Vremurile în care trăim sunt din ce în ce mai furtunoase, drept concluzie putem vedea starea sufletească la majoritatea oamenilor. Sunt puțini cei care reușesc să mențină o poziție verticală atât în aceste vremuri, cât și în momentele de crize puternice. Cei care reușesc această performanță se datorează în general concepțiilor pe care le au: fie sunt persoane îndoctrina de mici cu diverse ideologii (religioase în principiu), fie sunt genul de persoane nepăsătoare și ignorante cărora nu le pasă deloc de ce se petrece. Nu cred în existența acelor persoane puternice despre care se tot vorbește în pilde, sau și dacă sunt puternice se datorează faptului că ceva le-a distrus în trecut, iar acum pur și simplu nimic nu le mai afectează, pentru că nimic nu mai are ce să se strice, fiind totul stricat în cazul lor. Dacă e să vorbim despre persoane puternice, la final tot propria lor putere le va doborî, exact ca și în cazul fierului, care oricât de puternică ar fi dar totuși e devorată de propria rugină. Și până la urmă până și majoritatea persoanelor care reușesc să mențină poziția verticală sunt atinși într-o anumită măsură de acest nor nemilos al incertitudinii și al nesiguranței, doar că ei nu se frământă atât de mult ca și alții.
Incertitudinea sau această nesiguranță despre care tot vorbesc este precum o ceață densă din care nu este nicio formă de ieșire. Din păcate pe zi ce trece incertitudinea câștigă tot mai mult teren, iar aceasta se datorează în principiu politicilor care stau la baza doctrinelor actuale și care guvernează lumea. În această nouă lume cu super tehnologii și tot felul de invenții, se pare că libertatea ca și concept sau principiu începe să devină precum un animal amenințat cu dispariția. Lumea devine din ce în ce mai materialistă, fără niciun fel de principiu spiritual, sau și dacă există principii așa zis moderne dar din ce în ce mai imorale și tot mai denaturate. Omenirea trăiește într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Și dacă trăim în acest mod, atunci ce putem constata? Răspunsul este că suntem din ce în ce mai agitați și nesiguri. Oricât de mult control ar fi, dar parcă totuși ceva scapă.
Din prima zi de școală suntem rupți de realitate, bombardați cu tot felul de informații nefolositoare (unele chiar dăunătoare), după care pregătiți sau dresați pentru viața de adult (sau de sclav ignorant, ceea ce în cazul multora funcționează de minune). Facem o grămadă de școli, avem o grămadă de diplome, mențiuni și alte porcării. Și până la urmă pentru ce? Suntem niște soldăței loiali unui sistem care ne batjocorește și ne exploatează din plin. 8 ore de muncă la program corporatism într-o fabrică-pușcărie, captivi prin supermarketuri, mari cheltuitori și consumatori, plini de fițe și figuri, dependenți de tot felul de substanțe și de tehnologii. Suntem generația care a reușit să facă cele mai reușite fotografii, mă refer la calitate și la stil artistic, dar cu toate acestea în viața reală total pierduți și nefericiți...
Și tot ceea ce descriu aici e mirosul otrăvitor al nesiguranței care se apropie cu pași repezi, răspândindu-se în toate direcțiile. Incertitudinea nu mai e precum un nor, ci a devenit ca și un strat din atmosferă, acoperind întreaga planetă. Fiecare om își are propria frământare care nu-i dă pace, iar de cele mai multe ori această frământare nu e altceva decât o grijă sau un eveniment dintr-un posibil viitor. Din păcate din această cauză, depresia și anxietatea sunt cele mai răspândite afecțiuni mentale din prezent. Nu cred că există om pe pământ în momentul de față care să nu fi avut cândva de-a lungul vieții cel puțin un episod depresiv din diverse cauze.
Pur și simplu nu îi pot înțelege pe acei oratori motivaționali care într-una latră despre succes, planificări pe termen lung și tot felul de obstacole de depășit. Niciodată nu am gândit pe termen lung, iar obstacolele mereu mă înfuriau. Nu puteam și nu pot, nici nu cred că voi reuși vreodată, să privesc un obstacol ca pe vreo încercare pozitivă, din contra, e doar o bătaie de cap, un motiv de stres în plus. Viitorul pentru mine e ziua de mâine. Poate că cel mai simplu ar fi să trăiesc doar pentru ziua de azi, astfel încât să nu mai trebuiască să mă gândesc la ziua de mâine sau la viitor. Trăind prezentul, cu tot cu mizeriile și nenorocirile ei, cu puținele farmece și bucurii disponibile, iată ceva imposibil de realizat. Nu cred că este vreun om care să poată realiza o astfel de performanță, poate doar asceții și pustnicii care nu dețin absolut nimic și nu au pe nimeni, deci nu au nimic de pierdut.
Incertitudinea e precum un prădător, cu ochii mereu pe tine, la orice pas. Nu știi când apare, la fel cum nu știi când dispare. Apare pe neașteptate, în general când începi să crezi că ți-ai recâștigat echilibrul în viață și că de acum înainte toate vor fi bune și frumoase. Asta este mișcarea preferată a incertitudinii - să te lovească când ți-e lumea mai dragă. O seară frumoasă îți transformă în coșmar, fluturii din stomac devin niște viermi intestinali, iar normalitatea devine un paradox halucinant și ciudat. Tot ceea ce înseamnă liniște și pace se transformă într-o furtună de emoții și sentimente agitate. Dacă nu aș suferi de anxietate atunci nu aș putea să vorbesc despre acel sentiment de nesiguranță și teamă, mai concret despre incertitudine. Filozofia mea morbidă nu reușește să mă facă să trec mai cu ușurință peste probleme, dar pe de altă parte, reușește să-mi arate lumea așa cum e ea, nu precum se pretinde a fi.
Cât trăiesc voi fi mereu indecis, neliniștit și în luptă cu condiția. Incertitudinea mereu va fi o parte a vieții mele, indiferent că-mi place sau nu. Oricâte am îndura, sau prin oricâte am trece, nu devenim mai puternici, ci învățăm să trăim cumva cu durerea.
No comments:
Post a Comment