Marele Maestru Shi Hai Deng

În era globalizării şi a tehnologiei digitale, a super atleţilor care beneficiază de programe de antrenament concepute pe computer, isprăvile şi conduita unui mărunt om din China atrăgeau atenţia lumii asupra valorilor autentice ale artelor marţiale tradiţionale. Numele sau era Shi Hai Deng. Timp de peste 50 de ani a fost nimeni altul decat abatele faimosului Templu Shaolin.
Viaţa şi isprăvile sale au fost subiect de filme, de piese de teatru, dezbateri televizate, obiect de studiu în universităţi şi institute de investigare ale capacităţilor umane. La un moment dat, a fost solicitat să predea chiar şi temutelor unităţi de elită ale seviciilor secrete chinezeşti. Spre apusul trecerii sale prin această lume, Hai Deng a câştigat respectul şi admiratia tuturor. Până şi liderul Chinei comuniste, Deng Ziaoping, i se adresa cu titlul respectuos de Da Shi – Mare Maestru, fapt unic pentru liderul unei ţări în care religia, artele marţiale şi practicile ezoterice tradiţionale au fost, în bună parte, interzise şi catalogate drept retrograde şi incompatibile cu preceptele ateiste din faimoasa cărticică roşie a lui Mao.
Hai Deng a fost personificarea idealizată a marilor luptători sacri din China antică. În plus, acest luptător spiritual, cu statură mică şi aparenţă ştearsă, a fost un Bodhisattva, fiinţă din panteonul budist despre care se crede că a ajuns în pragul desăvârşirii spirituale, fiind aproape de eliberarea karmică, în pragul stării de Buddha. Considerat, după preceptele canonice budiste, drept un Bodhisattva desăvârşit, Hai Deng s-a ridicat la înălţimea profeţiei prin destinul său. Cei care i-au stat în preajmă se considerau norocoşi ai sorţii pentru şansa de a fi intrat, măcar o dată, în contact cu el.
Hai Deng întruchipa perfect dictonul marţial chinezesc, “pumni de oţel şi inimă de aur”. În ciuda abilităţilor sale neîntrecute în luptă, micuţul călugăr se detaşa printr-o blândeţe sufleteascş de care nimeni nu ar bănui-o, în mod normal, la un om capabil să ucidă un urs cu o singură lovitură de palmă. De fapt, puterea inexplicabilă pe care o declansa în timpul luptelor sau demonstraţiilor nu era depăşită decât de umilinţa şi bunătatea de care dădea dovadă în preajma unei fiinţe vii, fie ea pasăre, insectă sau om. Mintea sa cuprinzătoare memorase tot Canonul Budist, o culegere oficială ale preceptelor şi sfaturilor lui Buddha, care insumează peste 8000 de volume. Ca o încununare a realizărilor sale, forul conducător al Templului Shaolin îl numea conducător al acestui lăcaş de luptă şi cunoaştere. La insistenţele călugărilor, umilul maestru acceptă, devenind astfel al 32-lea abate din istoria seculară a Templului.

Între răzbunare şi iluminare
În anul 1902, undeva în satul Jiangyoushen din provincia chineză Sichuan, se năştea un copil obişnuit în cadrul unei familii sărace. Destinul părea că-i rezervă o viaţă de pescar, fermier pe plantaţiile de orez sau, în cel mai bun caz, de negustor de mărunţişuri în piaţa centrală a satului. Dar karma micuţului aveau să curgă spre alte direcţii. Numit de părinţii săi Fang Qinghe, băiatul are parte de o copilărie scurtă şi dură, mama sa îmbolnăvindu-se şi murind chiar în ziua în care Fang împlinea cinci ani. Alături de tatăl său munceşte ca zilier pe câmpurile de orez. La scurt timp după împlinirea vârstei de 12 ani, tatăl său este ucis de un grup de bandiţi care îl confundase cu un bogătaş local. Zdrobit de durere, Fang este insensibil la sfaturile bunicului care se temea pentru viaţa sa, şi hotărăşte să-şi răzbune tatăl. Înarmat cu o secure, el a urmărit grupul de bandiţi pentru ca, după aproape două săptămâni, profitând de faptul că liderul grupului se oprise pentru a bea apă, Feng îl ucide, dispărând înainte ca strigătele muribundului să-i alerteze pe ceilalaţi nelegiuiţi.
Nu se cunosc date despre activitatea sa înainte de împlinirea vârstei de 19 ani, moment în care Feng devine student al Universităţii din Sichuan, instituîie de învăţământ pe care este nevoit să o abandoneze în scurt timp datorită dificultăţilor financiare. Tânărul se refugiază, în schimb, în studiul Kung Fu-ului, pasiunea sa pentru artele marţiale chinezeşti fiind de-a dreptul incredibilă. Datorită acestui fapt, intra în atentia fortelor de poliţie din Sichuan, fiind deseori solicitat să intervină pentru aplanarea conflictelor din barurile şi cluburile locale. Conform memoriilor sale, Feng a fost nevoit să renunţe la slujba de poliţist dintr-un fapt bizar, munca îl împiedica să-şi dedice suficient timp antrenamentelor.
Paşii neştiuţi ai karmei sale îl aduc din nou în satul natal, acolo unde decide să se călugărească în Templul Budist din Jiangyshou, moment în care numele său este schimbat. Călugărul superior alege pentru Feng numele de Hai Deng – Lumina Oceanului, în traducere aproximativă, cu trimitere directă către lumina cunoaşterii budiste care, în concepţia adepţilor acestei religii, este atotcuprinzătoare precum Oceanul cel nesfârşit! Karma-i zâmbeşte din nou, maeştrii săi fiind doi călugări deosebiţi, refugiaţi în urma incendierii Templului Shaolin de către căpetenia războinică Shi Yousan, eveniment produs în anul 1928.
Sub îndrumarea acestor maeştri, Hai Deng este iniţiat în studiul Tongzigong, o formă particulară de QiGong, exerciţii care odată ce sunt practicate, duc nu doar la trezirea capacităţilor latente ale trupului omenesc, ci şi la menţinerea tinereţii până la vârste incredibile. Unul dintre stilurile sale favorite era Meihuazhang – Stilul Posturii Florilor de Prun, o formă de luptă particulară ale cărei aplicaţii sunt pe deplin înţelese după cel puţin 10 ani de antrenamente zilnice. Tot aici, Hai Deng deprinde secretele Degetului Chan, cea mai dificilă dintre cele 72 de Abilităţi ale unui Shaolin, o serie de tehnici specifice care, odată stăpânite, duc la realizarea de fapte aparent paranormale.
Hai Deng era un budist practicant convins, motiv pentru care a evitat întotdeauna să dea curs provocărilor la luptă care veneau din partea numerosilor practicanţi de Kung Fu din întreaga China. Când unii dintre aceşti luptători deveneau agresivi şi căutau să-l provoace în fel şi chip, Hai Deng obişnuia să-i umilească sfărâmând în faţa acestora, cu mâinile goale, pietre enorme, buşteni sau chiar ziduri de clădire. Provocatorilor stupefiaţi le propunea, privindu-i fix, să-l provoace la luptă atunci când, la rândul lor, vor fi capabili de performanţe asemănătoare.
Hai Deng nu şi-a folosit forţa incredibilă decât o singură dată în viaţă, atunci când un taur turbat atacase un grup de ţărani adunaţi pentru o petrecere estivală. În faţa bestiei dezlănţuite, Hai Deng a eschivat scurt şi a lovit o singură dată în toracele acesteia. Taurul a căzut ca secerat. Sătenii care au autopsiat ulterior animalul au fost uluiţi când au descoperit că inima, plămânii şi ficatul acestuia arătau precum o pastă de carne amorfă, în ciuda faptului că pe corpul său nu se vedea niciun hematom sau urme de oase rupte. Organele animalului arătau ca după o implozie. Aceasta era dovada stăpânirii renumitei Palme de Diamant, sau “lovitura care vibrează”, dupa cum era cunoscută în filmele comerciale de Kung Fu din Hong Kong.

America într-o pungă de plastic…
Omenirea a aflat recent de universul Shaolin , cu tot ce reprezintă acest nume: templu, stil, şcoală, tradiţie, demonstraţii publice, budism, meditaţie, arme, Kung Fu şi QiGong. Pentru prima dată, Occidentul a intrat în contact cu măiestria călugărilor Shaolin cu ocazia turneului efectuat de către delegaţia oficială a Templului Shaolin în Statele Unite la începutul anului 1985. Cu acestă ocazie, călugării Shi Deqian şi Shi Yanming au primit acceptul conducerii templului de a deschide primele şcoli de Shaolin Quan din America. Puţini îşi mai aduc, însă, aminte de vizita întreprinsă de Hai Deng în Statele Unite, cu ocazia invitaţiei făcute de către Venerabilul Maestru Hsuan Hua, unul dintre pionierii budismului pe pământ american.
Hai Deng trăia preceptul budist al non acumulării de bunuri în fiecare moment al vieţii sale. La sosirea pe aeroportul din San Francisco, membrii delegaţiei au observat cu stupoare că maestrul venise în America doar cu roba portocalie de călugăr budist şi cu o pungă de plastic goală pe care şi-o luase cu el pentru a se adăposti în caz de ploaie. Surpriza membrilor delegaţiei americane a fost încă mai mare, atunci când s-au dus spre zona destinată recepţiei bagajelor pentru a lua valiza lui Hai Deng. Ajunşi la secţiunea bagaje, aceştia au primit o cutie mică de care era prins un bilet cu numele maestrului Shaolin. Înăuntru era doar o periuţă de dinţi!
Pentru a-i face o surpriză maestrului Deng, gazdele sale l-au invitat pentru prima oară în viaţa sa la cinema, acolo unde rula o peliculă din Hong Kong care avea ca subiect artele marţiale. Întrebat la sfârşitul filmului ce părere i-au făcut salturile spectaculoase, luptele acrobatice, cascadoriile pe muchie de cuţit şi tehnicile actorilor, Hai Deng a răspuns sobru: “Acesta nu este Kung Fu. Adevăratul Kung Fu nu este spectaculos, este chiar urât de privit. O luptă reală nu durează mai mult de un minut. Este vorba de multă durere, sânge şi oase rupte. Filmele acestea aduc mai mult rău artelor marţiale. Lupta este o chestiune de secunde, de viaţă şi moarte. Lupta trebuie evitată cu orice preţ.”
Stagiile susţinute de maestru în cadrul scurtei sale vizite în America, au prilejuit încă mai multă uimire gazdelor sale, care nu se aşteptau ca un călugăr Shaolin autentic să se comporte într-un mod atât de straniu.
În timpul antrenamentelor, Hai Deng punea accentul pe tehnicile de QiGong în detrimentul celor de luptă. “Aceste exerciţii sunt pentru cultivarea energiei Qi, fluxul vital din orice fiinţă vie. QiGongul este o artă împărţită în două mari direcţii, exerciţii pentru creşterea longevităţii şi tehnici de menţinere a sănătăţii. Puneţi sănătatea pe primul loc. Cum vă puteti închipui că, fără o sănătate de fier, veţi avea vreo şansă sa câştigaţi o luptă?”, declara maestrul la sfârşitul unei sesiuni de antrenament din San Francisco.
În urma insistenţelor gazdelor sale, Hai Deng a demonstrat unele tehnici de luptă în faţa lor. Auditoriul a rămas perplex. Mişcările maestrului păreau stângace, forţate şi nenaturale. Cei care au încercat însă să lupte în joacă cu el au avut un şoc. În faţa ilustrului spirit Shaolin întruchipat de bătrânul de 1,50 metri, luptătorii declarau că au simţit o groază inexplicabilă, concomitent cu senzaţia fizică a unui câmp magnetic invizibil. O altă abilitate stăpânită de Hai Deng era controlul perfect al absorbţiei loviturilor adversarului. În cadrul demonstraţiilor sale publice din China natală, Hong Kong sau Statele Unite, abatele Shaolin fusese lovit de nenumarate ori, cu toată puterea, de pumnii şi picioarele a nenumaraţi sceptici. Bătrânul zâmbea sub ploaia de lovituri în timp ce martorii neconvinşi iniţial de forţa maestrului, erau cuprinşi de stupoarea inexplicabilului. Bătrânul maestru părea un diamant încrustat într-o carcasă de otel, tot acest ansamblu fiind învelit într-un val delicat de mătase.

Cel ce stătea într-un singur deget

Hai Deng a fost singurul om care a trăit în secolul trecut, capabil să stăpânească la perfecţie abilitatea Degetului Chan. În cadrul acestei tehnici, practicantul trebuie să-şi susţină iniţial toată greutatea corporală în mâini asemenea unui atlet de circ sau a unui gimnast. Dupa acest nivel, practicantul trebuie să stea în pumni, apoi în degete, după care trebuie să reducă numarul de degete în care stă, literalmente, până când reuşeşte să stea într-un singur deget al unei singure mâini! Călugărul care stăpâneşte abilitatea Degetului Chan, posedă o adevărată armă albă. Degetele sale sunt atât de puternice încât poate înjunghia cu ele abdomenul sau cutia toracică a adversarului. Maestrul Hai Deng obişnuia să demonstreze abilităţile Degetului Chan străpungând, în faţa numeroşilor martori oculari, pielea crudă, groasă şi deosebit de tare a unei vaci sau a unui cal.
Hai Deng a fost hirotonisit abate al Templului Shaolin în urma unei retrageri într-una dintre peşterile Muntelui Songshan, acolo unde, sub supravegherea maeştrilor examinatori, a intrat într-o meditaţie profundă care a durat patru zile şi patru nopti. Atunci a primit numele complet de Shi Hai Deng. Heng Sure, maestrul care l-a cunoscut pe Hai Deng şi s-a ocupat de întocmirea biografiei acestuia, ne transmite un fapt interesant.
Hai Deng a fost un adept complet şi dedicat al ordinului budist monastic de la Shaolin. Conform maestrului Sure, lumina stranie care înconjura corpul lui Shi Hai Deng în momentul în care medita, era o dovadă, în planul vizibil, a virtuţii maestrului.
Abatele de la Shaolin nu a avut contact sexual cu nici o femeie de-a lungul întregii sale vieţi. A fost fidel jurământului de castitate depus de orice călugăr budist care îşi dedica viaţa autoperfecţionării şi iluminării spiritului. Spre sfârşitul vieţii sale, maestrul Deng începuse deja să arate semnele unei boli care, într-un final, a dus la moartea sa. Deloc tulburat de nemiloasa sa afecţiune, Hai Deng declara că boala nu este altceva decât rezultatul păcatului făcut în tinereţe, atunci când l-a omorât pe ucigaşul tatălui său. Karma negativă, declanşată în acel moment, s-a evidenţiat abia la sfârşitul vieţii sale.

În dimineaţa zilei de 11 ianuarie 1989, Hai Deng aduna toţi călugării din templu în curtea centrală după care, izbucnind într-un hohot de râs putenic, a exclamat: “Vedeţi? Acesta este cel mai mare secret al vieţii!“ Câteva minute mai târziu, maestrul părăsea această lume.