Muşchii abdominali şi artele marţiale

În ultima vreme am făcut o observaţie interesantă pe care vreau să o prezint şi în scris. Majoritatea practicanţilor de arte marţiale au muşchii abdominali foarte bine dezvoltaţi. Nu mă refer la amatori sau practicanţi de sezon, ci la practicanţii care asta au făcut întreaga lor viaţă. Foarte mulţi culturişti sau bodybuilderi încearcă din greu să-şi controleze stratul adipos de pe corp, făcând diverse exerciţii cardio sau stretching, pe când practicanţii de arte marţiale au nişte abdomene foarte bine conturate.
Există nenumărate exerciţii cu ajutorul cărora se pot antrena muşchii abdominali şi există şi tot felul de tehnici de intensitate prin care se poate pune în mişcare întregul organism astfel încât grăsimea nu se poate acumula şi încetul cu încetul ea se arde transformându-se în energie.
Dar nu numai exerciţiile sau tipurile de antrenament ajută pentru formarea unor muşchi abdominali bine conturaţi. Alimentaţia este la fel de importantă; poate chiar mai importantă decât antrenamentul. Datorită alimentaţiei se depune stratul adipos pe tot corpul, în special în zona abdominală. Excesul de dulciuri, mâncare bogată în grăsimi, berea şi chiar şi fumatul pot ajuta la depunerea de grăsime. În cazul femeilor chiar şi medicamentele anticoncepţionale pot fi o cauză a depunerii grăsimii.

Există foarte multe exerciţii care dezvoltă abdominalii. Cele mai cunoscute sunt ridicările de trunchi din culcat, ridicările de picioare sau genunchi din atârnat, sau diverse tipuri de răsuciri folosind propria greutate sau greutăţi adiţionale. Nu în ultimul rând şi exerciţiile de acrobatică, cum ar fi statul în cap ajută foarte mult la dezvoltarea abdominalilor deoarece în timpul unor astfel de poziţii sau mişcări muşchii abdominali se contractă puternic pentru a putea menţine în balans organismul.
În revistele de culturism sunt predate tot felul de metode de antrenamente pentru întărirea abdominalilor.

Cea mai eficientă metodă ar fi antrenarea abdominalilor de 2-3 ori pe săptămână prin exerciţii clasice. Sunt unii care preferă să le antreneze zilnic. Nu e de recomandat ca abdominalii să fie antrenaţi dimineaţa, deoarece din cauza somnului, organismul este încă adaptat la aceea stare de amorţeală caracteristică statului întins în pat, iar contracţiile prea bruşte ale abdomenului de diminează pot cauza întinderi musculare sau pot afecta chiar şi coloana vertebrală.
Tot ceea ce e de făcut este antrenarea abdominalilor măcar de 2-3 ori pe săptămână, consumarea alimentelor bogate în proteine şi evitarea celor bogate în grăsimi, a dulciurilor precum şi a alcoolului şi a fumatului. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite nici rezultatele nu vor întârzia să apară.

Adevăratul inamic

"Adevărata victorie este victoria asupra sinelui." - Morihei Ueshiba

Titlul articolului este una foarte profundă. La prima vedere, un creştin devotat ar crede că este vorba despre cineva foarte malefic sau satanic, un musulman ar crede că este vorba despre un rival (adică un adept al unei alte religii), iar un luptător ar crede probabil că este vorba de cine ştie ce adversar de măsura lui. Fiecare în funcţie de gândirea lui ar veni cu o interpretare. Adevăratul inamic, un titlu pe cât de profund şi poate şi complicat dar în acelaşi timp şi atât de uşor de înţeles dar greu de digerat. Cine s-ar fi gândit că adevăratul inamic pentru tine eşti chiar tu? Da, aşa e. Noi suntem proprii noştri inamici.
Cel care trebuie învins neapărat sub orice formă este ego-ul nostru ignorant care este sursa tuturor relelor. Degeaba stăpâneşti tot felul de tehnici utile de autoapărare dacă nu îţi poţi controla propriile emoţii şi în cazul acela tehnicile sunt inutile. Degeaba ai cunoştinţe despre multe lucruri, indiferent de domeniu, şi la o prezentare eşti incapabil să ţii un discurs de calitate din cauza emoţiilor tale. Cu alte cuvinte, degeaba stăpâneşti tehnici sau meserii, şi degeaba ai diverse cunoştinţe, toate acele lucruri nu valorează nimic dacă nu îţi poţi controla propriile gânduri şi sentimente.
Ca să îţi anihilezi ego-ul ignorant şi egoist trebuie multă practică şi meditaţie asupra lucrurilor. Trebuie să realizezi că totul e trecător în această lume a suferinţei. Totul se schimbă permanent. Totul se schimbă de la o formă la alta. Conştiinţa şi aşa numitul suflet nu sunt altceva decât nişte instrumente ale minţii, iar mintea nu e altceva decât un produs prin care creierul ca organ de bază se poate manifesta. Gândind astfel vei realiza schimbarea şi încetul cu încetul vei învinge acel ego din tine care produce suferinţa. Realizând toate acestea adevăratul inamic este învins.

Puterea pumnului

Pumnul (Quan în limba chineză) reprezintă principala sursă de armă naturală de care o fiinţă umană se foloseşte în procesul de autoapărare sau de atac. Există nenumărate tehnici de pumn în toate stilurile de luptă. Lovitura directă, cea laterală, lovitura dată cu dosul pumnului, sunt doar câteva dintre principalele tehnici folosite în luptă.
Ca rezultatele să fie bune în luptă pumnii trebuie să fie puternici şi bine întăriţi. Există diverse metode de întărire a pumnilor, dintre care principala metodă este lovirea unui obiect dur pentru o perioadă mai lungă de timp. În antrenamentele moderne principala metodă de întărire a pumnilor constă în antrenamentul la sacul de box, sau loviturile date la makiwara (scândură dură sau lemn pe care sunt legate cârpe şi asupra căruia se execută lovituri pentru întărire).

Loviturile date în materiale dure nu sunt însă principala metodă de întărire şi de antrenare a pumnilor. Un alt exerciţiu foarte cunoscut este executarea flotărilor dar nu cu ajutorul palmelor ci folosind pumnii. O variantă şi mai dură ca să mă exprim aşa, este statul în mâini la perete sau un zid, dar ca în cazul flotărilor, se folosesc pumnii în loc de palme. Ideal este să se menţină cât de mult posibil poziţia. După o vreme de practică se pot executa flotări din această poziţie de stat în mâini în pumni.
Toate aceste metode de antrenament trebuie parcurse treptat şi nu sărite una peste alta.

Ultima metodă şi cea mai dură este în acelaşi timp şi o pură demonstraţie a puterii pumnilor. Ea constă prin spargerea unor materiale dure, începând de la nişte simple ţigle, apoi cărămizi, sau în cazuri extreme chiar şi bolţari de beton. La aceste demonstraţii nu participă doar forţa fizică a pumnului, ci se implică foarte profund practicantul, concentrându-şi energia internă în pumni astfel încât durerea de la impact nu se simte.
Ca să se ajungă la demonstraţiile de spargere, repet din nou trebuie parcurse toate etapele de întărire a pumnilor, care durează ani de zile. Nu ajunge doar un antrenament de două ore pe săptămână, ci trebuie muncit din greu, zi de zi.

Ideea de "maestru"

"Adevăratul Maestru nu suferă deloc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur şi simplu, trăieşte experienţa unui set de împrejurări pe care voi le-aţi numi de nesuportat." - Neale Donald Walsch

Termenul de "maestru" în zilele noastre se utilizează mult prea des. Tot mai mulţi apar care poartă acest titlu, dar în realitate habar n-având despre domeniul în care sunt "maeştrii". Acest termen, acest rang, maestrul, este mai greu de descris în cuvinte. Pur şi simplu este ceva mult prea profund. De exemplu, în domeniul artelor marţiale, cei mai mulţi practicanţi moderni îl au ca model de inspiraţie şi idol pe celebrul star de cinema Bruce Lee, considerând pe acesta în acelaşi timp mare maestru. Nu spun că nu era bun în ceea ce făcea, într-adevăr era un practicant excepţional, bun în tehnică şi în domeniul cinematografiei, dar după părerea mea era prea departe de titlul de "mare maestru" sau "maestru absolut", aşa cum îl consideră mulţi.
Un adevărat maestru după părerea mea este mai mult decât un maestru de arte marţiale care stăpâneşte tehnicile la maxim şi ştie mişcările pe de rost. Un maestru trece dincolo de tehnică, şi când spun asta mă refer la starea lui mentală, stăpânirea şi controlarea pornirilor şi emoţiilor, transformarea interioară. De-a lungul istoriei au fost puţini oameni care au meritat cu totul titlul de maestru. Dau un singur exemplu. Personal, consider că un astfel de maestru era fostul patriarh al templului Shaolin, marele maestru Hai Deng. Nu doar pentru că era unicul care stăpânea la perfecţie abilitatea degetului Chan, adică abilitatea de a putea sta într-un singur deget, ci şi pentru faptul că de fiecare dată când era provocat a refuzat lupta, chiar şi dacă ar fi fost doar o luptă amicală. A folosit tehnicile doar pentru a demonstra adevărata putere care poate fi obţinută în urma anilor de practică. Şi nu în ultimul rând, a fost unul dintre puţinii maeştrii care au atins Iluminarea (cunoscută şi sub denumirea de Starea lui Buddha).

Fără să mai enumăr prea multe şi să întind vorba, pe scurt spus un maestru trebuie să treacă dincolo de tehnică, dincolo de stilul în care a devenit maestru, să-şi învingă ego-ul, adică pe el însuşi. Dacă se poate învinge pe el unsuşi poate învinge orice. Pentru un astfel de om desăvârşit nu există frică, spaimă, emoţii, negativitate, ignoranţă, şi nici chiar moarte. Viaţa şi moartea se contopesc pentru el. Dacă un practicant ajunge la această realizare, adică să devină un astfel de maestru, nu trebuie să-şi păstreze pentru el toate aceste realizări pentru că ar fi un semn al egoismului înrădăcinat în ignoranţă, ci din contra să împărtăşească cu toată lumea dornică să studieze. Acesta este adevăratul maestru, şi nu acela care îţi arată cum să-i rupi mâna atacatorului, adevăratul maestru te învaţă cum să eviţi lupta sau la nevoie să te aperi în aceea manieră în care să îl faci pe atacator să-şi observe propria lui nebunie.
Şi ca încheiere vrea să dau ca exemplu un alt motto rămas celebru, de la marele maestru Morihei Ueshiba, maestrul fondator al Aikido-ului, maestru care a obţinut Iluminarea în urma practicii. Motto-ul sună aşa: "Adevărata victorie este victoria asupra sinelui".

Metodele moderne de antrenament ale artelor marţiale

Difenreţa dintre metodele tradiţionale şi cele moderne de antrenament în artele marţiale este foarte mare. Se poate afirma ca în expresia distanţei "de la cer la pământ". În rândurile ce urmează o să încerc să prezint principalele caracteristici ale metodelor moderne de antrenament din domeniul artelor marţiale, avantajele acestor metode şi totodată şi dezavantajele lor. E un subiect destul de complex, şi la fel ca multe alte subiecte de acest gen nu prea e pe gustul fiecăruia dintre noi.
Principala observaţie ce trebuie să fac pentru început este faptul că artele marţiale nu sunt sporturi, hobby-uri, sau vreun fel de entertainment. Ele reprezintă o drum, o Cale, pe care odată călcată trebuie urmată până la capăt. Artele marţiale definesc caracterul practicantului, persoana lui. Trofeele, centurile de diverse culori şi rangurile sunt doar simbolice. Cei care nu înţeleg aceste idei nu sunt adevăraţi practicanţi de arte marţiale, ei sunt doar sportivi, aşa cum şi cred de fapt despre arte marţiale ca fiind un sport ca fotbalul sau oricare alt sport.

Metodele moderne de antrenament se concentrează foarte puternic pe dezvoltarea forţei, al aspectului fizic dur şi călit, şi nu în ultimul rând pe învăţarea rapidă a unor tehnici de autoapărare. Nu se pune accent pe însuşirea unor poziţii pentru perioade mai lungi de timp (zhuang), nici pe exerciţiile de respiraţie nu se prea pune accent şi mai puţin de atât nu se pune accent deloc pe studierea filozofiilor care au la bază fondarea artelor marţiale, cum ar fi budismul sau daoismul. Să nu uităm că artele marţiale ca sisteme complexe de luptă îşi au originea în faimosul templu Shaolin din China, care în acelaţi timp este o mănăstire budistă. Şi tot ca observaţie, exerciţiile de respiraţie şi cele de qigong, cele mai multe dintre ele, îşi au originile în munţii Hua şi templul Wudang, locuri sacre din punct de vedere al doctrinei daoiste. Deci, pe scurt, orice practicant serios de arte marţiale mai întâi ar trebui să aibe ca scop dezvoltarea psihică sau mentală, prin studierea acestor filozofii, iar după asta pe locul doi ar trebui să fie dezvoltarea fizică şi însuşirea tehnicilor.

Un alt aspect al metodelor moderne de antrenament este acela că se pune mare accent pe dezvoltarea forţei. Pentru acesta se exersează mult lovituri la sac de box sau la alte materiale dure. Nu în ultimul rând flexibilitatea este un aspect foarte important. Se pune mare accent pe realizarea sforii cu cât mai mare uşurinţă. Mobilitatea este de asemenea importantă, şi aici accentul se pune pe executarea cu cât mai mare uşurinţă a diferitelor tipuri de salturi acrobatice gen back-flip sau front-flip.
Acestea fiind spuse, să nu uităm că sunt practicanţi care se antrenează în manierele descrise mai sus dar în acelaşi timp studiază şi ideile filozofice şi încearcă permentn din răsputeri să îşi dezvolte atitudinile mentale. Pentru cei care doresc să ducă o viaţă sănătoasă sunt ideale metodele moderne de antrenament; decât sedentarism mai bine mişcare, nu-i aşa?
În concluzie, oricare ar fi metoda de antrenament aleasă, indiferent că e cea clasică sau că e cea modernă, ţelul final trebuie să fie acelaşi: dezvoltarea puternică a caracterului, a mentalului şi a fizicului, toate aceastea împreună, în armonie. Totul depinde doar de practicant şi de felul în care se antrenează.

Virtuţile luptătorului

Preaînţeleptele poveţe ale lui Wang Yuan Zai

Cu multă cumpătare te înfruptă din carne şi din vin. Nu te lăsa nicicând robit de ale lumii bogăţii şi de-a femeii frumuseţe.
Nu-ţi pune trupul la grele încercări, căci nu aceasta-i calea ce te face un luptător vestit. Şi tihna îşi are rostul ei, căci ea aduce uşurarea truditului tău trup.
Mai bine mort, decât să trădezi tainele ce stau la temelia iscusinţei în luptă. Mai bine să pieri, decât să laşi vreo clipă voinţa să-ţi slăbească.
Deprinde ce-i mai bun în alte şcoli pentru a putea apoi să îmbogăţeşti propria-ţi şcoală.
Mândru de eşti, nu ai decât de pierdut. Dar sufletul de-ţi este plin de netrufie ai doar de căştigat.
De inima îţi este subjugată de trufie, pe dată trupul se va lenevi.
Prieteni de-ţi faci, cată să te însoţeşti cu suflete nobile. Arbori de sădeşti, cată să pui doar dârzul pin sau virtuosul chiparos.
Prietenii ce binele ţi-l vor nu-s niciodată de ajuns. Prietenul ce răul cată a-ţi pricinui este totdeauna de prisos a-ţi sta-mprejur.
A face bine să-ţi fie cea mai de preţ bucurie. Cu mare străşnicie să te fereşti a săvârşi fapte ticăloase.
Urăşte tot ce-i mic. Cată să lipţi împotriva a tot ce aduce neorânduială în lumea oamenilor şi-n necuprinsul Firii.
Apa limpede lasă să i se vadă fundul, iar oglinda clară arată pe deplin inima.
Vorba sî-ţi fie cu măsura, iar fapta du-o până la capăt.
Purtarea de-ţi va fi cuviincioasă, tu vei putea cu uşurinţă pacea să aduci în cel mânios. Mai lasă de la tine şi-l vei opri pe cel ce cată sfadă.
Să nu te temi de cei puternici. Pe cei slabi nu-i înşela.
Când întâlneşti pe cineva, nu te-avânta să-drugi vrute şi nevrute. Când ai să faci o treabă, nu te pripi să treci la faptă-n neorânduială.
Nu te lăsa vrăjit de vorbe dulci, căci vei cădea uşor în capcană. Nu umbla pe malul râului, căci se prea poate picioarele să-ţi uzi.
Tu pildă ia de la Wu Song, luptător ce plin de vitejie n-a stat pe gânduri şi a ucis deândată tigrul. Nicicând să-nveţi de la milostivul Tong Guo, ce-a ajutat un lup prea ticălos, care apoi pe binefăcător a vrut să-l facă prânz.
Şi ţine minte: cruţând un ticălos, loveşti în omul bun.

Metodica antrenamentului tradiţional în artele marţiale (3)

Din punct de vedere al antrenamentului tradiţional, artele marţiale nu sunt doar nişte simple sporturi prin care se exersează diverse mişcări sau tehnici. După o lungă perioadă de practică se ajunge în acel punct în care accentul se pune pe morală. Concret, pe lângă ţinuta unui comportament "civilizat", practicantul se va gândi la figura maestrului său, sau la întemeietorul stilului practicat, sau la oricare altă personalitate din domeniul artelor marţiale. El se va gândi că maestrul în cauză se uită la el şi îl ajută să progreseze în practică, transmiţându-i energie.
După 2-3 ani de exersare perseverentă în maniera descrisă mai sus, se trece la practicarea tehnicilor caracteristice stilului practicat. Se exersează formele (tao lou), care nu sunt doar nişte simple înlănţuiri de mişcări haotice. Ele sunt "ceva" care definesc personalitatea, şi pe lângă asta conţin o sumedenie de tehnici şi alte mişcări arhivate sau codificate într-o aşa numită formă de exersare. Aceste tao lou-uri se învaţă pe rând, pas cu pas şi cu multă atenţie.

Următoarea etapă a antrenamentului constă în durificarea unor părţi ale corpului, care vor fi folosite cu precădere în luptă. De cele mai multe ori, în această fază sunt îmbinate exerciţiile din qigong-ul dur (yinggong) cu cele specifice artelor marţiale. Un alt aspect important este cel al absorbţiei energiei loviturii primite. Aici fiecare stil îşi are maniera sa proprie de a realiza acest lucru, totuşi, ideea generală este aceea de a lăsa energia să coboare către partea inferioară a corpului.
Deosebirea dintre antrenamentul tradiţional şi cel modern este foarte mare. În varianta modernă se învaţă un mare număr de tehnici şi mişcări începând deja de la primul antrenament. Nu se pune accent pe exersarea unei poziţii imobile pentru o perioadă de timp (zhuang), nu se iau în considerare nici tehnicile energetice (qigong), se încearcă doar dobândirea unor rezultate, care au însă un caracter superficial. Avantajele antrenamentului modern constau în posibilitatea de a aplica în luptă unele tehnici, după o perioadă relativ scurtă de timp, forţa folosită însă va fi foarte mică, comparativ cu cea a unui adevărat luptător. Dezavantajele sale sunt mai multe: probabilitatea foarte mare de apariţie a aşa zisei "forţe false a corpului", mentalul nu este nici puternic şi nici liniştit, probleme cu reglarea respiraţiei, imposibilitatea de a mai vedea capătul drumului, transformarea negativă a practicantului (se întâmplă cel mai adesea occidentalilor) punându-se accentul pe partea distructivă.

În zilele moderne practicanţii pun accent doar pe transformarea corpului, nu şi pe cea a mentalului. Nu încearcă să îşi lărgească cunoştinţele cu idei filozofice orientale, sau despre medicină tradiţională, tehnici energetice şi alte lucruri ce ţin de interior, habar n-având că la un moment dat artele marţiale şi toate aceste domenii se împletesc. În timpul antrenamentului de exemplu în loc să se exerseze zhuang-ul de exemplu se fac exerciţii tip culturism. Am dat doar un singur exemplu.
Alegerea făcută la începutul drumului este foarte importantă. De ea depinde evoluţia ulterioară. Ţineţi minte acest lucru când ajungeţi într-o sală de arte marţiale.