Luptând zi de zi cu condițiile impuse de viață ajungi la un moment dat să cauți un anume sens pentru toată această mascaradă. Fiecare om la un moment dat se trezește într-o astfel de situație, sau după cum spunea Viktor E. Frankl, fiecare om trebuie să-și înfrunte destinul cândva. Despre frumusețea și farmecul vieții pot să vorbească doar optimiștii sau cei îndoctrinați cu idei religioase. Nu văd nimic frumos în toată mizeria existenței sau în suferința care cuprinde pas cu pas toată această etapă numită viață. Trebuie să fi masochist ca să spui că viața e frumoasă, și trebuie să fi naiv și mult prea credul să crezi tot ce zic religiile sau restul doctrinelor. În adevăr se ascunde mereu minciuna. Uneori monștrii cu care ne luptăm sunt condițiile dure ale existenței, alteori sunt chiar propriile noastre gânduri.
Am visat odată (de fapt eram între vis și realitate) cum toată energia întunecată din mine stă și mă pândește precum un lup întunecat și rage precum o fiară. Am auzit clar cum îmi râdea diabolic în ureche. Apoi m-am trezit brusc. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată câtă suferință și frustrare am reușit să acumulez în mine. Dar pe urmă am reușit oarecum să mă împrietenesc cu această fiară întunecată. Deja e ceva normal ca atunci când ies pe stradă să simt acel nor negru deasupra capului, chiar dacă afară e soare. Când pentru prea mult timp trăiești anormalitatea, până la urmă și normalitatea ți se va părea o anormalitate. Ceea ce nu te omoară nu te face mai puternic ci pur și simplu un ciudat. Ciudații sunt mereu priviți diferit. Ei râd de mine că sunt diferit, dar eu râd de ei pentru că ei sunt toți la fel.
Vidul existențial e precum o revelație. Împins de singurătate, chinuit de gânduri, torturat de suferință și frustrări, ajungi la un moment dat să conștientizezi lipsa de sens pentru tot ceea ce se întâmplă. Dacă am apărut datorită evoluției atunci totul e doar un imens mecanism, fără suflet și fără sentimente. Dacă am fost creați de Dumnezeu, atunci probabil că a făcut-o din plictiseală, ori că îi un masochist care se masturbează în timp ce noi ne autodistrugem. Dacă ne-au creat extratereștrii atunci probabil erau mai proști decât noi. Ce vreau să spun aici cu toate aceste exemplificări este faptul că nu știm adevărul și nici nu vom ști vreodată. Cu cât scormonim mai mult în căcat cu atât ne adâncim mai mult, până ajungem la gât după care ne sufocăm. Cunoașterea nu aduce fericire, după cum spunea și Buddha. Ignoranța e arma prostului, iar proștii mereu vor fi fericiți.
Omul e o putreziciune care pe zi ce trece se descompune puțin câte puțin, până ajunge la stadiul de putregai. Toată viața mea am crezut în idealuri false, îndoctrinate în mine de către societate. Productivitatea, cariera, banii, relațiile, familia, conturi bancare, datorii, joburi, etc. Toate acestea sunt idei false, concepute pentru a ne ține mințile ocupate și ca să ne țină departe de adevăr. Și oare care este adevărul? Acela că nimic din toate acestea nu contează și nu au vreun rost. Bun sau rău, bogat sau sărac, căsătorit sau singuratic, la final cu toții aceeași soartă mizerabilă o să o avem. Viața ne învață un singur lucru: acela că nimeni nu scapă viu.
Suntem doar niște mecanisme biologice, alcătuite din materie, care își trăiesc viețile dictate de instincte și de legile fizicii. Toate gândurile și sentimentele sunt reacții chimice din creier. Faptul că eu sunt deprimat e din cauză că nu am suficientă dopamină și serotonină în creier. Faptul că un mascul alfa este plin de viață, putere și potență se datorează faptului că are un nivel excelent de testosteron în organism. Dar spre final mecanismul încetinește, apare bătrânețea cu ruginile ei, după care la final mecanismul se strică, deci moare. Tot ce e frumos în această viață e doar copilăria, restul sunt doar suferințe. Copilăria este cea mai pură fază în viața oricărui individ, indiferent de specie. Lipsa de griji face ca fericirea să aibe loc. Dar pe urmă copilăria dispare și fiecare individ se lovește de adevărata realitate. Viața e suferință în proporție de 90%. Suferința este singurul lucru real din tot acest univers. Viața și destinul sunt precum două entități gemene, nemiloase și foarte crude. Le face plăcere să taie în carne vie și să provoace suferință.
Toți percepem durerea la fel, doar intensitatea variază. Unii pot îndura multe, în timp ce alții nimic. După cum spuneam, mult timp am fost și eu unul din mulțimea care crede în idealuri false. Dar pe urmă am văzut nimicnicia din toată această lume. Totul e inutil și lipsit de sens. Dacă ai un mediu plăcut în care să-ți manifești existența te poți oarecum abate de la această cale, dar în caz contrar te lovești de realitate. Realitatea și adevărul: cei mai sadici călăi. Timpul închide rănile, dar numai moartea le vindecă. Timpul este ucigașul perfect, ucide sentimente, ucide gânduri, și nu în ultimul rând ucide ființa. Timpul este dualitatea absolută: vindecător și criminal.
Se spune că noi suntem aceia care ne dăm sens vieții. Păi dacă așa stă treaba și totul ține de liberul arbitru înseamnă că nu există un sens comun, vorbind la nivel abstract. Din moment ce trebuie să inventăm sensul, înseamnă că un sens adevărat și unic nu există. Deci inevitabil la nimicnicie și nihilism se ajunge. Tare aș vrea să mă înșel prin tot ce am scris aici, dar puține șanse sunt pentru asta. În concluzie, Biblia rămâne pentru creduli, drogurile pentru visători, băutura pentru decăzuți iar scrisul pentru singuraticii ciudați.
No comments:
Post a Comment