Detașare

"Nu poţi scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu poţi limpezi anumite obsesii decât privindu-le în faţă, şi nu poţi cunoaşte adevărata dragoste decât depăşind-o. Nu poţi stăpâni decât acele lucruri la care ai renunţat, de care te-ai eliberat, nu prin detaşare de ele însele, ci prin detaşare de dorinţa fructelor lor." - Mircea Eliade

De-a lungul vieții se întâmplă nenumărate evenimente, unele bune, altele mai puțin bune. Unele ne marchează, altele nu ne mișcă mai deloc. Unii cred că totul se întâmplă cu un scop, ca și cum totul ar fi cumva predestinat. La țară se mai obișnuiește a se spune când cuiva i se întâmplă vreo nenorocire că asta i-a fost soarta, sau că "așa i-a fost scris să fie". Ideea e că nu există nicio predestinare, niciun fel de scop final. Lucrurile se întâmplă aleator, random cum zic americanii, iar deciziile sunt aproape în totalitate ale noastre. Evenimentele ne marchează, unele dintre ele ne schimbă, la fel și oamenii cu care interacționăm. În aceste situații singurele variabile sau opțiuni care rămân valabile sunt conștientizarea și pe urmă detașarea.
Orice lucru bun sau rău care ni se întâmplă, cu sau fără voia noastră, rămâne o experiență de viață. Suntem ființe sociale, asta însemnând că avem nevoie de interacțiuni, atât umane cât și cu mediul, dar cu toate acestea trebuie să dăm mereu dovadă de demnitate în orice am face. Ce vreau să spun este că în spatele tuturor dorințelor, senzațiilor, evenimentelor, etc., ultimul cuvânt mereu detașarea trebuie să o spună. De-a lungul vieții vom interacționa cu diverse persoane. Femei sau bărbați, tineri sau bătrâni, frumoși sau urâți, diverse naționalități, diverse religii, etc. Trebuie să subliniez faptul că fiecare astfel de interacțiune va fi una dintre următoarele două variante: unii vor fi ca o formă de binecuvântare în timp ce alții doar niște lecții de viață. Unii vor fi niște modele de urmat și bune surse de inspirație în timp ce alții demne de cel mai mare dispreț. Nu e nimic ieșit din comun, căci la fel vom fi și noi la rândul nostru pentru alții. Nici noi nu suntem perfecți, la fel cum ceilalți nu sunt, astfel probabil că nici noi nu ne vom ridica la standardele așteptărilor celor din jur. Probabil de unii oameni vom fi foarte încântați, probabil și ei de noi, în timp ce de alții o să fim dezgustați la maxim și nu o să știm cum să-i eliminăm din viețile noastre, asta probabil și în cazul nostru în interacțiunea cu alții când suntem priviți ca niște amenințări.
Tot ceea ce vreau să spun din toate aceste exemple și comparații este faptul că cel mai important este să știm să ne detașăm, să nu punem suflet acolo unde nu trebuie, să nu ne dăm singuri filme în cap. Doar astfel putem evita suferința, făcută atât de alții cât și de noi înșine. Adevărata stare de bine (dacă vreți puteți spune fericire, poate sună mai bine) doar în noi înșine o putem găsi, în interiorul nostru, și niciodată în exterior, în alții, sau în diverse lucruri. Adevărata stare de bine este rezultatul detașării. De exemplu dacă ești o persoană căsătorită, sau într-o relație, în mod evident că pentru tine cel mai important lucru va fi căsnicia, sau relația. Nu vei mai gândi la singular (fericirea mea), ci totul devine un plural, un fel de cerc vicios (fericirea noastră), iluzie în care pentru binele celuilalt de multe ori îți vei abandona propriile principii și te vei călca pe tine însuți în picioare. Să nu se înțeleagă greșit, nu vreau să spun că relațiile și căsnicia sunt nocive, era doar un exemplu pentru a înțelege mai bine ideea. După cum spuneam detașarea rămâne cheia pentru rezolvarea misterului. Trăiește clipa și simte-te bine, fă ce-ți place dar fără ca prin asta să produci suferință celorlalți oameni, animale și mediu. Poți face toate acestea dar fără să te atașezi, căci astfel te cobori la o treaptă inferioară și te vei expune suferinței, și credeți-mă chiar nu se merită. Un adevărat luptător sau practicant de arte marțiale, pe lângă antrenamentele grele de-a lungul anilor, doar prin detașare poate ajunge la desăvârșirea; la fel cum un căutător al adevărului (om spiritual), pe lângă ani de meditație și ascetism, tot prin detașarea de lume și de oameni poate ajunge la iluminarea spirituală.
O persoană cu principii religioase se teme de iad și se vrea neaparat în rai, dar o persoană spirituală nu visează la așa ceva, căci el a fost deja în iad și știe cum e. Pentru el iadul e lumea aceasta cu toate otrăvurile și toxicitățile ei, în timp ce raiul e starea interioară de bine, sau pacea internă. Nu există un loc special undeva departe, în exterior. Nu există un moment important ce urmează să se întâmple. Există doar aici și acum. Și ca să se ajungă la aceasta de-a lungul vieții trebuie practicată detașarea sau calea renunțării.