Despre filozofia mea

"Eu nu visez în somn, noaptea, ci întreaga zi; visurile mele sunt un mod de viaţă." - Steven Spielberg

Acest articol reprezintă în mare parte gândirea mea de bază, felul în care văd lumea, atât ca și filozof cât și ca ființă umană. Într-un articol anterior mi-am prezentat calea mea de practicant de shaolin kung fu. Puteți reciti articolul aici.
Mi se spune adesea că sunt negativist, pesimist și întunecat. Da, adevărat. Provin dintr-un loc întunecat, unde puțină lumină am avut norocul să văd. M-am contopit cumva cu acest întuneric și a devenit o parte din mine, un fel de simbiot. Tocmai datorită acestui fapt am ajuns să îmi numesc gândirea filozofie întunecată, sau dacă vă place mai mult filozofie dark.
De unde eu provin, durerea și suferința sunt obișnuințe. Prin ochii mei, felul în care trăiesc marea majoritate dintre semenii mei nu e altceva decât umbra unei realități visate; încercarea zadarnică de a străluci într-o lume murdară. Lumea e precum un teatru imens, cu tot felul de actori care joacă niște roluri inventate de alții și se costumează ca să-și ascundă identitățile. Mediul e cel ce te doboară sau te ridică. Eu sunt observatorul întregului scenariu.
Pentru semenii mei, pentru cei mai mulți dintre ei, eu și cei ca mine, nu suntem altceva decât vampirii care încearcă forțat să supraviețuiască suportând lumina soarelui. În mintea mea, obișnuiesc să mă numesc Războinicul tăcut. Îmi place cum sună această poreclă inventată de mine, în special în engleză: Silent warrior. Nu sunt genul de războinic blindat în armuri și păzit de arme și armate. Armurile mele sunt hainele de pe mine, iar armele ce le dețin nu sunt altceva decât cunoștințele mele acumulate de-a lungul timpului. Așa mi-am ascuțit sabia: acumulând tot mai multă cunoaștere. Armata mea e formată din gândurile mele care îmi țin mereu companie în cele mai grele bătălii ale nopților reci și lungi. Orele târzii sunt prietenele mele care mă cheamă la pat, ispitindu-mă cu mirosul somnului, dar la care din păcate sau din fericire am devenit imun în timp.
Cine se teme de mine e chiar prost! Cine mă urmează pe mine înseamnă că nu și-a găsit propria cale. Acela care mă urăște nu-și poate iubi nici propria persoană. Cine încearcă să mă copieze merge direct spre o prăpastie imensă. Sunt un fel de făclie pe timp de furtună, un străin neobișnuit pentru aceste vremuri tulburi și pământuri neprietenoase. Sunt propriul meu prieten care mă înțelege cu adevărat.
Cândva, de mult, credeam că dețin puterea de a schimba lumea. Recunosc că m-am înșelat. Lumea nu trebuie schimbată, ci trebuie lăsată în pace să doarmă în somnul ignoranței. E ca și când ai încerca să ierbicidezi o întreagă câmpie cu scopul de a extermina buruienile. Printre aceste buruieni dacă ici colo mai răsare câte o floare e o crimă curată aplicarea ierbicidului, căci astfel se ucide și ultima sfărâmă de speranță din spiritul câmpiei și din frumusețea acesteia.
Tot ceea ce doresc cu adevărat este să domnească pacea peste această lume, dar sunt puține șanse pentru asta. Omul, singurul animal adevărat, capabil să-și devoreze aproapele pentru o nimica toată, este singurul dușman adevărat al întregului echilibru planetar. Tot ceea ce a făurit omul nu este altceva decât distrugere. Omul distruge natura și mediul, iar apoi tot el încearcă să redobândească echilibrul, nefăcând altceva decât un haos și mai mare.
Mi scârbă să fac parte din această specie, din acest neam, din această blestemată omenire. Tot ce pot să fac este să mă fac înțeles. Lumea nu este pregătită încă să accepte cunoașterea, din păcate. Câțiva iluminați care au trăit de-a lungul vremurilor, încercând să transmită esența cunoașterii, mereu și mereu au fost înțeleși greșit. Astfel s-a deformat realitatea. Astfel s-au născut religiile. Din cauza asta a apărut politica cu tot circul din jurul ei. Marea luptă dintre religie și știință nu e altceva decât bătălia dintre două tabere dezorientate care încearcă prin orice mijloace să închidă cu pumnul gura celuilalt. Nimeni nu are dreptate. Cu toții greșesc și toți suntem vinovați. Am pierdut echilibrul de mult timp și din cauza asta suntem în situația în care ne aflăm.
Singurul fenomen real rămâne conștientizarea. Doar prin această metodă putem să aflăm cine și ce suntem, încotro ne îndreptăm și care este menirea noastră. Doar prin conștientizare putem trage concluziile corecte, fără prejudecăți și fără degete pregătite să arate.
Cu toții căutăm fericirea, dar fără să avem habar ce este aceasta. Marea majoritate sunt nefericiți pur și simplu pentru faptul că nu sunt fericiți. Regăsirea proprie, scufundarea în propria persoană și astfel realizând fuziunea cu propria conștiință, aceasta este adevărata cale ce deschide drumul spre fericire. Doar așa se vindecă vechile răni ale sufletului. Doar așa se șterg și se opresc lacrimile ce curg de ani de zile pe obraji nevinovați. Iertarea este o binecuvântare. Înainte să putem ierta pe alții trebuie să fim capabili să ne iertăm pe noi înșine, pentru tot ceea ce am făcut contra propriei persoane. Mâna care ne-a hrănit cândva se poate transforma în pumnul care ne lovește, sau invers. Dacă manifestăm compasiune față de lume atunci universul ne va zâmbi în același mod. Noi suntem cheia care deschide lacătele spre cunoaștere și absolut. Soarta este în mâinile noastre, noi deținem controlul asupra volanului și tot noi alegem direcția și sensul.
O persoană nouă apărută în viețile noastre care are harul de a ne ridica este mereu o binecuvântare. O persoană, fie nouă sau nu, capabilă să meargă cu tine pe aceeași cale, cu simplitatea ta, zâmbind cu tine împreună, suferind alături de tine, această persoană poate fi numită adevărata pereche a sufletului. Iubirea trebuie descoperită, nu trebuie acceptată ca principiu sau noțiune; iubirea e precum o comoară ascunsă, ce așteaptă să fie găsită. Nimic nu se întâmplă fără motiv, la fel cum totul are și o consecință sau urmare. Ceea ce budiștii numesc karma nu e altceva decât legea cauză-efect. Orice faptă are o consecință, fie și cel mai nesemnificativ gând. Tot ce trebuie să știm noi ca ființe inteligente, este să fim conștienți de toate aceste fenomene. Aceasta este lumea în care trăim, fie că ne place fie că nu. Nu putem deforma realitatea mai mult decât o deformează simțurile.
Doar când treci prin cele mai mari suferințe ajungi la desăvârșire. Doar când te iei cu tine însuți la trântă poți ieși ca un învingător adevărat. Adevărata luptă o ducem în interior, cu noi înșine. Personal, am străbătut colțurile întunecate ale iadului; le-am străbătut desculț, lăsând focul să-mi ardă tălpile. Rezultatul e că sunt aici. Sunt întreg și nevătămat. Doar când te învingi pe tine însuți poți să te numești un adevărat învingător. Asta este adevărata luptă pe care o ducem. Doar așa putem trece peste instinctele animalice. Doar așa putem da dovadă de superioritate. Doar așa ne putem numi ființe inteligente și superioare.
Adevărata noastră natură este bunătatea față de orice formă de viață și pacea direcționată spre tot ceea ce ne înconjoară. Nu facem parte din univers, căci noi înșine suntem universul. În linii mari, cam asta aveam de spus despre filozofia mea. Religia mea este compasiunea, iar templul meu rămâne natura. Aerul ce respir se numește pace iar contopirea cu universul se numește iluminare.

"Dacă poți să iei pe cineva de mână, să-l îmbrățișezi sau doar să-l bați pe umăr, bucură-te, niciodată nu te vei simți singur." - Octavian Paler