ziua de azi este reprezentat de silicoane, botox, unghii false, păr vopsit, operații estetice, etc. E adevărat că toate acestea creează o mai mare atracție și un aspect mai plăcut la prima vedere, dar să nu uităm faptul că toate acestea nu sunt altceva decât o mare falsitate. La fel stă treaba și la bărbați. Majoritatea dintre aceștia care arată mai bine nu pot spune că au ajuns să aibe acel fizic de invidiat datorită efortului propriu, pentru că așa ceva este aproape imposibil, ci din cauza steroizilor și a suplimentelor nutritive. În fiecare zi apare câte un nou produs în domeniu, atât în magazinele de specialitate cât și pe piața neagră. Să nu mai vorbesc despre modă și vestimentație. Ajunge să aruncăm o privire înapoi în trecut să vedem cum se îmbrăca lumea acum 20-30 de ani, atât bărbații cât și femeile, și apoi să ne uităm la generația noastră de care putem să fim mândrii, căci băieții arată ca niște măscărici iar fetele precum niște top-modele, unele chiar ca și niște actrițe porno în devenire. Școlile sunt parada modei, iar societatea este între nerușinare și patetic. Mulți bărbați arată ca niște femei deghizate, pe când multe femei sunt mai atletice și mai "masculine" decât masculii însuși. Trebuie doar să intrați într-o sală de fitness și vă convingeți singuri: o să vedeți mai multe tipe decât tipi. Nu e un lucru rău ca femeile să facă sport, din contra e foarte bine, mișcarea e bună atât pentru bărbați cât și pentru femei. Nu încurajez prea mult mișcarea feministă, dar în același timp nici nu sunt unul care consideră că bărbatul este superior, iar femeia inferioară, așa cum încă multe state înapoiate și îndoctrinate de stupidele religii consideră. Nu sunt de acord cu ideea de "sex doar după căsnicie", consider asta o idee foarte demodată, noțiune ce nu ar mai avea ce căuta în zilele noastre pentru că oricum puțină lume mai ține cont de ea, și sincer să fiu nu are nicio logică. În locul multor materii fără nicio valoare ar trebui ca în școli să fie predată educația sexuală, astfel încât tinerii să învețe cum să găsească un echilibru, fără să își reprime pornirile, dar nici să deie în desfrâu. Cu toate acestea să nu uităm un lucru: bărbatul să rămână bărbat iar femeia să fie femeie.
După cum spuneam, nu văd cu ochi buni progresismul și umanitarismul. Suntem cu toții oameni, adevărat, dar nu suntem egali. Există popoare superioare, iar altele care sunt inferioare. Nu putem compara poporul african de exemplu cu cel european. Nu sunt rasist sau nazist, nu mă înțelegeți greșit. Ceea ce este total greșit aici este faptul că toate legile tâmpite din ziua de astăzi au la bază doctrina umanitaristă și mult prea liberală. Drepturile omului? Probabil una dintre cele mai mari tâmpenii. Sincer, chiar trebuie drepturile omului pentru nemernicii care violează copii, omoară fără nicio milă? Acești indivizi merită să facă pușcărie o perioadă de vreme după care să fie încurajați să se reintegreze iarăși în societate? E total inutil. Astfel de specimene nu pot fi considerate oameni, pentru ei pedeapsa e doar o pierdere de timp. Adevărata pedeapsă ar fi moartea sau munca forțată în folosul societății. Asta ar fi adevărata dreptate, și nu anii de pușcărie, pe banii noștri bineînțeles. După cum spuneam, nu sunt nazist și nici extremist, dar acești indivizi sunt niște consumatori inutili, fără nici un fel de rol pentru societate.
În ziua de azi aproape niciunde nu se promovează spiritualitatea, și dacă totuși se face e pentru că de cele mai multe ori apare câte un șarlatan care se autointitulează mare iluminat sau guru și prostește credulii ca să câștige profit din aceasta. Cel mai bun exemplu în domeniu este cazul Bivolaru din România, sau Osho din India. Toți mari maeștri spirituali, iar în realitate niște șarlatani ipocriți. Recent a mai apărut un domeniu cu care bineînțeles că nu pot să fiu de acord: dezvoltarea personală. În acest domeniu, susținut de progresiști și umaniști, apar diverse personalități din diverse domenii, care încep să țină discursuri motivaționale despre cum au reușit ei în viață să-și clădească imperii și să se îmbogățească, iar mulțimea îi ascultă ca pe niște mântuitori. Unii mai scriu și cărți care ajung best-seller-uri internaționale. Și toate acestea pentru ce? Ca să convingă populația să devină și mai productivă, mult mai competentă și mult mai ambițioasă în această cursă inutilă spre marele succes iluzoriu. De ce nu încearcă nimeni să convingă oamenii să devină mult mai conștienți de propriile trăiri interioare de exemplu? De ce nu ne învață nimeni cum să dezvoltăm compasiunea și bunătatea față de toate formele de viață? De ce nu vorbește nimeni despre minimalism și despre simplitate? De ce nu ne explică nimeni că adevărata stare de bine vine din mulțumirea cu ceea ce avem, și nu din instinctul competitor pentru a acumula din ce în ce mai mult. Acestea ar fi adevăratele leacuri împotriva stărilor mentale negative precum depresia sau anxietatea. Tot cu astfel de practici alături de mișcare și cu o alimentație sănătoasă am putea să trăim o viață mult mai frumoasă și mult mai sănătoasă. După cum spuneam, nimeni nu are interes din așa ceva. Mai bine consumăm tot felul de alimente contaminate cu tot felul de chimicale, bineînțeles nocive pentru organism. Trăiască lanțurile de supermakerturi corporatiste și industria fast-food-ului!
Într-o astfel de lume sintetică și decăzută singura opțiune valabilă rămâne căutarea adevărului prin spiritualitate, prin trăiri interioare, cultivarea compasiunii și dezvoltarea bunătății prin meditație și conștientizare, și nu în ultimul rând prin trăirea unei vieți cât mai simple, fără complicații inutile și fără rost. Nu e nimic mistic sau ezoteric aici. E vorba de dezvoltarea spirituală individuală, și nu de vreo metodă nouă apărută pe piață despre cum să fim mai productivi și mai eficienți la locul de muncă sau în societate. Societatea cu liderii ei nu vrea ca populația să aibe astfel de cunoștințe. Dacă omul se simte fericit și împlinit nu mai simte nevoia să concureze și să producă și mai mult decât poate. Dar din păcate omul de astăzi nu știe ce e aia îndestulare și simplitate, ci cunoaște doar instictul lacom care nu se satură niciodată și vrea să acumuleze din ce în ce mai mult, astfel lucrează pe 3 sau mai multe schimburi, se aruncă orbește în datorii, în afaceri, sau în tot felul de alte aventuri periculoase. Nu-i pasă că își degradează sistemul imunitar trăind o astfel de viață, nu-i pasă că ajunge cu nervii la pământ înainte de vreme din cauza stresului în exces, practic nu-i pasă de nimic atâta timp cât are putere și iasă mulți bani. Astfel omul modern își poate cumpăra fericirea și starea supremă de bine. Cine-i ca el, nu-i așa?
Unde este omul care se simte "acasă" într-o astfel de lume pe cale să apună? De ce suntem doar niște pioni de sacrificiu pentru interesele altora? Niște coduri de bară doar, niște cifre într-un dosar și atât. De ce trebuie obligatoriu să ținem pasul cu aceste schimbări mult prea rapide, schimbări care în mare parte nu au nici un fel de rost, ele fiind doar manevre progresiste, umanitariste, fără nicio contribuție bună și sănătoasă pentru bunăstarea tuturor.

Saturday, August 10, 2019

Școala vieții

"Dacă viaţa e o greutate şi dacă prin muncă e mai uşor de suportat, nu poţi să-ţi alegi decât această cale." - Iraclie Chendi

Dacă aș fi capabil să zic rugăciuni aș face-o în așa fel încât dorințele mele să fie bunăstarea celorlați. Poți să câștigi în viață doar dacă înveți să pierzi, căci doar cei care au pierdut știu cum e un nou început. Am umblat pe drumul vieții, drum la marginea căruia mulți fac autostopul. Fiecare își duce crucea, așa cum ziceau teologii de altă dată. În timp ce mulți își trăiesc viețile eu nu trăiesc, ci supraviețuiesc.
Stările întunecate au devenit o parte din viața mea, stări care pe mulți ar fi deja trimis la pământ precum o lovitură sub centură. Am învățat să trăiesc cu aceste stări și trăiri, conștietizând de mult faptul că ele nu o să dispară niciodată. Am văzut multe nenorociri de-a lungul anilor. Nu mi rușine să recunosc că am fost sărac, și nici în ziua de azi nu mă pot numi bogat, doar un supraviețuitor. Familia mea nu a fost una de top, dar nici chiar pe ultimul loc. Copilăria mi-a fost una frumoasă... până la un anumit punct.
Sobru și sec, la fel ca aceste propoziții reci... așa a devenit și existența mea. Să nu se înțeleagă greșit, nu mă plâng de milă, e doar o modalitate de a-mi linge singur rănile, fără să cer mila și compasiunea cuiva. Erau vremuri, vremuri grele, momente în care nimic nu m-ar fi făcut să mă simt mai bine decât o atingere blândă sau compania cuiva; dar am înțeles că treburile nu stau așa cum doresc eu. Am devenit imun la toate aceste jocuri sentimentale ale minții și am reușit să anihilez dorințele și poftele după așa ceva, dându-mi seama că așa ceva nu e posibil, nefiind pentru oamenii ca mine astfel de lucruri. Am învățat să trăiesc cu depresia și să accept demonii ca o parte din viața mea. Singurătatea e doar un mod de a fi. Am fost educat să fiu cu bun simț, atât cu mic cât și cu mare, cu bărbat și cu femeie fără prejudecăți, să ofer locul unui bătrân sau unui bolnav. Mă dau cu blândețe și umil la o parte din calea unui biciclist fără să înjur în gând pentru asta, chiar dacă biciclistul este un copil. Am absolvit o groază de școli, dar ceea ce trebuie să recunosc este faptul că bunul simț nu în aceste instituții am dobândit, ci în școala vieții.
Era o vreme când credeam în multe chestii, începând de la religie și până la promisiunile oamenilor cam în tot ce credeam eu valoros. De unde eu provin acolo nu există iubire, acolo oamenii merg în locuri pentru a uita una sau alta; acolo nimeni nu zâmbește cu adevărat, doar cu zâmbete false. Cei pe care i-am iubit cândva sunt de mult departe, iar cei care au rămas sunt cu sufletul descompus sau cu mintea departe, fără să simtă vreo plăcere, căci viețile lor s-au evaporat în timp și spațiu. Ce văd eu este realitatea incoloră, o lume pregătită să apună în orice moment. Ceea ce simt eu se numește goliciune, dar în același timp sunt un fel de lumină care aduce căldură sufletească. Vorbele mele sunt cunoaștere pentru cei interesați, iar mintea mea e o carte deschisă pentru toată lumea, căci eu am scris-o de-a lungul anilor. Sunt un fel de făclie ce arde, dar pe lângă aceasta adevărata greutate e că trebuie să îndur arderea.
Am trecut prin multe chestii, atât singur cât și cu alții. M-au dezamăgit mulți oameni, printre care și membrii de familie, la rândul meu și eu i-am dezamăgit sub o formă sau alta. Nu o să condamn nicio situație și nu o să acuz pe nimeni cu nimic, nici apropiații, nici părinții, nici fetele care m-au refuzat de-a lungul timpului, pe nimeni cu alte cuvinte. Dar nu pot să uit că datorită lor sunt omul care sunt astăzi, cu bune cu rele. Părinții și bunicii au făcut din mine în trecut omul de astăzi, atât cu faptele cât și cu vorbele, atât cu lucruri bune cât și cu cele rele. Nu am călcat pe urmele lor, de fapt nu am călcat pe urmele nimănui. Sunt diferit de restul, indiferent că sunt judecat pentru asta sau admirat. De la un copil timid și fricos până la un shaolin a fost un drum lung, drum care încă nu s-a gătat.
Scriu pe acest blog pentru că nu am chef de altceva sau poate pentru că nu-s bun pentru altceva, posibil amândouă variante sunt valabile. Practic arte marțiale pentru că îmi țin corpul și mintea cât de cât într-un echilibru astfel, și pe lângă asta reușesc să mă eliberez de griji, frustrări, neajunsuri, stres, etc., cu toate că doar temporar. Sunt nonconformistul modern, un introvertit care simte mult mai mult decât cred alții dar arată puțin, lăsând gândurile să se materializeze sub această formă modernă de expunere, și anume: scrisul pe blog. Sunt cine sunt și voi rămâne la fel, căci nu mă schimb prea des în viață. De la sacrificii până la pasiune, de la palme luate și până la palme date, de la comparații stupide până la exemple bune, metaforic vorbind, calea de echilibru se află între cele enumerate. Fără prea multe dorințe, la fel de păcătos ca restul, cu bune și cu rele, sunt omul care sunt datorită faptului că am absolvit școala vieții.

Thursday, August 8, 2019

Detașare

"Nu poţi scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu poţi limpezi anumite obsesii decât privindu-le în faţă, şi nu poţi cunoaşte adevărata dragoste decât depăşind-o. Nu poţi stăpâni decât acele lucruri la care ai renunţat, de care te-ai eliberat, nu prin detaşare de ele însele, ci prin detaşare de dorinţa fructelor lor." - Mircea Eliade

De-a lungul vieții se întâmplă nenumărate evenimente, unele bune, altele mai puțin bune. Unele ne marchează, altele nu ne mișcă mai deloc. Unii cred că totul se întâmplă cu un scop, ca și cum totul ar fi cumva predestinat. La țară se mai obișnuiește a se spune când cuiva i se întâmplă vreo nenorocire că asta i-a fost soarta, sau că "așa i-a fost scris să fie". Ideea e că nu există nicio predestinare, niciun fel de scop final. Lucrurile se întâmplă aleator, random cum zic americanii, iar deciziile sunt aproape în totalitate ale noastre. Evenimentele ne marchează, unele dintre ele ne schimbă, la fel și oamenii cu care interacționăm. În aceste situații singurele variabile sau opțiuni care rămân valabile sunt conștientizarea și pe urmă detașarea.
Orice lucru bun sau rău care ni se întâmplă, cu sau fără voia noastră, rămâne o experiență de viață. Suntem ființe sociale, asta însemnând că avem nevoie de interacțiuni, atât umane cât și cu mediul, dar cu toate acestea trebuie să dăm mereu dovadă de demnitate în orice am face. Ce vreau să spun este că în spatele tuturor dorințelor, senzațiilor, evenimentelor, etc., ultimul cuvânt mereu detașarea trebuie să o spună. De-a lungul vieții vom interacționa cu diverse persoane. Femei sau bărbați, tineri sau bătrâni, frumoși sau urâți, diverse naționalități, diverse religii, etc. Trebuie să subliniez faptul că fiecare astfel de interacțiune va fi una dintre următoarele două variante: unii vor fi ca o formă de binecuvântare în timp ce alții doar niște lecții de viață. Unii vor fi niște modele de urmat și bune surse de inspirație în timp ce alții demne de cel mai mare dispreț. Nu e nimic ieșit din comun, căci la fel vom fi și noi la rândul nostru pentru alții. Nici noi nu suntem perfecți, la fel cum ceilalți nu sunt, astfel probabil că nici noi nu ne vom ridica la standardele așteptărilor celor din jur. Probabil de unii oameni vom fi foarte încântați, probabil și ei de noi, în timp ce de alții o să fim dezgustați la maxim și nu o să știm cum să-i eliminăm din viețile noastre, asta probabil și în cazul nostru în interacțiunea cu alții când suntem priviți ca niște amenințări.
Tot ceea ce vreau să spun din toate aceste exemple și comparații este faptul că cel mai important este să știm să ne detașăm, să nu punem suflet acolo unde nu trebuie, să nu ne dăm singuri filme în cap. Doar astfel putem evita suferința, făcută atât de alții cât și de noi înșine. Adevărata stare de bine (dacă vreți puteți spune fericire, poate sună mai bine) doar în noi înșine o putem găsi, în interiorul nostru, și niciodată în exterior, în alții, sau în diverse lucruri. Adevărata stare de bine este rezultatul detașării. De exemplu dacă ești o persoană căsătorită, sau într-o relație, în mod evident că pentru tine cel mai important lucru va fi căsnicia, sau relația. Nu vei mai gândi la singular (fericirea mea), ci totul devine un plural, un fel de cerc vicios (fericirea noastră), iluzie în care pentru binele celuilalt de multe ori îți vei abandona propriile principii și te vei călca pe tine însuți în picioare. Să nu se înțeleagă greșit, nu vreau să spun că relațiile și căsnicia sunt nocive, era doar un exemplu pentru a înțelege mai bine ideea. După cum spuneam detașarea rămâne cheia pentru rezolvarea misterului. Trăiește clipa și simte-te bine, fă ce-ți place dar fără ca prin asta să produci suferință celorlalți oameni, animale și mediu. Poți face toate acestea dar fără să te atașezi, căci astfel te cobori la o treaptă inferioară și te vei expune suferinței, și credeți-mă chiar nu se merită. Un adevărat luptător sau practicant de arte marțiale, pe lângă antrenamentele grele de-a lungul anilor, doar prin detașare poate ajunge la desăvârșirea; la fel cum un căutător al adevărului (om spiritual), pe lângă ani de meditație și ascetism, tot prin detașarea de lume și de oameni poate ajunge la iluminarea spirituală.
O persoană cu principii religioase se teme de iad și se vrea neaparat în rai, dar o persoană spirituală nu visează la așa ceva, căci el a fost deja în iad și știe cum e. Pentru el iadul e lumea aceasta cu toate otrăvurile și toxicitățile ei, în timp ce raiul e starea interioară de bine, sau pacea internă. Nu există un loc special undeva departe, în exterior. Nu există un moment important ce urmează să se întâmple. Există doar aici și acum. Și ca să se ajungă la aceasta de-a lungul vieții trebuie practicată detașarea sau calea renunțării.