Scurt istoric al artelor marţiale

Artele marţiale, aşa cum le putem vedea astăzi, sunt aşa datorită eforturilor depuse de marii maeştrii de-a lungul sutelor de ani de istorie. La început nu existau aşa multe stiluri ca şi în zilele noastre, erau cunoscute câteva tehnici de bază, dar în special armele erau folosite (sabie, baston cu tăiş în vârf, etc.).
Marele început al artelor marţiale a fost acum în jur de 1500 de ani în urmă, când călugărul Bodhidharma s-a întors din India după o lungă călătorie în China. După întoarcere, el s-a instalat în zona Henan la templul Shaolin (în traducere înseamnă "pădure tânără"), unde a observat slab dezvoltata condiţie fizică a călugărilor. Deasemenea pe vremea aceea călugării erau principalele ţinte ale bandiţilor şi tâlharilor. Văzând toate acestea, Bodhidharma a fondat o serie de 18 exerciţii pentru călugări, exerciţii ce poartă numele de 18 Jibengong (exerciţii de bază). El s-a inspirat din yoga şi din alte arte ale culturii indiene.
Aceste 18 exerciţii conţin poziţiile de bază şi principalele tehnici de pumn şi de picior, cu alte cuvinte sunt esenţa stilului Shaolin. Cele 18 exerciţii combinate într-o altă ordine stabilită plus alte mişcări şi poziţii noi nu sunt altceva decât formele executate cu mâna goală (tao lou). Aceste forme sunt acele mişcări bizare la prima vedere care probabil că le-aţi văzut în filmele chinezeşti de kung fu, dar despre asta vom vorbi mai târziu.
De la aceste 18 exerciţii a pornit un drum lung de evoluţie al stilului Shaolin, care în ziua de azi aşa în mare cuprinde poziţii de bază (shi xing), arme naturale (shou xing), tehnici de pumn (quan fa), tehnici de palmă (zhang fa), tehnici de picior (tui fa), forme (tao lou), exerciţii de supleţe (tong zi gong), exerciţii meditative şi de control al energiei (qigong), arme (bing qi), şi multe altele.
După evoluţia stilului, cei care au răspândit stilul Shaolin au fost călugării rătăcitori sau cei aflaţi în pelerinaj; în felul acesta a ajuns kung fu-ul chinezesc în Japonia şi în alte părţi ale lumii, dezvoltându-se în fiecare loc sub o altă formă (Karate, Ju-jitsu, Judo, etc.), iar în China a inspirat dezvoltarea altor stiluri de kung fu (Wing Chun, Choy Lee Fut, Tai Chi, etc.)
În concluzie, cea ce vedem noi azi că sunt artele marţiale se datorează eforturilor depuse de maeştri, e contribuţia tuturor, şi nu numai, pentru că şi noi dacă suntem practicanţi trebuie să contribuim cu ceva. Trebuie să aducem ceva nou, indiferent ce stil practicăm, să înţelegem că artele marţiale nu sunt nişte sporturi de entertainment precum fotbalul, şi nici competiţii de întrecere ca şi boxul de exemplu. Forma lor combativă este doar pentru autoapărare, şi atunci doar când nu mai este altă alternativă trebuie aplicate tehnici de luptă. Mulţi se mândresc cu tehnica lor, dar nu asta e adevărata valoare a unui luptător, ci ţinuta morală a acestuia, felul în care se comportă şi aplică cea ce a învăţat în viaţa de zi cu zi.