De ce nu sunt creștin

"Vrea Dumnezeu să împiedice răul dar nu poate? Atunci este neputincios.
Poate dar nu vrea?
Atunci e răuvoitor.
Vrea şi poate?
Atunci este diabolic." - Epicurus

Acest articol este în totalitate despre mine. Este povestea mea. Probabil multă lume o să mă condamne pentru o așa îndrăzneală fără scrupule. Sincer, nu-mi pasă. Trăim într-un stat democratic și e dreptul nostru să ne exprimăm punctele de vedere. Nu arunc cu acuzații la adresa nimănui, pur și simplu doar spun ceea ce gândesc și descriu felul în care văd lumea. Amin!
Mereu am avut de-a face cu oameni super-religioși care mereu mă contraziceau și încercau zadarnic să-mi arate că greșesc și că nu gândesc bine. Eu la rândul meu încercam să arăt că de fapt ei greșesc. Muncă inutilă și timp pierdut degeaba. Am renunțat la așa ceva pentru că nu-i mai văd rostul. Nu trebuie să conving pe nimeni cu nimic.
Sunt genul de om care o copilărie întreagă a frecventat biserica, duminică de duminică, an după an. Nu numai că am frecventat, m-am și implicat activ în tot felul de activități. Când se făcea o renovare sau curățenie generală, și alte chestii de genul, mereu eram prezent și ajutam, fie de bună voie fie împins de ai mei. Nu lipseau nici donațiile, începând de la flori pentru altar și până la bani. Sincer, nu-mi pare rău și nu regret timpul pierdut pentru astfel de activități. Poate dacă nu aveam parte de așa ceva astăzi nu eram omul care sunt.
De mic copil eram tare curios. De multe ori în loc să merg la joacă cu alți copii preferam să stau singur și să mă gândesc la chestii precum "oare cât de mare e universul", "oare mai sunt și alții sau numai noi", "oare ce o fi cu noi după ce murim". Eram un fel de aiurit-timid-singuratic-curios. Mereu eram numit special. Sincer, nu mă consider special, doar diferit.
Toate bune și frumoase până pe la vârsta adolescenței. Aveam în jur de 13-14 ani când începeau să apară primele îndoieli serioase. După cum spuneam până atunci eram un mare bisericos. Și iată că minunea a luat sfârșit. Viața mea a luat o întorsătură cumplită. Problemele de familie au început să apară ca rechinii fioroși. Veneau cu intensitate tot mai mare. Din cauza acestor probleme am avut de îndurat vreo 15 ani de groază cumplită. Am văzut pe alții pentru care astfel de lucruri erau cât se poate de normale, și nu erau afectați deloc. Pentru mine însă a fost greu. Nu vreau să menționez aici despre ce era vorba, atâta spun doar că erau probleme de familie, ca în orice altă casă. În clipele acelea, credința a fost mai puternică în mine ca niciodată de altfel. Mă rugam cu disperare, nu vroiam altceva decât ca lucrurile să revină la normal. Mi-am pus întrebarea că de ce tocmai mie mi se întâmplă așa ceva. De ce tocmai mie și familiei mele, cândcolo noi eram creștini, frecventam și ajutam mereu biserica. Mă consideram un bun catolic, iar la orele de religie preotul paroh mă dădea întotdeauna ca exemplu. Eram mândru pentru asta dar tot nu eram cu nasul pe sus. După toate astea de ce totuși o astfel de pedeapsă divină? Nu am putut înțelege nicicum.

Într-un final am înțeles. Am înțeles că nu facem excepție. Nu contează că ești un bun creștin sau nu, când necazul vine atunci te lovește din plin. A fost prima mea revelație. Am ajuns să înțeleg că așa zisul Dumnezeu nu este așa de bun precum se spune. De ce îi pedepsește pe cei buni și pe cei răi îi lasă să scape? Nicicum nu puteam înțelege asta. Unde e dreptatea? Mi-am dat seama că Dumnezeul acesta ori nu deține controlul, ori nu are atâta putere cum se spune, sau pur și simplu nici nu există. Pe lângă faptul că am început să studiez artele marțiale, care m-au întărit atât fizic cât și psihic, simultan m-am îndreptat și către filozofie. Am descoperit că au fost și alții ca mine în trecut, plini cu curiozități și de îndoieli. Am început să citesc operele lor să văd concret despre ce era vorba. Printre multele lucrări ce am studiat se remarcă lucrările lui Friedrich Nietzsche, Arthur Schopenhauer, Bertrand Russell, Karl Marx, Emil Cioran, și mulți alții. Am studiat și lucrări științifice, precum cărțile lui Stephen Hawking, Albert Einstein, Yuval Noah Harari, Charles Darwin, Richard Dawkins, Carl Sagan și mulți alții. Astfel am înțeles cum funcționează de fapt lumea. Totul se bazează pe legile fizicii, restul e chimie, iar restul care mai rămâne doar iluzie. În același timp am fost atras și de filozofiile orientale. Cu acestea am luat contact prin intermediul artelor marțiale. Am studiat intens filozofia budistă și ceea taoistă. Oarecum am înțeles că sunt singurele religii adevărate care pun accentul pe om, pe toleranță și pe ideea de iubire necondiționată. Restul religiilor doar promovează ura, homofobia și discriminarea. De ce trebuie sacrificate mieii doar de dragul tradiției, în numele unei religii, an după an înainte de sărbătorile pascale? De ce trebuie tăiate hectare de brazi pentru sărbătorile de iarnă, și pe urmă aruncate în tomberoane? De ce trebuie plătite taxe de cult, iar bisericile nu sunt impozitate? De ce un preot neaparat trebuie să aibe parohie, mașină, bani, și toate condițiile pentru o viață bună, iar alții să muncească de dimineață până seara și tot să nu aibe parte nici pe jumătate din ce are preotul? De ce există astfel de diferențe? Problema e atât felul nostru incompetent de organizare cât inexistența unei divinități. În fond, totul se reduce doar la profit și manipulare. Mințile naive reprezintă majoritatea, iar deștepții șmecheri, cei din umbră, sunt cei care organizează tot jocul pentru binele lor.
Ideea de divinitate nu e altceva decât un concept ce a evoluat în timp, în paralel cu specia noastră. Oamenii primitivi au venerat animalele sălbatice. După ce i-au putut omorâ, au început să venereze fenomenele naturii, trăznetul, tornadele, valurile. Credeau că aceste fenomene sunt manifestări ale zeilor. Mai târziu, unora le-a venit ideea de un singur zeu. Astfel a luat naștere Dumnezeul nostru actual. Au apărut sfinții, îngerii, arhanghelii, demonii și alte ființe din tărâmul imaginației umane. Au apărut cărțile sfinte, una mai colorată ca alta. Normal că aceste cărți s-au inspirat una de la alta, că doar în acele vremuri nu exista legea dreptului de autor. Cărțile acelea în timp au fost deformate prin traduceri și interpretări. E ca și cum o furnică ar fi transformată într-un elefant. Explică asta creștinilor și vei fi răstignit sau exorcizat!
Singura parte bună în toată combinația asta e că suntem ținuți sub control forțat, ne temem de ceva și nu ne măcelărim între noi precum în epoca de piatră. E un fel de rău necesar, precum capitalismul. În țările musulmane, și nu numai, încă se practică din greu măcelurile din păcate. Religia nu face altceva decât să infecteze totul precum un virus, distrugând tot ceea ce e de valoare. Dacă nu erau mentalitățile religioase, noi în ziua de azi eram mult mai evoluați și poate deja am fi colonizat spațiul cosmic. Uitați-vă la progresul țărilor care nu au o religie oficială, țări precum Olanda, Suedia, Norvegia sau Finlanda. Observați nivelul lor de trai,mentalitățile liberale, felul lor de a fi și pe urmă uitați-vă la noi, super-ortodocși, neoprotestanți, etc. Din motive religioase încă se fac discriminări homofobe. Suntem în secolul XXI, nu ar trebui nimeni să judece pe nimeni pentru felul în care trăiește. Toți avem dreptul la libertate și fericire, fiecare trebuie să facă ceea ce îi place atâta timp cât nu face rău la cei din jur. Porunca a 11-a așa ar trebui să sune: "vedeți-vă de treburile voastre."
Știința spune una, religia alta. Între cele două n-o fi niciodată armonie din păcate. Personal, sunt ateu, nu cred în nici o religie, în nici o zeitate. Nu am nevoie de așa ceva. Tot ceea ce am obținut am făcut din propriile puteri, fără să mă rog, fără să implor. Nu mă las spălat pe creier de nici un predicator, de nici un preot și de nici o persoană fundamentalistă. Nu am nevoie de religie ca să fiu o persoană bună și cu principii morale. Nu am nevoie de Dumnezeu. Nu-i sunt dator cu nimica, indiferent că m-a creat sau nu, nu am cerut asta așa că nu trebuie să fiu recunoscător pentru nimic. Progresul înseamnă schimbare, schimbarea mentalităților, acceptarea inacceptabilului. Înseamnă tolerență, fără discriminări. Atâta timp cât nu putem înțelege asta toate religiile ce avem sunt inutile. Unde este Dumnezeul vostru mult prea iubitor când oameni nevinovați sunt uciși, copii mici violați cu cruzime, izbucnesc războaie, și tot atât de multe orori se întâmplă? Oare privește cu plăcere? Dacă așa arată planul lui, mulțumesc frumos dar refuz să fac parte din așa ceva. Degeaba mergi la biserică dacă ție nu-ți pasă de aproapele tău, îți place să bârfești pe alții, te deranjează ce fac alții, ești egoist, lacom și invidios. Dacă încerci să fi religios doar din cauză că te temi de pedepse atunci avem o problemă serioasă de morală. Ar mai fi multe de spus, foarte multe, dar în linii mari cam astea sunt motivele pentru care nu am nevoie de religie și de zei în viața mea. De asta nu sunt creștin. Dar sunt o persoană morală, cu principii bine bătute în cuie, și încerc să evoluez pe plan spiritual.

"Nu poţi convinge un credincios de nimic; credinţele lor nu se bazează pe dovezi, ele se bazează pe nevoia adânc înrădăcinată de a crede." - Carl Sagan