Încerc să înțeleg lucrurile, felul în care fenomenele au loc și modul prin care toate treburile funcționează. Asta fac de când lumea. Niciodată nu am fost un om al acțiunilor, ci un om al cuvintelor și al gândurilor. Mereu am fost un introvertit pus pe gânduri cu apucături depresive și într-o continuă luptă cu anxietatea. Dar ce să fac, așa sunt eu și așa am fost de mic copil. Am fost bun la teorie, dar la practică am dat rateu.
Toată viața am trăit cu o permanentă stare de singurătate, care când mă chinuia, când mă liniștea. Uneori simțeam nevoia de companie, iar alteori nu. Și iată că așa am ajuns să mă adaptez perfect la stilul meu de viață. Oricât de mult am citit și oricât de mult am cercetat, sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg. De exemplu niciodată nu am putut înțelege motivele pentru care fete sau femei frumoase ajung să se cupleze cu tot felul de țărani idioți. Aceasta a fost mereu misterul vieții mele. Eu de fiecare dată când am fost de treabă, sincer și ok m-am trezit cu refuzuri, în timp ce bădăranilor totul era floare la ureche. Oricât de mult m-aș fi antrenat ca să arăt bine, și oricât de elegant mă îmbrăcam, tot slăbănogii vai de capul lor sau umflați burtoși au avut prioritate în fața femeilor frumoase. Niciodată nu am putut înțelege mecanismul prin care funcționează legile atracției. Am meditat mult asupra subiectului până am abandonat treaba și în loc să-mi pierd vremea cu lupte inutile am ajuns într-un final să mă concentrez doar pe mine. E mai bine așa și mai sănătos. No woman, no cry, cum spune și cântarea.
Un alt lucru pe care nu l-am putut înțelege niciodată e motivul pentru care oamenii se schimbă. Prin schimbare mă refer la distanțare sau chiar ruperea unor legături. De exemplu am un prieten cu care azi nu mai vorbesc deloc. Tipul respectiv îmi era ca un frate. Dar pe urmă s-a supărat pe mine pentru niște banalități copilărești, iar acest lucru a dus a ruperea tuturor legăturilor. Și asta a fost. Același lucru pot să spun și despre neamuri. Tot ce avem în comun e doar legătura de sânge, în rest no hard feelings, cum zice englezul. Mereu am fost fascinat și uimit de modul în care oamenii se distanțează. Din păcate în cazul meu această distanțare și prăpastie o pot vedea între mine și neamuri. Nu pot spune că mențin cu ei legături strânse; mai mult formalități... cu unii, iar cu restul nici măcar atâta. Stau și mă gândesc la faptul că pe vremuri oamenii erau mult mai uniți. La orice eveniment, bun sau rău, neamurile erau prezente. Din fericire încă am prins și eu puțin din acele vremuri apuse.
Cea mai mare greșeală din viața mea a fost faptul că am crezut că dacă eu sunt bun, de treabă, sar în ajutor, dau totul, pentru un om, atunci voi fi apreciat, iubit, văzut bine, etc. Nimic mai greșit de atât. Cu cât ești mai bun cu atât ești mai tare luat de fraier. Am experimentat treaba aceasta pe propria piele din păcate. Am avut această experiență atât în relațiile cu femeile cât și cu acele persoane cu care am considerat că voi putea construi o prietenie frumoasă. Niciodată nu am putut să înțeleg cum de o persoană la care țin foarte mult și cu care mă înțeleg bine, la un moment dat începe să se distanțeze, treptat, etapă cu etapă, până ajungem să nu mai vorbim deloc. A fost o vreme când am crezut că poate cu mine e ceva în neregulă de aceste lucruri se întâmplă. Dar după aceea nu mi-a mai păsat și am învățat să trec peste. Să nu primești răspuns de la o persoană e tot un fel de răspuns până la urmă. Și astfel mi-am învățat lecția. Nu trebuie să mă bag în viața nimănui, nu trebuie să cerșesc atenția nimănui, nici de la așa ziși prieteni și nici de la neamuri. Fiecare își are propria viață, și dacă ei nu sunt curioși de mine sau de viața mea, eu de viața lor și de ei nici atâta.
Am învățat într-un final să răsplătesc oamenii cu aceeași monedă. A fost o vreme în care încercam să atrag atenția celorlalți. Vroiam acceptare, apreciere, iubire, ș.a.m.d. Indiferent ce făceam, începând de la sport și până la creații artistice, am crezut că pentru aceste lucruri voi primi aplauze și aprecieri la greu. Greșeala mare a fost faptul că am confundat noțiunea de a fi apreciat cu cea de a fi dorit. Și așa a și fost, din păcate. Credeam că dacă trag de fiare o să fiu apreciat (de femei bineînțeles) și automat și dorit. Dar iată că nu așa a fost.
Lecții peste lecții, toate peripețiile și nebuniile prin care am trecut m-au făcut să fiu omul care sunt astăzi. Sunt o persoană retrasă. Nu simt nevoia să fiu în compania nimănui. Rar simt nevoia să petrec timp cu cineva. Prefer să mă axez pe mine, să încerc să evoluez, să mă dezvolt, mergând pe contra sens bineînțeles, cum mi se mai spunea. Nu îmi place să mă conformez, nu mi-a plăcut niciodată. Cu nimic nu eram de acord cu ce era obligatoriu. Prefer libertatea mai presus de orice. Pentru mulți sunt poate o persoană ciudată, dar nu îmi pasă nici de această părere. Eu trăiesc cum vreau eu și nu cum îmi dictează alții. Nu trebuie să-i fac nimănui pe plac, căci nu am nici o obligație față de nimeni. Nu mă închin în fața nici unui zeu fictiv, deoarece nu am cerut să fiu aici. Nu am obligații, responsabilități, și mai presus de toate: nu trebuie să-i fac nimănui pe plac. În invizibilitatea mea rămân invincibil.
