Se știe din psihologie că sunt două tipuri de stări prin care mintea umană își poate manifesta existența. Acestea sunt starea de veghe și starea de somn. Cu alte cuvinte, mai pe înțelesul tuturor, atunci când ești treaz și atunci când dormi. Bineînțeles că mai există și stări alterate ale conștiinței, numite în domeniul spiritualității ca niveluri avansate ale minții, stări obținute în urma multor ani de meditație și practici spirituale. Unii folosesc droguri ca să ajungă la astfel de stări. De exemplu, vechii șamani din Peru foloseau și încă folosesc ayahuasca pentru "a intra în contact cu zeii", o băutură cu proprietăți enteogene preparată din ierburi locale, având proprietăți halocinogene și modificări ale conștiinței.
Nu există o definiție concretă a realității sau a visului. Cert este că de când lumea, mulți încercau oarecum să fugă de realitate. Acest lucru se poate observa cel mai bine în zilele noastre. Dependența de alcool, fumat sau droguri nu e doar un simplu viciu sau obișnuință proastă. Majoritatea acestor oameni au avut parte în viețile lor de diverse traume peste care nu au putut trece, și astfel și-au găsit refugiul în viciile menționate. Mulți ani l-am urât pe tatăl meu pentru faptul că era alcoolic. Cu mintea mea de adolescent nu puteam înțelege ce avea pe suflet sau ce plăcere găsea în faptul că se îmbăta până nu mai știa absolut deloc de el. Dar odată, în timp ce era beat mort, l-am auzit strigând cu disperare și multă tristețe următoarele vorbe: "beau pentru că dacă îs beat măcar uit de toate problemele și nu mai știu nimic". A fost cred că prima dată când am simțit un fel de milă față de el.
Realitatea este fenomenul cel mai greu de suportat, în special pentru cei a căror viață nu este tocmai roz. Acești oameni au două opțiuni. Fie devin puternici și în același timp total indiferenți, fie își găsesc alinarea în tot felul de vicii. Tatăl meu și la fel și bunicul meu erau oameni care și-au găsit refugiul în alcool. Pentru ei realitatea era doar durere, dezamăgire și regret. Nu pot să spun că pentru mine viața e mai bună sau că văd lucrurile altfel decât o vedeau ei, doar că nu beau, dar în schimb am alte dependențe și vicii, tot la fel de nocive ca alcoolul.
Visele au loc atunci când omul adoarme. E ca o altă formă a realității, precum o lume paralelă. S-a speculat și ideea conform căreia în timpul visului spiritul se află într-un univers paralel. Sunt tot felul de idei, doar că nimic din toate acestea nu s-a putut dovedi. Până în prezent ne putem încrede doar în ceea ce a reușit știința să dovedească și să demonstreze. Cert este un singur lucru, și anume faptul că atunci când dormim visele durează doar câteva secunde. Noi când ne trezim avem impresia că toată noaptea am visat. E ceva ce sfidează oarecum bunul simț sau logica. Teoria oficială a viselor a acela că în timpul somnului creierul prelucrează toate informațiile și datele și astfel le proiectează cumva sub forma unor imagini mentale, imagini pe care noi le numim vise. Se știe că în creier sunt înregistrate și stocate absolut toate informațiile din viața unui om, tot ce ai auzit, ai văzut, ai făcut. Toate sunt codificate cumva în subconștient, iar în timpul somnului toate aceste informații sunt reluate și prelucrate, astfel creându-se ceea ce numim vis.
Oricare ar fi adevărul un lucru este clar: de multe ori evadăm din realitate în vis, iar altă dată așteptăm ca din vis să ne trezim la realitate. Stau de multe ori și mă întreb că oare ce este coșmarul. Oare este un vis urât sau o realitate urâtă? Dacă am un vis urât reușesc să mă trezesc și mă liniștesc după aia și spun că a fost doar un coșmar. Dar dacă am o viață urâtă și sunt obligat să îndur zi de zi o realitate mizerabilă, atunci oare cum mă pot trezi dintr-un astfel de coșmar? Adormind? Dar dacă am probleme de somn? Aici e dilema. E un paradox care nu prea respectă bunul simț.
În vise reușesc să fiu mereu stăpân pe mine, ceea ce în realitate îmi scapă mai tot timpul. În vise de cele mai multe ori eram împreună cu persoana de care mă îndrăgosteam, iar când mă trezeam era adevăratul coșmar căci realizam că totul era doar un vis, deci o iluzie, o dorință imposibilă. Să nu uităm că multe dintre cele mai mari idei din lume s-au născut în timpul somnului. Din vise mulți oameni au extras informații care mai târziu s-au materializat sub forma unor opere de artă, invenții și capodopere de genii. Mulți oameni și-au găsit cumva refugiul în vise, ceea ce nu puteau face în realitate. Somnul vindecă, mai ales când ai și alcool la bord sau ceva pastile.
Starea de veghe și starea de somn sunt precum două universuri paralele în care ne refugiem după bunul plac. Pentru unii somnul e odihnă, iar pentru alții e refugiu, uitare de griji și evadare. Pentru unii realitatea e bucurie, iar pentru alții un chin insuportabil. Fiecare alege conform propriilor posibilități și limitări. Sau poate că nu e o alegere, ci o formă de predestinare. Aș vrea să închei articolul cu un citat de-al lui Ovidiu Kerekes, care a spus în felul următor: "visul este o realitate, dar realitatea nu este un vis".
No comments:
Post a Comment