Totul e tot

"Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi." - Mircea Eliade

Pentru cei mai mulți dintre noi viața e doar o continuă fugă. O alergare inconștientă după ceva considerat atât de valoros încât marea majoritate își sacrifică sănătatea, fericirea și cam tot pentru acel ceva.
Suntem ceea ce gândim. Vorbele și acțiunile noastre sunt rezultatul gândirii, iar gândurile iau naștere la nivelul minții. Mintea e o interfață între noi înșine și conștiință. Noi, oamenii, ca forme de viață suntem un ansamblu de materie, mai exact materie organică. Funcționăm conform unor legi și reguli bine organizate. Aceste legi sunt legile fizicii, după care restul e chimie. Sistemul osos, cel muscular, sângele, țesuturile și organele formează ceea ce se cheamă organism. Organismul e un fel de componentă hardware biologică. Partea software e mintea. Mintea e un program bine pus la punct. Ca mintea să poată funcționa bine, organismul trebuie să funcționeze bine, cu alte cuvinte ființa trebuie să fie sănătoasă din toate punctele de vedere. Conștiința este energia care alimentează întregul proces. Cum se spune, pentru un trup sănătos o minte sănătoasă.

Trupul și mintea trebuie să fie în armonie. Aceea armonie poartă numele de spirit. Majoritatea când aud acest cuvânt se gândesc la ceva invizibil, precum o fantomă, care trăiește în interiorul nostru, și părăsește corpul atunci când murim. Bine ar fi dacă ar fi așa. Alții au schimbat denumirea cu suflet. E total greșit. Spiritul este armonia dintre trup și minte, iar sufletul e doar o iluzie a minții condiționate, care mereu caută o deviere, o evadare, și când reușește aceasta atunci induce ființa în eroare. Asta este felul prin care iau naștere iluziile. Iluziile sunt create de minte. Noi suntem autorii dezastrului, și tot noi suntem pe urmă și victimele. Putem opri oare acest proces?
Tot ce putem face e să conștientizăm. Trebuie să știm să facem diferența dintre ce este real și ce este fals. Mintea condiționată este ceea care mereu procesează iluzii, capcane în care pe urmă tot noi o să cădem. Mintea necondiționată, sau conștientă, este ceea care e mereu conștientă, observă tot ce se întâmplă. Ea nu se atașează, dar totuși simte tot. Ea nu gândește cu intelectul, dar totuși înțelege perfect totul. Mintea este totul. Acolo e punctul de pornire.

Dacă reușim să devenim conștienți de ceea ce se întâmplă cu adevărat atunci e un început bun. E drumul pe care dacă pășim trebuie să ajungem până la capăt ca să putem spune că am străbătut-o în întregime. Religiile greșesc, căci deformează în totalitate divinul. Divinul nu este o ființă, nu este o formă de viață omniprezentă. Nici un fel de carte sfântă nu are dreptate, nici Biblia, nici Coranul, nici Tora evreiască, pur și simplu nici una. Oamenii acelor vremuri au avut niște aspirații, dar pe care nu le înțelegeau, iar pe urmă toate acele cunoștințe au fost deformate prin interpretări și traduceri, și iată rezultatul e că ne dăm în cap unii la alții pe motive ideologice. Nici știința nu are dreptate. Toate teoriile nu ne-au dus nicăieri. Batem pasul pe loc. Avem tehnologie, dar nu avem fericire. Într-o lume supraîncălzită de tehnologii, nu suntem altceva decât niște ființe reci precum gheața. Știința nu poate explica ce este conștiința. Religiile pur și simplu nu pot accepta că divinitatea este conștiința despre care vorbesc. Universul e precum o formă de viață imensă, iar noi suntem ca niște celule în interiorul lui. Totul e conectat. Totul e tot.
Indiferent că îi spunem conștiință, Dumnezeu, divinitate, univers, Dao (cale în chineză), energie, nu denumirea contează ci la ceea ce se referă. Nu este o formă de viață, repet. Nu este materie, dar în același timp nu este invizibilitate. Pur și simplu doar este. Totul e conștientizare. Cu toții suntem conectați. Suntem una și aceeași ființă, doar că nu suntem conștienți de asta, și nici nu vrem să acceptăm așa ceva. Suntem mult prea egocentriști. Ținem prea mult la persoana noastră. Când unul moare, altul se naște, și tot așa. Suntem aceeași apă dintr-un ocean imens, doar că suntem în pahare diferite cu forme diferite. Toată existența noastră e precum vârtejurile ce se formează pe suprafața apelor curgătoare. Vârtejurile sunt temporare, durează câteva secunde sau câteva minute. Vârtejurile sunt produse de apa care curge, apa în totalitatea ei este o imensă întregime. Dispariția vârtejului este moartea. Toți de asta ne temem. Nu există om care nu și-a pus măcar odată în viață întrebarea că oare ce o fi după moarte. După moarte o fi exact ceea ce o fost înainte de naștere. Starea primordială, în forma ei condensată se va manifesta. Ca să o putem duce la o treaptă superioară trebuie să mergem mai departe.

Să avem capacitatea să ne dăm seama de toate aceste adevăruri și să le conștientizăm cu toată ființa noastră se cheamă iluminare. Cel care atinge iluminarea se cheamă iluminat sau trezit. Iluminarea este pace. Ea nu oferă nici fericire, nici nefericire. Ea oferă echilibru, starea noastră primordială, originală, așa cum trebuie ea să fie. Ca să ajungem aici mai repede putem practica meditația. Nu vă gândiți la nu știu ce poziții cu picioarele încrucișate și concentrare excesivă cu mintea. Meditatia e conștientizare. E receptivitate. E acceptare. Înseamnă observarea respirației, ascultarea conștientă a sunetelor din jur, observarea stărilor sufletești și a senzațiilor corporale, observarea imaginilor mentale. Conștientizarea e doar observare și atât, fără concluzii și prejudecăți.
Fericirea și nefericirea sunt două extreme. Sunt precum plus și minus infinit. Echilibrul dintre cele două extreme este zero. Acolo e punctul suprem unde trebuie să ne situăm. Acolo este eliberarea care ne oferă pace și liniște, căci de asta avem nevoie. Cu toate aceste cunoștințe obținute putem să ne trăim viețile în continuare. Diferența o fi doar că vom vedea totul diferit. O să putem vedea adevărata natură a lucrurilor și a fenomenelor. Asta este iluminarea. Asta este tot. Totul e tot.