Despre fericire s-a discutat foarte mult de-a lungul anilor. Mi-am încercat și eu la rândul meu norocul și am scris cândva un articol despre aceasta, articol ce se poate reciti de aici. Mulți consideră că fericirea e o stare ce trebuie atinsă, alții din contra, consideră că e ceva ce trebuie cucerită. Păreri sunt multe până la urmă.
În ceea ce mă privește pe mine, pentru că în toate aceste căutări despre care scriu eu sunt și narator și personaj principal, consider că fericirea e atât un sentiment, cât și o stare. Indiferent că vorbim despre fericire ca și despre un sentiment, sau ca și despre o stare, această dualitate sentiment-stare e un fenomen efemer, trecător. Ca orice altceva din această lume, nici fericirea nu ține până la veșnicie, sau până la "adânci bătrâneți", după cum se obișnuiește a se spune în popor. De fapt, nimic nu ține până la veșnicie, totul e trecător. Inclusiv această lume este trecătoare, cândva și planeta pe care trăim va fi mistuită de flăcările arzătoare ale soarelui, care la rândul său va pârjoli totul din jur înainte să moară. Și atunci stau și mă întreb, ce este fericirea și până la urmă care este rolul ei?
Fericirea e de moment. Îmi aduc aminte că pe vremea când eram copil mic, perioadă în care toți membrii familiei mele erau în viață și erau bine, la rândul meu mă simțeam și eu cu totul altfel decât în prezent. Constat acum cu surprindere că în acele zile eram de-a dreptul fericit, doar că nu conștientizam atunci. Dar pe măsură ce trec anii, când tot mai mult ai de pierdut, atât persoane dragi cât și diverse lucruri, toate te afectează indiferent cât ai avea inima din piatră și toate lasă urme adânci. Personal vorbind, în cazul meu cel mai interesant lucru ce am observat este faptul că întotdeauna constat că eram fericit în trecut, doar că pe vremea aceea nu conștientizam. Dacă stau bine să mă gândesc, când mi-am cumpărat diverse chestii, sau când au avut loc anumite evenimente frumoase, constat acum în mintea mea că ceea ce simțeam și percepeam atunci era fericire în adevăratul sens al cuvântului. E un fenomen bizar, semănând cu un cuțit cu două tăișuri, deoarece într-un anume fel mă bucură când îmi aduc aminte de aceste amintiri, iar pe de altă parte produce o tristețe adâncă faptul că zilele bune s-au dus.
Mi-am trăit cea mai mare parte a vieții fără să mă gândesc cu adevărat la faptul că într-o bună zi lucrurile din jur pot lua o întorsătură radicală și totul se poate schimba de la o clipă la alta. Greșeala mea, care e de fapt greșeala oricărei alte minți imature care trăiește o anumită frumusețe ca și într-un basm, a fost acela că niciodată nu m-am gândit cu adevărat la moartea cuiva drag din familie, sau la orice altă nenorocire posibilă ce ar putea veni din senin. Asta e de fapt fericirea, un fel de somnambulism combinat cu ignoranță, datorită imaturității minții și al lipsei de cunoaștere. Adevărata călătorie și profunzime începe atunci când conștientizezi faptul că totul se schimbă, în permanență. Ceea ce este astăzi, mâine va fi sub o altă formă, sau nicicum. Nu trebuie să fii precum un călugăr tibetan care meditează non-stop, pur și simplu e nevoie de o furtună teribilă în viața ta, care să te doboare la pământ, ca să poți vedea care ți-e de fapt nivelul, adică acela cu pământul. Atunci descoperi ce este și fericirea, dar și nefericirea.
Un alt fenomen interesant și șocant ce am descoperit în urma căutărilor mele a fost faptul că oamenii cu adevărat inteligenți și profunzi sunt total nefericiți. Cu cât acumulezi mai multă informație, care îți deschide și îți luminează mintea, cu atât devii mai singuratic și mai nefericit. Să nu uităm că de-a lungul vremurilor, toți inițiații și înțelepții, toți marii oameni desăvârșiți au predicat faptul că atât iluminarea, cât și cunoașterea, nu aduc absolut nicio fericire, doar nefericire. Există și o anecdotă pe tema aceasta. Se spune că într-o zi, Viața a întrebat Moartea: "de ce lumea mă iubește pe mine, dar pe tine te urăsc"? La această întrebare, Moartea a răspuns: "pentru că tu ești o minciună frumoasă, iar eu un adevăr urât". Cu alte cuvinte, e mai ușor și mult mai plăcut să duci o viață de ignorant, trăind în plăceri de moment, savurând totul ca și cum niciodată nu se va termina. E mult mai plăcut să te distrezi, să acumulezi bunuri sau experiențe, să alergi după succes sau după femei, ș.a.m.d. Toate acestea sunt mult mai frumoase și mult mai plăcute, decât să descoperi faptul că toate cele enumerate nu sunt altceva decât iluzii de moment, trecătoare și lipsite de orice relevanță.
Nu am de-a face cu lumea oamenilor. Nu sunt motivat de bani sau de lucru. Nu mă simt atras de absolut nimic. Sunt conștient de faptul că totul e trecător, atât bucuria cât și tristețea. Trăiesc clipa așa cum pot, conform posibilităților mele impuse din punct de devere psihologic, biologic, moral și social. Clipa, dacă e frumoasă mă bucur, iar dacă e urâtă mă întristez. Asta este mersul lucrurilor. Fericirea e o extremă la fel de mare ca și opusul ei, nefericirea. Scufundându-te în oricare din cele două stări nu faci altceva decât să te minți singur și să accepți de bună voie toate iluziile proiectate de lume și de viața aceasta. Să nu-ți dorești nimic e cel mai bine. Să nu ai așteptări, deoarece astfel nu vei avea parte de dezamăgiri. Toate se vor întâmpla la timpul lor. Fericit sau nu, nimic nu contează cu adevărat. De fapt, chiar nimic nu contează, pentru că oricum totul e trecător. Trăiește clipa așa cum este ea.
Observ cum momentele în care îmi amintesc de copilărie îmi stârnesc un val de emoții și stări de tristețe. Cu lacrimi în ochi constat că aproape tot ce aveam atunci, acum nu mai am. Nu mai am liniște, nu mai am bucurii, nu mai am o familie completă (acuși nu mai am deloc), nu mai am timp liber. Cu alte cuvinte, nu mai sunt absolut deloc fericit. Și din păcate în această situație sunt majoritatea adulților. Cei hipnotizați de diverse doctrine și religii, sau cei care visează numai succes și hârtii verzi, bineînțeles că rămân pasivi și insensibili la astfel de probleme, din contra, începând și să râdă de fragilitatea și sensibilitatea altor oameni. La un moment dat, viața ne lovește din plin pe fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu. Totul e doar o chestiune de timp. Și în acele clipe, bune sau rele, tot ceea ce contează cu adevărat e cât ești de puternic în spirit. Nu contează câte lovituri poți încasa, ci de câte ori te poți ridica după fiecare lovitură. E bine să putem vedea atât frumusețea lumii și a vieții, cât și părțile rele ale acestora.
Între fericire și nefericire trebuie să existe acea balanță care să le mențină pe cele două în echilibru, nelăsând scăderea sau creșterea niciuneia. Știu că e ușor de spus tot ceea ce dezbat eu aici, dar, o dată stăpânite aceste lucruri, totul se schimba, percepțiile, conștientizarea, gândirea, absolut tot. Despre ce am discutat aici e un fel de imunizare spirituală, antidot contra efectelor nocive ale lumii și mediului în care trăim. Baftă tuturor și mult echilibru între fericire și nefericire!
No comments:
Post a Comment