Incertitudine

"Nesiguranţa zilei de mâine e tot mai sigură." - David Boia

Vremurile în care trăim sunt din ce în ce mai furtunoase, drept concluzie putem vedea starea sufletească la majoritatea oamenilor. Sunt puțini cei care reușesc să mențină o poziție verticală atât în aceste vremuri, cât și în momentele de crize puternice. Cei care reușesc această performanță se datorează în general concepțiilor pe care le au: fie sunt persoane îndoctrina de mici cu diverse ideologii (religioase în principiu), fie sunt genul de persoane nepăsătoare și ignorante cărora nu le pasă deloc de ce se petrece. Nu cred în existența acelor persoane puternice despre care se tot vorbește în pilde, sau și dacă sunt puternice se datorează faptului că ceva le-a distrus în trecut, iar acum pur și simplu nimic nu le mai afectează, pentru că nimic nu mai are ce să se strice, fiind totul stricat în cazul lor. Dacă e să vorbim despre persoane puternice, la final tot propria lor putere le va doborî, exact ca și în cazul fierului, care oricât de puternică ar fi dar totuși e devorată de propria rugină. Și până la urmă până și majoritatea persoanelor care reușesc să mențină poziția verticală sunt atinși într-o anumită măsură de acest nor nemilos al incertitudinii și al nesiguranței, doar că ei nu se frământă atât de mult ca și alții.
Incertitudinea sau această nesiguranță despre care tot vorbesc este precum o ceață densă din care nu este nicio formă de ieșire. Din păcate pe zi ce trece incertitudinea câștigă tot mai mult teren, iar aceasta se datorează în principiu politicilor care stau la baza doctrinelor actuale și care guvernează lumea. În această nouă lume cu super tehnologii și tot felul de invenții, se pare că libertatea ca și concept sau principiu începe să devină precum un animal amenințat cu dispariția. Lumea devine din ce în ce mai materialistă, fără niciun fel de principiu spiritual, sau și dacă există principii așa zis moderne dar din ce în ce mai imorale și tot mai denaturate. Omenirea trăiește într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Și dacă trăim în acest mod, atunci ce putem constata? Răspunsul este că suntem din ce în ce mai agitați și nesiguri. Oricât de mult control ar fi, dar parcă totuși ceva scapă.
Din prima zi de școală suntem rupți de realitate, bombardați cu tot felul de informații nefolositoare (unele chiar dăunătoare), după care pregătiți sau dresați pentru viața de adult (sau de sclav ignorant, ceea ce în cazul multora funcționează de minune). Facem o grămadă de școli, avem o grămadă de diplome, mențiuni și alte porcării. Și până la urmă pentru ce? Suntem niște soldăței loiali unui sistem care ne batjocorește și ne exploatează din plin. 8 ore de muncă la program corporatism într-o fabrică-pușcărie, captivi prin supermarketuri, mari cheltuitori și consumatori, plini de fițe și figuri, dependenți de tot felul de substanțe și de tehnologii. Suntem generația care a reușit să facă cele mai reușite fotografii, mă refer la calitate și la stil artistic, dar cu toate acestea în viața reală total pierduți și nefericiți...
Și tot ceea ce descriu aici e mirosul otrăvitor al nesiguranței care se apropie cu pași repezi, răspândindu-se în toate direcțiile. Incertitudinea nu mai e precum un nor, ci a devenit ca și un strat din atmosferă, acoperind întreaga planetă. Fiecare om își are propria frământare care nu-i dă pace, iar de cele mai multe ori această frământare nu e altceva decât o grijă sau un eveniment dintr-un posibil viitor. Din păcate din această cauză, depresia și anxietatea sunt cele mai răspândite afecțiuni mentale din prezent. Nu cred că există om pe pământ în momentul de față care să nu fi avut cândva de-a lungul vieții cel puțin un episod depresiv din diverse cauze.
Pur și simplu nu îi pot înțelege pe acei oratori motivaționali care într-una latră despre succes, planificări pe termen lung și tot felul de obstacole de depășit. Niciodată nu am gândit pe termen lung, iar obstacolele mereu mă înfuriau. Nu puteam și nu pot, nici nu cred că voi reuși vreodată, să privesc un obstacol ca pe vreo încercare pozitivă, din contra, e doar o bătaie de cap, un motiv de stres în plus. Viitorul pentru mine e ziua de mâine. Poate că cel mai simplu ar fi să trăiesc doar pentru ziua de azi, astfel încât să nu mai trebuiască să mă gândesc la ziua de mâine sau la viitor. Trăind prezentul, cu tot cu mizeriile și nenorocirile ei, cu puținele farmece și bucurii disponibile, iată ceva imposibil de realizat. Nu cred că este vreun om care să poată realiza o astfel de performanță, poate doar asceții și pustnicii care nu dețin absolut nimic și nu au pe nimeni, deci nu au nimic de pierdut.
Incertitudinea e precum un prădător, cu ochii mereu pe tine, la orice pas. Nu știi când apare, la fel cum nu știi când dispare. Apare pe neașteptate, în general când începi să crezi că ți-ai recâștigat echilibrul în viață și că de acum înainte toate vor fi bune și frumoase. Asta este mișcarea preferată a incertitudinii - să te lovească când ți-e lumea mai dragă. O seară frumoasă îți transformă în coșmar, fluturii din stomac devin niște viermi intestinali, iar normalitatea devine un paradox halucinant și ciudat. Tot ceea ce înseamnă liniște și pace se transformă într-o furtună de emoții și sentimente agitate. Dacă nu aș suferi de anxietate atunci nu aș putea să vorbesc despre acel sentiment de nesiguranță și teamă, mai concret despre incertitudine. Filozofia mea morbidă nu reușește să mă facă să trec mai cu ușurință peste probleme, dar pe de altă parte, reușește să-mi arate lumea așa cum e ea, nu precum se pretinde a fi.
Cât trăiesc voi fi mereu indecis, neliniștit și în luptă cu condiția. Incertitudinea mereu va fi o parte a vieții mele, indiferent că-mi place sau nu. Oricâte am îndura, sau prin oricâte am trece, nu devenim mai puternici, ci învățăm să trăim cumva cu durerea.

Despre pandemie, virus și vaccin

"Rasa umană este o turmă. Suntem prin noi înşine aspecte unice, eterne ale conştiinţei, cu un potenţial infinit, dar ne-am permis să devenim o negânditoare, neîntrebatoare bulă de conformism şi uniformitate. O turmă. Odată ce ne-am aliniat mentalităţii de turmă, putem fi controlaţi şi direcţionaţi de numai câţiva oameni." - David Icke

Scriu aceste rânduri perfect conștient de faptul că s-ar putea să mi se închidă definitiv blogul, sau chiar să fiu amendat, pentru toate cele scrise mai jos. Nu mai e o noutate pentru nimeni faptul că ceea ce trăim astăzi se aseamănă foarte mult cu un război. Da, un război! Dar cine contra cui se războiește și din ce cauză? Probabil la o astfel de întrebare nu vom putea da niciodată un răspuns satisfăcător. Toată această epidemie cu care se confruntă omenirea din 2019 până în prezent tot mai mult începe să se asemene cu un război politic, sau mai bine spus cu o resetare totală la nivel global. Despre tot ceea ce urmează să citiți în rândurile de mai jos sunt părerile mele strict personale și concluziile la care am ajuns după ce am studiat cu atenție ceea ce se întâmplă la ora actuală în lume.
Am mai scris anul trecut un articol despre pandemia de Covid-19, iar acel articol se poate reciti de aici. Lucrurile s-au schimbat foarte mult de atunci. În 2020 lumea era ocupată cu masca, în timp ce acuma în 2021 totul se învârte în jurul vaccinului. Nu cred că e cazul să explic despre ce mască, vaccin sau virus e vorba, căci până una alta cred că și cel mai incult analfabet e la curent cu aceste noțiuni. Vreau să lămuresc un lucru de la bun început. Nu sunt vreun conspiraționist frustrat, care împins de plictiseală a început să inventeze teorii bizare și speculații. Nici nu sunt unul dintre aceia care consideră că virusul Covid-19 nu există și totul e doar o făcătură. Virusul există, cunosc persoane care s-au îmbolnăvit din cauza virusului, persoane care erau la spital, persoane care erau să se ducă definitiv din această cauză, și cunosc și persoane care din păcate au fost răpuși de această boală. Nu are rost să vorbim nici despre originea virusului, căci până la urmă cred că nimeni nu ar putea da o explicație satisfăcătoare. Personal vorbind, tind să cred că originea acestui virus e una artificială, provenind din ceva laborator deținut de careva dintre multele corporații din industria farmaceutică. Acuma că virusul a scăpat de acolo accidental, sau a fost eliberat intenționat, asta iarăși nu pot să spun. Despre ce anume vreau să vorbesc mai mult în acest articol este modul în care guvernele lumii tratează toată această situație.
Restricții, restricții și iar restricții! Deja încep să am impresia că trăim într-o imensă cușcă. Din câte știu eu, în zilele noastre forma politică după ale cărei principii funcționează societatea, nu este alta decât democrația. Și cu toate acestea, ceea ce trăim noi în prezent numai democrație nu se poate numi. Parcă am trăi într-un regim dictatorial stalinist modern. Să-mi explice cineva și mie ce boală e aia pentru care seara de la ora 8 nu avem voie să ieșim pe stradă? Ce boală e aia pentru care toată vara se pot aduna oamenii cu miile pe litoral, la concerte, meciuri, etc., dar cum vine toamna deja nu mai e voie nimic, căci Covid-19 se pare că și-a încheiat vacanța și trece la treabă. Exact ca și anul trecut, după ce s-a gătat vara, dintr-o dată au explodat cazurile și bineînțeles n-au întârziat să apară pedepsele sub formă de restricții. Anul acesta s-a insistat foarte mult cu vaccinul. Și încă se insistă, din păcate... Nu pot să conving pe nimeni să se vaccineze, sau să nu o facă. Până la urmă aceasta ar trebui să fie o decizie personală pentru fiecare individ în parte, fără ca decizia luată să aibe consecințe din partea autorităților. Nu sunt de acord cu premierea sau răsplătirea celor vaccinați (începând cu mici și muștar prin piețe, după care organizarea loteriei vaccinaților), la fel cum nu sunt de acord nici cu marginalizarea și discriminarea celor nevaccinați. Nu mi se pare absolut deloc normal ca o persoană nevaccinată să nu poată avea aceleași drepturi și privilegii precum cei vaccinați. Acest lucru e discriminare pe față și punct. Nu mi se pare normal ca asupra angajaților din diverse domenii să se pună presiune din cauza faptului că refuza vaccinarea, sau, mai rău, să fie amenințați cu concedierea.
Îmi aduc aminte de faptul că mai de mult creștinii fundamentaliști vorbeau într-un timp despre un anume simbol pe care îl vor purta toți cei trecuți de partea lui Lucifer. Nefiind o persoană religioasă, nu cred în aceste lucruri, dar cu toate acestea, cele întâmplate în prezent îmi cam dau cu virgulă. Persoanele vaccinate posedă acel document electronic controversat cunoscut sub denumirea de Green Pass, sau certificat verde. Cu ajutorul acestui certificat, oamenii vaccinați au acces în acele locuri în care înainte de toată această nebunie avea acces toată lumea. Și din păcate din ce în ce mai multe țări încep să implementeze această tâmpenie, inclusiv România. Tot mai mult încep să cred faptul că în spatele tuturor treburilor se ascunde o imensă înțelegere politică globală, sau mai bine zis o mână criminală care orchestrează această mizerie la nivel planetar.
De când există două categorii de oameni, vaccinați și nevaccinați, lumea parcă a luat-o razna, iar oamenii au devenit și mai răi decât înainte. A crescut gradul de dușmănie între oameni, din cauza faptului că unii sunt vaccinați iar alții nu. Parcă ne vine să ne dăm în cap între noi. Acesta este rezultatul campaniei de vaccinare: neînțelegere și discuții inutile între oameni. Din toate cele întâmplate până în prezent, tind să cred că scopul suprem al întregii operațiuni este digitalizarea lumii. Putem observa cum în ultimul timp marea majoritatea firmelor mari oferă salariul direct în conturile bancare ale angajaților, adică salariu pe card. Tot mai multe magazine online oferă ca metodă de plată doar varianta prin card bancar. Mai nou se pot plăti impozite, taxe și facturi prin metode online, direct cu cardul. Aplicațiile de pe telefoanele inteligente cer accesarea locației utilizatorului. Sistemele de operare ale calculatoarelor la fel. Și să nu mai zic nimic despre școala online... Toate aceste observații duc la concluzia că treptat, etapă cu etapă, lumea tot mai mult începe să se digitalizeze. E ca și cum cineva ar vrea permanent să știe ce faci, unde ești, cu cine, sau în ce împrejurimi.
Despre vaccinare pot spune că ridică foarte multe semne de întrebare. Dacă vă mai amintiți, anul trecut se spunea că mai durează minim 2 ani până se va fabrica un vaccin împotriva virusului Covid-19. Și iată că nici nu am ajuns bine la finalul anului 2020, căci dozele de vaccin anti-covid au și început să apară, iar marea campanie de vaccinare a început. Au fost multe reacții adverse, mulți au și murit din această cauză. Unii au murit că s-au vaccinat, iar alții că nu s-au vaccinat. Tind să cred că acest virus special așa a fost conceput: să ucidă o parte din cei cu sistemul imunitar slăbit, după care vaccinul să mai răpună și pe alții din cauza efectelor adverse. Ce îmi dă mie semne mari de întrebare e faptul că se insistă din ce în ce mai mult asupra vaccinării, cândcolo putem observa că tot la fel se îmbolnăvesc și cei vaccinați precum cei nevaccinați. Nu știu de ce, dar am impresia că ceva tare pute în toată această treabă. De când vrea guvernul binele poporului? Putem observa concret de-a lungul istoriei cum fiecare rege, împărat, conducător, guvern sau regim politic a făcut bine poporului doar atâta timp cât și-a atins scopurile și interesele personale sau politice. Tot ceea ce se întâmplă la ora actuală, în special din cauza campaniei de vaccinare, tot mai mult seamănă cu politica guvernului nazist din Germania anilor 30'. Încă nu s-a utilizat forța brută, dar putem observa cum toți care nu sunt de acord cu ce se predică sunt cenzurați, avertizați, amendați, sau chiar arestați. Am ajuns la concluzia că libertatea cuvântului nu mai e de fapt libertate ci o mână la gură. Nu sunt un om religios după cum am mai spus, dar în același timp nu sunt de acord cu închiderea bisericilor. Nu mi se pare normal ca la mall sau la ceva concert să fie lume și țară, iar câțiva amărâți care vor și ei să meargă la lăcașul lor de cult să nu aibe voie. Dacă pe timp de vară se puteau aduna mulțimi, atunci pe timp de toamnă sau iarnă de ce nu e voie? Dacă ziua putem circula, atunci noaptea de ce nu? Care-i logica?
Guvernele lumii au reușit să bage frica într-o planetă întreagă, folosind metode de propagandă precum naziștii. După aceasta, au început treptat să taie tot mai mult din libertatea cetățenilor, venind cu tot felul de restricții și amenzi sau închisoare pentru cei care nu se supun. Dacă totul e despre o boală, atunci am și eu o întrebare dacă se poate: de când vindecă amenda? Când și din ordinul cui a fost înlăturată democrația, instaurându-se în locul ei acest sistem dictatorial modern? Nu se mai ține cont de constituție, de drepturile omului nici atâta, de libertăți fundamentale la fel, de bun simț nici atâta. Totul se învârte în jurul controlului și al manipulării. Cineva dorește cu o ambiție de fier să schimbe imaginea lumii. Și acel cineva nu e vreun politician sau președinte. Nu e vorba de o singură persoană, ci de mai mulți indivizi, oameni foarte bogați și cu o infinitate de influență asupra politicii, băncilor, armatelor și asupra corporațiilor. Ei dețin totul, tratând lumea precum o jucărie proprie. Acești indivizi au fost numiți prin diverse moduri de-a lungul istoriei: cei din umbră, francmasoni, iluminati, globaliști, etc. Mai sunt cunoscuți sub denumirea de Consiliul celor 13, adică cele mai bogate și puternice familii din lume. După aceea urmează Comitetul celor 300, aceștia fiind cele mai puternice și bogate sub-familii din lume. Aceștia formează Comitetul de comandă al mesei rotunde: Națiunile Unite, Clubul Bilderberg, Comisia trilaterală, etc. După aceea urmează Controlul financiar: Banca mondială, Banca reglementărilor internaționale, etc. După aceea urmează marile corporații care controlează resursele mondiale. Controlul populației globului se face prin religie (te învață să respecți regulile ca să fii răsplătit), guverne (servicii secrete, armată, poliție, tribunale, închisori), educație (programarea intelectuală și a concepțiilor despre lume și viață) și media (controlarea mesajelor informațiilor transmise poporului). Restul dintre cei rămași sunt furnicile, populația globului, unitățile de muncă, sclavii datornici. Școală, muncă, impozite, taxe, pensie: acesta este traseul, iar cine rupe acest tipar este catalogat eretic, rebel, nonconformist, sau cu alte cuvinte periculos. Mereu a fost vorba de control și acesta nu se va schimba curând. La fel se întâmplă și acuma cu acest coronavirus de care tot auzim atâta. Ni s-au transmis mesaje de groază, cu sicrie și morți grămadă, infecții și treburi contagioase, distanțare fizică, mască, vaccin și multe altele. Am înghițit momeala și ne-am supus din frică, pentru că acesta era și scopul. După ce am lăsat garda jos ne-au dus de nas cum vroiau ei. Lumea e revoltată pe politicieni, dar aceștia sunt doar marionete, unelte ale unui mecanism mult mai mare și mult mai monstruos. Lumea se va schimba, iar ceea ce a fost înainte de toată această pandemie, nu va mai fi niciodată. Ceea ce trăim acuma seamănă izbitor de mult cu finalul evului mediu și intrarea în epoca modernă. Și cu toate acestea, toți cei care au pus la punct aceste lucruri, ne-au dat de mult de înțeles că asta va urma, prin mesaje subliminale. Cel mai bun exemplu este industria filmelor. Putem observa cum ceea ce trăim în prezent, boli, restricții, proteste, revolte și violențe, seamănă cu filmele postapocaliptice. Și am ajuns la concluzia că asta e de fapt Guvernul Mondial, o sumedenie de noi reguli, restricții și tăierea libertăților fundamentale, nicidecum un guvern condus de un singur individ. E o înțelegere globală cu un scop bine prestabilit: reducerea populației și controlul cât mai eficient al celor rămași. Sfânta trinitate modernă așa va suna: să produci, să consumi și să te supui. Cam despre asta e vorba în linii mari.

În căutarea libertății

"Omul s-a născut liber și este pretutindeni în lanțuri." - Jean Jacques Rousseau

Libertatea este singurul dar real pe care-l primim de la viață, un dar și un drept în același timp. Și cu toate acestea, de-a lungul istoriei omenirea a avut parte de prea puțină libertate adevărată. Sclavagismul, cenzura, interzicerea la exprimare liberă, exploatarea, obligațiile, ș.a.m.d., toate acestea sunt niște blocaje în calea libertății. Nu putem discuta despre libertate din moment ce există obligații și îndatoriri. Libertatea este mai mult decât un concept, e ceva ce trece dincolo de granițele transcendentului, ajungând să fie chiar un adevăr metafizic. Țăranii din trecut se răsculau pentru faptul că nu erau liberi, dar mulți nici nu puteau concepe ce era libertatea în adevăratul sens al cuvântului.
Libertate există atunci când mâine mă trezesc la ce oră vreau eu, fără să mă uit la ceas, fără să trebuiască să fug după trenuri sau autobuze, fără să am vreo obligație față de cineva și fără să depind de nimeni și de nimic. Orice altceva e doar un obstacol în calea libertății, o distrugere al singurului drept adevărat și divin ce avem, și anume acela de a fi liberi. Omul este singura formă de viață de pe suprafața acestei planete care-și exploatează atât semenii cât și alte forme de viață. Deoarece suntem cei mai dezvoltați pe lanțul trofic, din perspectivă biologică, am ajuns să ne simțim precum niște zei, stăpâni ai planetei și al sistemului solar. Dar treaba stă cu totul altfel. Nu suntem stăpâni, nici eu, nici tu și nici restul. Suntem doar niște primate naive care au descoperit focul și le place să se joace cu ea.
Vreau să fiu liber și nu știu cum aș putea! Și nu sunt singurul care se luptă cu această dilemă. Fără jenă, recunosc faptul că am descoperit de tânăr ceea ce alții și-au dat seama la bătrânețe, și anume faptul că întreaga noastră viață e un timp pierdut și furat, risipit aiurea înspre scopuri efemere și lipsite de relevanță. Tot ceea ce facem o viață întreagă e o crimă inconștientă împotriva noastră, un pistol pus la tâmplă, o sugrumare a propriei noastre libertăți. Facem ceea ce ne învață sistemul, nu ceea ce am vrea noi cu adevărat. Orice om sănătos și lucid, atât bărbat cât și femeie, dacă stă să își asculte vocea interioară, va afla că ceea ce își dorește cu adevărat e să nu facă ceea ce face de fapt. Cu alte cuvinte, în interiorul nostru am prefera să alegem să nu facem ceva în loc să facem. Libertatea e non-acțiune. Nu e vorba de lene și nici despre pierderea de timp. E vorba doar despre adevărata noastră esență, nu despre etichetele puse pe noi de societate și sistem, rolurile false jucate atât de bine doar pentru că așa trebuie. Nu suntem zidari, electricieni, muncitori la fabrică sau soldați, ci suntem ființe libere.
După cum spuneam, nu putem fi cu adevărat liberi din nicio perspectivă atâta timp cât avem tot felul de obligații față de unii și de alții, sau diverse obligativități cerute de sistem și societate. A fost o vreme când am admirat foarte mult călugării budiști, atât pentru filozofia lor cât și pentru dorința de a atinge eliberarea de tot ceea ce e lumesc. Dar pe urmă mi-am dat seama că nici acești indivizi nu sunt cu adevărat liberi, ci din contra, sunt la fel de captivi în naivitățile lor precum sunt eu în ale mele. Și călugării trebuie să trăiască conform unor reguli monastice bine prestabilite. Deci, atunci despre ce libertate putem vorbi dacă există tot felul de reguli tâmpite? Ideea e că atâta timp cât există reguli, tot ceea ce numim sistem sau societate poate prospera. Doar că aceasta e o oarecare formă de otrăvire a libertății. Și atunci care e propunerea mea? Dacă mi-ar sta în puteri, aș dezmembra toată societatea și aș trimite oamenii să trăiască liberi precum animalele sălbatice, trăind în natură, supraviețuind precum vânător-culegătorii de acum sute de mii de ani din urmă. Dar cum nu pot face una ca aceasta, nu-mi rămâne decât să mă consum pentru faptul că timpul, mână în mână cu întregul sistem, ne răpesc și ultima picătură de libertate.
Este o adevărată tortură faptul că suntem obligați să muncim minim 8 ore pe zi, după care mai pierdem două-trei ceasuri cu naveta și pregătirile de drum. Din 24 de ore cel puțin 12 se duc din cauza muncii. 8 ore de somn mai trebuie și să dormim, pentru că așa ar fi bine; dar din păcate dacă dormim atâta atunci când ne mai facem și treburile personale sau pe cele legate de gospodăria din jurul casei? Să nu mai vorbesc de hobby-uri și pasiuni... Ceva pare să nu funcționeze nicicum. Ori e greșit conceput întreg arsenal de reguli după care funcționează societatea, ori în mod intenționat a fost totul făcut în acest fel. Ideea e că nu putem vorbi sub nicio formă de libertate, deoarece suntem captivi în tot felul de sisteme-capcane, vicii, activități toxice sau inutile, ș.a.m.d. Și când mă gândesc că alții au murit pentru libertatea generațiilor viitoare, iar noi tot nu putem spune că suntem liberi... Acest sistem e făcut în așa fel încât să credem că suntem liberi, dar de fapt nu suntem. Cum să nu fiu revoltat atunci când observ șocat cum dreptul nostru, darul nostru universal, este răpit cu atâta nesimțire de către toți aceia care pretind că sunt conducătorii lumii? Cum poți să te simți liber când peste tot sunt camere de luat vederi, etichete ale societății, ștampile cu coduri de bare imprimate forțat pe noi și tot felul de ideologii aberante? Oamenii s-au născut liberi, dar totuși cineva nu le vrea libertatea. Și cu toate acestea, atunci când îți închizi ochii, gândidu-te profund la faptul că ești liber cu adevărat, aici și acum, nimeni și nimic nu te poate dărâma și nici nu-ți poate lua dreptul.

Mărturisiri (2)

"Monștrii sunt reali, fantomele la fel. Ei trăiesc înăuntrul nostru și, uneori, câștigă." - Stephen King

Mărturisirile nu sunt doar niște simple povești de adormit copii. Ele sunt roadele anilor de trudă și chin, ale experiențelor traumatizante și solicitante. Oarecum, tot ceea ce includ în mărturisiri, nu sunt altceva decât niște învățături extrase din întuneric și singurătate, rezultate și concluzii trase după toți anii grei ce au trecut și multele nopți albe în care am stat pe gânduri. Prima mărturisire se poate reciti de aici.
Mereu am crezut că dacă voi fi un om bun și mă voi comporta exemplar, lumea se va comporta cu mine la fel. Nimic mai greșit de atât, căci lumea, sau mai bine zis oamenii, nu te apreciază numai până când le ești de folos, după care ești aruncat la gunoi sau înlăturat. În zilele noastre sinceritatea și profunzimea prea puțin mai sunt apreciate, dacă nu deloc.
Din câte am observat eu, pentru majoritatea oamenilor, copilăria e doar o amintire tristă despre niște ani frumoși și fericiți care s-au evaporat în neant precum fumul, ani care nu se vor mai întoarce veci. Nu are rost să mă ascund sau să-mi neg sentimentele, căci la fel simt și eu. Sunt unul din marea mulțime care plânge după copilărie, sau chiar dacă nu plâng reușesc să mă întristez maxim când îmi aduc aminte de toți anii fericiți care acum au rămas doar niște amintiri. Copilăria e o perioadă a inocenței, a liniștii, a lucrurilor bune, după care totul se transformă într-un thriller misterior, stresant și ciudat. Puțini reușesc să-și păstreze acea inocență și curiozitate din copilărie. Aș vrea să-mi pot percepe strada sau casa cu aceleași senzații ca și în urmă cu 20 de ani, dar iată că nu reușesc și asta mă întristează. Majoritatea oamenilor cu care am crescut, astăzi sunt fie ruinați, fie morți. Această trecere a timpului pe unii nu afectează deloc, în timp ce pe alții lasă fără cuvinte.
Prezentul meu e o mizerie, de cele mai multe ori un chin insuportabil. Sunt dovada vie a faptului că omul poate să suporte orice fel de atrocitate, fie din partea semenilor, fie din partea sorții și a vieții. Nu trebuie să fii sfânt ca să vezi toți falșii creștini cum pozează în mari exemple demne de urmat spre rai. Nu trebuie să fii un soldat ca să vezi ce e războiul. Și nu trebuie să fii politician ca să știi ce e minciuna și cum se practică.
Mai de mult credeam în ideea cum că datorită calităților și a capacităților mele, am tot dreptul din lume la fericirea absolută. Nu credeam că fericirea ar trebui să fie un dar pentru mine, ci mai degrabă un drept bine meritat. Dar, neobținând acest drept, am reușit să mă revolt din toată ființa mea, creând astfel o imensitate de frustrări și regrete. Toate aceste valuri de emoții au generat în mine furtuni nemiloase. Dar pe urmă mi-am dat seama de un lucru. Lumii îi era indiferentă revolta mea în aceeași măsură ca și nefericirea mea.
Am ajuns la concluzia că nu are rost să mă aștept la nimic din partea nimănui, sau mai bine spus, trebuie să mă aștept la orice, din partea oricui, la orice oră. De cele mai multe ori îți scuipă în palmă cel pe care l-ai hrănit cândva, ajungi să fii înjurat de cel cu care cândva vorbeai frumos. Situațiile de criză ne dezvăluie adevărata identitate, atât nouă înșine cât și ale celor din jur. Perioadele în care trecem prin clipe foarte grele din cauza problemelor, fie financiare, de sănătate, de familie, etc., sunt momentele colosale, poate chiar cele mai importante din viața fiecăruia, căci atunci ne dăm seama ce fel de oameni suntem, la fel cum îi vom observa și pe cei din jurul nostru și modul în care se implică pentru a ne ajuta. Pot afirma faptul că oameni cu care am crescut, sau alături de care am crescut, oameni pe care i-am considerat frați, în cele din urmă n-au ajuns altceva decât niște străini demni de tot disprețul din lume. Și exact același lucru pot spune și despre neamurile și rudele mele. Nu te poți baza pe nimeni, doar pe tine. Doar pe tine te ai în cele mai negre zile și în cele mai albe nopți.
Ce poate să facă un om pentru a se salva? Vânătorii de succes nu sunt altceva decât niște ignoranți, narcisiști și optimiști, care își calcă semenii în picioare fără milă doar pentru a-și atinge propriile scopuri. Cum rămâne atunci cu cei care nu aleargă după succese iluzorii? Pentru acești oameni, batjocoriți și umiliți de viață, arta rămâne singura salvare. Doar ca artist poți supraviețui cumva în această groază a existenței, refugindu-te în creație, indiferent de ce natură ar fi aceasta. Ca să fii fericit, sau ca să ai succes, ai nevoie doar de o doză bună de ignoranță și încredere. Dar mai bine sunt nefericit, decât fericit într-o lume a idioților. Fericit în propria mea nefericire - cu aceste vorbe îmi pot descrie cel mai bine starea mea generală.