Iluzia realității

"O întrebare care mă lasă în ceață: sunt eu nebun sau sunt toți ceilalți?" - Albert Einstein

Te-ai întrebat vreodată de unde provii și încotro te îndrepți? Ți-ai pus vreodată în viață întrebarea la modul cel mai profund cine și ce ești în realitate? Evident că ai un nume, la fel ca toată lumea, ești de sex masculin sau feminin, aparți de o anumită naționalitate, religie, rasă, etc. Dar dincolo de toate aceste ambalaje de etichete, ți-ai pus vreodată întrebarea că cine și ce ești cu adevărat? Ai încercat vreodată să pătrunzi dincolo de bariere?
La modul cel mai concret, astfel de întrebări nu sunt pe gustul oricui. Profanii, fundamentaliștii religioși, atotștiutorii declarați, sceptici, omul de rând și nu în ultimul rând marea majoritate a populației, și anume, ignoranții, nu-și pun astfel de întrebări niciodată. Nu își pun pentru că din perspectiva lor totul are sens și logică. Pentru religioși totul e voia unui dumnezeu invizibil și atotputernic, pentru cei raționali totul e evoluție, pentru materialiști sunt întrebări care te distrag de la progres, iar pentru ignoranți sunt prostii fără sens, iar pentru mulțimea prea puțin coaptă la cap sunt doar niște chestii ce nu pot fi înțelese oricum.
Noi percepem realitatea așa cum ne este aceasta prezentată nouă de organele de simț. Cu alte cuvinte percepem o formă deformată a realității, deoarece organele de simț ne înșeală. Odată cu înaintarea în vârstă apar tot felul de defecțiuni și boli, imunitatea slăbește, nervii devin din ce în ce mai fragili. Altfel spus, percepția noastră se deformează în timp. Asta nu înseamnă că înainte, în tinerețe de exemplu, percepem totul așa cum este. În tinerețe suntem vulnerabili. De mici suntem infectați cu tot felul de concepții. Marea majoritate dintre noi de mici au fost îndobitociți prin manipularea religioasă și prin edicația impusă de sistem. Nu părinții noștri sunt de vină pentru asta, adevărul este că la rândul lor același "tratament" s-a aplicat și asupra lor. Nu vreau să intru în teoria conspirațiilor, dar pe undeva se pare că cineva din umbră, un grup restrând de oameni care dețin controlul asupra populațiilor, probabil de secole sau chiar de milenii joacă acest joc, din generație în generație, manipulându-ne spre o cale greșită. După cum spunea și Osho: nici un politician sau lider nu vrea ca poporul să fie înțelept. E bine pentru turmă acolo pe câmpia întunericului. Odată la intervale foarte mari de timp mai apare din când în când câte un trezit, iluminat, înțelept sau cum vreți să spuneți. O astfel de persoană odată la 1000 de ani poate dacă apare, dar cu toate acestea arătând totuși mulțimii o cale superioară și un mod de percepție total diferit. Astfel de persoane pot spune că erau de exemplu Isus Cristos, Buddha, Confucius și Lao Zi.

După cum spuneam, organele de simț ne înșeală. Dar atunci de unde putem ști ce este real și ce nu? Dacă ne luăm după "crede și nu cerceta" e clar că niciodată nu vom ajunge acolo unde aparținem. În realitate suntem energie liberă, energie ce curge în această imensitate numită Univers, energie care se contopește cu spațiul-timp, devenind unul cu totul, un întreg. Suntem cu toții unul și același. Totul e tot, după cum spunea și Alan Watts. Un mentor de-al meu mi-a spus odată o vorbă care nu am cum să o uit: "atunci când vei realiza că ești o nimica toată, atunci vei deveni totul". Adevărata noastră natură este cea a ființei trezite. Și prin trezire nu mă refer la vreo aspirație glorioasă, sau la nu știu ce mare realizare, sau la vreo revelație super-mistică. Nu! E simplu: trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt ele, și nu cum am vrea noi sau cum am fost învățați de mici. Nimic nu se pierde, totul se reciclează și va fi ulterior refolosit. Odată cu moartea noastră devenim ceea ce am fost înainte de a ne naște, și anume: energie universală liberă, așa cum spuneam mai sus. Toate acestea nu sunt intenția unui zeu, sau ceva mare plan cosmic bine elaborat de ființe extraterestre evoluate. Nu suntem cu nimic mai speciali decât restul animalelor, doar că ne place să ne considerăm deasupra lor; aceasta ne dă oarecum un sentiment de superioritate, dar adevărata superioritate este acela a minții trezite, plină de compasiune. Momentul prezent este cel mai important, și cel mai real dintre toate cele întâmplate. Trecutul s-a dus de mult, iar viitorul încă nu există, deci rămâne să trăim prezentul, aceasta fiind cea mai bună opțiune. Trăirea clipei "aici și acum" este primul pas spre marea trezire.
Aș vrea să închei cu un citat de la Buddha: "abia atunci când omul are compasiune față de toate ființele vii, se poate numi nobil".