Pentru fiecare dintre noi există o lume intimă, o lume a gândurilor unde absolut nimeni nu are acces înafară de noi înșine. E un fel de univers paralel de-al fiecăruia în parte. În această lume paralelă ne putem conecta oricând. Lumea gândurilor e acolo pentru fiecare, trebuie doar accesată.
Aș fi un prost dacă nu aș recunoaște faptul că îmi petrec mai mult timp la mine în cap, decât în exterior, pe afară pe undeva. De mic copil eram mai visător de felul meu. Toate marile bătălii, atât personale cât și de altă natură, se dau pe terenul minții. Toate frământările, grijile și gândurile au loc în cap, în cea mai mare parte.
Mereu i-am admirat cumva pe cei nepăsători și neafectați de ceea ce li se întâmplă. Uneori această admirație devine o formă de dispreț, o anti-admirație ca să o numesc astfel. Dar, în general vorbind, mereu i-am admirat pe cei care stăteau drepți în fața obstacolelor, fără să arate puncte de slăbiciune. Această admirație de multe ori se transformă în invidie, căci așa e omul, ajunge să invidieze tot ceea ce nu poate avea. De exemplu, mi-ar place foarte mult să posed mentalitatea oamenilor religioși, să pot accepta tot ceea ce mi se întâmplă ca fiind voința unei ființe superinteligente, care m-a creat după chipul și asemănarea lui. Dar, iată că nu pot să cred în așa ceva, deoarece din punctul meu de vedere sceptic, toate acestea sună mult prea absurd și ridicol. Deci, din perspectiva omului religios, viața mea continuă să fie o rătăcire.
A fost un moment în viața mea când am crezut că tot ceea ce e mai rău din lume mi se întâmplă doar mie. Viața mea a fost lovită de fulgere și trăznete, iar acesta a fost începutul unei lungi furtuni de bătălii al sentimententelor și trăirilor intense. A fost greșit să cred că doar mie mi se întâmplă lucruri rele. Astfel de lucruri se întâmplă aproape pentru toată lumea. Viața e imprevizibilă, iar ziua de mâine e de domeniul necunoscutului. Nu putem ști ce ne va lovi în ziua ce vine. Cert este faptul că nimeni nu scapă cu bine. Nimeni nu o sfârșește bine. Nu există moarte fericită, iar viața nu poate fi supraviețuită de către nimeni.
De cele mai multe ori mă simt copleșit de tot ceea ce mă apasă. Gândurile mă inundă, senzațiile mă ștrangulează, iar tot ceea ce văd, aud și percep mă chinuie. Toată existența mi se pare o povară grea de dus. Zi de zi mă lupt cu morile de vânt, participând în mod conștient la o bătălie, despre care știu că nu am cum să o câștig. Această bătălie este viața, existența, ideea de a trăi.
Tot ceea ce gândesc și nu spun nimănui, ajung să scriu. Îmi notez ideile precum un zugrav care pictează pereții. Am foarte multe idei și senzații, iar dacă toate acestea aș încerca să le descriu și-ar pierde complet înțelesul. Unele lucruri trebuie lăsate pur și simplu așa cum sunt, căci altfel își pierd complet semnificația, sau adevărata valoare, după cum spuneam.
Ce poți să faci atunci când simți că totul se dărâmă în jurul tău? Cum poți să supraviețuiești? Ceea ce a funcționat (și încă mai funcționează) în cazul meu e strategia minții ocupate. Adică, să fii mereu în mișcare și să ai ocupație. O minte obosită nu mai are putere pentru a gândi, astfel scapi de toate gândurile chinuitoare. Această strategie nu este una care să te salveze pentru totdeauna. E doar o chestie temporară, un colac salvator pentru moment, dar care nu te scoate definitiv din apă.
Cândva credeam în ideea că dacă mă voi comporta frumos cu femeile și le voi face mereu pe plac atunci când vor ele, atunci voi fi răsplătit pe măsură. Mă refer aici la acea răsplată care ar vrea orice bărbat să primească de la o femeie. Dar iată că lucrurile nu așa se întâmplă. Când ești bun și darnic ești luat de fraier, iar atunci când ești mereu disponibil ești luat de prost și ești folosit precum o unealtă ieftină. Nu poate exista prietenie între bărbat și femeie, doar interese comune.
Aș putea scrie fără oprire despre tot ceea ce simt și ce mă apasă, și tot nu ar ajunge. Aș putea să vorbesc neîncetat despre tot ceea ce gândesc, și tot nu ar ajuta la nimic. Tot ce pot face e să mă autoînvinovățesc pe mine pentru totul, să mă autodevorez prin scris, astfel încât să ajung martirul propriilor mele idei. Cât de ușor se poate vorbi despre tot ce e complicat. Fără să înțelegem bine ceva, putem trage concluziile greșite. Un om chinuit poate fi înțeles doar de către un alt om care se chinuie.
No comments:
Post a Comment