Stările întunecate au devenit o parte din viața mea, stări care pe mulți ar fi deja trimis la pământ precum o lovitură sub centură. Am învățat să trăiesc cu aceste stări și trăiri, conștietizând de mult faptul că ele nu o să dispară niciodată. Am văzut multe nenorociri de-a lungul anilor. Nu mi rușine să recunosc că am fost sărac, și nici în ziua de azi nu mă pot numi bogat, doar un supraviețuitor. Familia mea nu a fost una de top, dar nici chiar pe ultimul loc. Copilăria mi-a fost una frumoasă... până la un anumit punct.
Sobru și sec, la fel ca aceste propoziții reci... așa a devenit și existența mea. Să nu se înțeleagă greșit, nu mă plâng de milă, e doar o modalitate de a-mi linge singur rănile, fără să cer mila și compasiunea cuiva. Erau vremuri, vremuri grele, momente în care nimic nu m-ar fi făcut să mă simt mai bine decât o atingere blândă sau compania cuiva; dar am înțeles că treburile nu stau așa cum doresc eu. Am devenit imun la toate aceste jocuri sentimentale ale minții și am reușit să anihilez dorințele și poftele după așa ceva, dându-mi seama că așa ceva nu e posibil, nefiind pentru oamenii ca mine astfel de lucruri. Am învățat să trăiesc cu depresia și să accept demonii ca o parte din viața mea. Singurătatea e doar un mod de a fi. Am fost educat să fiu cu bun simț, atât cu mic cât și cu mare, cu bărbat și cu femeie fără prejudecăți, să ofer locul unui bătrân sau unui bolnav. Mă dau cu blândețe și umil la o parte din calea unui biciclist fără să înjur în gând pentru asta, chiar dacă biciclistul este un copil. Am absolvit o groază de școli, dar ceea ce trebuie să recunosc este faptul că bunul simț nu în aceste instituții am dobândit, ci în școala vieții.
Era o vreme când credeam în multe chestii, începând de la religie și până la promisiunile oamenilor cam în tot ce credeam eu valoros. De unde eu provin acolo nu există iubire, acolo oamenii merg în locuri pentru a uita una sau alta; acolo nimeni nu zâmbește cu adevărat, doar cu zâmbete false. Cei pe care i-am iubit cândva sunt de mult departe, iar cei care au rămas sunt cu sufletul descompus sau cu mintea departe, fără să simtă vreo plăcere, căci viețile lor s-au evaporat în timp și spațiu. Ce văd eu este realitatea incoloră, o lume pregătită să apună în orice moment. Ceea ce simt eu se numește goliciune, dar în același timp sunt un fel de lumină care aduce căldură sufletească. Vorbele mele sunt cunoaștere pentru cei interesați, iar mintea mea e o carte deschisă pentru toată lumea, căci eu am scris-o de-a lungul anilor. Sunt un fel de făclie ce arde, dar pe lângă aceasta adevărata greutate e că trebuie să îndur arderea.
Am trecut prin multe chestii, atât singur cât și cu alții. M-au dezamăgit mulți oameni, printre care și membrii de familie, la rândul meu și eu i-am dezamăgit sub o formă sau alta. Nu o să condamn nicio situație și nu o să acuz pe nimeni cu nimic, nici apropiații, nici părinții, nici fetele care m-au refuzat de-a lungul timpului, pe nimeni cu alte cuvinte. Dar nu pot să uit că datorită lor sunt omul care sunt astăzi, cu bune cu rele. Părinții și bunicii au făcut din mine în trecut omul de astăzi, atât cu faptele cât și cu vorbele, atât cu lucruri bune cât și cu cele rele. Nu am călcat pe urmele lor, de fapt nu am călcat pe urmele nimănui. Sunt diferit de restul, indiferent că sunt judecat pentru asta sau admirat. De la un copil timid și fricos până la un shaolin a fost un drum lung, drum care încă nu s-a gătat.
Scriu pe acest blog pentru că nu am chef de altceva sau poate pentru că nu-s bun pentru altceva, posibil amândouă variante sunt valabile. Practic arte marțiale pentru că îmi țin corpul și mintea cât de cât într-un echilibru astfel, și pe lângă asta reușesc să mă eliberez de griji, frustrări, neajunsuri, stres, etc., cu toate că doar temporar. Sunt nonconformistul modern, un introvertit care simte mult mai mult decât cred alții dar arată puțin, lăsând gândurile să se materializeze sub această formă modernă de expunere, și anume: scrisul pe blog. Sunt cine sunt și voi rămâne la fel, căci nu mă schimb prea des în viață. De la sacrificii până la pasiune, de la palme luate și până la palme date, de la comparații stupide până la exemple bune, metaforic vorbind, calea de echilibru se află între cele enumerate. Fără prea multe dorințe, la fel de păcătos ca restul, cu bune și cu rele, sunt omul care sunt datorită faptului că am absolvit școala vieții.
No comments:
Post a Comment