Prizonieri

"Oamenii nu sunt prizonieri ai soartei, ci doar prizonieri ai propriilor idei." - Franklin Delano Roosevelt

Majoritatea cititorilor judecând după titlu o să își imagineze că o să vorbesc despre prizonieri legați în lanțuri, condamnați pentru cine știe ce fapte rele cum ar fi crime, violuri sau furturi. Nu! Nu despre asta e vorba. Adevărații prizonieri sunt cei care sunt liberi, nu cei întemnițați. Într-un articol recent am numit omul de rând luptător, dar acum o să îl numesc doar prizonier.
Lucian Blaga numea omul trestie gânditoare. Cât de mult adevăr în această expresie. Caracteristica principală al omului este acela de a gândi. El gândește dar în același timp este foarte firav și sensibil, exact precum o trestie. Omul este precum bicicleta, își menține echilibrul doar atât cât îi în mișcare. Suntem atât de fragili încât nici nu suntem conștienți de toate astea, atât de sensibili și atât de firavi.

Trăim această viață dar în același timp nu trăim cu adevărat. Simțim dar nu simțim cu adevărat. Percepem dar nu știm ce percepem. Gândim foarte mult, dar marea majoritate dintre noi nu știm la ce anume ne gândim. Suntem pierduți, pierduți în propriile noastre gânduri și sentimente. Am creat o imensă pușcărie clădită din gânduri și imaginații fictive. Și ghiciți cine sunt prizonierii? NOI!!! Suntem prizonierii propriilor noastre sentimente, gânduri și imaginații. Ne proiectăm în imaginația noastră tot felul de holograme mentale care deformează realitatea în totalitate și după aceea ne trăim viețile ghidate după aceste impulsuri false. Adevărul trist e că suntem prizonieri în propriile noastre minți. Marea majoritate din umanitate nu conștientizează asta, iar puținii care își dau seama de toate acestea și reușesc să conștientizeze corect se numesc iluminați.

Majoritatea oamenilor trăiesc vieți total nefericite. Copilării spulberate, o adolescență de nici o culoare, iar mai târziu o căsnicie bazată doar pe interes sau ca formă de refugiu; toate cele enumerate nu sunt altceva decât câteva dintre motivele nefericirii din prezent. Să nu mai vorbesc despre alcoolism, dependența de droguri sau de altceva. Adevărul e că noi toți suntem dependenți de ceva. Toți avem obiceiuri, tuturor ne place să facem ceva. Despre acel ceva avem impresia că ne place cu adevărat, indiferent despre ce este vorba. Adevărul e că toate chestiile respective ne țin doar mintea ocupată. Orice hobby sau obicei scăpat de sub control ajunge să fie un viciu. Nu contează că e vorba de ceva drog, sau de o undiță, sau de paleta de ping-pong. Chiar nu are nici o importanță.
Trăim într-o oarecare formă de captivitate. Suntem plini de stări depresive, anxietate și de alte forme întunecate de gânduri negre. E alarmant că până prin 2020 aproximativ 70-80% din populația globului o să sufere de depresie. Sistemul capitalist prin care populația este exploatată zi de zi își are și ea vina pentru toate astea. Știința nu are un răspuns satisfăcător pentru ceea ce se întâmplă. Religiile deformează totul și proiectează o imagine falsă despre ce se crede că ar fi divin. Nu știm absolut nimic, dar totuși credem că știm totul.

După cum spunea Louis Aragon: nu există dragoste fericită. Totul se consumă în timp. Totul se schimbă. Nimic nu ține la veșnicie. Am văzut de-a lungul timpului destule căsnicii ruinate, în care spiritul era ținut oarecum "viu" doar de dragul unui copil, ființă care după ce o crescut a dat cu piciorul în tot acest sacrificiu și și-a văzut de viața lui pe mai departe. Oare ce gânduri sau sentimente se nasc în mintea acelui părinte care a suferit atâta vreme și a constatat că tot sacrificiul a fost pentru nimic? Nu trebuie să facem sacrificii inutile pentru nimeni, nu e bine să aruncăm la gunoi propria noastră fericire. Nimeni pe lumea asta nu merită un asemenea sacrificiu. O mai fost cineva acum 2.000 de ani care a crezut că o să se schimbe ceva prin sacrificiul lui, dar iată suntem aici în secolul 21 tot așa de răi și însetați după sânge ca acum 2.000 de ani. Toată învățătura din toate observațiile acestea este următoarea: trebuie să știm să conștientizăm, să știm să vedem cu adevărat ce e bine și ce e rău. La un moment dat în viață ajungem într-o intersecție bizară cu două drumuri și trebuie să alegem. Ori o ținem tot așa și ne ruinăm singuri și încet dar sigur, ori ne riscăm și facem o schimbare. Cineva spunea cândva că dacă ai suficient curaj să faci ceva îndrăzneț sau poate chiar ceva stupid riști să rămâi fericit tot restul vieții. Ce frumos sună, nu-i așa? Teoria ca teorie dar știți cum se spune nu? Practica ne omoară.
În loc de nu știu ce cuvinte fermecate aș dori să închei acest articol cu un citat de la Alan Watts, marele filozof englez care a popularizat budismul în Europa. Citatul ar trebui să ne pună pe gânduri pe fiecare dintre noi, pentru că în ea se află cheia rezolvării problemelor. Citatul în profunzimea ei ne amintește cine suntem cu adevărat și ce căutăm aici. Și iată cum sună:
Scopul vieţii este doar acela de a fi în viaţă. Este atât de clar şi de evident şi de simplu. Şi totuşi, toată lumea aleargă de jur împrejur foarte panicată ca şi când ar fi necesar să realizeze ceva dincolo de ei înşişi.