Anul 2024 a fost un an interesant pentru mine. A fost un an atât cu nerealizări și trânte, cât și cu multe realizări. Am luat multe decizii proaste, dar după aceea mereu m-am corectat. Am oscilat între bine și rău, între dezamăgire și speranță. E interesant faptul că de fiecare dată când mă consideram pierdut, mereu reușeam cumva să mă adun, ba pentru că se ivea o nouă oportunitate spre ceva, ba că prindeam eu curașul să încerc ceva nou. De fiecare dată când mi se închidea o ușă în față, una nouă mi se deschidea în altă parte. Și tot timpul era în mine ceva, acel ceva care ținea speranța vie.
Am început anul în forță, încrezător. Lucram pentru un austriac care-mi promitea raiul pe pământ. Treaba o mers până pe la începutul primăverii când am observat că de fapt promisiunile nu plătesc facturi și nu țin nici stomacului de foame. Așa că am ieșit din joc. Bogații mereu au exploatat săracii, crezând că doar ei trebuie să câștige. Eu am o vorbă după care m-am ghidat mereu: nu o să fie cum vreau eu, dar nici cum vrei tu nu va fi! Așa am ajuns să lucrez pentru altcineva pentru o perioadă de timp. Cam vreo 4-5 luni din an am fost într-o stare din asta de incertitudine. Nu era nimic sigur, nu știam ce și cum. Lucrurile așa au mers până m-am hotărât să fiu independent și să nu mai depind de nimeni și nimic, nici de firme și nici de bogătași care să mă exploateze. Am ajuns într-un final să joc jocul după regulile mele. Vremea mea sosise!
Până să ajung să-mi fiu propriul stăpân, rătăceam foarte mult, punând botul la promisiuni și tot felul de vrăjeli ieftine. Nu sunt supărat pe cei care au profitat de mine, sau de serviciile mele. Din contra, le sunt recunoscător. Datorită lor am ajuns să văd mai bine latura naturii umane și să cunosc mai bine psihologia. Și tot datorită lor am reușit să ajung să-mi fiu propriul stăpân.
Am lucrat cu drag și spor tot anul, indiferent că era cald sau frig. Când ajungi să tragi pentru tine, abordarea se schimbă complet. Am ajuns și în acel punct când eram epuizat total și nu puteam nici măcar să mă mișc de la oboseală. Dar nu-mi pare rău. Toate aceste lucruri m-au întărit, m-au îmbunătățit și m-au făcut să mă străduiesc să devin o versiune de-a mea din ce în ce mai bună.
Și tot în acest an am făcut și ceea ce nu făceam înainte: călătorii în lume. Am vizitat castele vechi, conace, locuri istorice. Și nu în ultimul rând, mi-am vizitat și neamurile aflate la distanță mare față de mine. Sighișoara a fost mereu principalul loc care simțeam că mă atrage, că mă cheamă oarecum. Și simțeam această chemare mai ales după ce am aflat că am acolo neamuri. Am aflat că am acolo o verișoară, în care practic o soră pierdută mi-am găsit. Vizitând-o pe ea și pe familia ei, eram ca și regele Ludovic al 2-lea care își adora verișoara, pe împărăteasa Sisi. Obișnuiam să ne și poreclim între noi după numele celor doi suverani. Discuțiile zilnice cu ea din acea perioadă m-au ajutat enorm de mult să ies din impasul în care eram. După moartea bunicii mele eram la pământ precum Germania după al doilea război mondial. Nu eram bun de nimic. Nu aveam nici bani și nici de lucru nu îmi ardea. Nu aveam poftă de viață pur și simplu. Dar această verișoară, care până în acel moment era o fantomă, o necunoscută, prin felul în care mă aborda și cum trăgea de mine să mă pun pe picioare, o ajuns să fie ca o soră pentru mine. Datorită ei am putut intra în 2024 ca un om cu capul pe umeri cât de cât. Mai departe totul a depins de mine și m-am străduit să mă adun. Un alt loc foarte important care am reușit să vizitez este castelul împărătesei Sisi de lângă Budapesta. Este vorba despre Castelul Regal Gődőllő. Cel mai mare vis de-al meu a devenit realitate prin faptul că am vizitat acel castel.
Și partea cea mai bună am lăsat la final. Punctul culminant în toată această poveste a fost acel moment în care m-am decis să încep să frecventez liturghiile de la Mănăstirea Maria Radna. Adevărata schimbare pentru mine acolo s-a întâmplat. Încercam să înțeleg cum de eu ca persoană nereligioasă m-am simțit atras de biserică. Era o chemare? Ce fel de atracție era? Acolo am reușist să cunosc oameni noi și să-mi fac și prieteni noi. Pentru prima dată în viața mea am nimerit într-un loc în care nimeni nu îmi cunoștea trecutul, și unde nimeni nu mă judeca pentru ceea ce fac sau ceea ce sunt, sau pentru ce am făcut în trecut. În acel loc am pășit pe o cale a vindecării. Sunt conștient că vindecarea nu va fi una completă, deoarece sunt răni care niciodată nu se vor vindeca în totalitate și amintiri care niciodată nu vor fi uitate. Dar eu totuși mă străduiesc. De când am luat pe această cale am devenit mult mai creativ. Aproape zilnic desenez, sau scriu. Am descoperit că adevărata mea vocație este creația. Să creez ceva mereu, indiferent că e vorba de un desen, sau de o poezie. Orice, doar să fie opera mea, munca mea. Acest lucru e cel mai bun remediu, plus că îmi ține și mintea ocupată.
Lăsând puțin la o parte aceste povestiri cu aură optimistă, trebuie să fim realiști. Nu putem trece cu vederea faptul că odată cu trecerea anilor totul devine parcă mai greu. Viața pare să se schimbe din ce în ce mai tare, iar noi din cauza acestor schimbări ajungem să ne complicăm și să ne încurcăm tot mai mult. Și nu putem uita nici faptul că pe măsură ce anii trec noi îmbătrânim. Aici e realitatea crudă și nemiloasă. Societatea din prezent nici măcar de departe nu mai e ceea ce era în urmă cu 100 de ani de exemplu. Totul s-a schimbat și se va schimba și mai mult de atât. Trebuie să fim conștienți de faptul că oricât de bine ne-ar merge în momentul de față, toate acestea mâine sau în oricare altă clipă se pot schimba. O boală incurabilă și deloc așteptată, un deces, un necaz în familie, o nenorocire, un accident, pierderea locului de muncă - oricare din acestea se pot întâmpla oricând. Și cea mai mare greșeală e să crezi că ție nu ți se poate întâmpla. Niciodată să nu zici niciodată!
Am decis ca în noul an care vine să mă străduiesc și mai mult ca să evoluez și să mă dezvolt. Sunt atras de dorința cunoașterii. Mereu eram un căutător spiritual care încerca să-și găsească locul, rostul și menirea. În sfârșit pot confirma că am pășit pe această cale a cunoașterii. Anul acesta am luat și câteva decizii mai radicale: am rupt legături cu diverse persoane, cunoștințe din trecut, sau chiar și vecini. Nu poți fi prieten cu o persoană cu care nu ești pe aceeași lungime de undă, sau cu care nu ai 80-90% intere și pasiuni comune. Un om care e în totalitate contrariul tău, indiferent că-ți este prieten din copilărie, rudă, vecin, etc., nu face altceva decât să te tragă în jos. Am eliminat treptat din viața mea bârfitorii, falșii prieteni și pe cei care în spatele meu mă vorbeau de rău, mă batjocoreau, sau mă judecau. Astfel de persoane nu au ce căuta la masa mea. Prieten îmi este acea persoană care nu mă judecă, care nu mă batjocorește și care mă acceptă așa cum sunt eu, și nu în ultimul rând, care prin natura lui reușește să mă ridice, nu să mă împingă în jos.
Eu tot ce-mi pot dori în anul care vine, e același lucru ce doresc și la alții. Să nu mai pierd pe nimeni din familie și nici din altă parte persoane dragi. Să nu mă trezesc cu vreo boală incurabilă. Să-mi văd prietenii, rudele și cunoscuții că le merge bine, că sunt sănătoși și că se bucură de viață. Și dacă aș putea cântări toate acestea într-o balanță, și aș avea puterea și posibilitatea să aleg, aș prefera să văd persoana la care țin că o duce bine, iar eu să fiu acela care suferă.
No comments:
Post a Comment