Sunday, October 13, 2013

5 elemente importante pentru un sportiv

"Toate lucrurile sunt dificile înainte de a deveni simple." - motto pentru motivaţie

Acest articol are ca scop prezentarea unor elemente pe care le consider cele mai importante în viaţa unui practicant de arte marţiale sau sportiv. Nu în ultimul rând, aceste elemente în număr de 5 ar putea constitui şi baza unei vieţi echilibrate şi pentru cei care nu sunt sportivi.
Mai jos în ordine sunt prezentate aceste 5 elemente, fără de care nu poate apărea succesul.

1. Antrenamentul
Probabil cel mai important factor din viaţa unui sportiv este antrenamentul. Contează foarte mult felul în care te antrenezi, durata, intensitatea, metodele de antrenament ş.a.m.d. Totodată, nu trebuie făcute extreme, şi anume supraantrenamente, care nu fac altceva decât probleme de sănătate şi epuizare fizică. Cu alte cuvinte trebuie să te antrenezi tare, dar şi inteligent în acelaşi timp.

2. Alimentaţia
Al doilea factor important este alimentaţia. Este foarte important ce mănânci, când, felul în care este preparată mâncarea, cantitatea, ş.a.m.d. Cei mai mulţi oameni aleg să mănânce odată sau de două sau maxim de 3 ori pe zi, stilul clasic fiinf dimineaţa, la prânz şi seara. Este greşită această abordare. Modul cel mai corect este să mănânci puţin, dar des, la intervale de două sau trei ore diferenţă. Este cel mai dăunător pentru sănătate să mănânci de vreo două sau trei ori pe zi şi să mănânci şi mult şi să lşi şi intervale lungi între mese, gen dimineaţa şi seara. Mai ales dacă meniul constă în măncare gen fast food (hamburgher, pizza, hot dog, chipsuri, etc.) atunci nu mai are rost să te întrebi de ce îţi întârzie succesul.

3. Odihna
Fără să te recuperezi după antrenamente dure sau alte activităţi nu se poate imagina succesul. Odihna este la fel de importantă precum antrenamentul. Cele 8 ore de somn, plus un somn scurt de după masă sunt metoda cea mai bună pentru recuperarea organismului după efort.

4. Suplimentele nutritive
Suplimentele nutritive sunt foarte bune pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei care practică activităţi sportive. Suplimentele alimentare gen vitamine, minerale, calciu, fier sau magneziu, sunt elemente de care organismul are nevoie la orice oră. Cea mai inteligentă metodă este cumpărarea lor de la farmacie sau de la un vânzător autorizat şi administrarea lor atât în perioadele de antrenament cât şi în cele de odihnă.

5. Implicarea mentală
Ultimul element şi probabil cel mai important dintre toate este implicarea mentală în toată treaba. Cum ai putea să ai succes dacă nu îţi doreşti cu adevărat asta? Evident că trebuie să vrei din adâncul inimii tale să îţi atingi ţelul, să nu te laşi tras în jos de depresii şi alte probleme mentale de genul acesta. Nu trebuie să laşi stresul şi rutina zilnică să îţi facă viaţa neagră sau incoloră, cî altfel nu o fi bine. Totul ţine de implicarea mentală şi de activitatea minţii.

No comments:

Post a Comment