Prin ochii unui trecător

"Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul." - Mihai Eminescu

Orice început e sortit unui sfârșit, iar orice sfârșit e calea spre un nou început. Fiecare dimineață e precum o naștere, iar fiecare apus de soare e precum moartea. Lumina ce ne cuprinde nu e altceva decât doza zilnică de motivație, sau porția de scârbă. Depinde de la caz la caz.
Privind tot acest scenariu putem realiza că totul e un fel de teatru, doar că regia și scenariul sunt de-a dreptul magice. Magia supremă a realității este însăși existența. Existența este viață. Viața este manifestarea conștiinței, a energiei multi-universale. Tot ce considerăm noi a fi de valoare nu e altceva decât praf în bătaia vântului. Metalul prețios e doar rugină, iar trupul nu e decât o putreziciune. Sărac sau bogat sunt doar două căi, adevăratul drum este calea de mijloc dintre cele două extreme. Fericit sau nefericit sunt doar două stări sufletești, sentimente trăite la extrem; adevărata natură este punctul de echilibru dintre fericire și nefericire.

Și ce putem noi face? Cum putem să trăim într-o astfel de lume? Cum putem supraviețui? Ce putem alege? Ce putem schimba? Putem face totul. Putem schimba totul. Totul e trecător, dar în același timp totul e etern. Noi suntem tot.
Viața nu e doar o luptă, e și armonie. Sabia n-o scoatem din teacă permanent, doar când e nevoie, când e mare nevoie. Fericit sau liber? Asta e marea miză. Toate drumurile duc spre același punct, doar metodele de a ajunge în acel punct diferă. Floarea se ofilește dar nu înainte de a-și împrăștia semințele, cu scopul de a reapărea cândva din nou. Când omida crede că va muri, tocmai atunci apare miracolul: se va transforma în fluture.
Toată transformarea aceasta este metamorfozarea existenței. Adevărata noastră natură se află adânc în interiorul nostru, îngropată adânc, dormind în stare latentă și așteptând ca cineva să apese butonul de trezire. Somniferele existenței, cele care au sedat puternic acestă adevărată natură, nu sunt altceva decât iluziile de care ne lovim zi de zi. Existența noastră este într-un fel una dintre aceste iluzii. Noi credem că avem ceva măreț de realizat, ceva destin teribil de important. Simțurile ne înșeală permanent, zi și noapte. Mintea noastră înregistrează totul precum o bandă de magnetofon.
Avem impresia că există un fel de realitate supremă: "aceasta". Tindem să credem că tot ce facem cu ochii deschiși și cu mintea lucidă reprezintă realitatea. Mintea execută forțat cea ce conștiința îi ordonă. Dar așa cum există stări alterate de conștiință, tot așa există și alte feluri de realități. Cu alte cuvinte, "aceasta" nu este singura. Există mai multe. O să dau doar două exemple. Conform psihologiei există două stări: starea de veghe (atunci când ești cu ochii deschiși și ști ce se întâmplă în jur) și starea de somn (atunci când dormi și ești în lumea viselor). Starea de veghe nu este realitatea supremă. E doar una dintre realități. Atunci când dormi, când ești în starea de somn, de fapt te afli într-o altă realitate. Ca să îți dai seama că cea ce spun e adevărat îți dau un exemplu simplu. Așa-i că în toate visele tale mereu ai fost tu însuți? Niciodată nu ai visat că ești Vladimir Putin sau Celine Dion, sau ceva animal sălbatic. Mereu și mereu ai fost tu, și niciodată altcineva sau altceva. Oare de ce crezi că e așa?
Avem un singur lucru de făcut: să fim conștienți. Conștienți în cel mai profund și cel mai real sens al cuvântului. Trebuie doar să conștientizăm realitatea și cea ce se întâmplă. Doar așa putem deveni cu adevărat stăpânii propriei noastre ființe. Doar astfel vom putea câștiga triumful luptelor existențiale ce ne-au îngropat de atâtea ori, îngropând atât memoriile noastre ancestrale cât și ființa noastră în forma ei cea mai pură. Înstrăirea de natura realității nu este o opțiune bună, la fel cum nici trăirea intensă a vieții și implicarea vehementă și epuizantă în aceasta. Mintea noastră se ascute cum înaintăm în vârstă și timp, asta înseamnă că ea devine tot mai deșteaptă mai pe limbajul nostru spus. Dar mare atenție ca mintea să nu devină propriul pistol pus la tâmplă. Mintea nu trebuie supusă, ea trebuie doar făcută să asculte armonios, la fel ca un copil mic. Căci așa stă treaba, noi suntem părinții, iar mintea este copilul. Dacă un părinte își bate permanent copilul nu o să rezolve mare lucru. În schimb dacă îl educă și îl cultivă de mic, acesta va evolua și se va ridica mai târziu în nivelul lui de inteligență și dezvoltare. Așa stă treaba și cu mintea. Ea nu trebuie supusă forțat, nu trebuie pedepsită. Mintea trebuie doar cultivată și ținută în starea de conștientizare. Cu cât facem aceste practici mai des cu atât mai bine.

Trebuie să fim conștienți de propria noastră existență, de propria noastră viață. Nu suntem aici cu un scop anume, suntem aici doar ca să fim cea ce trebuie să fim: ființe evoluate. Toată existența în acest univers urmărește un singur lucru: transformarea. Aceasta este evoluția, atât de neînțeleasă de foarte multă lume. Nu doar forma și constituția se schimbă la o specia. Odată cu dezvoltarea spirituală acesta va evolua și pe plan metafizic sau spiritual. Evoluția sau transformarea are loc atât în interior cât și în exterior. În exterior se produce din cauza factorilor de mediu și al unor intervenții externe, dar la nivelul interiorului se produce din cauza ființei. Ființa este cea care declanșează schimbarea. Ființa este cea care declanșează voința de evoluție, înaintare și dezvoltare. Sentimentele sunt trecătoare, sunt și ele o formă de transformare. Totul ține de conștientizare, asta am spus de nenumărate ori. Clipa zero, sau momentul prezent, aceasta este totul, tot ce contează cu adevărat. Stările negative ne fac să trăim în vremuri de mult apuse sau vremuri de care nu știm nimic concret. Depresia de exemplu este neîmpăcarea cu ceva din trecut, o formă de neacceptare. Anxietatea este o formă de frică de ceva ce urmează să se întâmple, chiar dacă sunt șanse mici pentru ca acel ceva să se întâmple. Atacurile de panică sunt doar reproșurile minții condiționate ce-și aruncă mizeria către noi. Toate aceste timpuri nu există, nici trecut și nici viitor. Există doar prezentul. Aici și acum, clipa magică. Cu toate că orice prezent va deveni trecut, totuși nu trebuie să uităm că tot ce contează e clipa și conștientizarea acelui moment unic și magic, observarea ei fără prejudecăți sau concluzii raționalizate.
Toate aceste idei sunt probabil pentru unii imposibil de acceptat, pentru alții răspunsul pentru întrebări tulburătoare. Toate aceste idei sunt gândurile unui trecător, un vizitator care traversează viața. Dragul meu cititor sau draga mea cititoare, acest călător sau trecător în cazul de față sunt eu, dar ai putea fi și tu. Cum ar suna să fii chiar tu un astfel de călător-trecător?