Străbat aceeași cărare noapte de noapte
Pe drumul meu auzindu-se doar șoapte,
Strigăte tăcute dintr-o călimară
Așteaptă cu nerăbdare să se nască.
Mă plimb mereu singur în miez de noapte
Străzile sunt goale și lumea doarme,
Pustietatea prinde contur peste tot
La fel ca în sufletul meu pe jumătate mort.
Câteodată mă opresc și scriu una alta
Amintiri despre tot ce mi-a arătat soarta,
Gânduri despre fericire și suferință
Toate trăite în umilință.
Ascult liniștea nopții sub clar de Lună
Îmi pun tot felul de întrebări și nu știu ce vine după,
O fi bine, n-o fi bine?
Ce trebuie să vină oricum vine.
Noapte de noapte sunt mereu pe același drum
Să ajung undeva, nu am cum...
Gustul nopților lungi e plăcerea
Căci nimic nu doare mai tare decât durerea.
No comments:
Post a Comment