Agitația e precum o furtună puternică. Rareori se întâmplă să fim conștienți de motivele pentru care devenim agitați. În cazul meu personal, am început să fiu atent la ceea ce îmi șoptește agitația. Am ajuns să "extrag" anumite informații de acolo, din mijlocul furtunii. Sunt o persoană foarte anxioasă, și nu e prima dată când scriu articole despre anxietate și despre felul în care mi se manifestă. Am avut foarte multe de pierdut de-a lungul vieții din cauza problemelor mele legate de anxietate. Am fost batjocorit, am fost umilit, am fost concediat de la locul de muncă, am avut probleme mari cu adaptarea pe oriunde eram, am fost incapabil să-mi construiesc o relație sau să-mi întemeiez o familie la fel ca restul oamenilor, ș.a.m.d.
În primul și în primul rând, anxietatea se manifestă printr-o perfectă combinație de neliniște și agitație. Viteza cu care se derulează acțiunea în timpul unei crize de anxietate se accelerează, depășind cu mult și bine limitele normalității. Această accelerație mărită e deja un pas imens către starea de agitație. Pentru cine nu a experimentat așa ceva, sau nu are probleme de anxietate, ceea ce descriu eu aici pare de domeniul științifico-fantasticului, precum o călătorie în timp, cu viteze accelerate și alte minuni. Adevărul e că în timpul crizei de anxietate, întreaga realitate se deformează, la fel ca și curbarea spațiului-timp la viteza luminii în mecanica cuantică.
Adevărul e că nu se știe nici până în ziua de azi ce anume declanșează aceste stări mentale negative. Părerile sunt împărțite. Unii zic că e o problemă de chimie de la nivelul creierului, ceva reacții care nu au loc cum trebuie, etc. Alții zic că e ceva înnăscut, sau ereditar, precum o predestinare spre așa ceva. Mai nou, unii sunt de părere că principala cauză care declanșează anxietatea se datorează stilului de viață modern, mult prea accelerat și stresant. Tind să cred mai mult în ultima variantă, deși într-o anumită măsură cred și în celelalte două.
Prima dată când am făcut o criză de anxietate, cea mai mare teamă de-a mea în acel moment era faptul că într-o zi voi muri. Am început să-mi imaginez cum voi pieri, cum ființa mea va fi anihilată, și cum voi dispărea în neant. Și în timp ce mă gândeam la toate acestea, deveneam din ce în ce mai agitat. Declanșatorul acestui episod a fost o scenă dintr-un film în care un om era împușcat. Parcă eram eu omul acela, parcă întreaga panică trebuie eu să suport pănâ să-mi dau duhul. A fost o experiență macabră.
O informație utilă ce am reușit să obțin, sau să aflu, în timpul crizelor de anxietate, e faptul că aceste stări sunt trecătoare. Seamănă izbitor cu o vreme rea, cu o furtună de exemplu, sau cu o ploaie torențială. Furtuna nu ține până la veșnicie, și nici ploaia. E singurul lucru care mă consolează în acele clipe groaznice, faptul că știu că se va termina. Când se întâmplă să aibe loc seara un astfel de eveniment, încerc cumva să mă focalizez pe faptul că dimineața când soarele va răsări, va alunga noaptea, și din întuneric va fi lumină. Adică, un nou început, un nou răsărit. Aceste tehnici sunt oarecum niște fente, care cumva prostesc mintea pentru moment. Ca să înving definitiv anxietatea nu pot, și sincer să fiu, nici nu cred că se poate.
Trebuie să subliniez faptul că anxietatea lovește cel mai puternic seara, sau noaptea, provocând astfel tulburări de somn, sau chiar insomnii. Grijile, stresul în exces, problemele de familie sau cele de la locul de muncă, pierderea cuiva drag, toate acestea tind să atragă inevitabil anxietatea. Un alt tovarăș al anxietății, care produce la fel de multe pagube, este depresia. Nu are rost să explic ce este depresie, deoarece consider că toată lumea știe ce este, sau măcar cum se manifestă în linii mari. Nimic nu e mai sufocant și mai chinuitor decât o combinație de stări depresive și anxioase. Ziua să fii trist, îngrijorat și deprimat, iar seara să nu poți adormi căci te lovesc crizele de anxietate. Într-o astfel de situație, să încerci să adormi rămâne o adevărată provocare, iar dacă reușești din prost noroc atunci vorbim de o mare realizare. Da! E cea mai mare realizare, faptul că reușești să adormi atunci când ești praf! Știu că sună cumva șod, sau ironic. Alții au realizări globale, construiesc, proiectează, etc., iar pentru unii oameni cea mai mare realizare rămâne faptul că reușesc să adoarmă după ce au purtat lupte grele cu demonii lor.
Se întâmplă să fiu atât de agitat, încât adorm în propria mea agitație, precum un om murdar care adoarme în propria lui mizerie. Vorbim despre somnul dus la un alt nivel. Fără să vreau să îmi aduc laude, dar tot ceea ce descriu aici seamănă cu informațiile prezentate de jurnaliștii numiți corespondenți de război, deoarece aceștia transmit informații de ultimă oră direct din spatele frontului din zonele de conflict. Așa și aici, e vorba de sentimente, stări și trăiri direct din mijlocul furtunii, din inima răului, de acolo unde nimeni nu ar trebui să pătrundă.
Anxietatea nu e despre ideea de a trăi, ci e despre supraviețuire. Un anxios niciodată nu va percepe realitatea la fel ca oamenii neanxioși. Pentru anxioși e mereu nevoie de refugii și tehnici noi de supraviețuire. Aceste tehnici de supraviețuire trebuie mereu revizuite și actualizate, deoarece nu țin la nesfârșit. Tehnicile prin care un anxios supraviețuiește ziua, după o vreme se devalorizează oarecum, sau își pierd efectul în timp, iar din această cauză trebuie ceva nou după o perioadă. O mare consolare pentru mine rămân cărțile lui Emil Cioran și Matt Haig, deoarece aceștia sunt unii dintre puțini autori care au îndrăznit să-și descrie crizele în nu doar o singură carte, ci în mai multe, cu detalii și lux de amănunte. Acest lucru mă inspiră și pe mine, să scriu despre ceea ce simt și ceea ce experimentez, indiferent cine ce zice.
No comments:
Post a Comment