Cândva cu mulți ani în urmă a fost o perioadă foarte frumoasă. Era o perioadă pe care tinerii din ziua de azi nici măcar nu își pot imagina. Era o epocă a bucuriei, a prieteniei sincere și adevărate, a inocenței și a copilăriei în adevăratul sens al cuvântului. Și parcă tot ceea ce urmează să povestesc nici nu s-a întâmplat, căci atât de mulți ani au trecut de atunci, iar noi cei care eram atunci copii am îmbătrânit...
M-am născut în perioada comunistă, spre finalul anilor 80. Deci, certificatul meu de naștere încă a fost emis de Republica Socialistă România. Drept concluzie am prins din plin copilăria în anii 90. Tot ce pot să spun în linii mari despre acea perioadă este că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. După cum spuneam la început, tinerii și copiii din ziua de azi nici nu își pot imagina cum era atunci.
Era o lume total diferită de ceea ce trăim și experimentăm astăzi. Din punct de vedere calitativ era bine, mult mai bine decât în prezent. Pentru adulți nu exista nesiguranța zilei de mâine și nici nu se confruntau cu atâta stres ca și în prezent. După căderea comunismului lumea a dat de gustul libertății, un gust care după aceea mai târziu peste ani avea să se schimbe datorită influenței tot mai nocive din occident. Noi, copiii, eram cei mai fericiți. Universul nostru nu era infectat de tehnologie și de informații inutile precum în prezent. Copilăria noastră era pură și inocentă. Ne jucam pe afară, cu jucării, cu alți copii, în aer liber, zi de zi. Nu eram lipiți de ecrane non-stop și nu eram vitezomani precum nebunii de astăzi cu trotinete electrice. Aveam respect față de adulți, mai ales față de vârstnici, și nu treceam pe stradă pe lângă ei fără să salutăm.
Desenele animate erau la ordinea zilei pentru noi. Batman, Superman, Spiderman, Son Goku și mulți alții erau eroii copilăriei noastre. Urmăream desenele de pe Cartoon Network, iar mai târziu anime-urile japoneze precum Dragon Ball sau Pokemon. Colecționam cartonașe, abțibilduri, timbre, mașinuțe, chiar și frunze de la copaci diferiți. Îmi aduc aminte că împreună cu verișoara mea care era cu 6 ani mai mare ca mine, colecționam împreună chiar și ambalajele de la ciocolăți și alte dulciuri. Le nivelam frumos, iar apoi le puneam într-un caiet ca să rămână drepte.
Seara abia așteptam să fie un film cu Bud Spencer. Mă amuza la maxim cum împărțea loviturile în stânga și în dreapta. Senzație pentru acele vremuri erau filmele cu Jurassic Park, Terminator, sau seria Rambo. De mic copil eram îndrăgostit de dinozauri, iar această pasiune mi-a rămas până în ziua de astăzi. Eroii copilăriei mele au fost Jackie Chan și Van Damme. De ei am fost inspirat ca mai târziu să mă apuc de practicarea artelor marțiale.
În anii 90 nu o trebuit să mimez fericirea, pentru că eram fericit pe bune. Nu era nevoie să afișez o față falsă pe rețele sociale, să par ceea ce nu sunt pentru validări și recunoștințe. Nici măcar nu ne puteam închipui pe vremea respectivă ce poate fi o rețea socială, sau că într-o zi lumea va fi dominată de acest fenomen. Ascultam muzică străină precum Scooter, 50 Cent, Eminem, etc. Au început să apară și la noi formații. Am dat de gustul exprimării libere și am început să ascult Paraziții sau BUG Mafia.
Pe vremea acea nu aveam nici un fel de gând, nu îmi băteam capul cu problemele existențiale și nu păream afectat de nimic. Aveam fricile mele ca orice alt copil, poate că eram puțin prea fricos și timid, dar în rest era totul ok. Ceea ce e trist e faptul că în momentul de față nu mai pot percepe cu aceeași ochi locul în care am copilărit și crescut ca și pe vremea când eram copil. Totul e schimbat acum. Casele sunt renovate, modificate, sau ruinate. Strada mea e de nerecunoscut față de cum arăta în urmă cu aproape 40 de ani. Mijlocul străzii unde cândva șutam cu mingea acum e acoperită cu asfalt, iar copacii care erau poarta unde trebuia să dăm gol au fost de mult tăiați. Oamenii adulți cu care am crescut majoritatea sunt acum morți, iar cei rămași bătrâni. Nu îmi puteam imagina pe vremea aia cum e să nu ai familie, părinți. Credeam că mereu îi voi avea aproape, dar o mai am doar pe mama...
Copiii cu care am crescut au devenit și ei adulți acum ca mine. Majoritatea dintre ei și-au întemeiat familii. Unii sunt fericiți din ei, sau cel puțin așa par, iar alții doar la suprafață sau poate deloc. M-am schimbat și eu mult de-a lungul anilor, dar ceea ce nu am uitat e aroma acelei perioade - aromă pe care o port cu mine oriunde aș fi. E aroma muzicii pe care o ascult, e creativitatea care nu a pierit din mine, dragostea față de sport inspirată de modelele din copilărie și toate acele amintiri frumoase care mi-au rămas în cap și continuă să trăiască mai departe în mine.
No comments:
Post a Comment