"Fericirea noastră depinde ce ceea ce suntem, de individualitatea noastră, iar nu, cum se credea de obicei, de ceea ce destinul ne hotăreşte." - Arthur Schopenhauer
Fericire, un cuvânt atât de des pronunţat, dar oare ştim ce este ea? Fericirea e oare o stare ce se atinge sau ea trebuie cuverită? Nici una nici alta, spun eu. Fericirea în felul în care considerăm noi că se manifestă nu e altceva decât o iluzie creată de mintea noastră. Omul când este singur meditează foarte mult. Foarte mult stă pe gânduri şi la un moment dat răspunsurile la întrebări le va găsi in interiorul lui. Schopenhauer spunea că singurătatea este soarta tuturor oamenilor înzestraţi cu o capacitate deosebită, ei o vor deplânge uneori, însă o vor alege totdeauna ca pe cel mai mic dintre două rele.
Societatea noastră modernă este mult prea ocupată cu inutilităţi din care o mână de oameni profită iar marea majoritate au de suferit. Luxul şi ideea de a trăi mult şi bine. Dorinţa de a acumula din ce în ce mai mult. Căsnicii şi alte relaţii ratate. Doar câteva dintre multele exemple ce caracterizează lumea asta aşa zis modernă. Prea multă extravaganţă, prea multe excese, prea multă agitaţie şi probabil prea multe nevoi pentru prea mulţi oameni. Şi cu toate astea oare am putea să o ducem bine?
Totul depinde de felul nostru de a fi şi de felul în care percepem lumea. Lumea nu este un loc pentru toată lumea. Adică ceea ce vreau să spun e că nu toţi suntem la fel. Fiecare percepe diferit dar ceea ce trebuie perceput e acelaşi.
Omul de când este pe lumea asta este prizonierul propriilor iluzii. Captivi în propriile noastre închisori. Iluziile sunt create de minţile noastre. Mintea este un produs al creierul, un instrument prin care ea se manifestă ca organ de bază ce conduce organismul. În viziunea mea mintea şi spiritul sunt aproape identice. Mintea este creeată de creier, pe când spiritul este manifestarea armoniei din organism, aşa cum spunea şi Aristotel. Mintea poate fi prietenoasă dar şi periculoasă. Ne poate ridica dar ne poate face să şi cădem. Controlul minţii e precum controlul unui cal ce trage căruţa. Dacă nu ai grijă te trezeşti în şanţ sau în stâlp sau mai ştii pe unde. Mintea este precum un cal, ea trebuie îmblânzită.
Dar totuşi de ce există suferinţă? Zilele trecute am fost întrebat de un bun prieten dacă am vreo soluţie împotriva suferinţei şi împotriva problemelor. Nu! Nu am nici un fel de leac! Nu sunt medic, nici psiholog, nici clarvăzător! Ceea ce încerc eu să fac este să le arăt oamenilor o cale de scăpare, şi nu o soluţie gata preparată precum o reţetă. Această cale dacă este urmată va duce acolo unde trebuie. Calea este chiar sub picioarele noastre, aşa spune şi un vechi proverb chinezesc. Chinezii antici tratau bolile prin evitarea lor. Metoda mea este recunoaşterea iluziilor şi după aceea anihilarea sau evitarea lor. Totul în jur este iluzie. Atât lucrurile materiale cât şi cele nemateriale. Banii sunt fabricaţi din hârtii; pentru hârtii e nevoie de copaci; copacii nu se dezvoltă fără apă, aer şi lumină; lumina provine de la stele; aerul se formează în atmosfera planetară, ş.a.m.d. Totul se poate explica la modul cel mai raţional, fără intervenţia vreunei doctrine ce are la bază superstiţia primitivă. Noi, oamenii, nu avem nevoie sub nici o formă de creatori sau zei, de superstiţie. Tot ce ne trebuie este o Cale de urmat. Pentru mine această cale a fost şi este perfecţionarea continuă prin autodezvoltare. Aceasta are mai multe etape. O să încerc să scriu o carte pe tema asta unde o să detaliez totul. Cartea se va numi Cartea celor trei cercuri, şi o să conţină 3 capitole sau 3 cercuri: cercul minţii (dezvoltarea), cercul fizic/trupul (practicarea) şi cercul cunoaşterii (iluminarea/perfecţiunea).
Vreau să vă aduc la cunoştinţă că orice poate deveni un mare înţelept sau un om deştept, tot ceea ce trebuie pentru asta e doar studiul şi perseverenţa. Aşa cum spun şi budiştii, toţi oamenii au în interiorul lor natura lui Buddha. Vziunea mea este că omul trebuie să poată să îşi controleze mintea prin autodisciplină, să se perfecţioneze în continuu prin studiu, să-şi menţină sănătatea, aspectul şi condiţia fizică, iar la final să tindă spre perfecţiune. Pentru asta e nevoie de multă muncă, răbdare, studiu, meditaţie, antrenamente, şi de tăcere. Un samurai spunea odată că din tăcere se naşte spiritul nemuritor.
Pentru prima dată o să dezvălui câteva dintre ideiile mele filozofice pe care le-am aflat şi le-am dezvoltat în urma aniilor de studiu, meditaţie, antrenament şi tăcere. Iniţial, aveam de gând să nu discut cu nimeni despre asta, dar consider că e ok ca lumea să aibe cât de cât habar de ideiile mele. De multe ori ideiile sunt înţelese de cei care le inventează, dar dacă şti cum să le explici oamenilor, cei cu mintea deschisă o să ajungă să le înţeleagă într-un final. Iată, aşa în mare care sunt aceste idei:
- lumea nu are un început şi nici un sfârşit; ea nu a fost creată şi nu poate fi nici distrusă; teoria big-bang spune că totul a apărut dintr-o explozie colosală, de acord cu asta dar înainte de explozie a fost ceva. Şi acest ceva este platforma. Platforma este ceea ce menţine şi susţine întregul univers. Universul nu este infinit, este finit, dar fără margini sau graniţe. S-a demonstrat că universul este într-o continuă expansiune, deci se măreşte, dar se măreşte pe platformă, căci ea o susţine. Totul e ca un cerc, nu poţi spune de unde începe şi unde se termină.
- timpul există datorită universului, şi datorită expansiunii acesteia avem senzaţia că "timpul trece". Timpul pentru noi este doar o durată, dar în realitate este precum o senzaţie sau un semnal ce se percepe. Ea înseamnă mişcare. Ea nu poate fi controlată. Teorii s.f. precum maşina timpului sunt doar de domeniul filmelor fantastice, în realitate aşa ceva nu se poate face, pentru că timpul nu poate fi derulată. Timpul înseamnă mişcare continuă, doar înainte şi nu înapoi. Ce a fost s-a dus. Nici măcar prezentul nu există. Din prezent o să fie mereu un următor prezent şi tot aşa. Nu există trecut, prezent şi viitor, aceste noţiuni sunt doar pur teoretice şi ele există numai în minţile noastre. În realitate timpul este doar o mişcare continuă spre înainte datorită expansiunii universului.
- lumea nu are un creator, Dumnezeu, zeii, sau mai ştiu eu ce minte universală. Aceste noţiuni sunt cele mai primitive ce au rămas în viaţă din păcate până în prezent, şi datoriă cărora s-a vărsat cel mai mult sânge şi s-a răspândit cel mai mult superstiţia. Religia este o ruşine, un act de slăbiciune al omului slab şi fricos care se teme de necunoscut şi de aceea îşi caută refugiul în aşa ceva. Tot ceea ce răspândeşte religia şi bisericile sunt fără de valoare, invenţii pure pentru profitul unor oameni, idei de manipulare în masă, un obstacol pentru perfecţiune. Cum spunea şi Karl Marx: religia este metafizica poporului.
- cele mai mari iluzii ce s-au transmis de-a lungul secolelor sunt idei precum sufletul, eu-ul personal, divinitatea, lumea de dincolo sau adevărata lume, ş.a.m.d. Sufletul este doar o noţiune ce a fost inventată de grecii antici şi mai târziu preluată de primii creştini. În realitate nu există aşa ceva. Dacă separi bucată cu bucată întregul corp uman nu o să mai rămână nimic. Nicăieri în organism n-o să găsim adevăratul nostru eu personal sau sufletul, deoarece acestea sunt cele mai mari iluzii create de minţile noastre. Suntem reali şi trăim doar datorită reacţiilor chimice ce au loc permanent atât în jurul nostru cât şi în interiorul nostru. Frica omului de moarte a dat naştere ideilor precum sufletul sau lumea de dincolo.
- moartea este eliberarea, cum spunea Buddha intrarea în nirvana (adevărata fericire), dar nu se referea la o lume paralelă în care ne continuăm existenţa ci se referea la anihilarea fiinţei, oprirea din funcţiune al organismului, al acestui robot biologic mecanizat obosit, pe o cale mult prea armonioasă, şi anume prin iluminare. În budism această noţiune poartă numele de Extincţie. Nu e tot una că mori în chinuri groaznice după o viaţă trăită în degradare sau că mori împăcat cu tine însuţi în plină armonie.
- corpul trebuie îngrijit şi antrenat intr-una. Este cel mai minunat lucru când vezi până unde poţi ajunge cu flexibilitatea şi puterea corpului. Mai ales dacă acestea sunt combinate cu puterea din interior ce vine din minte. Acesta este calea artelor marţiale, un stil de viaţă sănătos, puternic şi cu adevărat fericit. Accent foarte mare se pune şi pe alimentaţie, evitarea unor produse, îngrijirea personală şi autodisciplina.
- când toate aceste idei sunt înţelese, şi sunt bine asimilate, ele o să se îmbine întruna singură: perfecţiunea, sau iluminarea. Aceste este omul modern, adevăratul om trezit din somnul iluziilor, supraomul cum spunea Friedrich Nietzsche, sau iluminatul în viziunea lui Buddha, cu alte cuvinte omul perfect.
În mare parte cam asta este filozofia mea; filozofia unui practicant de shaolin kung fu şi mare amator de filozofie şi cunoaştere. Toată această cunoaştere se află în noi. Cum spunea Morihei Ueshiba, fondatorul Aikido-ului: dacă eşti viu ai acces la secretele veacurilor, căci adevărul sălăşluieşte în fiecare fiinţă umană. Acest adevăr este după părerea mea puterea secretă a sinelui, adevărata noastră natură.
Sunday, February 15, 2015
Sunday, August 31, 2014
Meditaţia
Drumul spre sănătate începe cu mintea. Mulţi oameni pornesc la acest drum cu bune intenţii. Motivul îl poate reprezenta un atac de cord sau simpla dorinţă de a se vedea aşa cum sunt ei în realitate. De obicei trec la un regim de şoc şi încep să facă exerciţii fizice grele. Dacă nu mor până ajung să piardă kilogramele dorite, dacă o fac totuşi sunt prea bolnavi ca să se mai bucure de rezultat. De obicei, "toana" durează puţin iar "poftele" revin cu dorinţă de răzbunare astfel că pacientul e mai bolnav ca înainte din cauza şocului la care a fost supus organismul.
Singura unealtă pe care o avem la dispoziţie pentru a putea să ne urmăm intenţiile până la capăt este mintea. Din păcate, ea ajunge în aceeaşi stare ca şi restul organismului din cauza obiceiurilor alimentare proaste, a gândurilor "inestetice" şi a obiceiurilor sportive proaste. Ne trebuie mai întâi ceva ca să vindecăm mintea pentru ca apoi ea să poată vindeca tot corpul.
Felul în care trăim ne influenţează mintea. Tensiunea creată prin simplul fapt că trăim în secolul 21 este principala cauză a deprecierii sănătăţii dar nu mulţi doctori realizează acest fapt. Ni se prescriu pastile pentru a micşora această tensiune dar ele nu atacă de fapt cauza şi astfel boala evoluează.
În corpul nostru există nişte canale numite meridiane prin care curge energia. Indienii numesc această energie prana, japonezii ki, chinezii qi iar noi o numim electricitate sau energie vitală. Existenţa acestei energii nu mai este pusă la îndoială de oamenii de ştiinţă. Ceea ce nu se ştie însă este cum se poate păstra o cantitate cât mai mare şi cum se pot menţine meridianele deschise.
Avem nevoie de o modalitate de a învăţa mintea să nu permită tensiunii să ne afecteze. Fie că această tensiune e de ordin psihologic sau fizic, ea are acelaşi efect asupra energiei corpului. Dacă se întrerupe curgerea liberă a energiei sau dacă aceasta e încetinită, sistemele noastre naturale de vindecare nu mai pot apăra corpul de atacuri din exterior.
Această tensiune, mai mult decât orice altceva, afectează curgerea energiei prin închiderea meridianelor. Cu ajutorul unei camere minuscule putem vedea cum stomacul unei persoane se contractă şi nu poate digera hrana atunci când o persoana respectivă este supusă stresului sau doar se gândeşte că se poate enerva. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul meridianelor: ele se contractă, lăsând doar o mică parte din energie să curgă spre toate organele corpului.
În spatele sternului se află glanda endocrină numită timus. Medicina tradiţională chineză consideră că această glandă controlează curgerea energiei cât şi funcţia fizică a acesteia de producere de anticorpi. Prima glandă afectată de stres este timusul. Sistemul energetic al corpului este afectat imediat şi dacă nu se iau măsuri, acest fapt va conduce la distrugerea sa.
Este adevărat că mai diminuăm stresul prin somn dar cei mai mulţi dintre noi pierd acest beneficiu dormind pe saltele moi, privind la televizor şi mâncând înainte de a merge la culcare. Avem nevoie de somn pentru a ne reîncărca bateriile. Dacă ne folosim însă energia pentru digestie şi pentru procesarea gândurilor, nu mai putem face acest lucru eficient.
Dacă putem găsi o modalitate de a opri stresul să ne afecteze suntem pe drumul cel bun către înlăturarea principalei cauze a acestei probleme. Trebuie să ne calmăm mintea dar acest lucru nu e întotdeauna uşor de realizat. Meditaţia este de multe ori un lucru străin pentru occidentali dar qigong-ul nu pare chiar aşa de ciudat deoarece se foloseşte corpul pentru a a obţine efectul dorit.
Există trei niveluri de meditaţie pe care le putem folosi cu ajutorul mişcării. Mai există unul care nu necesită mişcarea corpului şi care se regăseşte în toate formele de yoga. E vorba de poziţia cu picioarele încrucişate şi meditaţia concentrată pe o mantra sau un obiect. Majoritatea ocidentalilor consideră acest lucru destul de dificil iar uneori se amăgesc singuri crezând că practică meditaţia. Meditaţia în mişcare, chiar dacă necesită învăţarea anumitor mişcări standard, se poate dovedi mai uşor de practicat deoarece nu foloseşte astfel de jocuri ale minţii. Nu trebuie decât să învăţăm şi să practicăm mişcările în mod corect iar meditaţia va veni de la sine. Mintea şi corpul se vor relaxa, în timp ce corpul se relaxează mintea va face la fel şi tot aşa.
Primul nivel al mişcării sau al meditaţiei în mişcare este reprezentat de poziţia stând în picioare cu genunchii uşor flexaţi. Genunchii astfel flexaţi furnizează căldura necesară pentru anumite schimburi chimice sau energetice. Astfel, încercăm să învăţăm mintea să se relaxeze în timp ce practicăm, astfel încât tensiunile din corp să nu mai apară.
Al doilea nivel al meditaţiei în mişcare este momentul în care începem să ne mişcăm în timp ce păstrăm starea meditativă indusă de exerciţiile de qigong. Aceste mişcări line relaxează mintea iar acest lucru face ca mişcările să fie executate mai relaxat şi mai lin lucru care la rândul său va ajuta mintea să se relaxeze şi mai tare astfel încât mintea şi corpul să se ajute reciproc în atingerea unei stări de relaxare completă.
Al treilea nivel al meditaţiei este reprezentat de momentul când putem să ne îndeplinim sarcinile zilnice şi să păstrăm în acelaşi timp starea meditatică câştigată în celelalte două niveluri.

Sunday, August 3, 2014
Sportul şi memoria
"Memoria este scribul sufletului." - Aristotel
Este foarte cunoscută teoria: dacă faci sală îţi îmbunătăţeşti nivelul de forţă, viteză, rezistenţă şi inclusiv nivelul psihic. Însă ce mulţi nu ştiu este că dacă faci sală îţi îmbunătăţeşti creierul. Exact, sala te face mai deştept. Probabil vă întrebaţi de ce? Atunci când depui efort creierul tău este atent la orice mişcare, inclusiv din jurul tău. Devii mai activ în ce priveşte luarea unei decizii sub stres. S-a demonstrat că dacă alergi în jurul blocului creierul este mai activ decât atunci când se face un puzzle de cuvinte încrucişate.
După cum se ştie că după o anumită vârstă (mijlocul anilor 20) corpul începe să se deterioreze dacă nu se face sport.
La fel şi cu partea cerebrală, partea ce are de-a face cu învăţatul şi memoria se pierde din cauza hippocampus-ului ce după vârsta de 25-26 ani începe a se micşora.
Pentru a preveni ca acesta să se micşoreze este necesar ca persoana în cauză să înceapa prin a face exerciţii (chiar şi cu propria-i greutate) pentru a stopa şi chiar inversa procesul de micşorare.
Hippocampus-ul poate genera noi celule pentru a le înlocui pe cel în proces de decădere, acest proces fiind denumit ca neurogeneză.
Adevărul este că oamenii de ştiinţă încă nu au desluşit misterul, cum ajută exerciţiile să fim mai inteligenţi. Unele studii arată că a face sală ajută foarte mult proteina BDNF (factor neurotropic derivat din creier.
Această proteină poate întări celulele din creier şi de asemenea ajuta la neurogeneză, creeând noi celule. Deci dacă sala ajută la creşterea acestei proteine, atunci numai aşa se poate explica de ce persoanele ce fac sală au activitate, percep lucrurile mai clar.
A face sport înseamnă iniţierea neurogenezei, iar noile celule ajută la creşterea memoriei. Un studiu recent având ca subiecte persoane mai în vârstă, a demonstrat că exerciţiile moderate au ajutat aceste persoane nu numai să încetinească procesul mental dar şi să îl oprească.
Ca o concluzie dacă vreţi să fiţi mai activ mental, să înţelegeţi lucruri ce nu le-aţi înţeles apucaţi-vă de sport, chiar şi de alergat.

Thursday, July 31, 2014
10 sfaturi de la un călugăr shaolin ca să fii mereu tânăr
Iată câteva trucuri scrise de un călugăr shaolin, discipol şi expert în arte marţiale, cu scopul de a ne învăţa cum să ne menţinem tineri şi sănătoşi. Shifu Yan Lei face parte din a 34-a generaţie de maeştri shaolini kung fu.
Cum să fii pururea tânăr? Iată cele 10 sfaturi date de Yan Lei:
1. Nu gândi prea mult. Gânditul îţi consumă energie. Gânditul te poate face să arăţi bătrân.
2. Nu vorbi prea mult. Majoritatea oamenilor vorbesc sau fac. Mai bine faci.
3. Când munceşti, munceşte preţ de 40 de minute, apoi opreşte-te pentru 10 minute. Faptul că te uiţi fix la ceva tot timpul poate dăuna ochilor, dar şi organelor interne şi stării de pace.
4. Când eşti fericit, trebuie să îţi controlezi fericirea. Dacă pierzi controlul, energia plămânului va fi afectată.
5. Nu te îngrijora prea mult, nu te mânia. Acestea două îţi afectează sănătatea ficatului şi a intestinelor.
6. Când mănânci, nu mânca prea mult. Asigură-te întotdeauna că nu te-ai ridicat sătul de la masă deoarece acest obicei poate dăuna splinei. Când simţi că îţi este doar puţin foame, mănânca puţin.
7. Când faci lucruri, ia-o încetişor, nu te grăbi prea rău. Aminteşte-ţi proverbul: “Grăbeşte-te încet şi vei ajunge curând”.
8. Dacă faci doar exerciţii fizice tot timpul şi nu faci niciodată Qigong (o metodă chinezească străveche de menţinere a vitalităţii şi a longevităţii) rişti să îţi pierzi echilibrul şi să devii nervos. Îţi pierzi Yin-ul din corpul tău. Exerciţiul fizic echilibrează Yin-ul şi Yang-ul.
9. Dacă nu faci exerciţii niciodată, ci doar meditezi, cultivi pacea sau practici Qigong, acest lucru nu îţi va da energie Yin ca să îţi consumi energia Yang.
10. Shaolin Kung Fu îţi dă totul. Scopul antrenamentului tău este de a echilibra yin-ul şi yang-ul personal. Nu contează cât de multe ore petreci încercând să faci acest lucru. Totul se reduce la a înţelege de ce anume are corpul tău nevoie.

Sunday, July 27, 2014
Gânduri
"Omul este o trestie, cea mai fragilă din întreaga natură, dar este o trestie gânditoare." - Blaise Pascal
De multe ori nu trebuie să faci altceva decât să te uiţi în jurul tău şi o să observi marea prostie. Tot ceea ce caracterizează omenirea de când există ea nu este altceva decât prostia. În paralel cu prostia a evoluat şi superficialitatea, care din păcate caracterizează şi societatea modernă. E trist când vezi în jur că foarte mulţi oameni, dintre care mulţi intelectuali şi absolvenţi de facultate, cred în diverse semne şi le interpretează ca fiind diverse prevestiri ale unor evenimente ce urmează să se întâmple. E trist când vezi în tribunale că oamenii sunt puşi să jure cu mâna pusă pe Biblie. Dacă ei fac acest gest înseamnă că totul e în ordine. Şi totuşi nimeni nu pune sub semnul întrebări valoarea de adevăr şi credibilitatea acelei "cărţi sfinte". Şi cu toate astea consider că aceea "carte sfântă" este de vină pentru gândirea stupidă şi viziunea plină de superficialitate a oamenilor. Oare de ce consideră marea majoritate a oamenilor că e mai uşor să crezi în existenţa unei fiinţe supreme cu puteri supranaturale decât să crezi în propriile tale puteri? Oare de ce se lasă oamenii spălaţi pe creier prin manipularea în masă cu aceste credinţe bizare? Cred că oamenii din frică şi din laşitate au ajuns să inventeze divinităţi şi să le venereze. Oamenii preistorici au venerat animalele prădătoare, dar când au văzut că pot făuri arme şi le pot ucide au ajuns la concluzia că aceştia nu sunt zei. Mai târziu au ajuns să personifice forţele naturii, forţe pe care nu le-au putut controla. Şi aşa au apărut la grecii antici zeii precum Zeus ca zeu suprem, Poseidon ca zeu al oceanelor şi mărilor, Hades ca zeu al infernului, ş.a.m.d. Una dintre caracteristicile principale ale omului este gândirea. Datorită faptului că unii au gândit puţin, mai târziu a apărut conceptul de un singur zeu suprem, şi anume Dumnezeu. Iată cum a evoluat gândirea şi mentalitatea umanităţii. Şi totuşi în ciuda faptului că acest Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi ne-a creat din iubire pură el nu acceptă necredincioşii, homosexualii, adepţii altor religii, femeile care divorţează, etc. El ne iubeşte pe toţi dar în schimb dacă nu credem în el ne va pedepsi cu foc şi cu suferinţă eternă. Oare ce fel de minte odihnită a putut inventa asemenea baliverne? Nu a fost unul, ci mai mulţi. Unul l-a inventat pe Dumnezeu, peste 100 de ani altul i-a dat diverse proprietăţi, peste încă 100 de ani altul sau alţii i-au dat alte proprietăţi, ş.a.m.d. Şi aşa s-a ajuns ca în final acest concept să fie bătătorit bine în gândirea oamenilor... din păcate. Căci fără acest concept probabil nu ar fi avut loc cruciadele, crimele împotriva "vrăjitoarelor" şi "ereticilor", nu ar fi avut loc holocaustul, şi mai important nu ar fi fost ucişi fără nici o milă de către inchiziţie acei gânditori şi savanţi consideraţi "slujitori ai diavolului", fără de care astăzi nu am avea telefon, internet, şi alte tehnologii. Şi cu toate astea El totuşi ne iubeşte... E cel mai trist când după toate astea oamenii încă refuză să-şi pună semne de întrebări şi acceptă să creadă orbeşte şi unii cu fanatism.
Crede şi nu cerceta! Asta e ceea ce unii consideră adevărata cale. Oare de ce nu inversăm expresia, şi anume: cercetază şi apoi crede! După cum spunea şi Miguel De Cervantes: a vorbi fără a gândi, înseamnă a trage fără a ţinti.
Albert Einstein spunea că dacă oamenii sunt buni doar pentru că le e frică de pedeapsă şi pentru că speră la o recompensă, atunci suntem într-o stare jalnică. E totuşi un semn bun că au fost oameni de-a lungul timpului care n-au refuzat să gândească. Celebrul cartograf şi căpitan de corăbii Ferdinand Magellan spunea că "Biserica spune că Pământul este plat dar eu ştiu că este rotund pentru că am văzut umbra lui pe Lună şi am mai multă încredere într-o umbră decât în Biserică". Marele filozof al secolului XX Bertrand Russel spunea că religia este o rămăşiţă a copilăriei inteligenţei noastre, iar un alt mare filozof, Arthur Schopenhauer, spunea că religia este capodopera artei de a dresa animalele, deoarece dresează oamenii cum să gândească. O expresie şi mai dură a formulat Denis Diderot. După părerea lui oamenii au nevoie de libertate, iar omul nu va fi liber până când ultimul rege va fi spânzurat cu intestinele ultimului preot. E o viziune dură şi radicală, dar într-un fel adevărată. Până când superstiţia nu o să dispară din gândirea oamenilor, aceştia o să trăiască într-un somn continuu de ignoranţă. Aş vrea să închei acest articol cu un citat de-al lui Albert Einstein.
"Cuvântul reprezintă pentru mine nimic mai mult decât
expresia şi produsul slăbiciunilor umane, Biblia, o colecţie de legende onorabile dar primitive şi care sunt totuşi destul de copilăreşti." - Albert Einstein

Sunday, July 20, 2014
Artele marţiale şi antrenamentele cu greutăţi
Antrenamentele cu greutăţi, refacerea, alimentaţia, proteinele, carbohidraţii, suplimentele nutritive şi artele marţiale. Ce legătură este între acestea, ar fi întrebarea ce vine firesc legată de această asociere. Există două tipuri de abordări, de puncte de vedere diferite: pe de o parte, antrenori şi practicanţi ai diferitelor stiluri de arte marţiale care susţin că antrenamentele cu greutăţi sunt contraproductive pentru aceştia, ei fiind de părere că mobilitatea şi viteza sunt reduse ca urmare a exerciţiilor cu greutăţi. Pe de altă parte, o categorie semnificativă de antrenori şi specialişti recunoscuţi susţin că antrenamentele cu greutăţi, efectuate corect, sunt benefice în creşterea forţei fără a afecta nici mobilitatea şi nici viteza. Şi eu am aceeaşi părere cu aceştia din urmă şi din experienţa mea de peste 20 de ani în antrenamentele cu greutăţi, atât că sportiv profesionist, cât şi că antrenor, voi argumenta de ce cred că antrenamentele din sala de forţă sunt complementare celor specifice artelor marţiale şi cresc eficiența acestora, indiferent că este vorba de kick-box, de jiu jitsu, de karate, de judo sau de MMA. În articolul de faţă, mă voi referi la cum îmbunătăţesc forţa şi cum trebuie folosite antrenamentele cu greutăţi în artele marţiale. În următoarele numere ale revistei voi arăta legătura şi implicit beneficiile alimentaţiei şi ale suplimentelor nutritive în creşterea performanţei sportive. Toate sporturile care implică efort fizic au îmbunătăţiri spectaculoase în ceea ce priveşte forţa, viteza de execuţie sau reacţie, refacere, datorate folosirii complementare a antrenamentelor cu greutăţi şi a unei alimentaţii ce ţine cont de o abordare ştiinţifică, profesionistă. De ce ar face excepţie artele marţiale? Sunt multe exemplele în care sportivi de elită, precum George Saint Pierre, Randy Couture, Ray Sefo, Peter Aerts, ca să amintesc doar câteva nume cunoscute, şi-au îmbunătăţit semnificativ performanţele, incluzând în pregătirea lor tehnici complementare de antrenament, refacere şi alimentaţie.
Exerciţiile cu greutăţi, atunci când metodele de antrenament sunt atent selectate, vor contribui la îmbunătăţirea vitezei de reacţie, la creşterea forţei, a flexibilităţii şi a rezistenţei. Care sunt metodele de antrenament complementar pentru artele marţiale? În competiţiile de luptă, forţa şi anduranţa sunt factori determinanţi care îţi pot da un avantaj major asupra adversarului. Un luptător complet trebuie să fie pregătit să susţină serii de lovituri multiple în diverse combinaţii de luptă nu doar să se bazeze pe lovituri de KO sau submişii. Eficienţa este de asemenea crucială într-o competiţie de fight. Asta înseamnă că nu are rost să iroseşti 100 kg. de forţă a loviturii, când 10 kg. sunt suficiente în contextul dat. Cu alte cuvinte, conservarea şi controlul energiei consumate în lovituri trebuie stăpânite şi folosite proporţional în funcţie de momentele luptei. Antrenamentele specifice cu greutăţi contribuie la perfecţionarea acestor tehnici, la o eficienţă utilizare a forţei şi la dozarea efortului. Tipul de lucru ales trebuie să fie unul care să permită creşteri specifice ale forţei fără a lua mult timp de antrenament. Aceasta înseamnă antrenamente relativ scurte, intense, care să permită corpului să rămână fresh, adică să nu fie stors până la ultima picătură de energie. Dacă ar fi să luăm în considerare o pondere, antrenamentele cu greutăţi nu trebuie să depăşească 25-30 % din totalul antrenamentelor unui practicant al artelor marţiale, restul, adică majoritatea antrenamentelor, trebuie să fie unele specifice stilului de luptă.
Cum trebuie să se desfăşoare un antenament complementar de forţă şi ce exerciţii e recomandat să conţină acesta? După o încălzire generală de 10 minute, se alege un circuit de exerciţii de bază, efectuate în special cu greutăţi libere, adică haltere şi gantere. Seriile vor fi făcute fără pauze între ele, sau mai bine zis cu pauze foarte scurte, atât cât durează să ajungeţi de la un exerciţiu la altul, şi efortul nu va fi maximal, în sensul că la nici o serie nu trebuie să ajungeţi la epuizare. Iată un exemplu de antrenament în circuit în sala de forţă:
Exerciţiul/. Nr. serii/ Nr. repetări
- Împins din culcat cu bara la banca orizontală/6/15-20
- Îndreptări cu bara/6/15-20
- Împins militar cu bara pentru umeri/6/15-20
- Genuflexiuni cu bara/6/15-20
- Flotări la paralele/6/10-15
- Ramat orizontal cu gantere, ambele braţe simultan/6/10-15
- Ridicări laterale şi ridicări prin față cu gantere, alternativ/6/15-20
- Fandări în mers cu ganterele/6/15-20
La toate exerciţiile se va lucra partea negativă lent, aproximativ 4 secunde, iar partea pozitivă rapid şi exploziv, o secundă, dar controlat. Se vor alege greutăţi cu care să se poată face numărul de repetări fără a ajunge la epuizare musculară. Exerciţiile alese aici, efecuate cu regularitate, vor îmbunătăţi viteze de execuţie, vor creşte forţa loviturilor şi vor îmbunătăţi stabilitatea. Tehnica de execuţie corectă a acestor exerciţii trebuie stăpânită înainte de a se trece propriu zis la efectuarea lor, pentru că, efectuate incorect, acestea pot duce la accidentari. Voi reveni în articole ulterioare cu explicaţii referitoare la tehnica corectă de execuţie, dar, dincolo de explicaţie acestora în scris, acestea trebuie însuşite sub directa îndrumare a unui antrenor calificat.
O eventuală epuizare cardiovasculară este posibilă, în funcţie de pregătirea fizică a sportivului, dar aceasta trebuie să fie ceva trecător, în sensul în care, lucrând în mod repetat aceste circuite, dar şi antrenementele care implicit necesită anduranţa de tipul artelor marţiale, indiferent că sunt la sol sau din picioare, nivelul de rezistenţă trebuie să ajungă la punctul în care sportivul să nu se simtă epuizat total. Acest tip de antrenamente nu va acumula cantităţi semnificative de acid lactic în muşchi, deoarece nu se insistă pe o anumită grupa musculară, ci exerciţiile sunt efectuate în circuit, ceea ce presupune că sângele este menţinut pentru perioade scurte de timp în fiecare grupă musculară. Acest tip de antrenament nu presupune o creştere a masei musculare punctuală, ştiut fiind că o masă musculară prea mare poate fi în detrimentul practicanţilor de arte marţiale, deoarece în timpul unui meci ce se întinde pe mai multe reprize, acumularea de acid lactic într-un braţ cu perimetrul de 50 de centimetri, de exemplu, este mai mare decât într-un braţ cu perimetrul de 40 de centimetri şi poate cauza luptătorului dureri musculare care să-i diminueze rezistența şi implicit eficiența.
Un program de acest tip poate fi efectuat de 2-3 ori pe săptămână, şi trebuie făcut separat de antrenamentul specific de arte marţiale. Cu alte cuvinte, dacă sportivul face acest circuit în prima parte a zilei, se va odihni ulterior şi va face antrenamentul specific de arte marţiale în a doua parte a zilei şi invers. Bineanteles că există multe alte exemple de antrenamente complementare în sala de forţă pentru practicanţii de arte marţiale, acesta fiind doar un exemplu pe care puteţi să îl incorporaţi în pregătirea voastră.

Sunday, June 15, 2014
Muşchii abdominali şi artele marţiale
În ultima vreme am făcut o observaţie interesantă pe care vreau să o prezint şi în scris. Majoritatea practicanţilor de arte marţiale au muşchii abdominali foarte bine dezvoltaţi. Nu mă refer la amatori sau practicanţi de sezon, ci la practicanţii care asta au făcut întreaga lor viaţă. Foarte mulţi culturişti sau bodybuilderi încearcă din greu să-şi controleze stratul adipos de pe corp, făcând diverse exerciţii cardio sau stretching, pe când practicanţii de arte marţiale au nişte abdomene foarte bine conturate.
Există nenumărate exerciţii cu ajutorul cărora se pot antrena muşchii abdominali şi există şi tot felul de tehnici de intensitate prin care se poate pune în mişcare întregul organism astfel încât grăsimea nu se poate acumula şi încetul cu încetul ea se arde transformându-se în energie.
Dar nu numai exerciţiile sau tipurile de antrenament ajută pentru formarea unor muşchi abdominali bine conturaţi. Alimentaţia este la fel de importantă; poate chiar mai importantă decât antrenamentul. Datorită alimentaţiei se depune stratul adipos pe tot corpul, în special în zona abdominală. Excesul de dulciuri, mâncare bogată în grăsimi, berea şi chiar şi fumatul pot ajuta la depunerea de grăsime. În cazul femeilor chiar şi medicamentele anticoncepţionale pot fi o cauză a depunerii grăsimii.
Există foarte multe exerciţii care dezvoltă abdominalii. Cele mai cunoscute sunt ridicările de trunchi din culcat, ridicările de picioare sau genunchi din atârnat, sau diverse tipuri de răsuciri folosind propria greutate sau greutăţi adiţionale. Nu în ultimul rând şi exerciţiile de acrobatică, cum ar fi statul în cap ajută foarte mult la dezvoltarea abdominalilor deoarece în timpul unor astfel de poziţii sau mişcări muşchii abdominali se contractă puternic pentru a putea menţine în balans organismul.
În revistele de culturism sunt predate tot felul de metode de antrenamente pentru întărirea abdominalilor.
Cea mai eficientă metodă ar fi antrenarea abdominalilor de 2-3 ori pe săptămână prin exerciţii clasice. Sunt unii care preferă să le antreneze zilnic. Nu e de recomandat ca abdominalii să fie antrenaţi dimineaţa, deoarece din cauza somnului, organismul este încă adaptat la aceea stare de amorţeală caracteristică statului întins în pat, iar contracţiile prea bruşte ale abdomenului de diminează pot cauza întinderi musculare sau pot afecta chiar şi coloana vertebrală.
Tot ceea ce e de făcut este antrenarea abdominalilor măcar de 2-3 ori pe săptămână, consumarea alimentelor bogate în proteine şi evitarea celor bogate în grăsimi, a dulciurilor precum şi a alcoolului şi a fumatului. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite nici rezultatele nu vor întârzia să apară.

Subscribe to:
Posts (Atom)