Optimiști V.S. pesimiști

"Ce este un pesimist? Un optimist bine informat." - Grigore Moisil

Francois Truffaut spunea că pesimistul este un optimist cu experienţă. Oscar Wilde spunea că între un optimist şi un pesimist, diferenţa este hazlie; optimistul vede gogoaşa, iar pesimistul doar gaura acesteia. Optimistul este acela care mereu înaintează, neținând cont de obstacolele apărute. El are un scop și pentru aceasta se zbate indiferent de condiții. Pesimistul este contrariul. El vede latura întunecată a lucrurilor. Nu se aventurează să lupte pentru că îi conștient că îs mult prea multe riscuri. În opinia mea, ambele cazuri sunt niște extreme și o să-mi și argumentez afirmația în rândurile de mai jos.
Ca o paranteză mai comică, Ion Diviza spunea că aflând din presă faptul că optimiştii trăiesc mai mult, pesimiştii au devenit şi mai pesimişti. Lăsând glumele la o parte, după cum am spus și mai sus, în viziunea mea ambele cazuri sunt niște extreme. Optimismul și pesimismul sunt precum fericirea și suferința. Plus și minus. Optimistul este mult prea încrezut în forțele proprii. Crede că poate cuceri lumea dacă asta își propune. Nu crede în obstacole și este dispus să treacă peste mări și țări ca să ajungă unde își dorește. Nu îl interesează și dacă se epuizează complet în toată această călătorie, se merită tot efortul dacă victoria îi va aparține. Și după victorie bineînțeles că nu va fi mulțumit și va dori și mai mult, alte victorii și succese mai mari. Asta e în firea omului, să lupte mereu și să fie mereu nemulțumit de ceea ce are. În schimb pesimistul nu se aventurează în astfel de călătorii. El le consideră mult prea riscante și în același timp nici nu vede un rost în ele. Cu puținul ce are, el este oarecum mai satisfăcut decât optimistul nesătul, având câteodată și el episoade proprii de nemulțumire. Pesimistul este mult mai frustrat și mult mai predispus spre anxietate decât optimistul. Pesimistul cade mult mai ușor în depresie din cauza problemelor apărute. El pur și simplu nu are capacitatea să gestioneze problemele cu flexibilitatea cu care o face optimistul. La acest capitol, optimistul este ca un fel de mașinărie, nefiind afectat de traume sau alte probleme la nivel mental.
Nimeni nu devine un optimist sau un pesimist dintr-o simplă hotărâre. Totul ține de caracter, de mediul în care ne-am născut și am crescut și nu în ultimul rând de moștenirea genetică. După cum ați înțeles cam toată treaba aceasta este chimie. De cele mai multe ori și mie mi se reproșează că sunt un pesimist, negativist. Trebuie să recunosc că de cele mai multe ori văd latura întunecată a lucrurilor și eu, exact ca pesimiștii. Dar cu toate acestea nu mă consider un pesimist ci un realist. Realitatea trebuie să fie în acord cu adevărul, iar adevărul trebuie să fie adevărat, nu frumos, nu colorat. nu distorsionat. Mă consider un realist. Dacă realitatea tinde spre fericire atunci așa să fie; cine sunt eu să mă împotrivesc? Dacă realitatea tinde spre ceva întunecat? Idem, cine sunt eu ca să stau în calea realității? Asta înseamnă să fi realist, să poți accepta totul așa cum este.
Antonio Gramsci spunea că pesimismul se referă la inteligență, iar optimismul la voință. Foarte adevărat. Când ești un optimist de neoprit este ca și cum te-ai minții singur. Când ești un pesimist negativist e ca și cum pentru tine ar ploua și atunci când afară e soare. Dar când ești un realist nu ești afectat de ploaie și nici de soare, nu ai nici ambiții și nici nu ești însetat după succes. Pur și simplu nu le vezi rostul la marea majoritate dintre lucruri. Ești mulțumit doar cu atât cât simți că îți trebuie. Așa că nu există optimiști și pesimiști. Există doar extreme, iar soluția e calea de mijloc după cum spunea și Buddha, adică acela de a fi un realist. Realiștii mereu acceptă realitatea și nu o distorsionează.