Meditaţia

Drumul spre sănătate începe cu mintea. Mulţi oameni pornesc la acest drum cu bune intenţii. Motivul îl poate reprezenta un atac de cord sau simpla dorinţă de a se vedea aşa cum sunt ei în realitate. De obicei trec la un regim de şoc şi încep să facă exerciţii fizice grele. Dacă nu mor până ajung să piardă kilogramele dorite, dacă o fac totuşi sunt prea bolnavi ca să se mai bucure de rezultat. De obicei, "toana" durează puţin iar "poftele" revin cu dorinţă de răzbunare astfel că pacientul e mai bolnav ca înainte din cauza şocului la care a fost supus organismul.
Singura unealtă pe care o avem la dispoziţie pentru a putea să ne urmăm intenţiile până la capăt este mintea. Din păcate, ea ajunge în aceeaşi stare ca şi restul organismului din cauza obiceiurilor alimentare proaste, a gândurilor "inestetice" şi a obiceiurilor sportive proaste. Ne trebuie mai întâi ceva ca să vindecăm mintea pentru ca apoi ea să poată vindeca tot corpul.
Felul în care trăim ne influenţează mintea. Tensiunea creată prin simplul fapt că trăim în secolul 21 este principala cauză a deprecierii sănătăţii dar nu mulţi doctori realizează acest fapt. Ni se prescriu pastile pentru a micşora această tensiune dar ele nu atacă de fapt cauza şi astfel boala evoluează.
În corpul nostru există nişte canale numite meridiane prin care curge energia. Indienii numesc această energie prana, japonezii ki, chinezii qi iar noi o numim electricitate sau energie vitală. Existenţa acestei energii nu mai este pusă la îndoială de oamenii de ştiinţă. Ceea ce nu se ştie însă este cum se poate păstra o cantitate cât mai mare şi cum se pot menţine meridianele deschise.
Avem nevoie de o modalitate de a învăţa mintea să nu permită tensiunii să ne afecteze. Fie că această tensiune e de ordin psihologic sau fizic, ea are acelaşi efect asupra energiei corpului. Dacă se întrerupe curgerea liberă a energiei sau dacă aceasta e încetinită, sistemele noastre naturale de vindecare nu mai pot apăra corpul de atacuri din exterior.
Această tensiune, mai mult decât orice altceva, afectează curgerea energiei prin închiderea meridianelor. Cu ajutorul unei camere minuscule putem vedea cum stomacul unei persoane se contractă şi nu poate digera hrana atunci când o persoana respectivă este supusă stresului sau doar se gândeşte că se poate enerva. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul meridianelor: ele se contractă, lăsând doar o mică parte din energie să curgă spre toate organele corpului.
În spatele sternului se află glanda endocrină numită timus. Medicina tradiţională chineză consideră că această glandă controlează curgerea energiei cât şi funcţia fizică a acesteia de producere de anticorpi. Prima glandă afectată de stres este timusul. Sistemul energetic al corpului este afectat imediat şi dacă nu se iau măsuri, acest fapt va conduce la distrugerea sa.
Este adevărat că mai diminuăm stresul prin somn dar cei mai mulţi dintre noi pierd acest beneficiu dormind pe saltele moi, privind la televizor şi mâncând înainte de a merge la culcare. Avem nevoie de somn pentru a ne reîncărca bateriile. Dacă ne folosim însă energia pentru digestie şi pentru procesarea gândurilor, nu mai putem face acest lucru eficient.
Dacă putem găsi o modalitate de a opri stresul să ne afecteze suntem pe drumul cel bun către înlăturarea principalei cauze a acestei probleme. Trebuie să ne calmăm mintea dar acest lucru nu e întotdeauna uşor de realizat. Meditaţia este de multe ori un lucru străin pentru occidentali dar qigong-ul nu pare chiar aşa de ciudat deoarece se foloseşte corpul pentru a a obţine efectul dorit.
Există trei niveluri de meditaţie pe care le putem folosi cu ajutorul mişcării. Mai există unul care nu necesită mişcarea corpului şi care se regăseşte în toate formele de yoga. E vorba de poziţia cu picioarele încrucişate şi meditaţia concentrată pe o mantra sau un obiect. Majoritatea ocidentalilor consideră acest lucru destul de dificil iar uneori se amăgesc singuri crezând că practică meditaţia. Meditaţia în mişcare, chiar dacă necesită învăţarea anumitor mişcări standard, se poate dovedi mai uşor de practicat deoarece nu foloseşte astfel de jocuri ale minţii. Nu trebuie decât să învăţăm şi să practicăm mişcările în mod corect iar meditaţia va veni de la sine. Mintea şi corpul se vor relaxa, în timp ce corpul se relaxează mintea va face la fel şi tot aşa.
Primul nivel al mişcării sau al meditaţiei în mişcare este reprezentat de poziţia stând în picioare cu genunchii uşor flexaţi. Genunchii astfel flexaţi furnizează căldura necesară pentru anumite schimburi chimice sau energetice. Astfel, încercăm să învăţăm mintea să se relaxeze în timp ce practicăm, astfel încât tensiunile din corp să nu mai apară.
Al doilea nivel al meditaţiei în mişcare este momentul în care începem să ne mişcăm în timp ce păstrăm starea meditativă indusă de exerciţiile de qigong. Aceste mişcări line relaxează mintea iar acest lucru face ca mişcările să fie executate mai relaxat şi mai lin lucru care la rândul său va ajuta mintea să se relaxeze şi mai tare astfel încât mintea şi corpul să se ajute reciproc în atingerea unei stări de relaxare completă.
Al treilea nivel al meditaţiei este reprezentat de momentul când putem să ne îndeplinim sarcinile zilnice şi să păstrăm în acelaşi timp starea meditatică câştigată în celelalte două niveluri.

Sportul şi memoria

"Memoria este scribul sufletului." - Aristotel

Este foarte cunoscută teoria: dacă faci sală îţi îmbunătăţeşti nivelul de forţă, viteză, rezistenţă şi inclusiv nivelul psihic. Însă ce mulţi nu ştiu este că dacă faci sală îţi îmbunătăţeşti creierul. Exact, sala te face mai deştept. Probabil vă întrebaţi de ce? Atunci când depui efort creierul tău este atent la orice mişcare, inclusiv din jurul tău. Devii mai activ în ce priveşte luarea unei decizii sub stres. S-a demonstrat că dacă alergi în jurul blocului creierul este mai activ decât atunci când se face un puzzle de cuvinte încrucişate.
După cum se ştie că după o anumită vârstă (mijlocul anilor 20) corpul începe să se deterioreze dacă nu se face sport.
La fel şi cu partea cerebrală, partea ce are de-a face cu învăţatul şi memoria se pierde din cauza hippocampus-ului ce după vârsta de 25-26 ani începe a se micşora.
Pentru a preveni ca acesta să se micşoreze este necesar ca persoana în cauză să înceapa prin a face exerciţii (chiar şi cu propria-i greutate) pentru a stopa şi chiar inversa procesul de micşorare.
Hippocampus-ul poate genera noi celule pentru a le înlocui pe cel în proces de decădere, acest proces fiind denumit ca neurogeneză.
Adevărul este că oamenii de ştiinţă încă nu au desluşit misterul, cum ajută exerciţiile să fim mai inteligenţi. Unele studii arată că a face sală ajută foarte mult proteina BDNF (factor neurotropic derivat din creier.
Această proteină poate întări celulele din creier şi de asemenea ajuta la neurogeneză, creeând noi celule. Deci dacă sala ajută la creşterea acestei proteine, atunci numai aşa se poate explica de ce persoanele ce fac sală au activitate, percep lucrurile mai clar.
A face sport înseamnă iniţierea neurogenezei, iar noile celule ajută la creşterea memoriei. Un studiu recent având ca subiecte persoane mai în vârstă, a demonstrat că exerciţiile moderate au ajutat aceste persoane nu numai să încetinească procesul mental dar şi să îl oprească.
Ca o concluzie dacă vreţi să fiţi mai activ mental, să înţelegeţi lucruri ce nu le-aţi înţeles apucaţi-vă de sport, chiar şi de alergat.

10 sfaturi de la un călugăr shaolin ca să fii mereu tânăr

Iată câteva trucuri scrise de un călugăr shaolin, discipol şi expert în arte marţiale, cu scopul de a ne învăţa cum să ne menţinem tineri şi sănătoşi. Shifu Yan Lei face parte din a 34-a generaţie de maeştri shaolini kung fu.
Cum să fii pururea tânăr? Iată cele 10 sfaturi date de Yan Lei:


1. Nu gândi prea mult. Gânditul îţi consumă energie. Gânditul te poate face să arăţi bătrân.

2. Nu vorbi prea mult. Majoritatea oamenilor vorbesc sau fac. Mai bine faci.

3. Când munceşti, munceşte preţ de 40 de minute, apoi opreşte-te pentru 10 minute. Faptul că te uiţi fix la ceva tot timpul poate dăuna ochilor, dar şi organelor interne şi stării de pace.

4. Când eşti fericit, trebuie să îţi controlezi fericirea. Dacă pierzi controlul, energia plămânului va fi afectată.

5. Nu te îngrijora prea mult, nu te mânia. Acestea două îţi afectează sănătatea ficatului şi a intestinelor.

6. Când mănânci, nu mânca prea mult. Asigură-te întotdeauna că nu te-ai ridicat sătul de la masă deoarece acest obicei poate dăuna splinei. Când simţi că îţi este doar puţin foame, mănânca puţin.

7. Când faci lucruri, ia-o încetişor, nu te grăbi prea rău. Aminteşte-ţi proverbul: “Grăbeşte-te încet şi vei ajunge curând”.

8. Dacă faci doar exerciţii fizice tot timpul şi nu faci niciodată Qigong (o metodă chinezească străveche de menţinere a vitalităţii şi a longevităţii) rişti să îţi pierzi echilibrul şi să devii nervos. Îţi pierzi Yin-ul din corpul tău. Exerciţiul fizic echilibrează Yin-ul şi Yang-ul.

9. Dacă nu faci exerciţii niciodată, ci doar meditezi, cultivi pacea sau practici Qigong, acest lucru nu îţi va da energie Yin ca să îţi consumi energia Yang.

10. Shaolin Kung Fu îţi dă totul. Scopul antrenamentului tău este de a echilibra yin-ul şi yang-ul personal. Nu contează cât de multe ore petreci încercând să faci acest lucru. Totul se reduce la a înţelege de ce anume are corpul tău nevoie.

Gânduri

"Omul este o trestie, cea mai fragilă din întreaga natură, dar este o trestie gânditoare." - Blaise Pascal

De multe ori nu trebuie să faci altceva decât să te uiţi în jurul tău şi o să observi marea prostie. Tot ceea ce caracterizează omenirea de când există ea nu este altceva decât prostia. În paralel cu prostia a evoluat şi superficialitatea, care din păcate caracterizează şi societatea modernă. E trist când vezi în jur că foarte mulţi oameni, dintre care mulţi intelectuali şi absolvenţi de facultate, cred în diverse semne şi le interpretează ca fiind diverse prevestiri ale unor evenimente ce urmează să se întâmple. E trist când vezi în tribunale că oamenii sunt puşi să jure cu mâna pusă pe Biblie. Dacă ei fac acest gest înseamnă că totul e în ordine. Şi totuşi nimeni nu pune sub semnul întrebări valoarea de adevăr şi credibilitatea acelei "cărţi sfinte". Şi cu toate astea consider că aceea "carte sfântă" este de vină pentru gândirea stupidă şi viziunea plină de superficialitate a oamenilor. Oare de ce consideră marea majoritate a oamenilor că e mai uşor să crezi în existenţa unei fiinţe supreme cu puteri supranaturale decât să crezi în propriile tale puteri? Oare de ce se lasă oamenii spălaţi pe creier prin manipularea în masă cu aceste credinţe bizare? Cred că oamenii din frică şi din laşitate au ajuns să inventeze divinităţi şi să le venereze. Oamenii preistorici au venerat animalele prădătoare, dar când au văzut că pot făuri arme şi le pot ucide au ajuns la concluzia că aceştia nu sunt zei. Mai târziu au ajuns să personifice forţele naturii, forţe pe care nu le-au putut controla. Şi aşa au apărut la grecii antici zeii precum Zeus ca zeu suprem, Poseidon ca zeu al oceanelor şi mărilor, Hades ca zeu al infernului, ş.a.m.d. Una dintre caracteristicile principale ale omului este gândirea. Datorită faptului că unii au gândit puţin, mai târziu a apărut conceptul de un singur zeu suprem, şi anume Dumnezeu. Iată cum a evoluat gândirea şi mentalitatea umanităţii. Şi totuşi în ciuda faptului că acest Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi ne-a creat din iubire pură el nu acceptă necredincioşii, homosexualii, adepţii altor religii, femeile care divorţează, etc. El ne iubeşte pe toţi dar în schimb dacă nu credem în el ne va pedepsi cu foc şi cu suferinţă eternă. Oare ce fel de minte odihnită a putut inventa asemenea baliverne? Nu a fost unul, ci mai mulţi. Unul l-a inventat pe Dumnezeu, peste 100 de ani altul i-a dat diverse proprietăţi, peste încă 100 de ani altul sau alţii i-au dat alte proprietăţi, ş.a.m.d. Şi aşa s-a ajuns ca în final acest concept să fie bătătorit bine în gândirea oamenilor... din păcate. Căci fără acest concept probabil nu ar fi avut loc cruciadele, crimele împotriva "vrăjitoarelor" şi "ereticilor", nu ar fi avut loc holocaustul, şi mai important nu ar fi fost ucişi fără nici o milă de către inchiziţie acei gânditori şi savanţi consideraţi "slujitori ai diavolului", fără de care astăzi nu am avea telefon, internet, şi alte tehnologii. Şi cu toate astea El totuşi ne iubeşte... E cel mai trist când după toate astea oamenii încă refuză să-şi pună semne de întrebări şi acceptă să creadă orbeşte şi unii cu fanatism.

Crede şi nu cerceta! Asta e ceea ce unii consideră adevărata cale. Oare de ce nu inversăm expresia, şi anume: cercetază şi apoi crede! După cum spunea şi Miguel De Cervantes: a vorbi fără a gândi, înseamnă a trage fără a ţinti.
Albert Einstein spunea că dacă oamenii sunt buni doar pentru că le e frică de pedeapsă şi pentru că speră la o recompensă, atunci suntem într-o stare jalnică. E totuşi un semn bun că au fost oameni de-a lungul timpului care n-au refuzat să gândească. Celebrul cartograf şi căpitan de corăbii Ferdinand Magellan spunea că "Biserica spune că Pământul este plat dar eu ştiu că este rotund pentru că am văzut umbra lui pe Lună şi am mai multă încredere într-o umbră decât în Biserică". Marele filozof al secolului XX Bertrand Russel spunea că religia este o rămăşiţă a copilăriei inteligenţei noastre, iar un alt mare filozof, Arthur Schopenhauer, spunea că religia este capodopera artei de a dresa animalele, deoarece dresează oamenii cum să gândească. O expresie şi mai dură a formulat Denis Diderot. După părerea lui oamenii au nevoie de libertate, iar omul nu va fi liber până când ultimul rege va fi spânzurat cu intestinele ultimului preot. E o viziune dură şi radicală, dar într-un fel adevărată. Până când superstiţia nu o să dispară din gândirea oamenilor, aceştia o să trăiască într-un somn continuu de ignoranţă. Aş vrea să închei acest articol cu un citat de-al lui Albert Einstein.

"Cuvântul reprezintă pentru mine nimic mai mult decât
expresia şi produsul slăbiciunilor umane, Biblia, o colecţie de legende onorabile dar primitive şi care sunt totuşi destul de copilăreşti." - Albert Einstein

Artele marţiale şi antrenamentele cu greutăţi

Antrenamentele cu greutăţi, refacerea, alimentaţia, proteinele, carbohidraţii, suplimentele nutritive şi artele marţiale. Ce legătură este între acestea, ar fi întrebarea ce vine firesc legată de această asociere. Există două tipuri de abordări, de puncte de vedere diferite: pe de o parte, antrenori şi practicanţi ai diferitelor stiluri de arte marţiale care susţin că antrenamentele cu greutăţi sunt contraproductive pentru aceştia, ei fiind de părere că mobilitatea şi viteza sunt reduse ca urmare a exerciţiilor cu greutăţi. Pe de altă parte, o categorie semnificativă de antrenori şi specialişti recunoscuţi susţin că antrenamentele cu greutăţi, efectuate corect, sunt benefice în creşterea forţei fără a afecta nici mobilitatea şi nici viteza. Şi eu am aceeaşi părere cu aceştia din urmă şi din experienţa mea de peste 20 de ani în antrenamentele cu greutăţi, atât că sportiv profesionist, cât şi că antrenor, voi argumenta de ce cred că antrenamentele din sala de forţă sunt complementare celor specifice artelor marţiale şi cresc eficiența acestora, indiferent că este vorba de kick-box, de jiu jitsu, de karate, de judo sau de MMA. În articolul de faţă, mă voi referi la cum îmbunătăţesc forţa şi cum trebuie folosite antrenamentele cu greutăţi în artele marţiale. În următoarele numere ale revistei voi arăta legătura şi implicit beneficiile alimentaţiei şi ale suplimentelor nutritive în creşterea performanţei sportive. Toate sporturile care implică efort fizic au îmbunătăţiri spectaculoase în ceea ce priveşte forţa, viteza de execuţie sau reacţie, refacere, datorate folosirii complementare a antrenamentelor cu greutăţi şi a unei alimentaţii ce ţine cont de o abordare ştiinţifică, profesionistă. De ce ar face excepţie artele marţiale? Sunt multe exemplele în care sportivi de elită, precum George Saint Pierre, Randy Couture, Ray Sefo, Peter Aerts, ca să amintesc doar câteva nume cunoscute, şi-au îmbunătăţit semnificativ performanţele, incluzând în pregătirea lor tehnici complementare de antrenament, refacere şi alimentaţie.

Exerciţiile cu greutăţi, atunci când metodele de antrenament sunt atent selectate, vor contribui la îmbunătăţirea vitezei de reacţie, la creşterea forţei, a flexibilităţii şi a rezistenţei. Care sunt metodele de antrenament complementar pentru artele marţiale? În competiţiile de luptă, forţa şi anduranţa sunt factori determinanţi care îţi pot da un avantaj major asupra adversarului. Un luptător complet trebuie să fie pregătit să susţină serii de lovituri multiple în diverse combinaţii de luptă nu doar să se bazeze pe lovituri de KO sau submişii. Eficienţa este de asemenea crucială într-o competiţie de fight. Asta înseamnă că nu are rost să iroseşti 100 kg. de forţă a loviturii, când 10 kg. sunt suficiente în contextul dat. Cu alte cuvinte, conservarea şi controlul energiei consumate în lovituri trebuie stăpânite şi folosite proporţional în funcţie de momentele luptei. Antrenamentele specifice cu greutăţi contribuie la perfecţionarea acestor tehnici, la o eficienţă utilizare a forţei şi la dozarea efortului. Tipul de lucru ales trebuie să fie unul care să permită creşteri specifice ale forţei fără a lua mult timp de antrenament. Aceasta înseamnă antrenamente relativ scurte, intense, care să permită corpului să rămână fresh, adică să nu fie stors până la ultima picătură de energie. Dacă ar fi să luăm în considerare o pondere, antrenamentele cu greutăţi nu trebuie să depăşească 25-30 % din totalul antrenamentelor unui practicant al artelor marţiale, restul, adică majoritatea antrenamentelor, trebuie să fie unele specifice stilului de luptă.

Cum trebuie să se desfăşoare un antenament complementar de forţă şi ce exerciţii e recomandat să conţină acesta? După o încălzire generală de 10 minute, se alege un circuit de exerciţii de bază, efectuate în special cu greutăţi libere, adică haltere şi gantere. Seriile vor fi făcute fără pauze între ele, sau mai bine zis cu pauze foarte scurte, atât cât durează să ajungeţi de la un exerciţiu la altul, şi efortul nu va fi maximal, în sensul că la nici o serie nu trebuie să ajungeţi la epuizare. Iată un exemplu de antrenament în circuit în sala de forţă:

Exerciţiul/. Nr. serii/ Nr. repetări

- Împins din culcat cu bara la banca orizontală/6/15-20

- Îndreptări cu bara/6/15-20

- Împins militar cu bara pentru umeri/6/15-20

- Genuflexiuni cu bara/6/15-20

- Flotări la paralele/6/10-15

- Ramat orizontal cu gantere, ambele braţe simultan/6/10-15

- Ridicări laterale şi ridicări prin față cu gantere, alternativ/6/15-20

- Fandări în mers cu ganterele/6/15-20

La toate exerciţiile se va lucra partea negativă lent, aproximativ 4 secunde, iar partea pozitivă rapid şi exploziv, o secundă, dar controlat. Se vor alege greutăţi cu care să se poată face numărul de repetări fără a ajunge la epuizare musculară. Exerciţiile alese aici, efecuate cu regularitate, vor îmbunătăţi viteze de execuţie, vor creşte forţa loviturilor şi vor îmbunătăţi stabilitatea. Tehnica de execuţie corectă a acestor exerciţii trebuie stăpânită înainte de a se trece propriu zis la efectuarea lor, pentru că, efectuate incorect, acestea pot duce la accidentari. Voi reveni în articole ulterioare cu explicaţii referitoare la tehnica corectă de execuţie, dar, dincolo de explicaţie acestora în scris, acestea trebuie însuşite sub directa îndrumare a unui antrenor calificat.
O eventuală epuizare cardiovasculară este posibilă, în funcţie de pregătirea fizică a sportivului, dar aceasta trebuie să fie ceva trecător, în sensul în care, lucrând în mod repetat aceste circuite, dar şi antrenementele care implicit necesită anduranţa de tipul artelor marţiale, indiferent că sunt la sol sau din picioare, nivelul de rezistenţă trebuie să ajungă la punctul în care sportivul să nu se simtă epuizat total. Acest tip de antrenamente nu va acumula cantităţi semnificative de acid lactic în muşchi, deoarece nu se insistă pe o anumită grupa musculară, ci exerciţiile sunt efectuate în circuit, ceea ce presupune că sângele este menţinut pentru perioade scurte de timp în fiecare grupă musculară. Acest tip de antrenament nu presupune o creştere a masei musculare punctuală, ştiut fiind că o masă musculară prea mare poate fi în detrimentul practicanţilor de arte marţiale, deoarece în timpul unui meci ce se întinde pe mai multe reprize, acumularea de acid lactic într-un braţ cu perimetrul de 50 de centimetri, de exemplu, este mai mare decât într-un braţ cu perimetrul de 40 de centimetri şi poate cauza luptătorului dureri musculare care să-i diminueze rezistența şi implicit eficiența.

Un program de acest tip poate fi efectuat de 2-3 ori pe săptămână, şi trebuie făcut separat de antrenamentul specific de arte marţiale. Cu alte cuvinte, dacă sportivul face acest circuit în prima parte a zilei, se va odihni ulterior şi va face antrenamentul specific de arte marţiale în a doua parte a zilei şi invers. Bineanteles că există multe alte exemple de antrenamente complementare în sala de forţă pentru practicanţii de arte marţiale, acesta fiind doar un exemplu pe care puteţi să îl incorporaţi în pregătirea voastră.

Muşchii abdominali şi artele marţiale

În ultima vreme am făcut o observaţie interesantă pe care vreau să o prezint şi în scris. Majoritatea practicanţilor de arte marţiale au muşchii abdominali foarte bine dezvoltaţi. Nu mă refer la amatori sau practicanţi de sezon, ci la practicanţii care asta au făcut întreaga lor viaţă. Foarte mulţi culturişti sau bodybuilderi încearcă din greu să-şi controleze stratul adipos de pe corp, făcând diverse exerciţii cardio sau stretching, pe când practicanţii de arte marţiale au nişte abdomene foarte bine conturate.
Există nenumărate exerciţii cu ajutorul cărora se pot antrena muşchii abdominali şi există şi tot felul de tehnici de intensitate prin care se poate pune în mişcare întregul organism astfel încât grăsimea nu se poate acumula şi încetul cu încetul ea se arde transformându-se în energie.
Dar nu numai exerciţiile sau tipurile de antrenament ajută pentru formarea unor muşchi abdominali bine conturaţi. Alimentaţia este la fel de importantă; poate chiar mai importantă decât antrenamentul. Datorită alimentaţiei se depune stratul adipos pe tot corpul, în special în zona abdominală. Excesul de dulciuri, mâncare bogată în grăsimi, berea şi chiar şi fumatul pot ajuta la depunerea de grăsime. În cazul femeilor chiar şi medicamentele anticoncepţionale pot fi o cauză a depunerii grăsimii.

Există foarte multe exerciţii care dezvoltă abdominalii. Cele mai cunoscute sunt ridicările de trunchi din culcat, ridicările de picioare sau genunchi din atârnat, sau diverse tipuri de răsuciri folosind propria greutate sau greutăţi adiţionale. Nu în ultimul rând şi exerciţiile de acrobatică, cum ar fi statul în cap ajută foarte mult la dezvoltarea abdominalilor deoarece în timpul unor astfel de poziţii sau mişcări muşchii abdominali se contractă puternic pentru a putea menţine în balans organismul.
În revistele de culturism sunt predate tot felul de metode de antrenamente pentru întărirea abdominalilor.

Cea mai eficientă metodă ar fi antrenarea abdominalilor de 2-3 ori pe săptămână prin exerciţii clasice. Sunt unii care preferă să le antreneze zilnic. Nu e de recomandat ca abdominalii să fie antrenaţi dimineaţa, deoarece din cauza somnului, organismul este încă adaptat la aceea stare de amorţeală caracteristică statului întins în pat, iar contracţiile prea bruşte ale abdomenului de diminează pot cauza întinderi musculare sau pot afecta chiar şi coloana vertebrală.
Tot ceea ce e de făcut este antrenarea abdominalilor măcar de 2-3 ori pe săptămână, consumarea alimentelor bogate în proteine şi evitarea celor bogate în grăsimi, a dulciurilor precum şi a alcoolului şi a fumatului. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite nici rezultatele nu vor întârzia să apară.

Adevăratul inamic

"Adevărata victorie este victoria asupra sinelui." - Morihei Ueshiba

Titlul articolului este una foarte profundă. La prima vedere, un creştin devotat ar crede că este vorba despre cineva foarte malefic sau satanic, un musulman ar crede că este vorba despre un rival (adică un adept al unei alte religii), iar un luptător ar crede probabil că este vorba de cine ştie ce adversar de măsura lui. Fiecare în funcţie de gândirea lui ar veni cu o interpretare. Adevăratul inamic, un titlu pe cât de profund şi poate şi complicat dar în acelaşi timp şi atât de uşor de înţeles dar greu de digerat. Cine s-ar fi gândit că adevăratul inamic pentru tine eşti chiar tu? Da, aşa e. Noi suntem proprii noştri inamici.
Cel care trebuie învins neapărat sub orice formă este ego-ul nostru ignorant care este sursa tuturor relelor. Degeaba stăpâneşti tot felul de tehnici utile de autoapărare dacă nu îţi poţi controla propriile emoţii şi în cazul acela tehnicile sunt inutile. Degeaba ai cunoştinţe despre multe lucruri, indiferent de domeniu, şi la o prezentare eşti incapabil să ţii un discurs de calitate din cauza emoţiilor tale. Cu alte cuvinte, degeaba stăpâneşti tehnici sau meserii, şi degeaba ai diverse cunoştinţe, toate acele lucruri nu valorează nimic dacă nu îţi poţi controla propriile gânduri şi sentimente.
Ca să îţi anihilezi ego-ul ignorant şi egoist trebuie multă practică şi meditaţie asupra lucrurilor. Trebuie să realizezi că totul e trecător în această lume a suferinţei. Totul se schimbă permanent. Totul se schimbă de la o formă la alta. Conştiinţa şi aşa numitul suflet nu sunt altceva decât nişte instrumente ale minţii, iar mintea nu e altceva decât un produs prin care creierul ca organ de bază se poate manifesta. Gândind astfel vei realiza schimbarea şi încetul cu încetul vei învinge acel ego din tine care produce suferinţa. Realizând toate acestea adevăratul inamic este învins.

Puterea pumnului

Pumnul (Quan în limba chineză) reprezintă principala sursă de armă naturală de care o fiinţă umană se foloseşte în procesul de autoapărare sau de atac. Există nenumărate tehnici de pumn în toate stilurile de luptă. Lovitura directă, cea laterală, lovitura dată cu dosul pumnului, sunt doar câteva dintre principalele tehnici folosite în luptă.
Ca rezultatele să fie bune în luptă pumnii trebuie să fie puternici şi bine întăriţi. Există diverse metode de întărire a pumnilor, dintre care principala metodă este lovirea unui obiect dur pentru o perioadă mai lungă de timp. În antrenamentele moderne principala metodă de întărire a pumnilor constă în antrenamentul la sacul de box, sau loviturile date la makiwara (scândură dură sau lemn pe care sunt legate cârpe şi asupra căruia se execută lovituri pentru întărire).

Loviturile date în materiale dure nu sunt însă principala metodă de întărire şi de antrenare a pumnilor. Un alt exerciţiu foarte cunoscut este executarea flotărilor dar nu cu ajutorul palmelor ci folosind pumnii. O variantă şi mai dură ca să mă exprim aşa, este statul în mâini la perete sau un zid, dar ca în cazul flotărilor, se folosesc pumnii în loc de palme. Ideal este să se menţină cât de mult posibil poziţia. După o vreme de practică se pot executa flotări din această poziţie de stat în mâini în pumni.
Toate aceste metode de antrenament trebuie parcurse treptat şi nu sărite una peste alta.

Ultima metodă şi cea mai dură este în acelaşi timp şi o pură demonstraţie a puterii pumnilor. Ea constă prin spargerea unor materiale dure, începând de la nişte simple ţigle, apoi cărămizi, sau în cazuri extreme chiar şi bolţari de beton. La aceste demonstraţii nu participă doar forţa fizică a pumnului, ci se implică foarte profund practicantul, concentrându-şi energia internă în pumni astfel încât durerea de la impact nu se simte.
Ca să se ajungă la demonstraţiile de spargere, repet din nou trebuie parcurse toate etapele de întărire a pumnilor, care durează ani de zile. Nu ajunge doar un antrenament de două ore pe săptămână, ci trebuie muncit din greu, zi de zi.

Ideea de "maestru"

"Adevăratul Maestru nu suferă deloc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur şi simplu, trăieşte experienţa unui set de împrejurări pe care voi le-aţi numi de nesuportat." - Neale Donald Walsch

Termenul de "maestru" în zilele noastre se utilizează mult prea des. Tot mai mulţi apar care poartă acest titlu, dar în realitate habar n-având despre domeniul în care sunt "maeştrii". Acest termen, acest rang, maestrul, este mai greu de descris în cuvinte. Pur şi simplu este ceva mult prea profund. De exemplu, în domeniul artelor marţiale, cei mai mulţi practicanţi moderni îl au ca model de inspiraţie şi idol pe celebrul star de cinema Bruce Lee, considerând pe acesta în acelaşi timp mare maestru. Nu spun că nu era bun în ceea ce făcea, într-adevăr era un practicant excepţional, bun în tehnică şi în domeniul cinematografiei, dar după părerea mea era prea departe de titlul de "mare maestru" sau "maestru absolut", aşa cum îl consideră mulţi.
Un adevărat maestru după părerea mea este mai mult decât un maestru de arte marţiale care stăpâneşte tehnicile la maxim şi ştie mişcările pe de rost. Un maestru trece dincolo de tehnică, şi când spun asta mă refer la starea lui mentală, stăpânirea şi controlarea pornirilor şi emoţiilor, transformarea interioară. De-a lungul istoriei au fost puţini oameni care au meritat cu totul titlul de maestru. Dau un singur exemplu. Personal, consider că un astfel de maestru era fostul patriarh al templului Shaolin, marele maestru Hai Deng. Nu doar pentru că era unicul care stăpânea la perfecţie abilitatea degetului Chan, adică abilitatea de a putea sta într-un singur deget, ci şi pentru faptul că de fiecare dată când era provocat a refuzat lupta, chiar şi dacă ar fi fost doar o luptă amicală. A folosit tehnicile doar pentru a demonstra adevărata putere care poate fi obţinută în urma anilor de practică. Şi nu în ultimul rând, a fost unul dintre puţinii maeştrii care au atins Iluminarea (cunoscută şi sub denumirea de Starea lui Buddha).

Fără să mai enumăr prea multe şi să întind vorba, pe scurt spus un maestru trebuie să treacă dincolo de tehnică, dincolo de stilul în care a devenit maestru, să-şi învingă ego-ul, adică pe el însuşi. Dacă se poate învinge pe el unsuşi poate învinge orice. Pentru un astfel de om desăvârşit nu există frică, spaimă, emoţii, negativitate, ignoranţă, şi nici chiar moarte. Viaţa şi moartea se contopesc pentru el. Dacă un practicant ajunge la această realizare, adică să devină un astfel de maestru, nu trebuie să-şi păstreze pentru el toate aceste realizări pentru că ar fi un semn al egoismului înrădăcinat în ignoranţă, ci din contra să împărtăşească cu toată lumea dornică să studieze. Acesta este adevăratul maestru, şi nu acela care îţi arată cum să-i rupi mâna atacatorului, adevăratul maestru te învaţă cum să eviţi lupta sau la nevoie să te aperi în aceea manieră în care să îl faci pe atacator să-şi observe propria lui nebunie.
Şi ca încheiere vrea să dau ca exemplu un alt motto rămas celebru, de la marele maestru Morihei Ueshiba, maestrul fondator al Aikido-ului, maestru care a obţinut Iluminarea în urma practicii. Motto-ul sună aşa: "Adevărata victorie este victoria asupra sinelui".

Metodele moderne de antrenament ale artelor marţiale

Difenreţa dintre metodele tradiţionale şi cele moderne de antrenament în artele marţiale este foarte mare. Se poate afirma ca în expresia distanţei "de la cer la pământ". În rândurile ce urmează o să încerc să prezint principalele caracteristici ale metodelor moderne de antrenament din domeniul artelor marţiale, avantajele acestor metode şi totodată şi dezavantajele lor. E un subiect destul de complex, şi la fel ca multe alte subiecte de acest gen nu prea e pe gustul fiecăruia dintre noi.
Principala observaţie ce trebuie să fac pentru început este faptul că artele marţiale nu sunt sporturi, hobby-uri, sau vreun fel de entertainment. Ele reprezintă o drum, o Cale, pe care odată călcată trebuie urmată până la capăt. Artele marţiale definesc caracterul practicantului, persoana lui. Trofeele, centurile de diverse culori şi rangurile sunt doar simbolice. Cei care nu înţeleg aceste idei nu sunt adevăraţi practicanţi de arte marţiale, ei sunt doar sportivi, aşa cum şi cred de fapt despre arte marţiale ca fiind un sport ca fotbalul sau oricare alt sport.

Metodele moderne de antrenament se concentrează foarte puternic pe dezvoltarea forţei, al aspectului fizic dur şi călit, şi nu în ultimul rând pe învăţarea rapidă a unor tehnici de autoapărare. Nu se pune accent pe însuşirea unor poziţii pentru perioade mai lungi de timp (zhuang), nici pe exerciţiile de respiraţie nu se prea pune accent şi mai puţin de atât nu se pune accent deloc pe studierea filozofiilor care au la bază fondarea artelor marţiale, cum ar fi budismul sau daoismul. Să nu uităm că artele marţiale ca sisteme complexe de luptă îşi au originea în faimosul templu Shaolin din China, care în acelaţi timp este o mănăstire budistă. Şi tot ca observaţie, exerciţiile de respiraţie şi cele de qigong, cele mai multe dintre ele, îşi au originile în munţii Hua şi templul Wudang, locuri sacre din punct de vedere al doctrinei daoiste. Deci, pe scurt, orice practicant serios de arte marţiale mai întâi ar trebui să aibe ca scop dezvoltarea psihică sau mentală, prin studierea acestor filozofii, iar după asta pe locul doi ar trebui să fie dezvoltarea fizică şi însuşirea tehnicilor.

Un alt aspect al metodelor moderne de antrenament este acela că se pune mare accent pe dezvoltarea forţei. Pentru acesta se exersează mult lovituri la sac de box sau la alte materiale dure. Nu în ultimul rând flexibilitatea este un aspect foarte important. Se pune mare accent pe realizarea sforii cu cât mai mare uşurinţă. Mobilitatea este de asemenea importantă, şi aici accentul se pune pe executarea cu cât mai mare uşurinţă a diferitelor tipuri de salturi acrobatice gen back-flip sau front-flip.
Acestea fiind spuse, să nu uităm că sunt practicanţi care se antrenează în manierele descrise mai sus dar în acelaşi timp studiază şi ideile filozofice şi încearcă permentn din răsputeri să îşi dezvolte atitudinile mentale. Pentru cei care doresc să ducă o viaţă sănătoasă sunt ideale metodele moderne de antrenament; decât sedentarism mai bine mişcare, nu-i aşa?
În concluzie, oricare ar fi metoda de antrenament aleasă, indiferent că e cea clasică sau că e cea modernă, ţelul final trebuie să fie acelaşi: dezvoltarea puternică a caracterului, a mentalului şi a fizicului, toate aceastea împreună, în armonie. Totul depinde doar de practicant şi de felul în care se antrenează.

Virtuţile luptătorului

Preaînţeleptele poveţe ale lui Wang Yuan Zai

Cu multă cumpătare te înfruptă din carne şi din vin. Nu te lăsa nicicând robit de ale lumii bogăţii şi de-a femeii frumuseţe.
Nu-ţi pune trupul la grele încercări, căci nu aceasta-i calea ce te face un luptător vestit. Şi tihna îşi are rostul ei, căci ea aduce uşurarea truditului tău trup.
Mai bine mort, decât să trădezi tainele ce stau la temelia iscusinţei în luptă. Mai bine să pieri, decât să laşi vreo clipă voinţa să-ţi slăbească.
Deprinde ce-i mai bun în alte şcoli pentru a putea apoi să îmbogăţeşti propria-ţi şcoală.
Mândru de eşti, nu ai decât de pierdut. Dar sufletul de-ţi este plin de netrufie ai doar de căştigat.
De inima îţi este subjugată de trufie, pe dată trupul se va lenevi.
Prieteni de-ţi faci, cată să te însoţeşti cu suflete nobile. Arbori de sădeşti, cată să pui doar dârzul pin sau virtuosul chiparos.
Prietenii ce binele ţi-l vor nu-s niciodată de ajuns. Prietenul ce răul cată a-ţi pricinui este totdeauna de prisos a-ţi sta-mprejur.
A face bine să-ţi fie cea mai de preţ bucurie. Cu mare străşnicie să te fereşti a săvârşi fapte ticăloase.
Urăşte tot ce-i mic. Cată să lipţi împotriva a tot ce aduce neorânduială în lumea oamenilor şi-n necuprinsul Firii.
Apa limpede lasă să i se vadă fundul, iar oglinda clară arată pe deplin inima.
Vorba sî-ţi fie cu măsura, iar fapta du-o până la capăt.
Purtarea de-ţi va fi cuviincioasă, tu vei putea cu uşurinţă pacea să aduci în cel mânios. Mai lasă de la tine şi-l vei opri pe cel ce cată sfadă.
Să nu te temi de cei puternici. Pe cei slabi nu-i înşela.
Când întâlneşti pe cineva, nu te-avânta să-drugi vrute şi nevrute. Când ai să faci o treabă, nu te pripi să treci la faptă-n neorânduială.
Nu te lăsa vrăjit de vorbe dulci, căci vei cădea uşor în capcană. Nu umbla pe malul râului, căci se prea poate picioarele să-ţi uzi.
Tu pildă ia de la Wu Song, luptător ce plin de vitejie n-a stat pe gânduri şi a ucis deândată tigrul. Nicicând să-nveţi de la milostivul Tong Guo, ce-a ajutat un lup prea ticălos, care apoi pe binefăcător a vrut să-l facă prânz.
Şi ţine minte: cruţând un ticălos, loveşti în omul bun.

Metodica antrenamentului tradiţional în artele marţiale (3)

Din punct de vedere al antrenamentului tradiţional, artele marţiale nu sunt doar nişte simple sporturi prin care se exersează diverse mişcări sau tehnici. După o lungă perioadă de practică se ajunge în acel punct în care accentul se pune pe morală. Concret, pe lângă ţinuta unui comportament "civilizat", practicantul se va gândi la figura maestrului său, sau la întemeietorul stilului practicat, sau la oricare altă personalitate din domeniul artelor marţiale. El se va gândi că maestrul în cauză se uită la el şi îl ajută să progreseze în practică, transmiţându-i energie.
După 2-3 ani de exersare perseverentă în maniera descrisă mai sus, se trece la practicarea tehnicilor caracteristice stilului practicat. Se exersează formele (tao lou), care nu sunt doar nişte simple înlănţuiri de mişcări haotice. Ele sunt "ceva" care definesc personalitatea, şi pe lângă asta conţin o sumedenie de tehnici şi alte mişcări arhivate sau codificate într-o aşa numită formă de exersare. Aceste tao lou-uri se învaţă pe rând, pas cu pas şi cu multă atenţie.

Următoarea etapă a antrenamentului constă în durificarea unor părţi ale corpului, care vor fi folosite cu precădere în luptă. De cele mai multe ori, în această fază sunt îmbinate exerciţiile din qigong-ul dur (yinggong) cu cele specifice artelor marţiale. Un alt aspect important este cel al absorbţiei energiei loviturii primite. Aici fiecare stil îşi are maniera sa proprie de a realiza acest lucru, totuşi, ideea generală este aceea de a lăsa energia să coboare către partea inferioară a corpului.
Deosebirea dintre antrenamentul tradiţional şi cel modern este foarte mare. În varianta modernă se învaţă un mare număr de tehnici şi mişcări începând deja de la primul antrenament. Nu se pune accent pe exersarea unei poziţii imobile pentru o perioadă de timp (zhuang), nu se iau în considerare nici tehnicile energetice (qigong), se încearcă doar dobândirea unor rezultate, care au însă un caracter superficial. Avantajele antrenamentului modern constau în posibilitatea de a aplica în luptă unele tehnici, după o perioadă relativ scurtă de timp, forţa folosită însă va fi foarte mică, comparativ cu cea a unui adevărat luptător. Dezavantajele sale sunt mai multe: probabilitatea foarte mare de apariţie a aşa zisei "forţe false a corpului", mentalul nu este nici puternic şi nici liniştit, probleme cu reglarea respiraţiei, imposibilitatea de a mai vedea capătul drumului, transformarea negativă a practicantului (se întâmplă cel mai adesea occidentalilor) punându-se accentul pe partea distructivă.

În zilele moderne practicanţii pun accent doar pe transformarea corpului, nu şi pe cea a mentalului. Nu încearcă să îşi lărgească cunoştinţele cu idei filozofice orientale, sau despre medicină tradiţională, tehnici energetice şi alte lucruri ce ţin de interior, habar n-având că la un moment dat artele marţiale şi toate aceste domenii se împletesc. În timpul antrenamentului de exemplu în loc să se exerseze zhuang-ul de exemplu se fac exerciţii tip culturism. Am dat doar un singur exemplu.
Alegerea făcută la începutul drumului este foarte importantă. De ea depinde evoluţia ulterioară. Ţineţi minte acest lucru când ajungeţi într-o sală de arte marţiale.

Metodica antrenamentului tradiţional în artele marţiale (2)

În mod normal, antrenamentul este compus din mai multe părţi. Foarte important este însă deosebirea dintre antrenamentul tradiţional şi cel modern. Antrenamentul tradiţional presupune construirea treptată a practicantului, începând de la transformarea exterioară şi pornind spre cea interioară, ca în cazul stilurilor externe (Waijiquan). În cazul stilurilor interne (Neiijiaquan), procesul se desfăşoară invers, practicantul îşi începe transformarea de la interior spre exterior.
Conform stilurilor externe, practicantul mai întăi trebuie să îşi întărească muşchii şi oasele, apoi treptat prin exersarea esenţei corporale se reglează respiraţia şi circulaţia energetică. După o perioadă de antrenament se reglează mentalul şi se uneşte interiorul cu exteriorul. Ca s-a ajuns aici, puterea se îmbină cu supleţea, totul respiră forţă şi echilibru. Stilurile externe de kung fu cele mai cunoscute sunt Shaolin, wing Chun, Choi Lai Fut, Hsing I, Huang Gar, etc.
În cazul stilurilor interne, practicantul porneşte de la liniştirea minţii, reglarea respiraţiei şi cultivarea energiei. Pe măsură ce exersează, energia sa va deveni în exces şi se va strânge în principalii centrii energetici. Conform stilurilor interne şi a medicinei tradiţionale chinezeşti, energia acumulată în exsec în centrii energetici după o vreme se va depune în oase, astfel apărând mobilitatea. Acesta este mecanismul dobândirii mobilităţii şi a puterii folosit de practicile interne (Neigong). Cel mai cunoscut stil intern este Tai Chi Chuan, care se divide în mai multe stiluri, cele mai cunoscute fiind Chen, Wu, Yang, Sun, etc.
Indiferent de stilul ales, că e extern sau intern, la un moment dat datorită practicii se ajunge în acelaşi loc.

Prima etapă şi în acelaşi timp şi cea mai importantă în antrenamentul tradiţional este menţinerea unei poziţii imobile (zhuang), care variază de la un stil la altul. Poziţia trebuie menţinută de la 2-3 minute până la cel mult 2 ore. Oricum, pentru început se menţine doar câteva minute. Principala poziţie ce se exersează este postura călăreţului (mabu), cea din imaginea alăturată. Scopul acestui exerciţiu este acela de a dezvolta mobilitatea dar în acelaşi timp şi voinţa şi perseverenţa, de a dori să poţi sta cât mai mult într-o astfel de poziţie care la vedere pare uşoară dar când e vorba de execuţie după o vreme se simt toţi muşchii cum lucrează. Cu timpul, practicantul o să poată să menţină poziţia din ce în ce mai mult. Oricum, scopul exerciţiului nu este acela de a exersa "timpul".
Pentru a înţelege mai bine acest lucru, trebuie clarificată problema celor "3 aranjări". În mod concret este vorba de aranjarea poziţiei, reglarea respiraţiei şi concentrarea atenţiei. Numai când acestea sunt îndeplinite va începe cu adevărat practica artelor marţiale. De aceea, în prima perioadă a antrenamentului practicantul nu face nimic altceva decât să-şi aranjeze postura, respiraţia şi mentalul. După o vreme, când toate cele menţionate mai sus sunt rezolvate, se pune accentul pe exersarea timpului. Concret este vorba de menţinerea poziţiei sau repetarea unei mişcări pentru o durată stabilită înainte de începerea practicii.
Astfel, dacă la un moment dat este importantă exersarea muşchilor şi oaselor, şi ulterior a energiei, în final ceea ce va conta va fi exersarea mentalului.

Metodica antrenamentului tradiţional în artele marţiale (1)

În practica artelor marţiale nu este suficientă perseverenţa. Dacă ea nu este dublată şi de o metodă corectă de antrenare a corpului şi a spiritului (minţii), atunci rezultatele nu vor fi cele avute în vedere de maeştrii de altădată. Este esenţial să gândim antrenamentul din timp, să ştim ce scopuri avem şi să ne cunoaştem limitele. Deasemenea, este foarte important ca, pe parcursul exersării, fiecare să-şi poată da seama dacă progresează sau nu, dacă apar transformări pozitive sau negative.
De aceea, într-o primă fază trebuie cunoscute caracteristicile stilului ales, etapele ce vor fi străbătute progresiv, punctele esenţiale şi cele ce trebuie evitate, etc. se recomandă, ca înainte să începeţi practica propriu-zisă, să vă familiarizaţi cu teoria wushu-ului (wushu reprezintă totalitatea stilurilor de arte marţiale chinezeşti), să aflaţi cât mai mult despre viaţa unor maeştrii, despre ce au reprezentat pentru ei artele marţiale, cum ar veni spus pe scurt să vă documentaţi. Cam aceasta ar fi prima etapă, cea în care viitorul practicant capătă o anumită stare interioară, ceea ce îi dă motivaţie, inspiraţie şi putere pe viitor.
În China, cei care se hotăresc să studieze artele marţiale, înainte vin la antrenamente ca simpli spectatori şi urmăresc gesturile executate de elevi, ritmul antrenamentului şi derularea ei. După o perioadă, după ce sentimentele sale sunt destul de profunde, el începe antrenamentul alături de ceilalţi. Această primă fază are o semnificaţie adâncă: este vorba de implicarea mentalului în practica artelor marţiale. Oare cum ar putea cineva să facă corect ceva ce nu a înţeles? Cei care încep exersarea wushu-ului vor trebui să nu se grăbească să treacă direct la repetarea mecanică a gesturilor pe care le văd, fără se perceapă caracterul mişcărilor respective şi atitudinea practicantului care le execută.
La început este necesară lămurirea poziţiei corecte din care se pleacă, orientarea corpului , a privirii, etc. După aceea trebuie sesizată poziţia finală, urmărind de asemenea gradul de răsucire a şoldului, orientarea feţei, a palmelor şi a tălpilor, a pieptului, locul către care este îndreptată privirea, tipul de forţă exercitat, etc. Următorul pas este clarificarea traiectoriei pe care se duc diferitele părţi ale corpului pentru a ajunge de la o poziţie la alta. Acum este momentul să înţelegeţi atitudinea pe care o aveţi în executarea mişcării, să vedeţi dacă ceea ce faceţi este un atac sau o apărare, împingere sau lovitură, dacă tehnica are un caracter suplu sau violent.
Nu goliţi niciodată un gest de semnificaţia lui marţială, chiar dacă aparent el este o mişcare de încălzire.

Cum se face sfoara? (2)

Sfoara este un exerciţiu deosebit de important pentru practicanţii artelor marţiale şi pentru cei care practică gimnastica. Rolul principal al exerciţiului este îmbunătăţirea flexibilităţii picioarelor, dezvoltarea echilibrului, stabilităţii, coordonării şi mobilităţii.
Pentru a putea face cu cât mai mare uşurinţă această poziţie e nevoie de foarte multă practică.
În rândurile de mai jos am să dau 5 sfaturi utile pentru practicarea acestui exerciţiu.


1. Încălzirea
Niciodată nu trebuie neglijată încălzirea. Este cel mai important lucru la orice antrenament. Pentru încâlzirea picioarelor cel mai indicat este să facem fandări, pentru început fandări obişnuite după care ne putem ridica piciorul pe ceva mai înalt şi putem face fandări mai "grele".

2. Întinderea suplimentară
La această parte a antrenamentului cel mai important este ridicarea piciorului pe un obiect înalt şi menţinerea poziţiei. Înălţimea obiectului creşte cu timpul. O altă variantă este aplecarea capului spre genunchi, atât din poziţia cu picioarele pe un obiect înalt cât şi din poziţia şezând. Poziţiile pot varia, la fel ca şi nivelul la care ridicăm piciorul şi nivelul până unde aplecăm capul, totul variază cu înaintarea în practică.

3. Întinderea treptată
Această etapă este atunci când începem să exersăm concret sfoara, şi anume pe zi ce trece tot mai mult să ne întindem cu picioarele îndepărtate. Se îndepărtează picioarele şi se menţine poziţia, şi în fiecare zi se întind picioarele tot mai mult.

4. Sfoara
La această etapă se realizează deja sfoara propiu zisă, până jos la podea.

5. Continuarea exersării
La această etapă, când deja stăpânim sfoara, totul e să continuăm să o practicăm şi să exersăm aproape zilnic pentru a nu ieşi din formă. O indicaţie ar fi utilizarea varietăţilor, şi anume să putem face sfoara în mai multe moduri, cu tălpile picioarelor în diverse poziţii.

Stresul, o boală modernă

Stresul este o reacție psihologică și fizică normală la stilul de viațǎ modern, tot mai dezvoltat. Cȃnd creierul percepe o amenințare, semnalele se transmit corpului pentru ca acesta sǎ elibereze o explozie de hormoni, cu scopul de a alimenta capacitatea organismului de a rǎspunde la stres. Fără un management corect al stresului, de multe ori corpul rǎmȃne în alertă ceea ce, ȋn timp, afecteazǎ organismul ȋn numeroase moduri. Nu trebuie sǎ așteptați până când stresul are un impact negativ asupra sănătății dumneavoastră, asupra relațiilor sau asupra calitǎții vieții.

Corpul uman rǎspunde la stres prin activarea sistemului nervos și a hormonilor specifici. Hipotalamusul trimite semnale glandelor suprarenale pentru a produce adrenalinǎ și cortizol, iar aceștia sunt eliberați ȋn sȃnge. Acești hormoni accelereazǎ ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și metabolismul. Vasele de sȃnge permit trimiterea unui flux de sȃnge mai mare cǎtre grupele musculare mari. De asemenea, ficatul elibereazǎ o parte din glucoza stocatǎ pentru a crește energia corpului iar transpirația este produsǎ pentru răcirea organismului. Toate aceste schimbări fizice pregăteasc persoana pentru ca aceasta sǎ acționeze rapid ȋn cazul unei situații ce necesitǎ o acțiune imediatǎ.

Rǎspunsul la stres este critic în situații de urgență, ȋnsǎ acesta poate fi, de asemenea, activat și într-o formă mai ușoară. Stresul ce afecteazǎ psihicul pe termen lung este mai greu de gestionat și produce mai multe probleme individului. Astfel, sistemul nervos este ȋntr-o continuǎ presiune iar organismul pompeazǎ hormoni de stres pe o perioadă îndelungată. Acest lucru poate uza rezervele organismului, amplificǎ senzația de epuizare, slăbesc sistemul imunitar al organismului și agraveazǎ și alte probleme de sǎnǎtate existente.



Simptomele stresului prelungit

Stresul poate afecta corpul, gȃndurile dar și comportamentul unui individ. Stresul prelungit poate contribui la probleme de sanatate, cum ar fi hipertensiunea arterială, boli de inimă, obezitatea sau diabetul. De asemenea, dacă aveți dureri în piept, mai ales în cazul în care acestea apar ȋn timpul activitǎții fizice sau este însoțită de dispnee, transpirații, amețeli, greață, sau dureri radiante în umăr și braț, trebuie sǎ primiți ajutor de urgențǎ deoarece acestea pot fi semnalele unui atac de cord.



Alte simptome:

• Probleme de memorie

• Anxietate

• Iritabilitate

• Depresie

• Diaree sau constipație

• Greață, amețeli

• Dureri în piept, bătăi rapide ale inimii

• Rǎceli frecvente

• Abuzul de alcool

• Insomnie

• Izolare



Managementul stresului

Stresul nu poate fi eliminat din viața unui individ ȋnsa acesta poate controla cât de mult este afectat de stres. Tehnicile de relaxare cum ar fi yoga, meditația și respirația profundă activǎ sunt o modalitate de relaxare a organismului. Practicate cu regularitate, aceste activități conduc la o reducere a nivelului de stres și aduc, de asemenea, capacitatea de a rămâne calm ȋn suituații mai stresante.

• Ȋncercați sǎ vǎ odihniți ȋn perioadele de stres

• Exercițiile regulate ajutǎ oamenii sǎ gestioneze stresul

• Doză sănătoasă de optimism poate ajuta ca perioada sǎ parǎ mai puțin stresantǎ

• Rezolvați mai ȋntȃi problemele mici, pentru cǎ acestea dau un sentiment de control iar pe măsură ce cǎpǎtați mai multǎ ȋncredere puteți dezvolta anumite abilitǎți ȋn ceea ce privește gestionarea stresului.

Cele 4 adevăruri nobile

Cele patru adevăruri nobile (în sanscrită catvāri āryasatyāni) sunt învățăturile centrale ale budismului. Sunt calificate drept nobile (ariya) pentru că exprimă ansamblul adevărurilor universale și duc la eliberarea individului.




1. Primul adevăr nobil: Dukkha
Potrivit primului adevăr nobil, existența condiționată, așa cum este cunoscută de oameni, este suferință: nașterea este suferință, bătrânețea este suferință, boala este suferință, moartea este suferință, a fi unit cu ceea ce nu iți place este suferință, a fi separat de ceea ce iți place este suferință. Termenul suferință este de asemenea folosit pentru a exprima insatisfacția, pentru că merge dincolo de durerea fizică.
Dukkha este primul adevăr nobil învățat de Buddha. Cuvantul din limba pali (Dukkha) desemnează suferința sau durerea în sensul său curent. Relevă totuși semnificații mai filozofice și mai extinse în învățăturile lui Buddha: cea de imperfecțiune, de impermanență, de conflict, de vid și de insubstanționalitate. Termenul de dukkha este deci folosit în mod curent, în absența unei traduceri adecvate.
Suferința relevă trei aspecte: suferința fizică și mentală, suferința cauzată de schimbare și suferința cauzată de condiționări. Suferința atinge toate nivelurile existenței, de la cele mai joase la cele mai înalte, cuprinzând chiar ceea ce în mod normal considerăm ca fiind agreabil: "ceea ce omul normal numește fericire, cel luminat numește dukkha" (Samzutta Nikâya).

2. Al doilea adevăr nobil (Samudaya): originea suferinţei
Cel de-al doilea adevăr nobil este originea suferinței (Dukkhasamudaya-ariyasacca). Acest adevăr este definit astfel:

"Este această "sete" (tanhā) cea care determină re-existența și re-devenirea (ponobhavikā), care este aviditatea pasională (nandirāgasahagatā) și care găsește fără încetare o nouă posesiune (tatratatrābhinandini), fiind vorba de setea plăcerilor fără sens (kāma-tanhā), setea existenței și a devenirii (bhava-tanhā) și setea non-existenței (vibhava-tanhā)."

Apariția (samudaya) setei (tanhā) depinde de senzație (vedanā), care depinde ea însăși de contact (phassa). Astfel, setea nu este cauza primară a suferinței, ci ea constituie cauza cea mai palpabilă și cea mai apropopiată. Setea desemneaza atașamentul de lucruri si de idei (dhamma-tanhā) care produce re-existența și re-devenirea (ponobhavikā).

3. Al treilei adevăr nobil: Nirodha
Al treilea adevăr este cel al opririi suferinței (în sanscrită nirodha). El anunță că există o încetare a setei. Acest sfârșit al durerii este denumit "eliberare finală" sau nirvana (nirvāna).

4. Al patrulea adevăr nobil: Magga
Al patrulea adevăr este cel al drumului ce duce către încetarea suferinței (magga). Acest drum este Calea Nobila cu 8 brațe: opinii corecte, intenții corecte, vorbire corectă, mijloace de existență corecte, efort corect, acțiune corectă, atenție corectă și concentrare a minții corectă. Acest drum duce la atingerea nirvanei.

Cele patru adevăruri nobile sunt adesea comparate cu activitățile unui medic (bhiṣagvara sau bhaiṣajya-guru): Persoana conștientă, luminată (buddha) are ca sarcină să vindece umanitatea cu propriile măini. Va pune mai întâi un diagnostic, va căuta cauza bolii, va vedea dacă tratarea este posibilă și preascie un remediu.

Cele 16 caracteristici ale Celor 4 Adevăruri Nobile
Fiecare din cele patru adevăruri are câte patru caracteristici.

Primul adevăr nobil:

Impermanența
Suferința propriu zisă
Vacuitatea
Absența de sine (impersonalitate).

Al doilea adevăr nobil:

Cauza
Originea
Producerea
Condiția

Al treilea adevăr nobil:

Oprirea
Pacea
Excelența
Renunțarea

Al patrulea adevăr nobil:

Calea
Cunoașterea
Facerea
Reuşita