A scrie e o formă de eliberare. Unii care aleg să scrie, o fac cu inocența și cu pasiunea lor. În schimb, eu, prin faptul că scriu, nu fac altceva decât să arăt deșeurile din mine, sentimentele de putrefracție și gândurile nefaste. Puteam să fac cu totul altceva, dar nu am făcut. A fi total plictisit, sau în cumpănă, e lipsa imaginației.
Când scriu, dau frâu liber tuturor gândurilor mele, las să vorbească toate acele sentimentele bolnăvicioase și rănite de-a lungul timpului. Toate acele sunete tăcute ies la iveală și spun tot ceea ce au de spus. Prin faptul că scriu, conturez un altfel de univers, prind viață toate acele cuvinte nerostite și ținute în captivitate. Parcă o pușcărie a gândurilor silențioase se eliberează, producând un zgomot puternic precum un ecou masiv.
Scrisul e artă, la fel ca pictura, sculptura, sau muzica. Cel care scrie, scriitorul, este un artist, la fel ca pictorul, sculptorul, sau muzicianul. Adevărații artiști sunt cei care își lasă tristețile și suferințele să le fie călăuză în procesul creației. A avea imaginație înseamnă în primul rând să ai suficient curaj să-ți lași rănile să-ți șoptească tot ceea ce au să îți spună, după care toate acele șoapte să le convertești în ceea ce ulterior va deveni produsul final al procesului artistic, și anume, creația artistică.
Cei mai mari artiști au fost singuratici. Fără să încerc să ies în evidență, sunt un fel de pustnic, ascet, pierdut într-o lume modernă. Parcă locul meu nu e aici. Parcă nu am ce căuta în acest secol nenorocit, unde nu-mi găsesc locul și menirea. Eu trebuia să trăiesc pe vremea aristocraților, sau pe vremea marilor descoperiri care au revoluționat lumea. În această lume modernă, scrisul și cititul prea puțin mai sunt practicate. Să-ți scrii cu propriul tău sânge suferințele - asta numesc eu artă diabolică.
După cum am mai spus, scrisul e o formă de eliberare. Când scriu parcă îmi vindec oarecum rănile, căci spun tot ceea ce mă doare fără să rostesc vreun cuvânt. Fiecare înțelege atât cât poate. Precum aburii care ies din pământ dimineața pe timp de vară, așa se simte când am terminat de scris - e o ușurare vindecătoare. Când ești nevoit să-ți lingi rănile singur, tinzi să-ți găsești refugiul în tot felul de chestii. O astfel de variantă devine scrisul, pentru cei cu înclinații spre simțul artistic. Fie că ești îndrăgostit, sau că tristețea sau suferința te apasă, sau că visezi dragoni și extratereștri, prin faptul că scrii despre aceste lucruri, îți exprimi sentimentele mult mai bine decât atunci dacă ai vorbi despre ele. Vorbăria e vârful aisbergului, în timp ce scrisul e tot ceea ce nu se vede sub apă.
No comments:
Post a Comment